3 mai 2013
Am fost pus la curent, astăzi, cu privire la adoptarea în prima lectură a proiectului de Lege cu privire la Curtea Constituțională a Moldovei. Potrivit acestui amendament, Parlamentul ar putea ridica mandatul judecătorilor Curții Constituționale cu votul a 3/5 din deputați, în cazul în care judecătorii pierd ”încrederea” Parlamentului.
O astfel de prevedere vine în contradicție directă cu Standardele Europene privind justiția constituțională și reprezintă o încălcare evidentă a articolului 137 din Constituția Moldovei. Instituția curții constituționale are sarcina de a verifica activitatea Parlamentului. Supunerea judecătorilor curții la necesitatea ”încrederii” din partea parlamentului vine în contradicție evidentă cu scopul în sine al unei curți constituționale.
Încurajez Parlamentul cu insistență să nu adopte această lege. Decizia privind constituționalitatea acestei norme îi aparține componenței curente a Curții Constituționale.
Declarația originală a președintelui Comisiei de la Veneția privind modificările operate la Legea cu privire la Curtea Constituțională poate fi accesată aici.

10285 Accesări