11721 Accesări La 20 ianuarie 2015 Curtea Constituţională a pronunţat hotărârea privind interpretarea articolelor 1, 69 şi 70 din Constituţie (Sesizarea nr. 6b/2014).
Circumstanţele cauzei
La originea cauzei se află sesizarea depusă la Curtea Constituţională, la 6 februarie 2014, de către deputatul în Parlament la acea vreme, dl Grigore Petrenco.
Autorul sesizării a solicitat Curţii Constituţionale ca prin interpretarea articolelor 69 („Încetarea mandatului deputaţilor") şi 70 („Incompatibilităţi şi imunităţi") în coroborare cu articolul 1 („Statul de drept") din Constituţie, să se explice:
„1) Deputatul în Parlamentul Republicii Moldova, condamnat pentru acte de corupţie şi/ori trafic de influenţă cu privare de libertate, care urmează să fie real executată, aflat în căutare internaţională, se află în situaţia de incompatibilitate politică şi morală cu calitatea de deputat şi în imposibilitate definitivă de a continua exercitarea mandatului?
2) Prin sentinţa definitivă şi executorie, imunitatea deputatului se consideră consumată de drept, Parlamentul Republicii Moldova având obligaţiunea să se autosesizeze în vederea ridicării mandatului deputatului pentru asigurarea executării pedepsei în cadrul instituţiilor penitenciare?
3) În cazul condamnării persoanei în timpul exercitării mandatului de deputat în Parlamentul Republicii Moldova printr-o sentinţă definitivă de către o instanţă judecătorească a unui stat străin, pentru acte de corupţie şi/ori trafic de influenţă cu privare de libertate, care urmează să fie real executată, aflat în căutare internaţională, prin prisma obligaţiunii respectării Cartei Organizaţiei Naţiunilor Unite şi tratatelor la care statul Moldova este parte, în coroborare cu prevederile constituţionale, imunitatea deputatului se consideră consumată de drept, iar organele abilitate urmează a fi în obligaţiunea executării prevederilor legislaţiei naţionale şi tratatelor internaţionale/regionale/bilaterale în domeniu întru oferirea asistenţei juridice internaţionale, solicitată de către statul străin, cetăţean al căruia este deputatul condamnat, în scopul asigurării executării hotărârii judecătoreşti?"
Sesizarea a fost judecată de către Curtea Constituţională, în următoarea componenţă:
Dl Alexandru TĂNASE, preşedinte
Dl Aurel BĂIEŞU,
Dl Igor DOLEA,
Dl Tudor PANȚÎRU,
Dl Victor POPA, judecători
Concluziile Curţii
Audiind argumentele părţilor și examinând materialele dosarului, Curtea a reţinut că articolele 69 şi 70 din Constituţie reglementează generic temeiurile de încetare a mandatului, incompatibilităţile şi imunitatea deputatului.
Curtea a observat că, până în prezent, aceste instituţii nu au fost pe deplin reglementate, astfel încât rămân a fi inoperante.
De asemenea, Curtea a relevat că datele referitoare la cererile de ridicare a imunităţii (a.2001-2011), depuse de Procuratura Generală la Parlament, ilustrează existenţa unei constante în practica organelor de drept de a cere ridicarea imunităţii parlamentare exclusiv în privinţa deputaţilor care reprezentau opoziţia parlamentară.
Curtea a reţinut că autorul sesizării a supus Curţii Constituţionale spre examinare un evantai de problematici, inspirate dintr-o abordare cazuistică, exprimate prin noţiuni şi concepte juridice inexacte, precum „imunitate consumată de drept" sau „imposibilitate definitivă a exercitării mandatului". Astfel, Curtea a făcut abstracţie de redacţia întrebărilor formulate de autorul sesizării şi a dedus obiectul sesizării din problematica, motivarea şi contextul abordat, potrivit competenţei sale şi unei succesiuni logice a construcţiei raţionamentului. Astfel, Curtea s-a pronunţat in abstracto asupra funcţionării regimului inviolabilităţii parlamentare în Republica Moldova.
Curtea a interpretat normele constituţionale ţinând cont de faptul că corupţia subminează democraţia şi statul de drept, conduce la încălcarea drepturilor omului, subminează economia şi erodează calitatea vieţii, lupta împotriva corupţiei fiind parte integrantă a asigurării respectării statului de drept, consacrat de Preambul şi articolul 1 alin. (3) din Constituţie.
De asemenea, Curtea a interpretat normele constituţionale ţinând cont de rolul şi importanţa opoziţiei parlamentare într-un sistem democratic, principala vizată de procedurile de ridicare a imunităţii, în sensul principiilor democraţiei şi pluralismului politic, consfinţite de articolul 1 alin. (3) din Constituţie.
În acest context, Curtea a examinat următoarele chestiuni:
1) Dacă are incidenţă imunitatea parlamentară în cazul deputatului condamnat prin hotărâre judecătorească definitivă pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie;
2) Dacă are incidenţă imunitatea parlamentară în cadrul procedurii de recunoaştere şi executare a hotărârii judecătoreşti definitive pronunţate de un stat străin, prin care un deputat a fost condamnat pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie;
3) Soarta mandatului deputatului condamnat prin hotărâre judecătorească definitivă pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie.
a) Cu privire la incidenţa imunităţii parlamentare în cazul deputatului condamnat prin hotărâre judecătorească definitivă
Curtea a reţinut că, în condiţiile articolului 70 alin. (3) din Constituţie, inviolabilitatea parlamentară în Republica Moldova asigură deputaţilor o protecţie împotriva urmăririlor judiciare pentru fapte care nu au legătură cu funcţia parlamentară.
Protecţia inviolabilităţii operează doar pentru anumite măsuri procesuale restrictive, enumerate expres şi exhaustiv de Constituţie: reţinere, arest, percheziţie. Există o excepţie în caz de «infracţiune flagrantă».
Astfel, doar cu aceste rezerve, în privinţa deputatului poate fi pornită şi exercitată urmărirea penală fără necesitatea ridicării imunităţii.
Totodată, la finalizarea urmăririi penale trimiterea cauzei în judecată de către procurorul care a întocmit rechizitoriul poate fi efectuată doar după ridicarea imunităţii deputatului, în condiţiile stabilite de Regulamentul Parlamentului.
Efectul inviolabilităţii parlamentare asupra procedurilor penale este temporar, iar structurile parlamentare nu pot interveni, din principiu, asupra cursului justiţiei aşa cum este el. Examinând cererea de ridicare a imunităţii parlamentare, acestea trebuie să evalueze doar dacă inviolabilitatea, în calitatea sa de întrerupere temporară a procedurii din justiţie, trebuie ridicată pe loc sau dacă nu este cumva preferabil să se aştepte până la expirarea mandatului de parlamentar. Astfel, Parlamentul doar poate suspenda cursul justiţiei, fără a interveni sau a participa la acesta.
În ceea ce priveşte procedurile demarate înainte de dobândirea mandatului, acestea continuă în condiţiile legii generale, dacă o anumită etapă a procedurii a fost atinsă. Astfel, se operează următoarea distincţie:
1) dacă persoana a fost deja „trimisă în judecată" pentru o infracţiune penală înainte de ziua alegerii sale, procedura continuă ca pentru fiecare cetăţean, fără a fi necesară ridicarea imunităţii;
2) dacă nu a fost „trimisă în judecată" înainte de ziua alegerii sale, persoana se bucură de inviolabilitate, fiind necesară ridicarea imunităţii.
În acest sens, suspendarea examinării cauzei şi solicitarea ridicării imunităţii în cazul persoanei „trimise în judecată" înainte de ziua alegerii sale este contrară prevederilor constituţionale.
De asemenea, Curtea a subliniat că exigenţele preeminenței dreptului impun ca imunitatea parlamentară să nu poată funcţiona decât prin raportare la legitimitatea scopurilor vizate, şi anume păstrarea integrităţii Parlamentului şi protejarea opoziţiei.
Având în vedere raţiunea sa de a fi, extinderea inutilă şi fără spirit critic a imunităţii parlamentare la problematici care nu au nimic comun cu funcţia publică respectivă nu face decât să afecteze gradul de încredere al publicului în însuşi sistemul democraţiei parlamentare. Cu cât conduita de „acoperire" este mai îndepărtată de sarcinile funcţiei publice respective, cu atât trebuie justificată de o manieră mai solidă autorizarea aplicării beneficiului imunităţii şi, prin extensie, devine imperioasă justificarea refuzului de a ridica imunitatea parlamentară. Atunci când imunitatea operează într-o aşa manieră încât persoanele sunt protejate de acţiunea tribunalelor penale, atunci trebuie stabilită, clar şi convingător, motivaţia refuzului de ridicare a imunităţii.
Curtea a reamintit că, în hotărârea Urechean şi Pavlicenco v. Moldova, referindu-se la imunitatea Preşedintelui ţării, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a menţionat că, în ceea ce priveşte opiniile exprimate, imunitatea nu este absolută - ea se extinde doar în privinţa opiniilor exprimate în exerciţiul mandatului. Aplicarea reglementărilor imunităţii, fără vreo analiză a existenţei intereselor conflictuale, conferă o imunitate de blanchetă. Curtea a considerat că inviolabilitatea şi imunitatea de blanchetă trebuie evitate.
În partea ce ţine de imperativul luptei împotriva corupţiei, Curtea a reţinut că Rezoluţia (97) 24 a Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei (adoptată la 6 noiembrie 1997), ce are ca obiect cele douăzeci de principii directorii pentru lupta împotriva corupţiei, prevede că statele urmează „să vegheze la limitarea oricărei imunităţi în privinţa anchetelor, urmăririlor şi sancţiunilor privind infracţiunile de corupţie, a ceea ce este necesar într-o societate democratică" (p. 6) şi „să încurajeze cercetarea în domeniul corupţiei" (p. 18).
De asemenea, Curtea a menţionat că articolul 30 alin. (2) din Convenţia Naţiunilor Unite împotriva corupţiei (31 octombrie 2003) prevede că „fiecare stat parte ia măsurile necesare pentru a stabili sau menţine, conform sistemului său juridic şi principiilor sale constituţionale, un echilibru adecvat între orice imunitate sau orice privilegiu de jurisdicţie acordat agenţilor săi publici în exerciţiul funcţiilor lor şi posibilitatea, dacă este necesar, de a cerceta, urmări şi judeca efectiv infracţiunile stabilite, prevăzute de prezenta convenţie".
Ţinând cont de faptul că imunitatea deputatului este ridicată la etapa trimiterii cauzei în judecată, executarea unei sentinţe penale împotriva deputatului nu necesită ridicarea separată a imunităţii, or, aceasta este parte integrantă a procesului judiciar, pentru care deputatul nu mai beneficiază de protecţia inviolabilităţii.
b) Cu privire la incidenţa imunităţii parlamentare în cadrul procedurii de recunoaştere şi executare a hotărârii judecătoreşti definitive de condamnare, pronunţate de un stat străin
Din analiza prevederilor legale, Curtea a reţinut că niciunul din temeiurile pentru refuzul recunoaşterii unei hotărâri penale a instanţei unui stat străin nu se referă la imunitatea persoanei condamnate.
Totodată, Curtea a subliniat că, în temeiul prevederilor legale naţionale, asistenţa juridică internaţională se acordă în baza unui tratat internaţional sau în baza principiului reciprocităţii prin canalele diplomatice. Astfel, Republica Moldova nu poate invoca prevederile legislaţiei sale interne ca justificare a neexecutării unui tratat la care este parte.
Curtea a reţinut că procedura recunoaşterii unei hotărâri penale străine de către instanţele naţionale nu implică dezbateri judiciare în fond şi administrare de probe, cauza fiind examinată în fond de instanţele judecătoreşti ale statului străin. În acest context, procedura recunoaşterii unei hotărâri penale străine este una necontencioasă, limitată la verificarea de către instanţele judecătoreşti naţionale a respectării garanţiilor procesuale de către instanţele judecătoreşti ale statului străin. Astfel, procedura recunoaşterii unei hotărâri penale străine nu echivalează cu „trimiterea cauzei în instanţa de judecată".
Prin urmare, Curtea a statuat că situaţia persoanei aflate în procedură de recunoaştere a hotărârii penale străine nu poate fi încadrată în cazurile prevăzute de articolul 70 alin. (3) din Constituţie, ce necesită ridicarea imunităţii parlamentare. Astfel, la recunoaşterea şi executarea unei hotărâri penale definitive pronunţate de instanţele judecătoreşti din străinătate nu este necesară ridicarea imunităţii deputatului.
c) Cu privire la soarta mandatului deputatului condamnat prin hotărâre judecătorească definitivă pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie
Curtea a reţinut că, după cum rezultă din norma constituţională, reglementarea cazurilor de încetare forţată a mandatului deputatului este apanajul Parlamentului, inclusiv ridicarea mandatului deputatului sau incompatibilitatea, ţinând cont de principiile şi spiritul Constituţiei, normele şi standardele democratice şi având în vedere practica altor state în domeniu. Curtea a subliniat faptul că, până în prezent, Parlamentul nu a adoptat reglementări referitoare la cazurile de ridicare sau de încetare de drept a mandatului deputatului (ipoteză admisă de Constituţie, diferită de „ridicarea" mandatului). Astfel, prevederile constituţionale nu sunt executate.
În acest context, Curtea a pornit de la premisa că o normă trebuie interpretată în sensul în care permite aplicarea ei, şi nu în sensul în care se exclude aplicarea ei. Regulile inerente unui atare exerciţiu, în lipsa unor reglementări exprese, urmează a fi deduse tot din textul Constituţiei, prin aplicarea principiului „efectului util minim".
Astfel, Curtea a reţinut că, în lipsa unor reglementări exprese, regulile care guvernează încetarea forţată a mandatului deputatului urmează a fi deduse din cele aplicabile alegerii în funcţie, ţinând cont de particularitatea că, în logica reprezentării libere, mandatul deputatului este irevocabil, alegătorii neavând posibilitatea de a-l face să înceteze prematur.
În acest context, Curtea a reţinut că articolul 69 alin. (1) din Constituţie prevede că deputaţii intră în exerciţiul mandatului sub condiţia validării. Prin urmare, îndeplinirea condiţiilor de validitate este o condiţie rezolutorie a exercitării mandatului de deputat. În acelaşi timp, textul Constituţiei nu limitează în timp posibilitatea de „invalidare" a mandatului „în cazul încălcării legislaţiei electorale".
Codul electoral, care este o lege organică, prevede restricţiile la dreptul de a fi ales. Pornind de la raţiunea acestora în calitate de condiţii de validitate a mandatului de deputat, Curtea a statuat că încălcarea condiţiilor de eligibilitate constituie motiv de nulitate absolută, or, aceste vicii de validitate nu pot fi acoperite. Condiţiile de eligibilitate trebuie să fie îndeplinite atât înainte de alegeri, cât şi pe tot parcursul exercitării mandatului, or, dacă asemenea restricţii sunt impuse candidatului, a fortiori ele trebuie satisfăcute de titularul funcţiei.
Curtea a statuat că, în lipsa unor reglementări legale exprese, mutatis mutandis, încălcarea condiţiilor de eligibilitate după validarea mandatului constituie motiv de incompatibilitate absolută cu calitatea de deputat în Parlament, mandatul urmând a înceta de drept, pentru motive ce derivă din condiţiile fundamentale inerente principiului constituţional al preeminenţei dreptului.
Mai mult, în cazul existenţei unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, aceasta produce efecte directe, fiind inadmisibilă şi contrară principiului preeminenţei dreptului posibilitatea cenzurării acesteia printr-o decizie a Parlamentului, care este un organ eminamente politic. Astfel, decizia instanţei de judecată generează pierderea mandatului de deputat - în general numită "decădere". În consecinţă, Parlamentul va declara vacanţa mandatului de deputat.
În acelaşi sens, Curtea a reţinut că prevederi similare conţine articolul 81 alin. (3) din Constituţie: "Preşedintele este demis de drept la data rămânerii definitive a sentinţei de condamnare".
Curtea a subliniat că un raţionament per a contrario ar permite menţinerea în funcţie a unor persoane care nu satisfac condiţiile de eligibilitate, ceea ce este contrar principiilor statului de drept şi ale democraţiei parlamentare, consfinţite de Preambul şi articolul 1 alin. (3) din Constituţie.
În partea ce ţine de imperativul luptei împotriva corupţiei, Curtea a menţionat că în Marea Britanie „Actul privind Reprezentarea Poporului" prevede că faptele de corupţie pot atrage direct fie ineligibilitatea, fie a posteriori pierderea mandatului.
Curtea a statuat că, deoarece hotărârile străine recunoscute şi admise spre executare pe teritoriul Republicii Moldova au aceleaşi efecte juridice ca şi hotărârile pronunţate de instanţele judecătoreşti naţionale, mandatul deputatului condamnat pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie de către instanţele judecătoreşti ale unui stat străin încetează de drept la data rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii de recunoaştere a sentinţei de condamnare.
În contextul sesizării examinate, Curtea a reiterat importanţa şi necesitatea reglementării exprese a temeiurilor şi regulilor care guvernează încetarea mandatului deputatului, în formele şi limitele prevăzute de Constituţie, fapt pentru care a emis o nouă Adresă Parlamentului. În acest sens, fără a fi limitativă, lista situaţiilor de încetare de drept a mandatului deputatului urmează să includă situaţiile de ineligibilitate constatate după validarea alegerilor sau în timpul exercitării mandatului, ca temeiuri de incompatibilitate absolută.
Pornind de la argumentele invocate mai sus, Curtea Constituţională a dat următoarea interpretare:
1. În sensul articolului 70 alin. (3) din Constituţie, imunitatea parlamentară nu are incidenţă asupra deputatului condamnat printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, protecţia inviolabilităţii fiind epuizată în momentul „trimiterii în judecată".
2. În sensul articolului 70 alin. (3) din Constituţie, imunitatea parlamentară nu are incidenţă asupra deputatului în cadrul procedurii de recunoaştere de către instanţele judecătoreşti naţionale a unei hotărâri de condamnare definitive pronunţate de instanţele judecătoreşti ale unui stat străin.
3. În sensul articolelor 1 alin. (3), 38 alin. (2), 69 alin. (1) şi 70 alin. (2) din Constituţie, în cazul condamnării pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie şi/sau condamnării la închisoare (privaţiune de libertate) prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, indiferent dacă a survenit înainte sau după validarea mandatului, deputatul este în situaţie de ineligibilitate, fiind incompatibil cu calitatea de deputat.
4. În sensul articolelor 1 alin. (3), 38 alin. (2), 69 şi 70 alin. (2) din Constituţie, persoana a cărei ineligibilitate se va dovedi după validarea rezultatelor alegerilor şi expirarea perioadei în care acestea pot fi contestate sau care, în timpul mandatului, se va afla în unul din cazurile de ineligibilitate prevăzute de Codul Electoral, este incompatibilă cu calitatea de deputat în Parlament, mandatul acesteia încetând de drept.
Hotărârea este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.