Decizia nr. 77 din 03.07.2025
Decizia nr. 77 din 03.07.2025 cu privire la cererea de suspendare a acțiunii Hotărârilor Guvernului nr. 400 și nr. 401 din 24 iunie 2025, precum și a Hotărârilor Parlamentului nr. 158 și nr. 159 din 26 iunie 2025.
Subiectul sesizării: deputat, Gaik Vartanean
Decizia:
1. d_77_2025_155a_2025_rou.pdf
Sesizări:
DECIZIE
privind cererea de suspendare a acțiunii Hotărârilor Guvernului nr. 400 și nr. 401 din 24 iunie 2025, precum și a Hotărârilor Parlamentului nr. 158 și nr. 159 din 26 iunie 2025
(sesizarea nr. 155a/2025)
CHIŞINĂU
3 iulie 2025
Curtea Constituțională, judecând în componența:
dnei Domnica MANOLE, Președinte,
dnei Liuba ȘOVA,
dnei Viorica PUICA,
dlui Serghei ȚURCAN,
dlui Vladimir ȚURCAN, judecători,
cu participarea dnei Emilia Cazacu, asistent judiciar,
Având în vedere sesizarea nr. 155a, înregistrată la 2 iulie 2025,
Examinând prima facie sesizarea menționată,
Având în vedere actele şi lucrările dosarului,
Deliberând la 3 iulie 2025, în camera de consiliu,
C O N S T A T Ă:
1. La originea cauzei se află o sesizare depusă la Curtea Constituțională la 2 iulie 2025, pe baza articolelor 135 alin. (1) lit. a) din Constituție și 25 alin. (1) lit. g) din Legea cu privire la Curtea Constituțională, de dl Gaik Vartanean, deputat în Parlamentul Republicii Moldova.
2. Autorul sesizării îi solicită Curții exercitarea controlului constituţionalităţii Hotărârilor Guvernului nr. 400 și nr. 401 din 24 iunie 2025, precum și a Hotărârilor Parlamentului nr. 158 și nr. 159 din 26 iunie 2025. Totodată, autorul sesizării i-a solicitat Curţii să suspende acţiunea acestor Hotărâri.
3. Potrivit articolului 26 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, această autoritate poate dispune suspendarea acțiunii actelor cu caracter individual emise de Parlament, Preşedintele Republicii Moldova sau de Guvern, care se referă la persoanele oficiale de stat exponente ale unui interes public și/sau politic deosebit, în vederea evitării prejudiciilor şi consecinţelor negative iminente și ireparabile de o gravitate semnificativă.
4. Chiar dacă riscul are un caracter abstract, cererile privind suspendarea acțiunii actelor sesizate trebuie motivate convingător. Doar invocarea riscului şi enumerarea unor valori fundamentale nu reprezintă o motivare suficientă şi convingătoare în vederea suspendării acțiunii actului sesizat (a se vedea DCC nr. 102 din 12 iulie 2022, § 4; DCC nr. 143 din 26 octombrie 2023, § 8).
5. Examinând prima facie sesizarea, Curtea constată că autorul solicită inclusiv suspendarea acţiunii Hotărârilor Guvernului nr. 400 și nr. 401 din 24 iunie 2025, precum și a Hotărârilor Parlamentului nr. 158 și nr. 159 din 26 iunie 2025, menționând necesitatea menținerii „acel[ui] echilibru și o posibilitate de restabilire în drepturi după ce va fi dată soluția pe fond în această cauză". Potrivit acestuia, „sunt incidente mai multe drepturi fundamentale și principii constituționale".
6. Curtea constată că autorul nu argumentează la modul concret existența riscului producerii unor consecințe iminente și ireparabile prin aplicarea continuă a Hotărârilor menționate.
7. Curtea reiterează că raţiunea suspendării acţiunii actelor contestate este o măsură in extremis şi constă în evitarea unor consecinţe negative iminente şi ireparabile pentru valorile fundamentale garantate de Constituţie (a se vedea DCC nr. 166 din 30 noiembrie 2023, § 11).
8. Curtea notează că poate efectua analiza aspectelor invocate de autor ca motiv al suspendării doar la etapa examinării fondului cauzei. Astfel, ea respinge solicitarea autorului sesizării de suspendare a acțiunii Hotărârilor contestate, pentru a nu prejudeca fondul cauzei (DCC nr. 96 din 25 septembrie 2019; DCC nr. 21 din 16 februarie 2021, § 8).
Din aceste considerente, în baza articolelor 135 alin. (1) lit. a), 140 alin. (2) din Constituție, 26, 37 și 40 din Legea cu privire la Curtea Constituțională, Curtea Constituțională
D E C I D E:
1. Se respinge cererea de suspendare a acțiunii Hotărârilor Guvernului nr. 400 și nr. 401 din 24 iunie 2025, precum și a Hotărârilor Parlamentului nr. 158 și nr. 159 din 26 iunie 2025, formulată de dl Gaik Vartanean, deputat în Parlamentul Republicii Moldova.
2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării și se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
Președinte Domnica MANOLE
Chișinău, 3 iulie 2025
DCC nr. 77
Dosarul nr. 155a/2025







