Prin Hotărîrea nr.10 din 12 iulie 2012 Curtea Constituţională a declarat neconstituţionale sintagmele "preşedintele fracţiunii sau de către" şi "neafiliaţi" de la alineatul (4) articolul 16 al Legii nr.39-XIII din 7 aprilie 1994 despre statutul deputatului în Parlament, în redacţia Legii nr.26 din 1 martie 2012 pentru modificarea şi completarea unor acte legislative.

Curtea a relevat că obligaţia deputatului de a obţine acordul preşedintelui fracţiunii pentru a-şi manifesta protestul parlamentar este contrară principiilor mandatului reprezentativ şi nulităţii mandatului imperativ, consacrate de articolul 68 din Constituţie, şi concluziilor expuse de Curtea Constituţională în Hotărîrea nr.8 din 19 iunie 2012 privind interpretarea articolelor 68 alin.(1), (2) şi 69 alin.(2) din Constituţie.

De asemenea, Curtea a considerat nejustificată diferenţierea deputaţilor din cadrul fracţiunilor parlamentare şi a celor neafiliaţi în privinţa modului de declarare a protestului parlamentar.

Curtea constată că, fiind declarate neconstituţionale sintagmele menţionate, alineatul (4) al articolului 16 din Legea despre statutul deputatului în Parlament are următoarea redacţie:

"Absenţa deputatului de la o şedinţă a Parlamentului în semn de protest faţă de un proiect inclus pe ordinea de zi, anunţat de către [preşedintele fracţiunii sau de către] deputaţii [neafiliaţi], se consideră absenţă din motive întemeiate."

Curtea observă că această prevedere legală necesită a fi supusă revizuirii redacţionale, pentru a corespunde normelor limbii literare.

În acelaşi timp, Curtea a constatat necesitatea aducerii prevederilor legale referitoare la protestul parlamentar în concordanţă cu Hotărîrea nr.8 din 19 iunie 2012, prin care au fost interpretate articolele 68 alin.(1), (2) şi 69 alin.(2) din Constituţie.

Curtea reaminteşte că, prin Hotărîrea nr.8 din 19 iunie 2012, a constatat un vid legislativ privind procedurile de protest parlamentar, fiind necesară reglementarea legală exhaustivă a procedurilor de protest parlamentar, a condiţiilor şi temeiurilor cînd protestul parlamentar poate fi declarat, astfel încît să nu existe nici un dubiu sau confuzie între protest şi lipsa nemotivată de la şedinţele Parlamentului. În acest context, Curtea a menţionat că protestul parlamentar trebuie să fie notificat public de către deputatul vizat sau de către preşedintele fracţiunii parlamentare, cu anunţarea situaţiei care l-a determinat şi a cerinţelor pentru sistare.

În egală măsură, Curtea a constatat că limitarea protestului parlamentar doar la proiectele incluse pe ordinea de zi contravine interpretării statuate de Curtea Constituţională în Hotărîrea nr.8 din 19 iunie 2012, potrivit căreia acţiunile de protest parlamentar pot fi desfăşurate şi în cadrul activităţii politice a deputatului care nu este legată nemijlocit de procesul de creaţie legislativă (§62):

"61. [...] protestul parlamentar constituie, eminamente, o absenţă motivată politic, fiind o metodă de luptă politică, o acţiune a unui deputat sau a unui grup de deputaţi, ca ripostă la o anumită acţiune a majorităţii, prin care se exprimă o manifestare, fără acte de violenţă, a opoziţiei împotriva unor acte sau decizii care sînt considerate ilegale sau contrare interesului comun, cu scopul de a obţine cedări."

În lumina celor expuse şi avînd în vedere că interpretarea, prin Hotărîrea nr.8 din 19 iunie 2012, a articolelor 68 alin.(1), (2) şi 69 alin.(2) din Constituţie a intervenit după adoptarea prevederilor legale referitoare la protestul parlamentar, în temeiul articolului 79 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea consideră necesară soluţionarea acestor probleme de către Parlament.

În acest sens, Curtea solicită Parlamentului să examineze, în conformitate cu prevederile articolului 28¹ din Legea cu privire la Curtea Constituţională, prezenta adresă şi să-i fie comunicate rezultatele examinării acesteia în termen de 3 luni.