DECIZIE
DE INADMISIBILITATE
a sesizării nr. 235g/2024
privind excepția de neconstituționalitate a prevederilor articolului 22 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 300 din 21 decembrie 2017 cu privire la sistemul administrației penitenciare
(condițiile de încadrare în funcția publică cu statut special)

CHIŞINĂU
28 iulie 2025

Curtea Constituțională, judecând în componența:
dnei Liuba ȘOVA, președinte de ședință,
dlui Nicolae ROȘCA,
dlui Serghei ȚURCAN,
dlui Vladimir ȚURCAN, judecători,
cu participarea dlui Dorin Casapu, asistent judiciar,
Având în vedere sesizarea înregistrată la 28 noiembrie 2024,
Examinând admisibilitatea sesizării menționate,
Având în vedere actele și lucrările dosarului,
Deliberând la 28 iulie 2025, în camera de consiliu,
Pronunță următoarea decizie:

PROCEDURA

1. La originea cauzei se află sesizarea privind excepția de neconstituționalitate a prevederilor articolului 22 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 300 din 21 decembrie 2017 cu privire la sistemul administrației penitenciare, ridicată de dl avocat Alexandru Terziman, în interesele dlui Denis Tudorache, în dosarul nr. 3-1193/2024, pendinte la Judecătoria Chișinău, sediul Râșcani.

2. Sesizarea privind excepția de neconstituționalitate a fost trimisă la Curtea Constituțională de dna judecător Ina Pruteanu de la Judecătoria Chișinău, pe baza articolului 135 alin. (1) literele a) și g) din Constituție.

ÎN FAPT

A. Circumstanțele litigiului principal

3. Printr-o sentință din 11 iunie 2012, Judecătoria Militară l-a eliberat pe dl Denis Tudorache de răspundere penală pentru comiterea infracțiunii prevăzute de articolul 264¹ alin. (3) (conducerea mijlocului de transport în stare de ebrietate alcoolică cu grad avansat sau în stare de ebrietate produsă de alte substanţe) din Codul penal și l-a tras la răspundere contravențională, sancționându-l cu o amendă.

4. Printr-o încheiere din 19 septembrie 2023, Judecătoria Chișinău l-a reabilitat pe dl Denis Tudorache.

5. La 5 martie 2024, dl Denis Tudorache a formulat o acţiune împotriva Ministerului Justiției și Administrației Naționale a Penitenciarelor, avându-l ca terț pe dl Veaceslav Vasiliția, prin care a solicitat, între altele, anularea răspunsurilor Administrației Naționale a Penitenciarelor privind refuzul de admitere la concurs și obligarea acesteia de a emite un act administrativ favorabil privind admiterea candidaturii dlui Denis Tudorache la concursul privind funcția de șef al Secției siguranță și regim penitenciar din Penitenciarul nr. 10, anularea rezultatelor concursului desfășurat și organizarea unui concurs repetat. Potrivit reclamantului, refuzul de a fi admis la concurs s-a bazat pe prevederile articolului 22 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 300 din 21 decembrie 2017, care nu permite admiterea candidaților la concurs nici dacă aceștia au fost reabilitați printr-o hotărâre judecătorească.

6. În cadrul examinării contestației, dl avocat Alexandru Terziman a ridicat, în interesele dlui Denis Tudorache, excepția de neconstituționalitate a prevederilor articolului 22 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 300 din 21 decembrie 2017 cu privire la sistemul administrației penitenciare, care prevede că poate obţine calitatea de funcţionar public cu statut special persoana care nu a fost condamnată definitiv pentru săvârşirea de infracţiuni, nu se află sub urmărire penală şi nu a fost liberată de răspundere penală pe baza motivelor stabilite la articolul 53 din Codul penal.

7. Printr-o încheiere din 25 noiembrie 2024, Judecătoria Chișinău a admis cererea de ridicare a excepției de neconstituționalitate și a trimis sesizarea la Curtea Constituțională, în vederea soluționării acesteia.

B. Legislația pertinentă

8. Prevederile relevante ale Constituției sunt următoarele:

Articolul 16

Egalitatea

„[...]

(2) Toţi cetăţenii Republicii Moldova sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără deosebire de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenenţă politică, avere sau de origine socială."

Articolul 23

Dreptul fiecărui om de a-și cunoaște drepturile și îndatoririle

 „(1) Fiecare om are dreptul să i se recunoască personalitatea juridică.

(2) Statul asigură dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle. În acest scop statul publică şi face accesibile toate legile şi alte acte normative."

Articolul 43

Dreptul la muncă și protecția muncii

„(1) Orice persoană are dreptul la muncă, la libera alegere a muncii, la condiţii echitabile şi satisfăcătoare de muncă, precum şi la protecţia împotriva şomajului.

(2) Salariaţii au dreptul la protecţia muncii. Măsurile de protecţie privesc securitatea şi igiena muncii, regimul de muncă al femeilor şi al tinerilor, instituirea unui salariu minim pe economie, repaosul săptămânal, concediul de odihnă plătit, prestarea muncii în condiţii grele, precum şi alte situaţii specifice.

(3) Durata săptămânii de muncă este de cel mult 40 de ore.

(4) Dreptul la negocieri în materie de muncă şi caracterul obligatoriu al convenţiilor colective sunt garantate."

Articolul 54

Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi

„(1) În Republica Moldova nu pot fi adoptate legi care ar suprima sau ar diminua drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului şi cetăţeanului.

(2) Exerciţiul drepturilor şi libertăţilor nu poate fi supus altor restrângeri decât celor prevăzute de lege, care corespund normelor unanim recunoscute ale dreptului internaţional şi sunt necesare în interesele securităţii naţionale, integrităţii teritoriale, bunăstării economice a ţării, ordinii publice, în scopul prevenirii tulburărilor în masă şi infracţiunilor, protejării drepturilor, libertăţilor şi demnităţii altor persoane, împiedicării divulgării informaţiilor confidenţiale sau garantării autorităţii şi imparţialităţii justiţiei.

(3) Prevederile alineatului (2) nu admit restrângerea drepturilor proclamate în articolele 20-24.

(4) Restrângerea trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o şi nu poate atinge existenţa dreptului sau a libertăţii."

9. Prevederile relevante ale Legii nr. 300 din 21 decembrie 2017 cu privire la sistemul administrației penitenciare, sunt următoarele:

Articolul 22

Condiţii pentru încadrarea în funcţia publică cu statut special

„(1) Poate obţine calitatea de funcţionar public cu statut special persoana care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii:

[...]

f) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârşirea de infracţiuni, nu se află sub urmărire penală şi nu a fost liberată de răspundere penală în temeiurile indicate la art. 53 din Codul penal; 

[...]."

ÎN DREPT

A. Argumentele autorului excepției de neconstituționalitate

10. Autorul sesizării menționează că prevederile contestate instituie o condiție restrictivă la încadrarea în funcția publică cu statut special din cadrul sistemului administrației penitenciare, care se aplică inclusiv în cazul unei persoane reabilitate printr-o hotărâre judecătorească, și nu permite o individualizare a fiecărui caz.

11. Astfel, autorul excepției consideră că această restricție stabilește criterii prea vaste și îi îngrădește dreptul la muncă de o manieră disproporționată.

12. În opinia sa, prevederile contestate contravin articolelor 16, 23, 43 și 54 din Constituție și articolului 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

B. Aprecierea Curții 

13. Examinând admisibilitatea sesizării privind excepția de neconstituționalitate, Curtea constată următoarele.

14. În conformitate cu articolul 135 alin. (1) lit. a) din Constituție, controlul constituționalității legilor, în prezenta cauză a unor prevederi din Legea nr. 300 din 21 decembrie 2017 cu privire la sistemul administrației penitenciare, ține de competența Curții Constituționale.

15. Curtea observă că excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de avocatul unei părți în proces. Astfel, sesizarea este formulată de către subiectul căruia i s-a acordat acest drept, pe baza articolului 135 alin. (1) literele a) și g) din Constituție, așa cum a fost interpretat acesta prin Hotărârea Curții Constituționale nr. 2 din 9 februarie 2016.

16. Obiectul controlului de constituționalitate îl fac prevederile articolului 22 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 300, care nu au mai fost supuse controlului de constituționalitate.

17. Cu privire la aplicabilitatea normei contestate în cauza în care a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că excepția de neconstituționalitate a fost ridicată într-o cauză de contencios administrativ în care se examinează o cerere de chemare în judecată prin care se solicită, între altele, anularea refuzului de admitere la un concurs privind ocuparea unei funcții publice cu statut special în cadrul sistemului administrației penitenciare, bazat pe prevederile contestate. Astfel, Curtea admite că instanţa de judecată ar putea avea în vedere prevederile criticate.

18. Curtea notează că o altă condiție obligatorie pentru ca excepția de neconstituționalitate să poată fi examinată în fond este incidența unui drept fundamental. Astfel, Curtea va analiza, prin prisma argumentelor autorului sesizării, dacă prevederile contestate reprezintă o ingerință într-un drept fundamental (a se vedea DCC nr. 23 din 28 martie 2024, § 15; DCC nr. 56 din 4 iunie 2024, § 18).

19. Autorul excepției susține că prevederile contestate sunt contrare articolelor 16 (egalitatea), 23 (dreptul fiecărui om de a-și cunoaște drepturile și îndatoririle), 43 (dreptul la muncă și protecția muncii) și 54 (restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți) din Constituție.

20. În jurisprudenţa sa, Curtea a subliniat că articolele 16, 23 şi 54 din Constituţie nu pot fi invocate de sine stătător. Pentru a fi incidente, autorul sesizării trebuie să demonstreze, în mod argumentat, existenţa unor ingerinţe în drepturile garantate de Constituţie (a se vedea DCC nr. 126 din 10 octombrie 2023, § 37).

21. Autorul sesizării consideră că, din perspectiva articolului 43 din Constituție, prevederile contestate instituie o condiție restrictivă absolută la încadrarea în funcția publică cu statut special din cadrul sistemului administrației penitenciare, aplicabilă și în cazul unei persoane reabilitate printr-o hotărâre judecătorească.

22. Referitor la incidența acestui articol, cu titlu de principiu, Curtea reiterează că stabilirea unor condiții pentru exercitarea anumitor activități nu poate fi privită din start ca o încălcare a dreptului la muncă sau ca o discriminare în raport cu exercitarea altor activități (a se vedea DCC nr. 185 din 25 noiembrie 2021, § 31 și DCC nr. 139 din 26 octombrie 2023, § 24). De asemenea, este necesar ca exercitarea unor funcții importante din perspectiva interesului general al societății să fie reglementată prin lege, inclusiv să fie impuse condiții și restricții mai stricte (a se vedea HCC nr. 6 din 22 martie 2011, § 2; DCC nr. 9 din 5 martie 2024, § 28; DCC nr. 133 din 17 octombrie 2024, § 27).

23. Totodată, în jurisprudența sa, Curtea a reținut că dreptul la muncă, alegerea profesiei, a meseriei sau a ocupaţiei, precum şi a locului de muncă se referă la posibilitatea oricărei persoane de a exercita profesia sau meseria pe care o doreşte, în anumite condiţii stabilite de legislator, şi nu stabilește obligaţia statului de a garanta accesul tuturor persoanelor la toate profesiile. Cu alte cuvinte, alegerea profesiei este liberă din momentul în care condiţiile solicitate pentru practicarea acesteia sunt îndeplinite (a se vedea HCC nr. 8 din 11 mai 2015, § 81).

24. De asemenea, Curtea Europeană pentru Drepturile Omului a subliniat în jurisprudența sa că o restricţie privind accesul la funcţii în serviciul interesului public ar putea avea consecinţe asupra exercitării dreptului la respectarea „vieții private", în sensul articolului 8 din Convenție, având în vedere că aceasta împiedică persoana care se plânge să exercite o profesie care corespunde calificărilor sale profesionale. Totuși, de principiu, statele au un interes legitim de a reglementa condiţiile de angajare în serviciul public (a se vedea Naidin v. România, 21 octombrie 2014, §§ 32, 49; Pişkin v. Turcia, 15 decembrie 2020, § 213). Cerința loialității unui angajat față de stat este o condiție inerentă a angajării în cadrul autorităților statului responsabile de protejarea și asigurarea interesului general (a se vedea Sidabras și Džiautas v. Lituania, 27 iulie 2004, § 57).

25. În acest context, orice procedură penală implică anumite consecințe pentru viața privată a unei persoane care a comis o infracțiune. Acestea sunt compatibile cu articolul 8 din Convenție, cu condiția să nu depășească consecințele normale și inevitabile ale unei astfel de situații (a se vedea Lekavičienė v. Lituania, 27 iunie 2017, § 53; Jankauskas v. Lituania (nr. 2), 27 iunie 2017, § 76).

26. Totodată, restricțiile impuse de stat privind posibilitatea de angajare la un loc de muncă în serviciul public pot fi justificate din perspectiva Convenției (a se vedea, mutatis mutandis, Sidabras și Džiautas v. Lituania, 27 iulie 2004, § 58; Žičkus v. Lituania, 7 aprilie 2009, § 31).

27. În jurisprudența sa, Curtea a reținut că natura profesională distinctă a funcţiei publice cu statut special este determinată de tipul, sarcinile şi condiţiile de exercitare a atribuţiilor de serviciu, fapt care impune asumarea unei conduite speciale şi restricţii individuale, restrângerea exerciţiului unor drepturi fundamentale şi instituirea de incompatibilităţi (a se vedea DCC nr. 104 din 7 octombrie 2019, § 21).

28. În această cauză, Curtea observă că sistemul administrației penitenciare exercită, în limitele stabilite de legislație, competențe în domeniul justiției, al securității statului și al ordinii publice. Totodată, Administrația Națională a Penitenciarelor exercită atribuţiile şi implementează politica statului în domeniul punerii în executare a pedepselor penale privative de libertate, a măsurii preventive sub forma arestului preventiv, a sancţiunii arestului contravenţional, precum şi a măsurilor de siguranţă aplicate persoanelor private de libertate (articolele 9 alin. (1), 13 alin. (1) din Legea nr. 300).

29. Pentru realizarea obiectivelor stabilite, între altele, Administrația Națională a Penitenciarelor și instituțiile subordonate: (i) asigură punerea în executare a pedepselor penale privative de libertate, a măsurii preventive sub forma arestului preventiv și a sancțiunii arestului contravențional; (ii) asigură ordinea de drept, legalitatea şi egalitatea în instituţiile penitenciare, securitatea persoanelor private de libertate, inclusiv în timpul escortării acestora, a personalului din cadrul sistemului administrației penitenciare şi a persoanelor aflate pe teritoriul instituţiilor penitenciare; (iii) mențin regimul de intrare, ieșire, precum și ordinea publică la punctele de control și de trecere în instituțiile penitenciare; (iv) efectuează activităţi speciale de investigaţii în modul stabilit de lege; (v) escortează persoanele în privința cărora sentința nu a devenit definitivă și condamnații, inclusiv cei transferați în/din străinătate. Totodată, sistemul administrației penitenciare este obligat, inter alia, (i) să aplice față de deținuți măsurile de influențare şi de constrângere prevăzute de legislație; (ii) să aplice forța fizică și mijloacele speciale, să folosească și să aplice arma de foc, în cazurile şi în modul stabilite de lege (articolele 13 alineatul (2) literele a), b), c), e), h) și 14 alineatul (2) literele b), g) din Legea nr. 300).

30. Statutul funcționarului public cu statut special din cadrul sistemului administrației penitenciare este definit de natura atribuțiilor de serviciu, care implică îndatoriri și riscuri specifice. În realizarea atribuțiilor de serviciu, acest funcționar public cu statut special este învestit cu exercitarea prerogativelor de putere publică în limita competențelor stabilite prin lege. În executarea misiunilor de pază, escortare și supraveghere a persoanelor private de libertate, precum și în alte situații temeinic justificate, funcționarul public cu statut special poate folosi, în condițiile legii, tehnica, mijloacele speciale și armamentul din dotare (articolul 17 alineatele (2) și (3) din Legea nr. 300). Totodată, funcționarilor publici cu statut special le este interzis să abuzeze de calitatea lor oficială şi să compromită, prin activitatea lor privată ori publică, prestigiul funcţiei sau al instituţiei din care fac parte. Mai mult, aceștia sunt obligați să respecte şi să protejeze viaţa, sănătatea şi demnitatea persoanelor private de libertate, drepturile şi libertăţile acestora (articolele 62 alin. (1) lit. b) și 63 alin. (1) lit. e) din aceeași Lege).

31. Așadar, pentru a îndeplini competenţele în domeniile menționate, legislatorul a înzestrat funcţionarii publici cu statut special din cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor cu un ansamblu de drepturi şi obligaţii care le evidențiază specificul activităţii şi îi deosebesc de titularii altor funcţii publice (a se vedea, mutatis mutandis, DCC nr. 47 din 14 mai 2024, § 38).

32. Astfel, având în vedere aceste considerente și necesitatea de a proteja funcționarea sistemului de justiție în ansamblu, Curtea observă că legislatorul, din perspectiva reglementării regimului executării pedepselor competență prevăzută la articolul 72 alin. (3) lit. n) din Constituție, a stabilit condiții mai stricte pentru încadrarea în funcția publică în discuție, potrivit cărora poate obține calitatea de funcționar public cu statut special persoana care: (i) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârşirea de infracţiuni, (ii) nu se află sub urmărire penală; (iii) nu a fost liberată de răspundere penală în temeiurile indicate la articolul 53 din Codul penal (articolul 22 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 300). Totodată, persoanele care exercită funcţii publice în cadrul sistemului administraţiei penitenciare au obligaţia să întrunească această condiţie atât la intrarea în funcţia publică, cât şi în timpul exercitării acesteia. Astfel, atunci când o persoană alege şi acceptă să activeze într-o funcţie publică, aceasta acceptă şi condiţiile legitime stabilite pentru exercitarea funcţiei respective (a se vedea, mutatis mutandis, DCC nr. 72 din 27 mai 2021, § 28).

33. Mai mult, Curtea subliniază că legislatorul nu a impus nicio restricție în ceea ce privește perspectivele de angajare în alte funcții publice în privința cărora nu sunt necesare condiții de accedere și exercitare la fel de exigente sau în alte funcții din domeniul privat (a se vedea, mutatis mutandis, Naidin v. România, 21 octombrie 2014, § 55; Balliktaş Bingöllü v. Turcia, 22 iunie 2021, § 60).

34. În consecință, Curtea nu poate reţine argumentele autorului sesizării care pretinde o neconcordanță între articolul 43 din Constituţie şi prevederile contestate. Astfel, nici articolele 16, 23 și 54 din Constituție nu sunt incidente.

35. Prin urmare, sesizarea privind excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă și nu poate fi acceptată pentru examinare în fond.

Din aceste motive, pe baza articolelor 135 alin. (1) literele a) și g), 140 alin. (2) din Constituție, 27 alineatele (2) și (4) litera d), 37 și 40 din Legea cu privire la Curtea Constituțională, Curtea Constituțională

D E C I D E:

1. Se declară inadmisibilă sesizarea privind excepția de neconstituționalitate a articolului 22 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 300 din 21 decembrie 2017 cu privire la sistemul administrației penitenciare, ridicată de dl avocat Alexandru Terziman, în interesele dlui Denis Tudorache, în dosarul nr. 3-1193/2024, pendinte la Judecătoria Chișinău, sediul Râșcani.

2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării și se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

Președinte de ședință Liuba ȘOVA

Chișinău, 28 iulie 2025
DCC nr. 98
Dosarul nr. 235g/2024