Deputata Valentina Golban, invocînd art.15, art.22, art.54 şi art.140 din Constituţie, a contestat excluderea din Codul de procedură penală a stipulaţiei privind dreptul părţii vătămate de reparaţie din contul statului a prejudiciului cauzat prin infracţiune.

Prin hotărîrea Curţii Constituţionale din 4 iulie 2006 excluderea acestei prevederi a fost recunoscută constituţională.

În opinia mea, hotărîrea Curţii este nefondată, contradictorie şi bazată pe argumente eronate.

Art.4 din Constituţia Republicii Moldova statuează imperativ că dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile omului se interpretează şi se aplică în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care Republica Moldova este parte. Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care Republica Moldova este parte şi legile ei interne, prioritate au reglementările internaţionale.

La 2 martie 1992 Republica Moldova a devenit membru de drept al Organizaţiei Naţiunilor Unite, prin acceptarea Cartei ONU asumîndu-şi obligaţia de a executa rezoluţiile adoptate de Adunarea Generală. Rezoluţia Adunării Generale a ONU din 29 noiembrie 1985 cu privire la Declaraţia principiilor fundamentale ale justiţiei pentru victimele infracţiunilor şi abuzurilor de putere recomandă guvernelor de a perfecţiona căile şi mijloacele de protejare a victimelor atît la nivel naţional, cît şi în baza cooperării internaţionale (pct.7). Potrivit acestei Declaraţii, guvernele statelor trebuie să ia măsuri pentru acordarea compensaţiilor financiare victimelor infracţiunilor (pct.12), iar în caz de necesitate, să contribuie la crearea unor fonduri, din care, în cazul cînd infractorul se află în incapacitate financiară, statul să repare prejudiciul material cauzat victimei (pct.13 şi pct.14).

Pct.16) alin.(1) art.60 din Codul de procedură penală în redacţia iniţială stipula imperativ că partea vătămată (victima infracţiunii) e în drept de a cere de la stat repararea prejudiciului cauzat în urma infracţiunii. Această prevedere corobora cu art.1 alin.(3) din Constituţie, care statuează că Republica Moldova este un stat de drept, democratic, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile lui reprezintă valori supreme şi sînt garantate, şi art.18 alin.(1) din Constituţie, care prevede că cetăţenii beneficiază de protecţia statului.

Prin stipulaţia legală despre dreptul victimei de a pretinde de la stat reparaţia prejudiciului material cauzat prin infracţiune legiuitorul a ţinut cont de faptul că statul este obligat să apere, prin organele sale specializate, drepturile şi interesele persoanei. Acest drept indiscutabil al victimei se realizează în circumstanţele în care infractorul se află în imposibilitatea de a repara prejudiciul cauzat. Excluderea din Codul de procedură penală a prevederii menţionate contrazice art.18 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale din 4 noiembrie 1950, ratificată de Republica Moldova la 24 iulie 1997, art.8 privind obligaţia Republicii Moldova de a respecta Carta ONU şi tratatele internaţionale la care este parte şi art.54 alin.(1) din Constituţia Republicii Moldova, care statuează imperativ că în Republica Moldova nu pot fi adoptate legi care ar suprima sau ar diminua drepturile omului.

Decizia legiuitorului de a exclude pct.16) din alin.(1) art.60 al Codului de procedură penală distonează cu conţinutul Hotărîrii Curţii Constituţionale nr.38 din 15 decembrie 1998, care a fost fundamentată pe principiul juridic, potrivit căruia dreptul subiectiv, constituit în baza unei legi anterioare, nu poate fi atins de cel născut sub imperiul unei legi posterioare, precum şi pe teoria generală a dreptului.

Este discutabilă invocarea de către Curte a art.6, art.10, art.23 alin.(3), art.57-62, art.219, art.221, art.524 şi art.525 din Codul de procedură penală, art.1405 din Codul civil, a Legii nr.1545-XIII din 25 februarie 1998 "Privind modul de reparare a prejudiciului cauzat prin acţiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii şi ale instanţelor judecătoreşti", a Legii nr.847-XIII din 24 mai 1996 "Privind sistemul bugetar şi procesul bugetar", a Legii nr.1458-XIII din 28 ianuarie 1998 "Privind protecţia de stat a părţii vătămate, a martorilor şi a altor persoane care acordă ajutor în procesul penal", a Legii nr.241-XVI din 20 octombrie 2005 "Privind prevenirea şi combaterea traficului de fiinţe umane", deoarece normele şi actele menţionate nu relaţionează decît tangenţial cu obiectul propriu-zis al cauzei.

Prevăzînd în Codul de procedură penală norma exclusă ulterior Parlamentul a executat Rezoluţia Adunării Generale a ONU referitor la acordarea de către stat a compensaţiilor financiare victimelor infracţiunilor în cazul în care infractorii nu dispun de mijloace financiare. Prin urmare, prin actul de excludere a pct.16) din alin.(1) art.60 al Codului de procedură penală legiuitorul a violat prevederile art.54 şi art.140 din Constituţie.

Argumentul Curţii privind inexistenţa unei modalităţi de executare a normei excluse ulterior nu poate fi reţinut, fiindcă legiuitorul, la adoptarea Codului de procedură penală, în art.562, a obligat Guvernul să prezinte propuneri pentru aducerea legislaţiei în vigoare în concordanţă cu dispoziţiile Codului, să asigure elaborarea actelor normative de reglementare a aplicării Codului. Neexecutarea de către Guvern a acestor indicaţii nu poate justifica privarea persoanei de un drept atribuit prin lege.

Astfel, excluderea din alin.(1) art.60 al Codului de procedură penală a pct.16) privind dreptul părţii vătămate de reparaţie de către stat a prejudiciului cauzat de infractor intră în contradicţie cu normele constituţionale şi internaţionale. Prin urmare, art.LXXVI din Legea nr.154-XVI, prin care s-a operat modificarea respectivă în Codul de procedură penală, trebuie să fie declarat neconstituţional, avînd în vedere şi faptul că autoritatea de jurisdicţie constituţională nu efectuează controlul oportunităţii, nici al legalităţii, ci controlul constituţionalităţii actelor contestate.