Curtea Constituţională a Republicii Moldova

Decizia nr. 7 din 04.07.2013

Decizia Curţii Constituţionale nr.7 din 04.07.2013 privind sistarea procesului pentru controlul constituţionalităţii unor prevederi din alineatul trei al articolului 2 din Legea nr.1070-XIV din 22 iunie 2000 „Privind aprobarea Nomenclatorului specialităţilor pentru pregătirea cadrelor în instituţiile de învăţământ superior şi mediu de specialitate” şi din alineatul doi al articolului 3 din Legea nr.142-XVI din 7 iulie 2005 „Privind aprobarea Nomenclatorului domeniilor de formare profesională şi al specialităţilor pentru pregătirea cadrelor în instituţiile de învăţământ superior, ciclul I”

Subiectul sesizării: Avocatul Poporului

Decizia:
1. ro-d_07.2013.ro.pdf

Sesizări:

1. Sesizarea nr.20a din 17.05.2013 privind controlului constituţionalităţii sintagmei "medical şi farmaceuric" din art. 2 alin. (3) al Legii nr. 1070 din 22.06.2000 şi a sintagmei "Medicină", "Farmacie" din art. 3 alin. (2) al Legii nr. 142 din 07.07.2005 (17.05.2013)

1. La originea cauzei se află sesizarea depusă la Curtea Constituţională în data de 17 mai 2013, de către avocatul parlamentar, dl Anatolie Munteanu, în temeiul articolelor 135 alin. (1) lit. a) din Constituţie, 25 lit. i) din Legea cu privire la Curtea Constituţională, 38 alin. (1) lit. i) din Codul jurisdicţiei constituţionale şi 31 din Legea cu privire la avocaţii parlamentari, pentru controlul constituţionalităţii unor prevederi din alineatul trei al articolului 2 din Legea nr. 1070-XIV din 22 iunie 2000 „Privind aprobarea Nomenclatorului specialităţilor pentru pregătirea cadrelor în instituţiile de învăţământ superior şi mediu de specialitate” şi din alineatul doi al articolului 3 din Legea nr. 142-XVI din 7 iulie 2005 „Privind aprobarea Nomenclatorului domeniilor de formare profesională şi al specialităţilor pentru pregătirea cadrelor în instituţiile de învăţământ superior, ciclul I”. 2. Prevederile contestate vizează asigurarea de către Guvern a pregătirii cadrelor la specialităţile de profil medical şi farmaceutic exclusiv în instituţiile de învăţământ de stat. 3. Autorul sesizării consideră că prevederile legale contestate vin în contradicţie cu dispoziţiile articolelor 4, 35 alineatele (1), (5) şi (6) şi 54 alineatele (1), (2) şi (4) din Constituţie, articolului 2 din Protocolul nr. 1 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi articolului 13 alin. 2 lit. c) şi 3 pct. doi din Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale. 4. Prin decizia Curţii Constituţionale din 7 iunie 2013 sesizarea a fost declarată admisibilă, fără a prejudicia fondul cauzei. 5. În procesul examinării sesizării Curtea Constituţională a dispus de opiniile comunicate de Preşedintele Republicii Moldova, Parlament, Guvern, Ministerul Educaţiei, Ministerul Sănătăţii, Ministerul Justiţiei, Procuratura Generală. 6. În cadrul şedinţei plenare publice a Curţii sesizarea a fost susţinută de dl Anatolie Munteanu, avocat parlamentar. Parlamentul a fost reprezentat de dl Sergiu Chirică, consultant principal în cadrul Direcţiei juridice a Secretariatului Parlamentului. Guvernul a fost reprezentat de dl Ion Ciochină, şef al Direcţiei juridice a Ministerului Sănătăţii. ÎN FAPT 7. La 22 iunie 2000 Parlamentul a adoptat Legea nr. 1070-XIV „Privind aprobarea Nomenclatorului specialităţilor pentru pregătirea cadrelor în instituţiile de învăţămînt superior şi mediu de specialitate”. 8. Potrivit alineatului trei al articolului 2 din legea menţionată, Guvernul va asigura, exclusiv în instituţiile de învăţământ de stat, pregătirea cadrelor la specialităţile „Drept şi activitate vamală”, „Administraţie publică”, precum şi la specialităţile de profil medical şi farmaceutic, militar şi la cele ce ţin de protecţia ordinii publice şi securitatea statului. 9. La 7 iulie 2005 Parlamentul a adoptat Legea nr. 142-XVI „Privind aprobarea Nomenclatorului domeniilor de formare profesională şi al specialităţilor pentru pegătirea cadrelor în instituţiile de învăţământ superior, ciclul I”. 10. Potrivit alineatului doi al articolului 3 din lege, Guvernul va asigura, exclusiv în instituţiile de învăţămînt de stat, pregătirea cadrelor la domeniile de formare profesională „Administraţie publică”, „Medicină”, „Farmacie”, „Militărie” şi cele ce ţin de menţinerea ordinii publice şi securitatea statului.

24. Curtea reţine că, în temeiul articolului 135 alin. (1) lit. a) din Constituţie, articolului 4 alin. (1) lit. a) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi articolului 4 alin. (1) lit. a) din Codul Jurisdicţiei Constituţionale, sesizarea privind controlul constituţionalităţii legilor ţine de competenţa Curţii Constituţionale.

25. Curtea remarcă faptul că articolele 25 lit. i) din Legea cu privire la Curtea Constituţională, 38 alin. (1) lit. i) din Codul Jurisdicţiei Constituţionale şi 31 din Legea cu privire la avocaţii parlamentari abilitează avocatul parlamentar cu dreptul de a sesiza Curtea Constituţională.

26. Curtea menţionează că prerogativa cu care a fost învestită prin articolul 135 alin. (1) lit. a) din Constituţie presupune stabilirea corelaţiei dintre normele legislative şi textul Constituţiei, ţinând cont de principiul supremaţiei acesteia.

27. După cum s-a menţionat, prevederile legale contestate vizează asigurarea de către Guvern a pregătirii cadrelor la specialităţile de profil medical şi farmaceutic exclusiv în instituţiile de învăţământ de stat.

28. Curtea reţine că dreptul la învăţătură, fiind un drept constituţional, este asigurat de stat prin organizarea învăţământului, care determină principalele forme ale instruirii: învăţământul general obligatoriu, învăţământul liceal, învăţământul profesional, învăţământul superior, alte forme de instruire şi perfecţionare, în instituţiile de stat şi nestatale.

29. În temeiul art. 66 lit. d) din Constituţia Republicii Moldova, una din atribuţiile de bază ale Parlamentului este aprobarea direcţiilor principale ale politicii interne şi externe a statului.

30. Stabilirea politicilor de stat în sfera învăţământului şi determinarea criteriilor de organizare şi funcţionare a sistemului de învăţământ constituie un drept al legiuitorului. Conform art. 72 alin. (3) lit. k) din Constituţie, organizarea generală a învăţământului se reglementează prin lege organică. Legea specială în domeniu este Legea învăţământului nr. 547-XIII din 21 iulie 1995.

31. Potrivit art. 3 al Legii învăţământului, învăţământul în Republica Moldova constituie o prioritate naţională.

32. În conformitate cu art. 6 al aceleiaşi legi, dreptul la învăţătură este garantat. Statul asigură şanse egale de acces în instituţiile de stat de învăţământ liceal, profesional, mediu de specialitate şi superior, în funcţie de aptitudini şi capacităţi.

33 Articolul 26 din Legea învăţământului prevede că învăţământul superior are drept scop formarea unei personalităţi multilateral dezvoltate şi creative, pregătirea, perfecţionarea şi recalificarea la nivel superior a specialiştilor şi a cadrelor ştiinţifice în diferite domenii. Învăţământul superior joacă un rol extrem de important în dobândirea şi consolidarea cunoştinţelor.

34. Învăţământul superior medical şi farmaceutic este reglementat de articolul 28¹ din Legea învăţământului, potrivit căruia admiterea la studii superioare de specialitate se efectuează prin concurs, în baza criteriilor stabilite de Ministerul Educaţiei. Învăţământul medical şi farmaceutic este organizat de comun acord de către Ministerul Educaţiei şi Ministerul Sănătăţii, în vederea asigurării realizării standardelor internaţionale în domeniu.

35. Potrivit prevederilor contestate, Guvernul a fost obligat să asigure pregătirea cadrelor la specialităţile de profil medical şi farmaceutic exclusiv în instituţiile de învăţământ de stat.

36. Art. 96 alin. (1) din Constituţie statuează că Guvernul asigură realizarea politicii interne şi externe a statului şi exercită conducerea generală a administraţiei publice.

37. Potrivit Legii cu privire la Guvern nr. 64-XII din 31 mai 1990, cu modificările şi completările ulterioare, una din direcţiile principale ale activităţii Guvernului este elaborarea strategică a dezvoltării tehnico-ştiinţifice, promovarea unei politici naţionale în domeniul culturii, ştiinţei, tehnicii, tehnologiei, rezolvării problemelor reglementării de stat a progresului tehnico-ştiinţific. Guvernul asigură condiţii social-economice, creează o bază tehnico-materială şi fonduri speciale pentru dezvoltarea învăţământului public (art. 3 pct. 4) şi art. 11 pct. 4)).

38. Conform articolului 40 alin. (1¹) din Legea învăţământului, Guvernul aprobă planul (comanda de stat) de pregătire a cadrelor de specialitate cu finanţare de la bugetul de stat şi pe bază de contract, pe meserii, specialităţi şi domenii generale de studiu, în instituţiile de învăţământ secundar profesional, mediu de specialitate, superior şi postuniversitar de stat şi private.

39. Curtea menţionează că, în funcţie de realităţile existente la etapa de dezvoltare a societăţii, autorităţile dispun de dreptul de a se implica în procesul de învăţământ în scopul asigurării calităţii de formare a specialiştilor. Această prerogativă a statului este asigurată prin dispoziţiile articolului 35 alin. (5) din Constituţie, potrivit căruia instituţiile de învăţământ, inclusiv cele nestatale, se înfiinţează şi îşi desfăşoară activitatea în condiţiile legii.

40. Curtea, în jurisprudenţa sa anterioară, a subliniat că marja de apreciere a statului şi dreptul său de intervenţie în procesul de învăţământ este mai mare decât în alte domenii şi poate fi realizat prin diverse instrumente de reglementare (Hotărârea nr. 6 din 3 mai 2012).

41. Statul are dreptul şi obligaţia de a stabili căile, conţinutul şi standardele necesare pentru a asigura realizarea optimă a dreptului la învăţătură. Astfel, reglementarea cadrului organizatorico-juridic al instituţiilor de învăţământ superior de stat şi privat şi instituirea unui regim special pentru activitatea acestora, precum şi stabilirea restricţiilor, este o prerogativă a legiuitorului.

42. Curtea reţine că instituirea prin lege a obligativităţii asigurării de către Guvern a pregătirii specialiştilor de profil medical şi farmaceutic exclusiv în instituţiile de învăţământ de stat constituie o opţiune a legiuitorului. În funcţie de factorii social-economici, legiuitorul poate considera oportun să acorde dreptul de pregătire a cadrelor în diferite domenii şi instituţiilor de învăţământ superior private.

43. În jurisprudenţa anterioară Curtea a menţionat că problema oportunităţii legii nu ţine de competenţa sa, aceasta fiind o atribuţie exclusivă a Parlamentului (Decizia de sistare nr.5 din 22 mai 2013; Hotărârea nr.10 din 12 iulie 2012; Decizia de inadmisibilitate din 15 noiembrie 2012).

44. În contextul celor expuse, Curtea consideră că obiectul sesizării excede domeniului său legal de competenţă, deoarece problemele abordate în sesizare constituie o chestiune de oportunitate şi nu de constituţionalitate.

-->