DECIZIE
DE INADMISIBILITATE
a sesizărilor nr. 103a/2021 și nr. 117a/2021
privind controlul constituționalității unor prevederi din articolele 11 alin. (1) lit. c), 12 alin. (1¹) din Legea cetățeniei Republicii Moldova nr. 1024 din 2 iunie 2000 și din articolul I, punctul 10 din Legea nr. 132 din 21 decembrie 2017 pentru modificarea şi completarea Legii cetățeniei Republicii Moldova nr. 1024/2000
(condițiile dobândirii cetățeniei prin naștere, prin recunoaștere și temeiurile refuzului de acordare a cetățeniei) 

CHIŞINĂU
26 mai 2022

Curtea Constituțională, judecând în componența:
dnei Domnica MANOLE, Președinte,
dlui Nicolae ROȘCA,
dnei Liuba ȘOVA,
dlui Serghei ȚURCAN,
dlui Vladimir ȚURCAN, judecători,
cu participarea dlui Dumitru Avornic, asistent judiciar,
Având în vedere sesizările înregistrate la 12 și 24 mai 2021,
Examinând admisibilitatea sesizărilor menționate,
Având în vedere actele și lucrările dosarului,
Deliberând la 26 mai 2022, în camera de consiliu, 

Pronunță următoarea decizie: 

ÎN FAPT

1. La originea cauzei se află sesizările privind controlul constituționalității: 

- a textului „cu condiția că, la momentul nașterii, cel puţin unul dintre părinţi deţine drept de şedere sau beneficiază de protecţie internaţională acordate de autorităţile competente ale Republicii Moldova ori este recunoscut apatrid de autorităţile competente ale Republicii Moldova” din articolul 11 alin. (1) lit. c) din Legea cetățeniei Republicii Moldova nr. 1024 din 2 iunie 2000; 

- a textului „cu vârsta de peste 18 ani” de la articolul 12 alin. (1¹) din Legea cetățeniei Republicii Moldova nr. 1024 din 2 iunie 2000 și 

- a textului „alineatul (2) se abrogă” din articolul I, punctul 10 din Legea nr. 132 din 21 decembrie 2017 pentru modificarea şi completarea Legii cetățeniei Republicii Moldova nr. 1024/2000, 

depuse de către dl Oazu Nantoi, deputat în Parlamentul Republicii Moldova, și de dna Maia Bănărescu, Avocatul Poporului pentru drepturile copilului. 

2. Sesizările au fost depuse la Curtea Constituțională la 12 și 24 mai 2021, pe baza articolelor 135 alin. (1) lit. a) din Constituție, 25 literele g) și i¹) din Legea cu privire la Curtea Constituțională şi 38 alin. (1) literele g) și i¹) din Codul jurisdicției constituționale.

3. Având în vedere identitatea de obiect a sesizărilor, Curtea a decis conexarea acestora într-un singur dosar, pe baza articolului 43 din Codul jurisdicţiei constituţionale, fiindu-i atribuit numărul 103a/2021. 

 

A. Legislația pertinentă 

4. Prevederile relevante ale Constituției sunt următoarele:

Articolul 1

Statul Republica Moldova

„[…]

(3) Republica Moldova este un stat de drept, democratic, în care demnitatea omului, drepturile și libertățile lui, libera dezvoltare a personalității umane, dreptatea și pluralismul politic reprezintă valori supreme și sunt garantate.”

 

Articolul 4

Drepturile şi libertăţile omului

„(1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile omului se interpretează şi se aplică în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care Republica Moldova este parte.

(2) Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care Republica Moldova este parte şi legile ei interne, prioritate au reglementările internaţionale.”

 

Articolul 8

Respectarea dreptului internaţional

şi a tratatelor internaţionale

„(1) Republica Moldova se obligă să respecte Carta Organizaţiei Naţiunilor Unite şi tratatele la care este parte, să-şi bazeze relaţiile cu alte state pe principiile şi normele unanim recunoscute ale dreptului internaţional.

(2) Intrarea în vigoare a unui tratat internaţional conținând dispoziţii contrare Constituţiei va trebui precedată de o revizuire a acesteia.”

 

Articolul 16

Egalitatea

„(1) Respectarea și ocrotirea persoanei constituie o îndatorire primordială a statului.

(2) Toți cetățenii Republicii Moldova sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără deosebire de rasă, naționalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenență politică, avere sau de origine socială.”

 

Articolul 17

Cetăţenia Republicii Moldova

„(1) Cetăţenia Republicii Moldova se dobândește, se păstrează ori se pierde în condiţiile prevăzute de legea organică.

(2) Nimeni nu poate fi lipsit în mod arbitrar de cetăţenia sa şi nici de dreptul de a-şi schimba cetățenia.”

 

Articolul 50

Ocrotirea mamei, copiilor şi a tinerilor

„[…]

(2) Copiii şi tinerii se bucură de un regim special de asistenţă în realizarea drepturilor lor.

[…]”.

 

5. Prevederile relevante ale Legii cetățeniei Republicii Moldova nr. 1024 din 2 iunie 2000 sunt următoarele:

 

Articolul 11

Dobândirea cetățeniei prin naştere

„(1) Este considerat cetăţean al Republicii Moldova copilul:

[...];

c) născut pe teritoriul Republicii Moldova din părinţi care au cetăţenia unui alt stat sau unul dintre care este apatrid sau beneficiar de protecţie internaţională, iar celălalt este cetăţean străin, cu condiția că, la momentul nașterii, cel puţin unul dintre părinţi deţine drept de ședere sau beneficiază de protecţie internaţională acordate de autorităţile competente ale Republicii Moldova ori este recunoscut apatrid de autorităţile competente ale Republicii Moldova.

[...]”.

 

Articolul 12

Dobândirea cetăţeniei prin recunoaștere

„[...]

(1¹) Persoanele cu vârsta de peste 18 ani, născute pe teritoriul Republicii Moldova, care nu sunt luate în evidenţă de autoritatea competentă ca cetăţeni ai Republicii Moldova şi care nu deţin dovada cetăţeniei sunt recunoscute ca cetăţeni ai Republicii Moldova, iar data dobândirii cetățeniei se consideră data exprimării consimțământului în scris în acest sens. În cazul în care persoana nu este de acord cu data dobândirii cetăţeniei, la solicitarea acesteia, autoritatea competentă determină data dobândirii cetăţeniei în temeiul documentelor care confirmă că persoana respectivă întrunea sau întrunește condiţiile prevăzute de legislaţia în vigoare sau de cea anterioară în materie de cetăţenie, prin care a fost declarată cetăţean al Republicii Moldova.

[...]”.

 

Articolul 20

Temeiurile refuzului de a acorda cetățenie

(1) Cetăţenia Republicii Moldova nu se acordă persoanei care:

a) a săvârșit crime internaţionale, militare sau crime împotriva umanității;

b) a fost implicată în activitate teroristă;

c) a fost condamnată la privaţiune de libertate pentru infracţiuni premeditate şi are antecedente penale sau la momentul examinării cererii se află sub urmărire penală;

d) desfăşoară activitate care periclitează securitatea statului, ordinea publică, sănătatea şi moralitatea populaţiei;

e) nu întruneşte integral condiţiile pentru dobândirea cetăţeniei Republicii Moldova, stabilite de prezenta lege.

(2) Prevederile alin. (1) litera c) nu se aplică faţă de persoanele specificate la art. 12 alin. (2) în cazul când acestea nu sunt cetăţeni ai unui alt stat.

[În redactarea anterioară Legii nr. 132 din 21 decembrie 2017, în vigoare din 19 aprilie 2018]

 

6. Prevederile relevante ale Legii nr. 132 din 21 decembrie 2017 pentru modificarea şi completarea Legii cetățeniei Republicii Moldova nr. 1024/2000 sunt următoarele:

„Parlamentul adoptă prezenta lege organică.

Articolul I. – Legea cetăţeniei Republicii Moldova nr. 1024/2000 (republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, ediție specială din 9 decembrie 2005), cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

[...]

10. Articolul 20:

[...]

alineatul (2) se abrogă.”

ÎN DREPT

A. Argumentele autorilor sesizărilor 

7. Cu privire la condiția stabilită de articolul 11 alin. (1) lit. c) din Legea cetățeniei Republicii Moldova, autorii sesizărilor susțin că acordarea cetățeniei copilului în funcție de deținerea dreptului de ședere al părinților pe teritoriul Republicii Moldova la momentul nașterii copilului generează situații de apatridie. Autorii sesizărilor notează că un sistem de acordare automată a cetățeniei unui copil la naștere, care altfel ar fi apatrid, este calea cea mai eficientă pentru asigurarea faptului că apatridia printre copii și consecințele ei negative vor fi evitate în totalitate. Autorii sesizărilor menționează că condiția în discuție a fost introdusă prin Legea nr. 132 din 21 decembrie 2017, fără a avea la bază vreo justificare rezonabilă. De asemenea, ei au notat că condiționarea acordării cetățeniei copilului în funcție de forma juridică de aflare a părinților pe teritoriul Republicii Moldova reprezintă un tratament diferențiat nejustificat.

8. Autorii sesizărilor fac trimitere, inter alia, la dreptul copilului de a dobândi o cetățenie la naștere stabilit de articolul 7 alin. (1) din Convenția Organizației Națiunilor Unite cu privire la drepturile copilului din 20 noiembrie 1989 și de articolul 24 § 3 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice din 16 decembrie 1966. Totodată autorii sesizărilor menționează obligația statelor de a evita apatridia stabilită de articolul 6 § 4 lit. e) [obligația statelor de a facilita dobândirea cetățeniei de către persoanele născute pe teritoriul său şi care domiciliază acolo în mod legal şi obişnuit] din Convenția Europeană cu privire la cetățenie din 6 noiembrie 1997 și de articolul 1 § 1 [obligația statelor de a acorda cetățenie la nașterea unei persoane pe teritoriul său, care altfel ar deveni apatridă] din Convenția Organizației Națiunilor Unite privind reducerea cazurilor de apatridie din 30 august 1961. În concluzie, autorii sesizărilor notează că condiția stabilită de textul contestat contravine articolelor 1, 8, 16, 17 alin. (1) și 50 alin. (2) din Constituție.

9. Cu privire la textul „cu vârsta de peste 18 ani” de la articolul 12 alin. (1¹) din Legea cetățeniei Republicii Moldova nr. 1024 din 2 iunie 2000, autorul sesizării nr. 103a/2021 susține că acesta generează situații de apatridie a copiilor născuți pe teritoriul Republicii Moldova, care nu sunt documentați ca cetățeni ai Republicii Moldova și care nu dețin dovada cetățeniei. În astfel de situații se află cel mai des copiii ai căror părinți, iar în unele cazuri bunici, sunt nedocumentați sau dețin acte expirate/nevalabile ale fostei Uniuni a Republicilor Sovietice Socialiste. În opinia autorului sesizării, aceste persoane sunt nevoite să fie apatrizi până la vârsta de 18 ani și doar după atingerea majoratului pot solicita dobândirea cetățeniei prin recunoaștere. În acest sens, autorul sesizării nr. 103a/2021 notează că textul contestat contravine articolelor 1 și 8 din Constituție, 7 [egalitatea] și 15 [dreptul la o cetățenie] din Declarația Universală a Drepturilor Omului din 10 decembrie 1948, 2 § 1 [egalitatea] și 24 § 3 [dreptul la o cetățenie] din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice, 6 § 4 lit. e) din Convenția Europeană cu privire la Cetățenie și 1 § 1 din Convenția Organizației Națiunilor Unite privind reducerea cazurilor de apatridie.

10. Cu privire la abrogarea alineatului (2) din articolul 20 din Legea cetățeniei Republicii Moldova, Curtea observă că acesta prevedea că acordarea cetățeniei nu poate fi refuzată persoanei care a fost condamnată la privațiune de libertate pentru infracțiuni premeditate şi are antecedente penale sau la momentul examinării cererii se află sub urmărire penală, dacă persoana în discuție nu deținea cetățenia altui stat. Autorul sesizării nr. 103a/2021 notează că abrogarea alineatului (2) din articolul 20 generează situații de apatridie în rândul persoanelor născute în afara teritoriului Republicii Moldova, care nu dețin cetățenia altor state și care și-au exprimat dorința de a deveni cetățeni ai Republicii Moldova, și anume: a) persoanele născute în străinătate care au cel puţin unul dintre părinţi, bunici sau străbunici născut pe teritoriul Republicii Moldova; b) persoanele care până la 28 iunie 1940 au locuit în Basarabia, în Nordul Bucovinei, în ținutul Herţa şi în R.A.S.S.M., urmașii lor; c) persoanele deportate sau refugiate de pe teritoriul Republicii Moldova începând cu 28 iunie 1940, precum şi urmașii lor; d) persoanele care la data de 23 iunie 1990 locuiau legal şi obişnuit pe teritoriul Republicii Moldova şi care continuă să locuiască în prezent. Autorul sesizării consideră că abrogarea alineatului (2) din articolul 20 din Legea cetățeniei Republicii Moldova contravine articolelor 1 și 8 din Constituție, 7 și 15 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, 2 § 1 și 24 § 3 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice, 6 § 4 lit. e) din Convenția Europeană cu privire la cetățenie și 1 § din Convenția Organizației Națiunilor Unite privind reducerea cazurilor de apatridie. 

B. Aprecierea Curții

11. Examinând admisibilitatea sesizărilor, Curtea constată următoarele.

12. În conformitate cu articolul 135 alin. (1) lit. a) din Constituție, controlul constituționalității legilor, în prezenta cauză a unor prevederi din Legea nr. 1024 din 2 iunie 2000 și din Legea nr. 132 din 21 decembrie 2017, ține de competența Curții Constituționale.

13. Potrivit articolelor 25 lit. g) și i¹) din Legea cu privire la Curtea Constituțională și 38 alin. (1) lit. g) și i¹) din Codul jurisdicției constituționale, deputații în Parlament și Avocatul Poporului pentru drepturile copilului posedă prerogativa sesizării Curții Constituționale

14. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile menționate la § 1 din această decizie. În partea referitoare la articolul 11 alin. (1) lit. c) din Legea cetățeniei Republicii Moldova, Curtea observă că deși autorii sesizărilor au contestat mai multe condiții de dobândire a cetățeniei stabilite de acest articol, în motivarea lor s-au referit doar la condiția deținerii la momentul naşterii copilului a dreptului de ședere de către cel puțin un părinte al copilului născut pe teritoriul Republicii Moldova. Prin urmare, Curtea va examina doar textul „deţine drept de ședere” din articolul 11 alin. (1) lit. c) din Legea cetățeniei Republicii Moldova. Curtea reține că prevederile contestate nu au mai constituit anterior obiect al controlului de constituționalitate.

15. Autorii sesizărilor consideră că dispozițiile contestate contravin articolelor 1 alin. (3) [preeminența dreptului], 4 [drepturile și libertățile omului], 8 [respectarea dreptului internaţional şi a tratatelor internaţionale], 16 [egalitatea], 17 [cetățenia Republicii Moldova] și 50 [ocrotirea mamei, copiilor şi a tinerilor] din Constituție.

16. Cu privire la incidența articolelor 1 alin. (3), 4 și 8 din Constituție, Curtea a subliniat că, în acest caz, acestea comportă un caracter general și nu pot constitui repere individuale și separate (a se vedea DCC nr. 162 din 29 decembrie 2020, § 24; DCC nr. 37 din 30 martie 2021, § 30; DCC nr. 71 din 27 mai 2021, § 21).

17. Cu privire la incidența articolului 16 din Constituție, Curtea a notat că acesta nu are o aplicabilitate de sine stătătoare. Pentru a fi aplicabil, autorii sesizărilor trebuie să demonstreze existența unor ingerințe în drepturile fundamentale garantate de Constituție (HCC nr. 29 din 26 noiembrie 2020, § 19; HCC nr. 6 din 10 martie 2022, § 15).

18. Cu privire la incidența articolului 50 alin. (2) din Constituție, Curtea reține că obligația statului de a stabili un regim special de asistență în realizarea drepturilor copiilor și tinerilor, prevăzută de această normă, nu echivalează cu un drept fundamental al celor din urmă. Această prevedere stabilește mai curând un obiectiv al autorităților care poate fi avut în vedere la examinarea constituționalității unei legi care îi vizează pe copii și pe tineri dacă se constată incidența unui drept fundamental.

19. Cu privire la incidența articolului 17 din Constituție, autorii sesizărilor susțin că condiția deținerii dreptului de ședere de către cel puțin un părinte al copilului născut pe teritoriul Republicii Moldova, stabilită de articolul 11 alin. (1) lit. c) din Legea cetățeniei Republicii Moldova, generează situații de apatridie.

20. În jurisprudența sa, Curtea a notat că statul este suveran în a stabili cadrul juridic al raporturilor legate de cetățenia Republicii Moldova, inclusiv competența de a reglementa prin legislația sa temeiurile de acordare şi de retragere a cetățeniei. Prin urmare, fiecare stat își poate stabili propriile condiții pentru acordarea sau retragerea cetățeniei, precum şi procedurile care necesită a fi urmate în fiecare caz. Acest privilegiu al statului este recunoscut și de articolul 3 alin. (1) din Convenția Europeană cu privire la cetățenie din 6 noiembrie 1997 (în vigoare pentru Republica Moldova din 1 martie 2000), care stabilește că fiecare stat este în drept să determine prin legislația sa care îi sunt cetățenii (a se vedea HCC nr. 24 din 6 octombrie 2015, §§ 38-39; DCC nr. 23 din 29 martie 2018, §§ 19-20; DCC nr. 129 din 10 august 2021, § 27).

21. Curtea reține că, deși textul articolului 17 din Constituție nu stabilește în mod expres un obiectiv al statului de a reduce cazurile de apatridie, acest obiectiv poate fi dedus dacă norma constituțională este interpretată prin prisma tezei I a articolului 1 § 1 din Convenția Organizației Națiunilor Unite privind reducerea cazurilor de apatridie din 30 august 1961, în vigoare pentru Republica Moldova din 19 aprilie 2012, care prevede că orice stat contractant va acorda cetăţenia sa unei persoane născute pe teritoriul său, care, altfel, ar fi apatridă. O normă similară este prevăzută în articolul 6 § 2 din Convenția Europeană cu privire la cetățenie. De asemenea, potrivit articolului 4 lit. b) din Convenție, normele interne referitoare la cetăţenie ale fiecărui stat parte trebuie să fie conforme cu principiul evitării apatridiei.

22. Examinând incidența articolului 17 din Constituție în partea referitoare la articolul 11 alin. (1) lit. c) din Legea cetățeniei Republicii Moldova, Curtea va avea în vedere teza a II-a, literele a) și b) din articolul 1 § 1 din Convenția Organizației Națiunilor Unite privind reducerea cazurilor de apatridie și articolul 6 § 2 din Convenția Europeană cu privire la cetățenie, care stabilesc că fiecare stat parte trebuie să prevadă în dreptul său intern dobândirea cetățeniei sale de către copiii născuți pe teritoriul sau, care nu dobândesc la naștere o alta cetățenie. Aceasta cetăţenie va fi acordată: a) de plin drept, la naştere; sau b) ulterior, copiilor care au rămas apatrizi, prin cerere adresată, conform modalităților prevăzute de dreptul intern al statului parte, autorităţii competente de către copilul respectiv sau în numele sau. Astfel, prevederile tratatelor internaționale menționate le permit statelor să opteze pentru acordarea cetățeniei la naștere ex lege și/sau pentru acordarea cetățeniei ulterior pe baza unei cereri formulate în modalitățile și cu respectarea condițiilor prevăzute de legislaţia internă, către autoritatea competentă, de cel interesat sau în numele său.

23. Curtea observă că Republica Moldova a prevăzut în legislația sa, în condițiile articolelor 1 § 1 lit. b) din Convenția Organizației Națiunilor Unite privind reducerea cazurilor de apatridie și 6 § 2 lit. b) din Convenția Europeană cu privire la cetățenie, un remediu referitor la dobândirea cetăţeniei sale de către copiii născuți pe teritoriul său care nu dobândesc la naştere nici cetăţenia Republicii Moldova, nici o altă cetăţenie. Astfel, în acest caz, copiilor care au rămas apatrizi cetăţenia le este acordată ulterior, prin recunoaștere, în baza cererii, conform prevederilor articolului 12 alin. (1¹) din Legea cetățeniei Republicii Moldova.

24. Curtea reține că în cazul prevăzut de articolul 11 alin. (1) lit. c) din Legea cetățeniei Republicii Moldova, legislatorul a optat pentru acordarea cetățeniei în anumite condiții pe baza unei cereri depuse de părinții copilului născut pe teritoriul Republicii Moldova. De altfel, potrivit articolului 11 alin. (3) din Legea citată, părinții hotărăsc de comun acord asupra cetățeniei copilului. În cazul în care părinții nu cad de acord asupra apartenenței copilului la statul Republica Moldova, decide instanţa de judecată, ţinând cont de interesele acestuia. În cazul copilului care a atins vârsta de 14 ani se cere consimţământul lui, autentificat de notar.

25. Având în vedere opțiunea legislatorului, Curtea constată că Convenția Organizației Națiunilor Unite privind reducerea cazurilor de apatridie le permite statelor să stabilească condiții în cazul acordării cetățeniei în baza cererii. Astfel, articolul 2 lit. b) din Convenția citată le permite statelor să stabilească că persoana interesată are reședința obișnuită pe teritoriul statului contractant, fără ca durata de reședință fixată de statul contractant să depășească cinci ani imediat înainte de depunerea cererii sau 10 ani în total. O prevedere similară există la articolul 6 § 2 litera b) din Convenția Europeană cu privire la cetățenie.

26. Curtea constată că prin condiția deținerii dreptului de ședere de către cel puțin unul dintre părinți, stabilită de textul contestat, legislatorul nu a fixat vreo durată a domiciliului legal şi obişnuit pe teritoriul Republicii Moldova. Dimpotrivă, legislatorul a permis acordarea cetățeniei în condițiile normei contestate chiar dacă cel puțin un părinte deține dreptul de ședere pe teritoriul Republicii Moldova, indiferent de faptul când a obținut acest drept. Așadar, Curtea constată că la stabilirea condiției deținerii de către unul din părinții copilului născut pe teritoriul Republicii Moldova a dreptului de ședere, legislatorul a stipulat o condiție conformă cu dispozițiile articolului 2 lit. b) din Convenția Organizației Națiunilor Unite privind reducerea cazurilor de apatridie și ale articolului 6 § 2 lit. b) din Convenția Europeană cu privire la cetățenie.

27. De asemenea, Curtea constată că articolul 31 alin. (2) din Legea nr. 200 din 16 iulie 2010 privind regimul străinilor în Republica Moldova stabilește condițiile de acordare a dreptului de ședere provizorie. Potrivit acestui articol, dreptul de ședere provizorie poate fi acordat: a) pentru imigrare la muncă; b) pentru studii; c) pentru reîntregirea familiei; d) pentru activităţi umanitare, de voluntariat sau religioase; e) pentru tratament medical de lungă durată, balneosanatorial şi de recuperare; e¹) pentru protecţia victimelor traficului de ființe umane; e²) pentru protecţia victimei violenţei în familie; f) pentru alte scopuri, în care activitatea străinului nu contravine legislaţiei Republicii Moldova sau prezenţa lui pe teritoriul Republicii Moldova este necesară în interes public sau de securitate naţională; f¹) pentru activităţi în domeniul tehnologiei informaţiei; g) investitorilor străini; h) persoanelor cu funcţii de conducere; i) specialiştilor; j) stagiarilor absolvenți de studii superioare. Analizând condițiile de acordare a dreptului de ședere provizorie, Curtea nu consideră că acestea instituie o sarcină excesivă pentru părinții copilului născut pe teritoriul Republicii Moldova în contextul în care aceștia ar dori ca copilul lor să obțină cetățenia în temeiul prevederilor articolului 11 alin. (1) lit. c) din Legea cetățeniei Republicii Moldova. Prin urmare, în partea ce ține de textul „deţine drept de ședere” din articolul 11 alin. (1) lit. c) din Legea cetățeniei Republicii Moldova, articolul 17 din Constituție nu este incident.

28. Cu privire la textul „cu vârsta de peste 18 ani” de la articolul 12 alin. (1¹) din Legea cetățeniei Republicii Moldova, Curtea notează că articolul 1 § 2 litera a) din Convenția Organizației Națiunilor Unite privind reducerea cazurilor de apatridie permite statelor să stabilească formularea cererii de acordare a cetățeniei într-o perioadă determinată de statul contractant, cel târziu de la vârsta de 18 ani.

29. Cât privește argumentul autorului sesizării nr. 103a/2021 că această prevedere generează situații de apatridie a copiilor nedocumentați, născuți pe teritoriul Republicii Moldova, ai căror părinți nu deţin dovada cetățeniei, Curtea reține, în primul rând, că în cazul părinților care dețin pașaportul de tip sovietic (modelul anului 1974) cu mențiunea respectivă, Legea prevede posibilitatea dobândirii cetățeniei Republicii Moldova prin recunoaștere, în baza articolului 12 alin. (2) lit. d) din Legea cetățeniei Republicii Moldova. În acest caz, copiii părinților care dobândesc cetățenia prin recunoaștere dobândesc cetățenia Republicii Moldova la aceeași dată cu părinții, sau în cazul copilului care nu a dobândit cetăţenia Republicii Moldova împreună cu unul dintre părinţi, acesta este în drept să o dobândească ulterior, până la atingerea vârstei de 18 ani, în temeiul în care cetăţenia a fost dobândită de către părinte (a se vedea articolul 19 din Legea citată). În al doilea rând, legea obligă părinții să declare nașterea copilului în termen de trei luni sau cel mult în termen de un an de la naștere (a se vedea articolele 22 alineatele (1) și (5) și 26 alin. (1) din Legea nr. 100 din 26 aprilie 2001 privind actele de stare civilă). În al treilea rând, legislatorul a prevăzut posibilitatea tragerii la răspundere contravențională a părinților pentru tăinuirea sau declararea tardivă a nașterii (a se vedea articolul 339 alin. (1) din Codul contravențional, adoptat prin Legea nr. 218 din 24 octombrie 2008). În acest context, Curtea consideră că legislatorul a stabilit suficiente garanții pentru a preveni apariția cazurilor de apatridie în situațiile invocate de autorul sesizării nr. 103a/2021. Faptul că autorul sesizării semnalează despre existența unor eventuale cazuri în care copiii ar rămâne nedocumentați prin neglijența părinților reprezintă, mai curând, o problemă de aplicare a legii, care trebuie remediată de către autoritățile statului prin intermediul informării și asistării părinților la documentarea lor și a copiilor acestora, prin obligarea lor de a ține cont de interesul superior al copilului etc. Așadar, reieșind din argumentele prezentate, Curtea reține că autorul sesizării nr. 103a/2021 nu a demonstrat incidența articolului 17 din Constituție în cazul textului „cu vârsta de peste 18 ani” de la articolul 12 alin. (11) din Legea cetățeniei Republicii Moldova.

30. Cu privire la abrogarea alineatului (2) din articolul 20 din Legea cetățeniei Republicii Moldova, Curtea observă că anterior abrogării acestui articol, pentru persoanele care nu dețineau cetățenia altui stat, legislatorul prevedea posibilitatea acordării cetățeniei prin recunoaștere chiar dacă solicitanții cădeau sub incidența articolului 20 alin. (1) lit. c) din Lege, i.e. au fost condamnați la privațiune de libertate pentru infracțiuni premeditate şi aveau antecedente penale sau la momentul examinării cererii se aflau sub urmărire penală. La acel moment, legislatorul a considerat că în contextul recunoașterii cetățeniei eventuala reducere a unor cazuri de apatridie are o pondere mai mare decât trecutul penal al solicitantului de cetățenie. Totuși, prin Legea nr. 132 din 21 decembrie 2017, legislatorul a abrogat alineatul (2) din articolul 20 din Legea cetățeniei Republicii Moldova, considerând, de această dată, că trecutul penal al solicitantului de cetățenie nu poate fi ignorat la acordarea cetățeniei, chiar dacă prin refuzul acordării cetățeniei prin recunoaștere persoana rămâne în continuare apatrid.

31. Examinând acest aspect al sesizării, Curtea constată că soluția legislativă contestată se încadrează în marja discreționară a Parlamentului stabilită de articolul 17 din Constituție (a se vedea § 20 supra), având în vedere și faptul că articolul 1 § 2 litera c) din Convenția Organizației Națiunilor Unite privind reducerea cazurilor de apatridie permite statelor să refuze acordarea cetățeniei în cazul în care persoana interesată a fost condamnată pentru o infracţiune împotriva securităţii naţionale sau a fost condamnată la pedeapsa cu închisoarea pentru o durată de cel puţin 5 ani pentru o infracţiune. Așadar, Curtea reține că articolul 17 din Constituție nu este incident nici în partea ce ține de textul „alineatul (2) se abrogă” din articolul I, punctul 10 din Legea nr. 132 din 21 decembrie 2017.

32. Prin urmare, în baza celor menționate supra, Curtea constată că sesizarea este inadmisibilă și nu poate fi acceptată pentru examinare în fond. 

Din aceste motive, în baza articolelor 135 alin. (1) lit. a), 140 alin. (2) din Constituție, 26 alin. (1) din Legea cu privire la Curtea Constituțională, 61 alin. (3) și 64 din Codul jurisdicției constituționale, Curtea Constituțională

 

D E C I D E:

1. Se declară inadmisibile sesizările privind controlul constituționalității: 

- a textului „cu condiția că, la momentul nașterii, cel puţin unul dintre părinţi deţine drept de şedere sau beneficiază de protecţie internaţională acordate de autorităţile competente ale Republicii Moldova ori este recunoscut apatrid de autorităţile competente ale Republicii Moldova” din articolul 11 alin. (1) lit. c) din Legea cetățeniei Republicii Moldova nr. 1024 din 2 iunie 2000; 

- a textului „cu vârsta de peste 18 ani” de la articolul 12 alin. (11) din Legea cetățeniei Republicii Moldova nr. 1024 din 2 iunie 2000 și 

- a textului „alineatul (2) se abrogă” din articolul I, punctul 10 din Legea nr. 132 din 21 decembrie 2017 pentru modificarea şi completarea Legii cetățeniei Republicii Moldova nr. 1024/2000, 

depuse de către dl Oazu Nantoi, deputat în Parlamentul Republicii Moldova, și de dna Maia Bănărescu, Avocatul Poporului pentru drepturile copilului.

2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării și se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova. 

 

Președinte                              Domnica MANOLE

 

 

Chișinău, 26 mai 2022
DCC nr. 70
Dosarul nr. 103a/2021