Categorii Categorii
Prima   |  Organizarea Curții   |  Preşedintele

Preşedintele

Preşedintele Curţii Constituţionale este ales prin vot secret, pentru un termen de 3 ani, cu majoritatea de voturi ale judecătorilor Curţii (art.136 alin. (3) din Constituţia RM, art. 7 alin. (1) din Legea cu privire la Curtea Constituţională). Dacă în primul tur de scrutin candidaţii la funcţia de Preşedinte al Curţii Constituţionale nu întrunesc majoritatea de voturi, se va proceda la al doilea tur de scrutin şi va fi ales preşedinte judecătorul care a obţinut cel mai mare număr de voturi. Dacă la cel de-al doilea tur de scrutin candidaţii întrunesc acelaşi număr de voturi, preşedintele va fi ales prin tragerea la sorţi între candidaţi. Curtea Constituţională alege un judecător care va exercita funcţiile Preşedintelui în timpul absenţei acestuia (art.7 alin. (3), (4), (5) din Legea cu privire la Curtea Constituţională).

Preşedintele Curţii Constituţionale are următoarele atribuţii:

  • convoacă Curtea Constituţională şi prezidează şedinţele acesteia;
  • coordonează activitatea Curţii Constituţionale şi repartizează cauzele spre soluţionare;
  • reprezintă Curtea Constituţională în faţa autorităţilor publice din ţară şi străinătate;
  • constată cazurile de încetare a mandatului judecătorului, prevăzute în prezenta lege, şi sesizează autoritatea publică ce l-a numit ca să numească un judecător pentru postul devenit vacant;
  • exercită conducerea generală a Secretariatului Curţii Constituţionale, angajează şi eliberează din funcţie lucrătorii Secretariatului, în condiţiile acordului de muncă;
  • depune spre aprobare la Curtea Constituţională regulamentul Secretariatului Curţii, organigrama, statul lui de funcţii, regulamentul Consiliului ştiinţific-consultativ de pe lângă Curtea Constituţională, aprobă regulamentul compartimentelor Secretariatului;
  • îndeplineşte alte atribuţii prevăzute de Legea cu privire la Curtea Constituţională şi de Codul Jurisdicţiei Constituţionale, de alte acte legislative.

Preşedintele Curţii Constituţionale este ordonatorul mijloacelor financiare ale Curţii, în limita bugetului aprobat.

În procesul repartizării cauzei spre soluţionare Preşedintele Curţii dispune transmiterea sesizării pentru examinare preliminară în termenul stabilit:

  • unui sau mai multor judecători ai Curţii; sau
  • unei subunităţi a Secretariatului ori unui judecător-asistent.

Dispoziţia Preşedintelui Curţii Constituţionale se legalizează într-un formular special. După ce Curtea Constituţională decide primirea spre examinare a sesizării şi includerea ei în ordinea de zi, Preşedintele Curţii Constituţionale desemnează un judecător ca raportor, fixează termenul de examinare a sesizării şi de prezentare a raportului, care nu poate fi mai mare de 60 de zile de la data înregistrării sesizării. Dacă este necesară efectuarea unui volum mare de investigaţii, acest termen poate fi prelungit cu 30 de zile.

Preşedintele Curţii Constituţionale solicită judecătorului raportor informaţii despre pregătirea dosarului spre examinare, stabileşte persoanele care vor fi invitate la şedinţă, dă indicaţii privitor la remiterea materialelor către judecători şi participanţii la proces, precum şi la încunoştinţarea lor asupra locului, datei şi orei şedinţei.

Şedinţa de judecată este condusă de Preşedintele Curţii. Indicaţiile preşedintelui şedinţei fiind obligatorii pentru participanţii la proces şi pentru alte persoane prezente în sală. El este în drept să:

  • întrerupă, după somare, orice participant la proces, să excludă orice întrebare şi explicaţie care nu se referă la cauză, nu ţine de proces sau de competenţa Curţii Constituţionale;
  • poate priva de cuvânt participantul care încalcă ordinea dezbaterilor, nu se comportă disciplinat, încalcă alte reguli de procedură a jurisdicţiei constituţionale;
  • are dreptul să dispună îndepărtarea din sală a oricărei persoane care încalcă ordinea şi nu respectă dispoziţiile lui.

Preşedintele şedinţei conduce deliberarea judecătorilor Curţii Constituţionale în camera de consiliu, asigură condiţiile de examinare liberă a părerilor.

Născută la 4 iunie 1961, a absolvit Facultatea de Drept a Universității de Stat din Moldova (1990).

Judecător la Curtea de Apel Chișinău, Colegiul civil și de contencios administrativ (2005-2017); judecător la Judecătoria Ciocana, Chișinău (1990-2004); consultant în cadrul Curții Supreme (1985-1990).

Lector în cadrul Facultății de Drept al Universității de Stat din Moldova (2015-2016); formator la Institutul Național al Justiției (2011-2017); formator pentru Consiliul Europei (2012-2016); vicepreședinte al Pilonului I al Strategiei implementării reformelor în sectorul judecătoresc (2011-2014).

Deținătoarea calificativului „Excelent", acordat prin Hotărârea Colegiului de Evaluare a Performanțelor Judecătorilor a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 54/6 din 20.11.2015, precum și a punctajului maxim de 100 de puncte, obținut prin Hotărârea Colegiului pentru Selecția și Cariera Judecătorilor nr. 146/16 din 10.12.2015.

Decorată cu titlului onorific de „Veteran al sistemului judiciar", acordat prin Hotărârea CSM din 29.09.2015 pentru o activitate de 25 de ani în funcția de judecător și comportament ireproșabil, și cu Diploma de Onoare a Consiliului Superior al Magistraturii din 07.02.2012 pentru succese obținute în înfăptuirea justiției și atitudinea conștiincioasă față de obligațiunile de serviciu.

Numită în funcția de judecător al Curții Constituționale prin Hotărârea Parlamentului nr. 121 din 16.08.2019. Președinte al Curții din data de 23 aprilie 2020 (HCC nr. AG-5)

 
Informații sesizări.:
+373 22 25-37-20
Relații cu presa.:
+373 69349444
Acces rapid