Sesizare:
Hotărâre:
Domnului Igor GROSU,
Președinte al Parlamentului Republicii Moldova
ADRESĂ
Prin Hotărârea nr. 22 din 19 decembrie 2023, Curtea Constituțională a recunoscut constituțional textul „precum și ridicarea informației privind convorbirile telefonice” din articolul 126 alin. (2) din Codul de procedură penală, în măsura în care acestei proceduri îi sunt aplicabile condițiile și garanțiile măsurilor speciale de investigație.
În acest context, în vederea reglementării accesului organelor de urmărire penală la istoricul informațiilor privind conversațiile telefonice de o manieră conformă cu garanțiile minime stabilite în hotărârea sa și în jurisprudența Curții Europene, Curtea îi solicită Parlamentului să modifice legislația, inclusiv articolul 427 din Codul contravențional, în conformitate cu Hotărârea Curții Constituționale nr. 22 din 19 decembrie 2023.
Așadar, pe baza prevederilor articolelor 281 din Legea cu privire la Curtea Constituțională și 79 din Codul jurisdicției constituționale, Curtea îi solicită Parlamentului să-i comunice rezultatele examinării acestei adrese.
Domnica MANOLE,
Președintele Curții Constituționale







