Prima   |  Media   |  Noutăţi | Regresul împotriva persoanelor responsabile de condamnarea Republicii Moldova la CEDO constituțional, cu condiția constatării vinovăției prin sentință judecătorească
25.07
2016

Regresul împotriva persoanelor responsabile de condamnarea Republicii Moldova la CEDO constituțional, cu condiția constatării vinovăției prin sentință judecătorească

1516 Accesări    

La 25 iulie 2016, Curtea Constituţională a pronunţat hotărârea privind excepția de neconstituționalitate a articolului 27 din Legea nr. 151 din 30 iulie 2015 cu privire la Agentul guvernamental (sesizările 25g/2016 și 57g/2016).  

 

Circumstanţele cauzei

La originea cauzei se află excepția de neconstituționalitate a articolului 27 din Legea cu privire la Agentul guvernamental, ridicată de către Galina Stratulat, Tatiana Vieru și Valeriu Doagă, părți în dosarul nr. 2-1858/16 pendinte la Judecătoria Buiucani, mun. Chișinău și de către Constantin Gurschi, Mihail Macar, Nicolae Gordilă și Tudor Popovici, părți în dosarul nr. 2-426/16 pendinte la Judecătoria Botanica, mun. Chișinău.

În conformitate cu articolul 27 din Legea cu privire la Agentul guvernamental, statul are dreptul de regres împotriva persoanelor ale căror acţiuni sau inacţiuni au determinat ori au contribuit semnificativ la încălcarea prevederilor Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care a fost constatată printr-o hotărâre sau a impus soluţionarea amiabilă a cauzei aflate pe rolul Curţii Europene ori formularea unei declaraţii unilaterale. Sumele stabilite prin hotărârea sau decizia Curţii Europene, prin acordul de soluţionare amiabilă a cauzei aflate pe rolul Curţii Europene sau prin declaraţia unilaterală se restituie în baza unei hotărâri judecătoreşti, proporţional vinovăţiei stabilite.

Potrivit normei contestate, Ministerul Justiţiei este obligat să intenteze acţiunea în regres, dacă se întrunesc condiţiile prevăzute de lege, în termen de 3 ani din ziua achitării sumelor stabilite prin hotărârea sau decizia Curţii Europene ori prin acordul de soluţionare pe cale amiabilă.

Autorii excepției de neconstituționalitate au pretins că dispozițiile articolului 27 din Legea cu privire la Agentul guvernamental contravin articolelor 6 și 116 alineatele (1) și (6) din Constituţie.

La examinarea cauzei Curtea a solicitat opinia Amicus curiae a Comisiei de la Veneția, opinie care i-a fost comunicată la 13 iunie 2016.

Sesizările au fost examinate de către Curtea Constituţională, în următoarea componenţă:

Dl Alexandru TĂNASE, preşedinte, 

Dl Aurel BĂIEŞU,

Dl Igor DOLEA,

Dl Victor POPA,

Dl Veaceslav ZAPOROJAN, judecători 

 

Concluziile Curţii

Audiind argumentele părților și examinând materialele dosarului, Curtea a reținut că, potrivit articolului 116 din Constituție, judecătorii sunt independenţi, imparţiali şi inamovibili, potrivit legii.

Curtea a reiterat că independenţa justiţiei este o condiţie obligatorie pentru existenţa statului de drept şi o garanţie fundamentală a unui proces echitabil. Prin urmare, independenţa puterii judecătoreşti nu este un privilegiu sau prerogativa judecătorului, ci o garanţie împotriva presiunilor exterioare la luarea deciziilor. Această independenţă urmează a fi asigurată de către stat.

Curtea a subliniat că, în exercitarea atribuţiilor ce le revin, judecătorii trebuie să beneficieze de libertatea neîngrădită de a soluţiona cauzele în mod imparţial, în conformitate cu prevederile legale în vigoare şi propriile aprecieri. Prin urmare, deciziile pronunțate trebuie să poată fi contestate prin intermediul căilor de atac, și nu prin responsabilizarea individuală a judecătorilor. În calitate de excepții pot servi doar cazurile în care, în procesul de luare a deciziilor, judecătorii au acţionat cu rea-voință sau au admis o omisiune gravă.

Curtea a reținut că, potrivit standardelor europene, este posibilă instituirea unei răspunderi disciplinare, civile sau chiar penale în privința judecătorilor, iar în anumite state europene (Bulgaria, Germania, Italia, Norvegia, Spania, Serbia ș.a.) este prevăzută răspunderea individuală a judecătorilor, însă cu stabilirea obligatorie a vinovăției.

Prin urmare, statul este în drept să instituie la nivel național mecanisme proprii pentru restituirea sumelor achitate în procedurile în fața Curții Europene. Aceste mecanisme, la rândul lor, trebuie să funcționeze în deplină conformitate cu normele internaționale și naționale.

Astfel, instituția regresului în sine nu este contrară Constituției, atât timp cât prin mecanismul de atragere la răspundere sunt respectate garanțiile inerente independenței judecătorilor.

Articolul 27 din Lege cu privire la agentul guvernamental instituie dreptul de regres al statului împotriva persoanelor ale căror acțiuni sau inacțiuni au determinat ori au contribuit semnificativ la încălcarea prevederilor Convenţiei Europene. Alineatul (2) al articolului 27 se referă la cuantumul prejudiciului suportat de către stat care urmează a fi recuperat, nu și la criteriile de răspundere individuală.

Curtea a constatat că, în temeiul normei contestate, este posibilă inițierea acțiunii de regres a statului exclusiv în baza existenței unei hotărâri sau decizii a Curţii Europene. Această normă nu prevede obligativitatea existenței unei sentințe judecătorești, adoptate în cadrul unui proces judiciar separat, prin care să se constate vinovăția persoanei.

Pe de altă parte, Curtea a observat că, în cazul înaintării acțiunii de regres în cazul reparării prejudiciului cauzat prin anumite acţiuni ale instanţelor de judecată, în ordinea prevăzută de articolele 1405 și 1415 din Codul Civil, spre deosebire de norma contestată, este necesară constatarea vinovăției prin sentinţă judecătorească.  

În același sens, în conformitate cu articolul 19 alin.(3) din Legea cu privire la statutul judecătorului, judecătorul poate fi tras la răspundere pentru hotărârea pronunţată doar dacă va fi stabilită, prin sentinţă definitivă, vinovăţia lui de abuz criminal.

Astfel, Curtea a observat că dispoziția privind acțiunea în regres de la articolul 27 din Legea cu privire la Agentul guvernamental excedează cadrul general al răspunderii judecătorilor în raport cu prevederile articolului 19 alin. (3) din Legea cu privire la statutul judecătorului și articolele 1405 și 1415 din Codul Civil, prin faptul că permite atragerea la răspundere în lipsa constatării vinovăției prin sentință judecătorească, ci doar în baza unei hotărâri pronunțată de Curtea Europeană.

În acest context, în partea ce ține de răspunderea pentru condamnarea statului prin hotărârile CEDO, Curtea a reținut că în cadrul procedurilor în fața Curții Europene, nu prezintă relevanță care autoritate publică - legislativă, executivă sau judiciară a generat la nivel național încălcările constatate. Or, în temeiul articolului 41 din Convenție, statul este cel care este ținut responsabil să repare prejudiciile suportate de către reclamanți în urma încălcărilor drepturilor și libertăților garantate de Convenție.

Curtea Europeană a privit în mod constant Convenția Europeană ca fiind un instrument viu, care trebuie să fie interpretată în lumina circumstanțelor actuale. Conform doctrinei privind instrumentul viu, instanțele naționale ar putea întâmpina dificultăți în prezicerea modului în care Curtea va soluționa cazul adus în fața sa. Problema juridică contestată poate prezenta o noutate sau particularități ce țin de o anumită jurisdicție, astfel încât jurisprudența existentă a Curții Europene nu oferă judecătorului național reguli generale de interpretare pe care să le urmeze. Jurisprudența Curții Europene poate fi mai mult sau mai puțin stabilă sau se poate afla în dezvoltare, în funcție de problemă și drepturile implicate.

Faptul că un judecător a ales din propria inițiativă să nu urmeze standardele stabilite nu ar trebui să devină, în sine, un temei pentru răspunderea lui personală. Aceeași poziție a fost împărtășită și de către Comisia de la Veneţia în opinia sa Amicus Curiae.

În același sens, în jurisprudența sa, Curtea Constituțională a statuat că atragerea automată la răspundere disciplinară a judecătorului doar în baza unei hotărâri a Curţii Europene de condamnare a statului, fără a demonstra că legea a fost încălcată în mod intenţionat de către judecător, constituie o ingerinţă inadmisibilă în independența judecătorului (HCC nr. 12 din 7 iunie 2011).

Urmând raționamentele de mai sus, Curtea a reținut că acțiunea în regres poate fi exercitată, însă doar având la bază o sentință în cadrul unei proceduri judiciare separate la nivel național prin care să se constate vinovăția persoanelor, inclusiv a judecătorilor, pentru încălcarea prevederilor Convenției Europene.

De asemenea, Curtea va emite o Adresă Parlamentului în vederea reglementării mecanismului de aplicare a instituției regresului împotriva persoanelor ale căror acţiuni sau inacţiuni au determinat încălcarea prevederilor Convenţiei Europene.

 

Hotărârea Curţii 

Pornind de la argumentele invocate mai sus, Curtea Constituţională a admis parțial excepțiile de neconstituționalitate și a recunoscut constituţional articolul 27 din Legea cu privire la Agentul guvernamental nr. 151 din 30 iulie 2015, în măsura în care acțiunea în regres se bazează pe o sentință pronunțată în cadrul unei proceduri judiciare separate la nivel național prin care se constată că judecătorul sau o altă persoană a comis sau a admis, intenționat sau din neglijență gravă, acțiuni sau inacțiuni care au determinat ori au contribuit semnificativ la încălcarea prevederilor Convenţiei europene pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale care a fost constatată printr-o hotărâre a Curții Europene sau a impus soluţionarea amiabilă a cauzei aflate pe rolul Curţii Europene ori formularea unei declaraţii unilaterale.

Hotărârea Curţii Constituţionale este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

 
Tel.: +373 22 25-37-08
Fax.: +373 22 25-37-46
Total vizitatori: 4855624  //   Vizitatori ieri: 3001  //   azi: 61  //   Online: 5
Acces rapid