Comunicat de presă




Emis de Serviciul de presă al Curţii Constituţionale
_________________________________________________________________________________________________________
20.04.2012

La 20 aprilie a.c. a avut loc „masa rotundă” cu genericul “Unificarea practicii judecătoreşti. Fortificarea rolului precedentului  judiciar”, organizată de către Biroul local al Asociaţiei avocaţilor americani „Iniţiativa pentru supremaţia legii”( ABA ROLLI Moldova ), cu ocazia lansării publicaţiei „Practica judiciară a Curţii Supreme de Justiţie în cauzele penale (2008-2010)”, care a fost editată cu spriginul acestei asociaţii. La acest eveniment au participat judecătorul Curţii Constituţionale Valeria Şterbeţ şi Secretarul general al Curţii Rodica Secrieru. Judecătorul Valeria Şterbeţ a prezentat un raport cu tema: "Jurisprudenţa constituţională – izvor al precedentului judiciar".

JURISPRUDENŢA CONSTITUŢIONALĂ – IZVOR AL PRECEDENTULUI  JUDICIAR

             Formarea şi consolidarea Republicii Moldova ca stat independent, democratic şi civilizat, cu statut de subiect de drept internaţional au determinat internaţionalizarea dreptului naţional, îndeosebi în domeniul protecţiei drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale.

              Impactul dreptului internaţional asupra dreptului intern a devenit şi mai decisiv după adoptarea, la 29.07.1994, a Constituţiei Republicii Moldova, care în articolul 1 (3) statuează că „demnitatea  omului, drepturile şi libertăţile lui, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme şi sînt garantate”.

         Conform art.4 din Constituţie, dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile omului au aplicabilitate în corelare cu actele internaţionale în domeniu, în baza principiului priorităţii reglementărilor internaţionale. Astfel, interpretarea şi aplicarea  dispoziţiilor constituţionale privind drepturile şi libertăţile omului se efectuează „în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi celelalte tratate la care Republica Moldova este parte”. În cazul în care „există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care Republica Moldova este parte, şi legile ei interne, prioritate au reglementările internaţionale”.

Conform prevederilor constituţionale, principiul priorităţii guvernează doar reglementările ce ţin de drepturile şi libertăţile omului şi nu se extinde asupra altor domenii. Privitor la tratatele internaţionale ce au alte domenii de reglementare sînt aplicabile prevederile articolului 8 din Constituţie, conform cărora “Republica Moldova se obligă să respecte Carta Organizaţiei Naţiunilor Unite şi tratatele la care este parte, să-şi bazeze relaţiile cu alte state pe principiile şi normele unanim recunoscute ale dreptului internaţional. Intrarea în vigoare a unui tratat internaţional conţinînd dispoziţii contrare Constituţiei va trebui precedată de o revizuire a acesteia.”       

        În contextul expus, este neunivocă doctrina naţională  a RM referitor la recunoaşterea precedentului judiciar ca izvor al dreptului intern.

        Spre exemplu, unii autori consideră precedentul ca izvor al dreptului penal, alţii sînt de părerea că izvor al dreptului penal îl constituie doar Constituţia RM, tratatele şi convenţiile internaţionale, legea penală. 

        Necesitatea de a recunoaşte precedentul judiciar drept izvor al dreptului are o importanţă majoră, avînd drept suport juridic prevederile articolelor 4 şi 8 ale Constituţiei RM.

       Este unanim recunoscut că normele şi principiile dreptului internaţional se completează şi se îmbogăţesc esenţial prin hotărîrile concrete ale curţilor internaţionale (CIJ, CEDO,  curţile penale internaţionale etc.). Totodată, vom menţiona şi  faptul că Republica Moldova ratificînd Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale:
        ·  şi-a asumat obligaţia să garanteze oricărei persoane aflate sub jurisdicţia sa drepturile şi libertăţile stipulate în Convenţie (drepturi civile şi politice);

       ·  a recunoscut dreptul la recurs individual în faţa Curţii Europene a Drepturilor Omului;

        ·  s-a angajat să respecte hotărîrile definitive ale Curţii în orice dosar în care este parte, precum şi pentru toate cauzele referitoare la interpretarea şi aplicarea Convenţiei şi a protocoalelor ei adiţionale la care este parte.

Astfel, Republica Moldova a recunoscut dreptul la recurs individual în faţa Curţii şi jurisdicţia obligatorie a Curţii atît pentru instanţele judecătoreşti naţionale, cît şi pentru autorităţile publice naţionale.
    În partea descriptivă a Hotărîrii nr.55 din 14 octombrie 1999 privind interpretarea unor prevederi ale art.4 din Constituţia Republicii Moldova Curtea Constituţională a relevat că “potrivit teoriei  şi practicii  dreptului   internaţional,  prin principii  şi  norme unanim recunoscute ale dreptului  internaţional  se înţeleg  principiile  şi normele consacrate ale dreptului internaţional care  au  caracter general şi universal. Normele şi  principiile unanim recunoscute ale dreptului internaţional sînt executorii pentru Republica Moldova în măsura în care ea şi-a exprimat consimţămîntul de a fi legată prin actele internaţionale respective.
    Dispoziţiile   constituţionale  privind  drepturile  şi  libertăţile omului  nu  pot fi interpretate şi aplicate fără  recunoaşterea  acestor principii.
      În afară de principiile şi normele unanim recunoscute ale dreptului Internaţional, parte componentă a cadrului legal al Republicii  Moldova sînt şi tratatele internaţionale.
      Prin sintagma  "celelalte  tratate  la care Republica  Moldova  este parte"  din art. 4 alin. (1) din Constituţie, în virtutea  dispoziţiilor Convenţiei de la Viena cu privire la dreptul tratatelor internaţionale,încheiată la 23 mai 1969 şi ratificată de Parlamentul Republicii Moldova prin Hotărîrea nr.1135-XII din 4 august 1992, se subînţeleg  tratatele internaţionale ratificate de către Republica Moldova, inclusiv tratatele internaţionale  la  care  Republica Moldova a aderat, care  au  devenit executorii pentru Republica Moldova.
      Noţiunea de "pact",  utilizată în art. 4 din Constituţie,  denumeşte un  gen  de tratat internaţional. Noţiunea de "tratat" este generală  şi cuprinde  toate  genurile  de acorduri internaţionale - tratat,  acord, pact, convenţie,  declaraţie, comunicat, protocol ş. a. Indiferent de denumirea lor, actele respective au aceeaşi putere juridică obligatorie.
     În cazul în care  între pactele şi tratatele internaţionale  privind drepturile fundamentale ale omului şi legile interne ale ţării există neconcordanţe, organele de drept aplică normele dreptului internaţional.”

              În urma acestei motivări Curtea Constituţională a hotărît:

     „1. Prin art.4 din Constituţie se garantează nu numai drepturile şi libertăţile  fundamentale ale omului, consacrate de Constituţie, dar  şi principiile şi normele unanim recunoscute ale dreptului internaţional.
    Prin principiile   şi  normele  unanim  recunoscute  ale   dreptului internaţional  se înţeleg principiile şi normele dreptului internaţional cu caracter general şi universal.
     2. Prin sintagma  "celelalte tratate la care Republica Moldova  este parte",  cuprinsă  în art.4 alin. (1)  din  Constituţie,  se  înţeleg tratatele internaţionale ratificate de către Republica Moldova, inclusiv tratatele  internaţionale la care Republica Moldova a aderat, care  sînt executorii pentru Republica Moldova.
     3. Principiile  şi  normele  unanim  recunoscute   ale  dreptului internaţional,  tratatele internaţionale  ratificate şi  cele  la  care Republica  Moldova  a aderat sînt parte componentă a cadrului  legal  al Republicii Moldova şi devin norme ale dreptului ei intern.
     4. Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele internaţionale privind  drepturile fundamentale ale omului şi legile interne  ale Republicii Moldova, potrivit dispoziţiilor art.4 alin. (2) din  Constituţie,  organele   de  drept  sînt   obligate să   aplice reglementările internaţionale.”

      Necesită de menţionat că şi Plenul Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova, recunoscînd statutul de izvor de drept al Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale în ordinea juridică internă, a explicat în Hotărîrea nr.17 din 19 iunie 2000 „Privind aplicarea în practica judiciară de către instanţele judecătoreşti a unor prevederi ale Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale”: „Convenţia constituie o parte integrantă a sistemului legal intern şi respectiv urmează a fi aplicată direct ca orice altă lege a Republicii Moldova,  cu deosebirea că CEDO are prioritate faţă de restul regulilor interne, care îi contravin”.

        Astfel, Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, hotărîrile Curţii Europene a Drepturilor Omului, care se întemeiază pe această Convenţie şi ale cărei dispoziţii le aplică, fiind şi interpretul suprem al acestora, sînt recunoscute ca avînd statutul de izvor de drept şi au aplicabilitate directă în dreptul naţional.

        După cum s-a menţionat în cadrul seminarului cu genericul „Convenţia Europeană a Drepturilor Omului între dreptul internaţional şi dreptul constituţional”, organizat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului la deschiderea anului judiciar(2007): „…în baza naturii sale subsidiare, Convenţia are vocaţia de a fi aplicată direct de către tribunalele Statelor-contractante în ordinea legală. În prezent, tribunalele din marea majoritate a acestor State, statuînd asupra drepturilor şi libertăţilor individuale, se raportează paralel la Convenţie şi la constituţiile naţionale”.

Sau alt exemplu:  „Convenţia necesită a fi interpretată prin prisma regulilor enunţate în Convenţia de la Viena privind dreptul tratatelor din 23 mai 1969. Curtea a notat în acest sens că Convenţia nu ar putea fi interpretată altfel. Conducîndu-se de caracterul specific al tratatului în cauză care garantează drepturile omului, Curtea trebuie să ţină cont de principiile pertinente ale dreptului internaţional. Convenţia trebuie interpretată, în măsura posibilului, în aşa mod încît să fie în concordanţă cu celelalte reguli ale dreptului internaţional, Convenţia fiind parte integrantă a acestora.”

       De altfel, jurisprudenţa CEDO demonstrează că Curtea se inspiră deseori din alte surse ale dreptului internaţional. Astfel, în cazul Mamatkulov şi Askarov contra Turciei, examinînd chestiunea dacă măsurilor preventive trebuie să li se atribuie un caracter de constrîngere, CEDO a invocat deciziile Curţii Internaţionale de Justiţie, Curţii interamericane a Drepturilor Omului, Comitetului Drepturilor Omului şi Comitetului contra torturii al ONU. În dosarul Cipru contra Turciei, referindu-se la epuizarea căilor interne de atac, Curtea a invocat avizul consultativ al Curţii Internaţionale de Justiţie în cazul Namibiei referitor la efectele aranjamentelor juridice existente între entităţile de fapt.

       Printre instituţiile, care la nivel naţional au obligaţia de a apăra drepturile şi  libertăţile fundamentale, un rol important revine justiţiei constituţionale. Unica autoritate de jurisdicţie constituţională în Republica Moldova este Curtea Constituţională, care realizează protecţia drepturilor şi libertăţilor omului proclamate în Constituţie prin exercitarea jurisdicţiei potrivit principiilor şi normelor unanim recunoscute ale dreptului internaţional şi în conformitate cu Constituţia. Prin urmare, în cadrul soluţionării problemelor din domeniul drepturilor omului Curtea aplică, deopotrivă, atît prevederile Constituţiei, cît şi dispoziţiile pertinente ale Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului şi Convenţiei europene pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, în modul cum sunt aplicate şi interpretate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

Curtea Constituţională a Republicii Moldova veghează asupra respectării drepturilor omului atît în cazurile de exercitare a controlului constituţionalităţii legilor şi altor acte normative, cît şi în cazurile de interpretare a normelor constituţionale, de emitere a avizelor asupra iniţiativelor de revizuire a Constituţiei Republicii Moldova, precum şi în cazurile exercitării altor atribuţii prevăzute expres în articolul 135 din Constituţie.
       Analiza argumentelor expuse în sesizările adresate Curţii Constituţionale atestă că o parte din ele aveau ca suport atît dispoziţiile constituţionale, cît şi actele internaţionale cu privire la drepturile şi libertăţile fundamentale.

Recunoscînd o lege, un alt act normativ sau unele prevederi ale acestora constituţionale ori declarîndu-le neconstituţionale, Curtea Constituţională deseori constată concordanţa sau neconcordanţa lor şi cu principiile şi normele unanim recunoscute ale dreptului internaţional, cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, cu pactele şi alte tratate la care Republica Moldova este parte.

       Conform Dicţionarului explicativ al limbii române, precedent este un fapt sau caz anterior analog, care poate servi ca exemplu, ca regulă de conduită sau ca justificare pentru faptele sau cazurile ulterioare similare.

       Vom menţiona că în literatura juridică de specialitate au fost expuse diverse opinii referitor la noţiunea de precedent judiciar. Astfel, unii savanţi deosebesc, în funcţie de subiectul care creează precedentul judiciar:

·   precedentul tribunalului internaţional penal;

·  precedentul Curţii Constituţionale;

·   precedentul Curţii Supreme de Justiţie.

Alexei Barbăneagră susţine această divizare a precedentului judiciar, adăugînd la această listă  Curtea Europeană a Drepturilor Omului. În continuare mă voi referi la precedentul judiciar după conţinutul juridic, reieşind din atribuţiile Curţii Constituţionale.
Competenţa în materie a Curţii Constituţionale este strict reglementată de Constituţie. Astfel, conform art. 135 din Constituţie, Curtea Constituţională : a) exercită la sesizare controlul constituţionalităţii legilor şi hotărîrilor Parlamentului, a decretelor Preşedintelui Republicii Moldova, a hotărîrilor şi ordonanţelor Guvernului, precum şi a tratatelor internaţionale la care Republica Moldova este parte; b) interpretează Constituţia; c) se pronunţă asupra iniţiativei de revizuire a Constituţiei; d) confirmă rezultatele referendumurilor republicane; e) confirmă rezultatele alegerii Parlamentului şi a Preşedintelui Republicii Moldova; f) constată circumstanţele care justifică dizolvarea Parlamentului, demiterea Preşedintelui Republicii Moldova sau interimatul funcţiei de Preşedinte, precum şi imposibilitatea Preşedintelui Republicii Moldova de a-şi exercita atribuţiile mai mult de 60 de zile;  g) rezolvă excepţiile de neconstituţionalitate a actelor juridice, sesizate de Curtea Supremă de Justiţie; h) hotărăşte asupra chestiunilor care au ca obiect constituţionalitatea unui partid.
În urma examinării sesizărilor, Curtea adoptă hotărîri, decizii şi emite avize.
Hotărîrile şi avizele se adoptă în numele Republicii Moldova şi se pronunţă în plenul Curţii Constituţionale, iar după pronunţare, în decurs de 10 zile, se publică în Monitorul Oficial. Hotărîrile Curţii Constituţionale produc efecte pentru  viitor. 
Actele Curţii Constituţionale sînt acte oficiale şi executorii pe întreg teritoriul ţării, pentru toate autorităţile publice şi pentru toate persoanele fizice şi juridice, inclusiv pentru Curtea Constituţională.

      Statistica privind exercitarea jurisdicţiei constituţionale în perioada anilor 1995-2011 denotă că cea mai largă şi cea mai importantă atribuţie a Curţii Constituţionale este exercitarea, la sesizare, a controlului constituţionalităţii legilor şi a altor acte normative ale autorităţilor administraţiei publice centrale. Efectuînd controlul constituţionalităţii legilor, altor acte normative, Curtea Constituţională, prin hotărîre, poate să le declare neconstituţionale integral sau parţial (în perioada invocată au fost declarate neconstituţionale integral sau parţial 186 de acte normative, 191 au fost recunoscute constituţionale integral sau parţial).

       Potrivit art.140 din Constituţie, legile şi alte acte normative sau unele părţi ale acestora devin nule din momentul adoptării hotărîrii corespunzătoare a Curţii Constituţionale. Prin faptul declarării legilor sau altor acte normative sau a  unor părţi ale acestora  neconstituţionale Curtea Constituţională le lipseşte de putere juridică, acestea nu se mai aplică din momentul adoptării hotărîrii respective a Curţii Constituţionale (art. 28 din Legea cu privire la Curtea Constituţională).

      Soluţionarea excepţiilor de neconstituţionalitate a actelor normative la sesizarea instanţelor judecătoreşti prin intermediul Curţii Supreme de Justiţie are consecinţe similare pentru cazul concret aflat în examinarea instanţei judecătoreşti. În astfel de situaţii, instanţa de judecată se va conduce nu de actul declarat neconstituţional, ci de hotărîrea Curţii Constituţionale.      

Conform art. 28¹ din Legea cu privire la Curtea Constituţională, actul normativ declarat neconstituţional urmează a fi modificat sau abrogat total sau parţial. Guvernul este obligat în cel mult 3 luni de la data publicării hotărîrii Curţii Constituţionale să prezinte Parlamentului proiectul de lege cu privire la modificarea şi completarea sau abrogarea actului legislativ sau a unor părţi ale acestuia declarate neconstituţionale. Parlamentul, la rîndul său, va examina proiectul în mod prioritar.

       În cazul în care a fost declarat neconstituţional un act normativ emis de Preşedintele Republicii Moldova sau de Guvern, aceste autorităţi, în termen de 2 luni de la data publicării hotărîrii Curţii Constituţionale, modifică şi completează sau abrogă actul sau unele părţi ale acestuia declarate neconstituţionale şi, după caz, emit sau adoptă un nou act.

       Actele emise întru executarea actelor normative sau a unor părţi ale acestora declarate neconstituţionale devin nule şi se abrogă.

       Astfel, în urma realizării acestor atribuţii, Curtea Constituţională se înfăţişează ca  legiuitor “negativ”, contribuind la creaţia legislativă.

       Din cele menţionate rezultă că hotărîrea de declarare a legii sau a altui act normativ sau a unor părţi ale acestora neconstituţionale de către Curtea Constituţională de iure este un precedent cu caracter normativ.

      Astfel, controlul constituţionalităţii legilor devine cel mai important instrument juridic prin care se garantează respectarea şi supremaţia Constituţiei.

      Prin dispoziţiile articolului 135 alin.(1) lit.b) din Constituţie Curtea Constituţională este abilitată cu atribuţia de interpretare a Constituţiei. 

      În mai multe decizii ale sale Curtea Constituţională a relevat că scopul oricărei interpretări a normelor constituţionale este de a asigura unitatea şi înţelegerea corectă a conţinutului şi sensului lor autentic. Prerogativa de interpretare poate fi realizată prin interpretarea textuală sau funcţională, în măsura în care poate fi dedusă din textul Constituţiei, ţinînd cont de caracterul generic al normei, situaţiile concrete pe care legiuitorul nu avea cum să le prevadă la momentul elaborării normei, reglementările ulterioare (conexe sau chiar contradictorii), situaţiile complexe în care norma trebuie aplicată etc. Necesitatea interpretării trebuie să fie confirmată prin esenţa problemei de drept rezultată din caracterul neuniform al dispoziţiilor constituţionale.

      Astfel, interpretarea oficială este imperativă în cazurile în care incertitudinea normelor constituţionale este determinată de o situaţie concretă şi această incertitudine nu poate fi soluţionată printr-o altă procedură jurisdicţională. Vom menţiona că în perioada 1995-2011 au fost adoptate 33 de hotărîri de interpretare a Constituţiei, prin care au fost interpretate 45 de articole (integral sau parţial), aceasta  atribuţie ocupînd poziţia a doua în activitatea Curţii Constituţionale.

      Interpretarea dată dispoziţiilor constituţionale comportă caracter oficial şi obligatoriu pentru toţi subiecţii raporturilor juridice. Prin urmare, hotărîrile respective ale Curţii Constituţionale  constituie  precedente judiciare cu caracter interpretativ.  

       În context vom menţiona că în procesul examinării cauzei Curtea Constituţională poate constata lacune sau omisiuni normative în legislaţie, ce se datorează nerealizării unor prevederi ale Constituţiei. În acest caz, în conformitate cu art. 28¹ alin. (4) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi art. 79 alin. (1) din Codul jurisdicţiei constituţionale, ea este în drept printr-o adresă să atragă atenţia organelor respective asupra lichidării acestor lacune. Constatările Curţii indicate în adresă urmează să fie examinate de autoritatea publică vizată, care în termen de cel mult 3 luni trebuie să informeze Curtea Constituţională despre rezultatele examinării. În anii 1995-2011 au fost emise 26 de adrese. 

        Curtea Constituţională sistematizează anual jurisprudenţa constituţională, editînd culegerea de hotărîri şi decizii, precum şi rapoarte analitice. Toate actele Curţii Constituţionale sunt afişate şi pe site.

       Cu ocazia aniversărilor a V-a şi, respectiv, a X-a ale Curţii Constituţionale a fost generalizată jurisprudenţa constituţională conform articolelor Constituţiei, precum şi pe ramuri de drept. Actualmente se definitivează Comentariul Constituţiei pe articole. Vom menţiona că un astfel de Comentariu a fost elaborat parţial în 2000 (articolele 1-14).

       În materialele Curţii de la Strasbourg adesea se menţionează: “Este evident faptul că Convenţia nu ar fi putut să supravieţuiască niciodată dacă nu ar fi fost considerată ca un „instrument viu” şi dacă nu ar fi evoluat continuu prin intermediul jurisprudenţei CEDO”.

       Numeroase constituţii naţionale au evoluat într-un mod similar. Din momentul în care au început să fie apreciate drept instrumente juridice (nu numai politice) şi căile de recurs constituţional în multe state au devenit accesibile pentru cetăţeni, constituţiile au început să se dezvolte după propriul ritm, sensul textelor lor evoluînd prin intermediul jurisprudenţei curţilor supreme şi celor constituţionale. “Astfel, unele metode de interpretare a Convenţiei ce rezultă din jurisprudenţa CEDO nu diferă mult de metodele adoptate de jurisdicţiile naţionale în materia interpretării constituţionale. Alte tehnici, precum atribuirea unui sens aparte noţiunilor utilizate în Convenţie şi în doctrină privind marja de apreciere, reflectă mai mult caracterul internaţional al sistemului.”

O atare apreciere este caracteristică şi jurisprudenţei Curţii Constituţionale a Republicii Moldova, care, fiind  inspirată de jurisprudenţa CEDO, evoluează. Aici vom aminti doar cele 2 hotărîri de revizuire a jurisprudenţei Curţii Constituţionale ce se referă la controlul constituţionalităţii hotărîrilor Parlamentului cu caracter individual:

-                      nr.39 din 09.07.2001 privind revizuirea Hotărîrii Curţii Constituţionale nr.16 din 28 mai 1998 “Cu privire la interpretarea art.20 din Constituţia Republicii Moldova”;

-                      nr.10 din 16.04.2010 pentru revizuirea Hotărîrii Curţii Constituţionale nr.16 din 28 mai 1998 “Cu privire la interpretarea art.20 din Constituţia Republicii Moldova” în redacţia Hotărîrii nr.39 din 09.07.2001.

Curtea  a reţinut: “Necesitatea revizuirii Hotărîrii nr.16 din 28.05.1998 are la bază două argumente importante. Primul argument, de ordin intern, rezidă în faptul că atît în legislaţia Republicii Moldova, cît şi în jurisprudenţa Curţii Constituţionale a Republicii Moldova există mai multe incertitudini privind accesul la justiţie al persoanelor oficiale exponente ale unui interes politic sau public deosebit. Al doilea argument, de ordin extern, constă în posibilele contradicţii între jurisprudenţa Curţii Constituţionale a Republicii Moldova şi jurisprudenţa CtEDO ca urmare a modificărilor survenite în ultimii ani în jurisprudenţa acesteia. Situaţia descrisă urmează a fi soluţionată de către Curtea Constituţională pentru a evita abaterile de la practica jurisdicţională internaţională, care este obligatorie pentru Republica Moldova, ca stat care a aderat la Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale”(HCC nr.10 din 16.04.2010).

Valeria ŞTERBEŢ,

doctor în drept, judecător al

Curţii Constituţionale

20.04.2012