print
Vizita la Curtea Constituţională Federală de la Karlsruhe, Germania
10.11.2016
5027 Accesări

În data de 10 noiembrie 2016, judecătorii Curții Constituționale și funcționarii din cadrul Secretariatului Curţii au efectuat o vizită de studiu la Curtea Constituţională Federală a Germaniei.

Vizita a avut drept scop schimbul de experiență și de cele mai bune practici în domeniul jurisprudenței constituționale, precum și discutarea noilor tendințe în materia jurisdicției constituționale. În special, s-au pus în discuție tematici actuale şi noi provocări în acest domeniu, cum ar fi: migraţia în contextul liberei circulaţii; limitele ingerinţei admisibile în materia drepturilor fundamentale ale omului în contextul securităţii publice; restricţionarea libertăţii de religie prin prisma protejării drepturilor altor persoane, etc.

În cadrul vizitei, delegația Curții Constituționale a Republicii Moldova a avut mai multe discuții atât cu judecătorii Curţii Constituţionale Federale, cât şi cu reprezentanţii subdiviziunilor Curţii.

Vizita a constituit una dintre activităţile realizate cu sprijinul Proiectului UE „Suport pentru Curtea Constituţională a Republicii Moldova”.

Informații sesizări +373 22 25-37-20
Relații cu presa +373 69349444
Copyright © 2025 Curtea Constituţională a Republicii Moldova. Toate drepturile rezervate.