Stimați cetățeni,

Stimați reprezentanți ai presei, 

Curtea Constituțională a adoptat astăzi o hotărâre care remediază mecanismele deficitare existente în Legea privind regimul străinilor. Această hotărâre asigură categoriei respective de persoane posibilitatea de a avea parte de garanții veritabile și efective, atunci când se confruntă cu problema expulzării lor din Republica Moldova.

Așadar, Curtea a fost sesizată de un deputat din Parlamentul Republicii Moldova.

Analiza cerințelor sesizării prin prisma dispozițiilor constituționale și a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului a permis Curții să evidențieze în legislația națională o serie de deficiențe în materia de declarare a unor cetățeni străini indezirabili și de expulzare a lor de pe teritoriul Republicii Moldova, deficiențe care trebuie reparate.

Sesizarea adresată Curții are două capete.

Pe de o parte, au fost contestate articolele 55 alin. (3) teza a II-a și 56 alin. (2) teza a II-a din Legea privind regimul străinilor. Textele contestate se referă la imposibilitatea străinului declarat ca persoană indezirabilă din rațiuni de securitate națională de a cunoaște motivele luării unei astfel de decizii. Străinul nu poate lua cunoștință de motivele respective nici măcar în instanța de judecată.

Pe de altă parte, au fost contestate texte din articolele 60 alin. (4) și 63 alin. (4), potrivit cărora străinul care prezintă pericol pentru securitatea națională sau pentru ordinea publică a Republicii Moldova poate fi expulzat chiar în ipoteza în care există temeri justificate că în statul de destinație îi va fi pusă viața în pericol sau va fi supus torturii, tratamentelor inumane sau degradante.

Analiza problemelor de drept ridicate în ambele capete ale sesizării, raportate la normele constituționale și la obligațiile internaționale asumate de Republica Moldova, a permis Curții să constate aplicabilitatea standardelor din hotărârile relevante ale Marii Camere a Curții Europene a Drepturilor Omului: Muhammad și Muhammad v. România, din 15 octombrie 2020, și F.G. v. Suedia, din 23 martie 2016. Hotărârile menționate s-au bucurat de autoritatea de lucru interpretat pentru prezenta cauză. Ele stabilesc un nivel minim de protecție în materie de garanții procedurale în cazul expulzării stăinilor, precum și de protecție a dreptului la viață și a dreptului de a nu fi supus relelor tratamente sub laturile lor procedurale. Ele sunt pertinente și aplicabile în toate cazurile similare.

Curtea a trecut prevederile contestate din Legea privind regimul străinilor prin filtrul criteriilor relevante din cele două hotărâri ale Curții Europene, prin raportare la articolele 19, 20, 24 și 26 din Constituție. 

Cu privire la primul capăt al sesizării, Curtea a observat că articolele 55 alin. (3) și 56 alin. (2) din Lege interzic străinului să ia cunoștință de motivele care au stat la baza deciziei de declarare a sa ca persoană indezirabilă din rațiuni de securitate națională. Această interdicție absolută de a cunoaște cauza măsurii aplicate lipsește străinul de posibilitatea de a prezenta probe petinente și de a se apăra contra măsurilor arbitrare.

Totuși, așa cum nici drepturile procedurale ale străinului nu au un caracter absolut, nici interesele bazate pe securitatea națională nu sunt absolute ca pondere.

Sub acest aspect, Curtea a observat că aceste norme instituie o regulă generală, insensibilă la particularitățile unor cauze, și încalcă astfel drepturile procedurale ale străinului garantate de articolele 19, 20 și 26 din Constituție. 

Curtea a notat că străinul are posibilitatea de a-și angaja un avocat care are dreptul de acces la secretul de stat. Avocatului i se aduc la cunoștință datele şi informaţiile care constituie motivele deciziei privind declararea străinului ca persoană indezirabilă din raţiuni de securitate naţională. 

Mai mult, pentru a verifica dacă persoana prezintă cu adevărat un pericol pentru securitatea naţională, autorităţile trebuie să-i prezinte instanţei de judecată toate documentele relevante, inclusiv cele clasificate sau orice alte detalii factuale. În acest sens, articolul 221 alin. (1) din Codul administrativ pevede că „autorităţile publice sunt obligate să prezinte instanţei de judecată, concomitent cu referinţa, dosarele administrative. La solicitarea instanţei de judecată, autorităţile publice sunt obligate să prezinte suplimentar şi alte documente pe care le deţin, inclusiv cele electronice, şi să acorde informaţii”. 

Curtea a notat că necesitatea protecţiei secretului de stat și a interesului legitim al securității naționale nu se opune dreptului persoanei de a cunoaşte rezumatul motivelor care au servit drept temei pentru declararea sa ca persoană indezirabilă, în măsura în care acest lucru este compatibil cu păstrarea confidenţialităţii datelor obţinute. 

Plecând de la aceste premise, Curtea a constatat că textele contestate din articolul 55 alin. (3) teza a II-a și articolul 56 alin. (2) teza a II-a din Legea privind regimul străinilor contravin articolului 26 coroborat cu articolul 19 din Constituție și, prin urmare, sunt neconstituționale. 

În continuare, Curtea a notat că Legea privind regimul străinilor îndeplinește un criteriu important pentru contrabalansarea limitării exercitării drepturilor procedurale ale străinilor. Ea prevede, la articolul 57 alin.(1), că decizia privind declararea străinului ca persoană indezirabilă poate fi atacată de acesta în instanţa de judecată în termen de cinci zile lucrătoare. 

Instanța de judecată competentă să judece contestația împotriva deciziei privind declararea străinului ca persoană indezirabilă reprezintă o autoritate independentă, care se bucură de garanții constituționale în acest sens.

Așadar, Curtea a analizat întinderea competenței instanței de judecată și, în special, dacă instanța poate verifica caracterul necesar al menținerii confidențialității informațiilor cu caracter clasificat din rațiuni de securitate națională, precum și caracterul necesar și proportional al deciziei privind declararea străinului ca persoană indezirabilă în general. 

În acest sens, prezintă relevanță articolul 225 din Codul administrativ, cu privire la care Curtea și-a extins controlul. Alin. (3) al acestui articol se referă inclusiv la actele administrative individuale și normative referitoare la securitatea națională a Republicii Moldova, în care se poate încadra și decizia privind declararea străinului ca persoană indezirabilă. 

Curtea a constatat că alin. (3) al articolului 225 din Codul administrativ limitează controlul instanței de judecată în privința actelor administrative individuale și normative, în părțile lor relevante. Acest alineat nu-i permite instanței de judecată să efectueze un control deplin al proporționalității deciziei contestate. Chiar dacă protecția securității naționale poate exclude, uneori, dezvăluirea către străin a motivelor care au stat la baza deciziei de declarare a sa ca persoană indezirabilă, instanța de judecată ca autoritate independentă, trebuie să poată pune în balanță interesele privind securitatea națională cu interesele străinului, fapt pe care articolul 225 alin. (3) din Codul administrativ nu-l permite. 

Curtea a constatat caracterul insuficient, în legislația relevantă din Republica Moldova, al unor criterii esențiale de contrabalansare a limitării exercitării drepturilor procedurale ale străinului în baza articolelor 19, 20 și 26 din Constituție. 

Străinul nu poate contesta, de o manieră efectivă, motivele deciziei de declarare a sa ca persoană indezirabilă, potrivit cărora ar reprezenta un pericol pentru securitatea națională. Instanța de judecată nu are competența de a examina de o manieră efectivă motivele care au stat la baza deciziei și probele prezentate în acest sens, controlul ei fiind limitat în partea ce vizează proporționalitatea măsurii respective.

Curtea a conchis că articolul 225 alin. (3) din Codul administrativ este neconstituțional în partea în care limitează competența instanțelor de judecată de a efectua controlul proporționalității actelor administrative individuale și normative, fiind contrar articolului 20 din Constituție.

Cu privire la cel de-al doilea capăt al sesizării, Curtea a observat că dispoziția articolului 60 alin. (4) din Legea privind regimul străinilor prevede, inter alia, că străinii care prezintă pericol pentru ordinea publică, securitatea naţională ori care suferă de boli ce ameninţă sănătatea publică şi refuză să urmeze tratamentul stabilit de autorităţile medicale pot fi îndepărtați chiar dacă există temeri justificate că viaţa lor este pusă în pericol sau că aceștia vor fi supuși la torturi, tratamente inumane ori degradante în statul în care urmează să fie returnați. De asemenea, conform articolului 63 alin. (4) din Legea privind regimul străinilor, dacă există motive de securitate națională sau de ordine publică, străinii pot fi expulzați chiar și în state în care le poate fi pusă în pericol viața ori în care ar putea fi supuși la torturi, tratamente inumane sau degradante. 

În cauza F.G. v. Suedia [MC], 23 martie 2016, Curtea Europeană a analizat chestiunea expulzării unui străin într-un stat terț în care acesta risca să fie supus relelor tratamente. Curtea Europeană a reținut că în contextul expulzării, acolo unde există motive substanțiale să se considere că odată expulzată persoana în discuție se va confrunta cu riscul pedepsei capitale, al torturii sau al tratamentelor ori pedepselor inumane sau degradante în țara de destinație, articolele 2 și 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului le interzic statelor contractante să expulzeze persoana.

În eventualitatea în care există temeri justificate că străinilor le va fi pusă în pericol viața sau că aceștia vor fi supuși la torturi, tratamente inumane ori degradante în statul de destinație, Constituția Republicii Moldova și jurisprudența Curții Europene interzic orice îndepărtare sau expulzare. Sub acest aspect, drepturile garantate de articolul 24 din Constituție și de articolele 2 și 3 din Convenția Europeană manifestă un caracter absolut. Așadar, caracterul absolut al acestor aspecte ale articolului 24 din Constituție și 2 și 3 din Convenție a fost suficient pentru a declara neconstituționale textul „și e)” din articolul 60 alin. (4) și textul „(1) și” din articolul 63 alin. (4) din Legea privind regimul străinilor.

De rețínut 

Curtea a declarat neconstituționale următoarele texte din Legea privind regimul străinilor în Republica Moldova:

- „în decizie nu vor fi menţionate motivele care stau la baza ei.” de la articolul 55 alin. (3) teza a II-a;

- „Astfel de date şi informaţii nu pot fi sub nici o formă, direct sau indirect, aduse la cunoştinţă străinului declarat persoană indezirabilă, inclusiv în cadrul examinării în instanţa de judecată a contestării deciziei privind declararea străinului persoană indezirabilă.” din articolul 56 alin. (2);

- „și e)” din articolul 60 alin. (4);

- „(1) și” din articolul 63 alin. (4). 

Curtea a mai stabilit că, până la modificarea de către Parlament a articolelor 55 alin. (3) teza a II-a și 56 alin. (2) teza a II-a din Legea privind regimul străinilor în Republica Moldova, decizia privind declararea străinului ca persoană indezirabilă din raţiuni de securitate naţională va conține un rezumat al motivelor, de o manieră compatibilă cu interesul legitim al securității naționale, fiindu-i notificată străinului sub această formă.

De asemenea, Curtea a declarat neconstituțional articolul 225 alin. (3) din Codul administrativ în partea în care limitează competența instanțelor de judecată de a efectua controlul proporționalității actelor administrative individuale și normative.

Având în vedere cele enunțate supra, Curtea a emis o Adresă Parlamentului. 

Vă mulțumesc pentru atenție!