Consider nefondată hotărîrea Curţii, prin care au fost recunoscute constituţionale modificările şi completările operate prin Legea nr.61-XV din 21.02.2003 în art.58, art.62, art.74, art.77, art.81 şi art.89 din Legea cooperaţiei de consum nr.1252-XIV din 28.09.2000.

Prevederile contestate de deputatul Gheorghe Susarenco stipulează înstrăinarea, gajarea şi darea în arendă a bunurilor cooperaţiei de consum cu acordul organizaţiilor cooperatiste ierarhic superioare şi declară nulitatea contractelor de înstrăinare a proprietăţii cooperaţiei de consum încheiate prin nerespectarea Legii nr.1252-XIV, adică a modificărilor şi a completărilor operate prin Legea nr.61-XV.

Contrar deciziei Curţii, am convingerea fermă că aceste prevederi încalcă dreptul de proprietate privată şi protecţia acesteia, care presupune dreptul persoanei de a dispune liber, după bunul său plac şi după necesităţile sale de proprietatea dobîndită licit, statuat de art.9 şi art.46 din Constituţie, dispoziţia art.127 din Constituţie privind obligaţia statului de a asigura realizarea dreptului de proprietate în formele solicitate de titular şi dispoziţia art.54 din Constituţie privind neadmiterea restrîngerilor neproporţionale ale exerciţiului unor drepturi cu situaţiile care le-au determinat.

Conform prevederilor legii, organizaţiile cooperatiste ierarhic superioare, nefiind titulari ai dreptului de proprietate asupra bunurilor destinul cărora îl decid, contrar dispoziţiilor constituţionale, sînt abilitate cu dreptul de dispoziţie asupra proprietăţii din sistemul cooperaţiei de consum. Prin aceasta se lezează dreptul de dispoziţie al cooperativei de consum, al adunării generale a acesteia, al membrilor săi, asupra proprietăţii deţinute. Prin obstacolele pe care le instituie, prevederile respective înclină balanţa în favoarea aparatului birocratic al organizaţiilor cooperatiste ierarhic superioare, depăşesc limitele admisibile de reglementare prin lege a atribuţiilor organelor administrative respective, comit imixtiuni nepermise în capacitatea de dispoziţie a cooperativelor de consum asupra proprietăţii deţinute ca persoane juridice.

Art.1 din Protocolul adiţional nr.1 la Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, invocat de Curte pentru noţiunea "interesului general" şi pentru a justifica adoptarea de către statele contractante a legilor pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general, articol relevant în general prin fondul său, însă raportat la prevederile care fac obiectul cauzei puse pe rol este total neconcludent, deoarece lipsirea cooperativei de consum de capacitatea de dispoziţie asupra proprietăţii care îi aparţine nu înseamnă în nici un caz protejarea "interesului general".

Celelalte acte - Rezoluţia nr.56/114 din 18.01.2002 a Adunării Generale a ONU, Recomandările pe anul 2002 ale Conferinţei generale a Organizaţiei Internaţionale a Muncii -, invocate de Curte, se referă direct la domeniul cooperaţiei de consum, dar în nici un mod, nici cel puţin tangenţial, la conţinutul prevederilor contestate - restrîngerea dreptului de dispoziţie al cooperativei de consum asupra proprietăţii deţinute.

Aşadar, consider că noile prevederi ale Legii nr.1252-XIV în redacţia Legii nr.61-XV îngrădesc principiul constituţional privind libertatea persoanei - în speţă a membrilor cooperativei de consum - de a decide liber, nesilită de nimeni, prin putere proprie şi în interes propriu soarta bunului aflat în posesia sa, principiu consacrat de Constituţia Republicii Moldova şi actele internaţionale ratificate de Parlamentul Republicii Moldova.