La 9 ianuarie  2002  un  grup  de deputaţi în  Parlament  a  iniţiat

procedura  de  revizuire a Constituţiei Republicii  Moldova,  solicitînd

avizul   Curţii  asupra  proiectului  de  lege  pentru  modificarea   şi

completarea  art. 73, art. 110, art. 111 din Constituţie şi  completarea

ei cu art. 111/1.

    La 28 noiembrie 2002 Curtea Constituţională, examinînd acest proiect

de   lege,  a  pronunţat  aviz  pozitiv,  acceptînd  să  fie   prezentat

Parlamentului pentru examinare în fond.

    Fără a contesta  conformitatea formală a iniţiativei de revizuire  a

Constituţiei  cu art. 141 alin. (1) lit. c) din Constituţie, consider că

proiectul de lege trebuia respins pentru următoarele motive.

    La elaborarea  unui  proiect  de lege  constituţională  este  strict

necesar  să  se  ţină  cont de prevederile  în  domeniu  ale  tratatelor

internaţionale  la care Republica Moldova este parte, de principiile  şi

normele  unanim recunoscute ale dreptului internaţional, de dispoziţiile

constituţionale   care   nu  fac  obiectul  proiectului,   asigurîndu-se

concordanţa  cu  cadrul juridic existent, cu sistemul de  codificare  şi

unificare a legislaţiei.

    De asemenea,  este necesar să se respecte principiile oportunităţii,

coerenţei, consecvenţei şi echilibrului între reglementările concurente,

ale consecutivităţii, stabilităţii, predictabilităţii normelor juridice,

transparenţei şi accesibilităţii lor.

    Proiectul de  lege  privind modificarea Constituţiei nu  trebuie  să

încalce  principiul unităţii materiei, fiind obligatorie existenţa  unui

raport intrinsec între toate elementele Constituţiei.

    Proiectul de  lege  prezentat  spre avizare  nu  corespunde  acestor

cerinţe.

    Analizînd prevederile   proiectului  de  lege  constituţională   sub

raportul  dispoziţiilor Constituţiei Republicii Moldova, consider că ele

contrazic  art. 1 alin. (1), art. 2, art. 3, art. 10 alin. (1), art.  38

alin.  (1),  art. 39, art. 73, art. 109, art. 110, art. 111 şi art.  142

din Legea Supremă.

    Potrivit art. 1 alin. (1) din Constituţie, Republica Moldova este un

stat  suveran şi independent, unitar şi indivizibil, iar potrivit art. 2

alin.   (1),  suveranitatea  naţională  aparţine  poporului   Republicii

Moldova,   care  o  exercită  în  mod  direct  şi  prin  organele   sale

reprezentative, în formele stabilite de Constituţie.

    Conform teoriei  generale  a dreptului, subiect al  integrităţii  şi

suveranităţii  naţionale  a statului poate fi numai poporul în  persoana

reprezentanţilor  săi legali. Suveranitatea statului se exprimă nu numai

prin   supremaţia  puterii  politice,  ci  şi  prin  jurisdicţia  asupra

populaţiei ce locuieşte în hotarele statului. Atributele obligatorii ale

suveranităţii  sînt integritatea, inviolabilitatea şi  indivizibilitatea

teritorială a statului.

    Statul unitar constituie:

    - o singură formaţiune statală;

    - are un regim   constituţional  unic,  consacrat  printr-o  singură

constituţie;

    - îşi constituie  un  singur  şir de organe  de  vîrf  (legislative,

executive,  judecătoreşti),  care  îşi  exercită  autoritatea  la  nivel

central în raport cu întregul teritoriu şi întreaga populaţie, formînd o

unică  organizare  politică  şi juridică, care  dispune  de  totalitatea

competenţelor  de stat, neexistînd nici o altă organizaţie concurentă de

acelaşi tip cu care să-şi partajeze competenţele pe acelaşi teritoriu şi

cu privire la aceeaşi populaţie;

    - populaţia are de regulă o singură cetăţenie;

    - statul unitar - şi numai el - este subiect de drept internaţional.

    Astfel, propunerea  de  a  abilita, prin art.  73  din  Constituţie,

Adunarea Populară a unităţii teritoriale autonome Găgăuzia cu dreptul de

iniţiativă legislativă contravine art. 1 alin. (1) din Constituţie, care

statuează  imperativ că Republica Moldova este un stat unitar, şi  deci,

dreptul  de  iniţiativă legislativă îl deţin numai organele  statale  de

drept,  care  îşi  exercită autoritatea la nivel central  în  raport  cu

întregul  teritoriu şi întreaga populaţie. În plus, atribuirea dreptului

de iniţiativă legislativă unei administraţii locale de nivelul al doilea

subminează integritatea şi suveranitatea statului Republica Moldova, din

punct   de  vedere  administrativ  este  discriminatorie  faţă  de  alte

administraţii  locale de acelaşi nivel, iar din punct de vedere etnic  -

faţă  de  alte  etnii conlocuitoare, mult mai numeroase,  din  Republica

Moldova.

    În proiectul  de  lege  se propune să se  introducă  după  denumirea

capitolului   VIII  cuvintele  "Secţiunea  I  .  Administraţia   publică

centrală", iar după articolul 108 cuvintele "Secţiunea II. Administraţia

publică locală".

    Această propunere  încalcă  principiul unităţii materiei  expuse  în

capitolul   VIII   intitulat  "Administraţia  publică".  Art.  107   din

Constituţie,  cu  care începe capitolul VIII, stipulează  norme  privind

administraţia   publică   centrală  de  specialitate,  şi   nu   privind

administraţia publică centrală în general.

    Argumentul invocat  în sprijinul modificării art. 110, prin care  se

susţine  că  astfel se confirmă existenţa UTA Găgăuzia,  este  nefondat,

deoarece acest fapt este atestat în art. 111 din Constituţie şi în Legea

privind  statutul juridic special al Găgăuziei (Gagauz-Yeri) nr. 344-XII

din  23 decembrie 1994* şi, prin urmare, alte prevederi  constituţionale

referitoare la organizarea administrativ-teritorială nu sînt necesare.

---------------------

    *M.O., 1995, nr. 3-4, art. 51.

    Contravine principiului  unităţii  materiei  şi  propunerea  privind

completarea art. 110 din Constituţie cu alin. (3), prevedere cuprinsă în

art.  14  din Constituţie, care statuează expres că capitala  Republicii

Moldova  este oraşul Chişinău. De menţionat că în proiect se operează cu

termenul  "municipiu", care nu este prevăzut nici de Legea Supremă, nici

de alte legi în vigoare.

    Propunerea de a completa Constituţia cu art. 111/1, pe lîngă  faptul

că  încalcă  principiul unităţii materiei, contravine art. 1 alin.  (1),

art.  2,  art. 3, art. 10 alin. (1), art. 38 şi îndeosebi art.  142  din

Constituţie.

    Consider că art.111/1, în special alin. (5), care stipulează că, "în

cazul  pierderii  statutului de stat independent al Republicii  Moldova,

populaţia   unităţii  teritoriale  autonome  Găgăuzia  are  dreptul   la

autodeterminare", atentează direct la statalitatea Republicii Moldova.

    Autorii proiectului  şi  Curtea  nu  fac  distincţie  între  dreptul

popoarelor  şi  dreptul minorităţilor naţionale la  autodeterminare.  De

asemenea,  se confundă cele două aspecte ale autodeterminării:  internă,

ce  oferă  dreptul la autoadministrare, şi externă, ce  oferă  poporului

dreptul la independenţă şi autodeterminare.

    Art. 2 din Rezoluţia  nr. 1514 (XV), adoptată de Adunarea Generală a

Organizaţiei Naţiunilor Unite la 14 decembrie 1960, stipulează că "toate

popoarele  au dreptul la autodeterminare; în virtutea acestui drept  ele

îşi  stabilesc  statutul  politic şi realizează  dezvoltarea  economică,

socială  şi  culturală", dar concomitent, art. 6 din  aceeaşi  Rezoluţie

prevede  că  "orice tentativă de a distruge parţial sau  total  unitatea

naţională  şi  integritatea  teritorială a ţării este  incompatibilă  cu

obiectivele  şi principiile Cartei Organizaţiei Naţiunilor Unite". Ideea

declarată   a   autodeterminării  popoarelor  nu  are  nimic  comun   cu

separatismul.

    Atît actele interne  ale  republicii,  cît  şi  cele  internaţionale

statuează că suveranitatea naţională aparţine poporului, care o exercită

în  mod  direct  şi prin organele sale reprezentative. Nici  o  persoană

particulară, nici o parte din popor, nici un grup social, nici un partid

politic   sau   o  altă  formaţiune  obştească  nu  poate   dispune   de

suveranitatea   naţională,   nu   poate  distruge  parţial   sau   total

integritatea teritorială şi unitatea naţională.

    Art. 142 alin.  (2) din Constituţie stipulează imperativ că "nici  o

revizuire nu poate fi făcută dacă are ca rezultat suprimarea drepturilor

şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor sau garanţiilor acestora".

    Consider că autorii  proiectului  de  revizuire  a  Constituţiei  şi

Curtea,  care a aprobat acest proiect, au ignorat prevederile  precitate

ale Legii Supreme.

    Argumentele expuse  sînt  confirmate  în mare măsură  şi  de  opinia

consolidată   asupra   proiectului  de  lege,  cuprinzînd   comentariile

membrilor  Comisiei de la Veneţia James Hamilton şi Kaarlo Tuori şi  ale

expertului  Joan  Vintro, făcută publică în şedinţa Curţii, în  care  se

menţionează   că  proiectul  denotă  încălcărea  vădită  a  principiului

unităţii  materiei, dezechilibrarea raportului intrinsec existent  între

elementele  Constituţiei  în  vigoare.  Asupra  încălcării  principiului

unităţii materiei la elaborarea proiectului se atenţionează şi în avizul

Curţii.

    De remarcat că  în proiectul propus se utilizează termenii "persoane

oficiale  supreme",  "lege  organică  specială" ş.a.,  care  nu-şi  află

consacrare  în  Legea  Supremă, precum şi în alte  legi  ale  Republicii

Moldova.