Prin Hotărîrea  Curţii Constituţionale din 25 octombrie 2001 a  fost

declarată   neconstituţională   sintagma  "...nu   realizează   venituri

asigurate", cuprinsă în art. 2 alin. (1), art. 7 alin. (1), art. 9 alin.

(2)  şi  art.  12  din  Legea nr. 499-XIV din  14  iulie  1999  "Privind

alocaţiile  sociale  de stat pentru unele categorii de cetăţeni"  pentru

motivul  că această sintagmă contravine art. 1 alin. (3), art. 16  alin.

(2),  art. 43 alin. (1), art. 47 alin. (2), art. 51 alin. (1) şi art. 54

din  Constituţia  Republicii  Moldova, precum şi art. 30 din  Legea  nr.

821-XII din 24 decembrie 1991 "Privind protecţia socială a invalizilor".

    Consider că argumentele    invocate   în   hotărîre   în   sprijinul

neconstituţionalităţii  sintagmei "...nu realizează venituri  asigurate"

sînt  neîntemeiate  şi de aceea, în baza art. 27 alin. (5) din Legea  cu

privire   la  Curtea  Constituţională,  art.  67  alin.  (1)  din  Codul

jurisdicţiei constituţionale, îmi expun opinia separată.

    Art. 43 din Constituţia    Republicii   Moldova   consacră   dreptul

persoanei  la  muncă  şi la protecţia muncii,  inclusiv  la  remunerarea

pentru munca depusă.

    Prin sensul său  sintagma  contestată  nu  numai  că  nu  contravine

prevederilor  art.  43 din Constituţie invocate, ci confirmă o  dată  în

plus dreptul constituţional al persoanei la muncă.

    În opinia mea,  sintagma  "...nu realizează venituri asigurate"  din

Legea nr. 499-XIV nu contravine nici în general, nici în particular art.

16,  art. 47, art. 51 şi art. 54 din Constituţie, întrucît ea nu încalcă

egalitatea  în drepturi a persoanelor, dreptul persoanei la asistenţă şi

protecţie  socială,  ci, dimpotrivă, prevede, ca  excepţie,  suspendarea

asistenţei sociale în anumite condiţii şi numai pentru un anumit termen,

adică  numai  pentru  cazul în care persoana care  beneficia  de  aceste

alocaţii, realizează venituri asigurate.

    Întru realizarea  prevederilor  cuprinse în art. 47 din  Constituţie

legislatorul,  prin  Legea nr. 499-XIV din 14 iulie 1999,  a  confirmat,

pentru  persoanele care necesită asistenţă şi protecţie socială, dreptul

de  a munci în limita posibilităţilor şi de a fi remunerate pentru munca

depusă, iar în cazul întreruperii acestei munci - dreptul de a beneficia

din  nou  de  asistenţa şi protecţia socială stabilită  prin  Legea  nr.

499-XIV şi prevăzută de actele normative internaţionale.

    Nu este întemeiată  nici afirmaţia că sintagma contestată contravine

art.  30  din Legea privind protecţia socială a invalizilor nr.  821-XII

din 24 decembrie 1991, întrucît sintagma în cauză, nu îngrădeşte dreptul

invalizilor  la  muncă  şi la retribuţia  corespunzătoare  pentru  munca

depusă, ci, dimpotrivă, confirmă acest drept.

    Argumentele,   potrivit  cărora  prevederile  sintagmei   contestate

defavorizează  beneficiarii  de  alocaţii sociale de stat în  raport  cu

pensionarii,  care  primesc  pensii de asigurări sociale de  stat,  sînt

neîntemeiate,  întrucît fondul de pensii se constituie din contribuţiile

angajatorilor,  asiguraţilor,  din  alte fonduri, din  defalcări  de  la

bugetul  de  stat  şi din alte venituri. Deci, la formarea  fondului  de

pensii  participă  cu  mijloacele  lor înşişi  beneficiarii  de  pensii.

Mijloacele  pentru  plata alocaţiilor sociale de stat se alocă însă  din

bugetul de stat în limita posibilităţilor statului.

    Faptul că statul   garantează  dreptul  la  asistenţă  şi  protecţie

socială   în  anumite  condiţii  şi  în  anumite  limite,  reieşind  din

oportunitatea    economică   şi   posibilităţile   financiare,   infirmă

argumentele  cuprinse în hotărîre, potrivit cărora statul nu-şi onorează

obligaţiile  constituţionale  faţă de păturile vulnerabile,  în  special

faţă de invalizii care nu au alte surse de subzistenţă.

    Restricţia instituită  în anumite condiţii prin sintagma  contestată

nu  încalcă principiile general acceptate de legislaţia naţională şi  de

actele  juridice  internaţionale  privind  drepturile  omului  şi,  prin

urmare,    sesizarea   prin   care   a   fost   ridicată   excepţia   de

neconstituţionalitate nu putea fi admisă.