La 2 decembrie 2016, proiectul UE „Suport pentru Curtea Constituţională a Republicii Moldopva” a co-organizat în parteneriat cu CCM şi Fundaţia Germană pentru Cooperare Juridică Internaţională (IRZ) o conferinţă internaţională privind rolul Curţilor Constituţionale în soluţionarea criyelor constituţionale. Alexandru Tănase – Președinte al CCM, Reinhard Gaier – Judecător în demisie al CC Federale din Germania, Dainius Žalimas – Președinte al CC din Lituania și George Papuashvili – Președinte în demisie al CC din Georgia au participat la conferinţă.
La conferință au participat reprezentanți ai autorităților publice locale, mediului academic și diplomatic, avocați, precum și judecătorii în demisie ai CCM.
Scopul acestei conferințe a fost de a împărtăși experiența altor Curți Constituționale în ceea ce privește soluționarea conflictelor dintre autorități, restabilirea echilibrului instituțional și controlul competențelor autorităților de stat întru asigurarea principiului statului de drept.

1264 Accesări