Marți, 27 ianuarie 2026, Curtea Constituțională a pronunțat Hotărârea nr. 2 privind excepția de neconstituționalitate a articolului 7 alin. (6) din Legea nr. 289 din 22 iulie 2004 privind indemnizațiile pentru incapacitate temporară de muncă și alte prestații de asigurări sociale (în redactarea Legii nr. 311 din 30 noiembrie 2018) (sesizarea nr. 100g/2025).

Circumstanțele cauzei

La originea cauzei se află sesizarea privind excepția de neconstituționalitate a articolului 7 alin. (6) din Legea nr. 289 din 22 iulie 2004 privind indemnizațiile pentru incapacitate temporară de muncă și alte prestații de asigurări sociale, în redactarea Legii nr. 311 din 30 noiembrie 2018, ridicată într-o cauză de contencios administrativ inițiată împotriva Casei Naționale de Asigurări Sociale. Cauza are ca obiect stabilirea indemnizației de maternitate și de îngrijire a copilului până la 3 ani, atunci când riscul asigurat a intervenit în perioada aflării persoanei asigurate într-un alt concediu de îngrijire a copilului.

Autoarea sesizării susține că prevederea contestată instituie un tratament inechitabil între, pe de o parte, mamele care nu realizează venituri în perioada concediului de îngrijire a copilului până la 3 ani și, pe de altă parte, mamele care revin la locul de muncă din concediul de îngrijire a copilului și realizează venituri. În cazul primei categorii, persoana asigurată poate beneficia de indemnizațiile de maternitate și de îngrijire a copilului calculată conform indemnizațiilor stabilite pentru copilul precedent. În cel de-al doilea caz, aceste indemnizații sunt calculate potrivit regulii generale, i.e. venitul mediu lunar asigurat realizat în ultimele 12 luni calendaristice premergătoare lunii producerii riscului asigurat. Acest fapt a condus la reducerea semnificativă a indemnizațiilor în cazul acestei mame, care s-a reîncadrat parțial la muncă în timp ce se afla în concediul de îngrijire a copilului și care a născut, în această perioadă, un alt copil. Astfel, autoarea susține că prevederea contestată favorizează doar mamele care nu au activat deloc în perioada concediului de îngrijire a copilului, instituind, astfel, o discriminare evidentă și nejustificată.

Analiza Curții

Examinând admisibilitatea sesizării, Curtea a observat că autoarea ridică problema unei discriminări nejustificate și pretinde aplicarea tratamentului favorabil pe care îl acordă prevederea contestată. Potrivit regulii generale de la articolul 7 alin. (1) și (2) din Legea contestată, baza de calcul al indemnizațiilor de maternitate și de îngrijire a copilului până la vârsta de 3 ani o constituie venitul mediu lunar asigurat realizat în ultimele 12 luni calendaristice premergătoare lunii producerii riscului asigurat, venit din care au fost calculate și achitate contribuții individuale de asigurări sociale. Totuși, prevederea contestată instituie o excepție de la regula generală în cazul în care persoana nu a realizat un venit asigurat pe parcursul celor 12 luni calendaristice premergătoare lunii survenirii riscului asigurat din cauza aflării sale în concediul de maternitate şi/sau concediul pentru îngrijirea copilului până la împlinirea vârstei de 3 ani. Astfel, Curtea a reținut aplicabilitatea articolelor 47, 49 și 50 din Constituție și a analizat dacă există un tratament diferențiat pe baza articolului 16 din Constituție.

Curtea a notat că în ambele situații nașterea altui copil are loc în perioada de îngrijire a copilului precedent până la împlinirea vârstei de 3 ani, iar legislatorul a instituit un tratament defavorabil prin raportare la regula generală în privința persoanei care realizează venituri în cele 12 luni premergătoare nașterii unui alt copil.

Având în vedere principiile generale privind egalitatea și garanțiile care protejează familia, maternitatea și copiii conținute de articolele 47, 49 și 50 din Constituție, Curtea a analizat caracterul justificat al tratamentului diferențiat.

Curtea a notat că, pe baza prerogativei sale prevăzute de articolul 72 alin. (3) lit. j) din Constituție de a adopta legi organice care reglementează protecția socială și urmărind să acorde o protecție sporită familiei și să ocrotească maternitatea şi copiii, legislatorul i-a acordat persoanei asigurate care nu a realizat venituri anterior survenirii maternității sau concediului de îngrijire a următorului copil dreptul de a pretinde la plata unei indemnizații care se calculează din baza de calcul folosită la stabilirea indemnizației de maternitate şi indemnizației lunare pentru creșterea copilului în cazul copilului precedent.

Pe de altă parte, în cazul persoanei asigurate care, deși ar putea beneficia de garanția concediului pentru îngrijirea copilului până la împlinirea vârstei de 3 ani cu achitarea indemnizației pe baza prevederii contestate, realizează venituri și naște un alt copil în această perioadă, legislatorul a stabilit că indemnizația de maternitate și indemnizația lunară pentru creșterea copilului vor fi calculate potrivit regulii generale, i.e. având în vedere venitul mediu lunar asigurat realizat în ultimele 12 luni premergătoare lunii survenirii riscului asigurat. De altfel, această regulă intervine indiferent dacă veniturile realizate în ultimele 12 luni premergătoare lunii survenirii riscului asigurat ar putea determina un cuantum mai mic al indemnizației de maternitate și al indemnizației lunare pentru creșterea copilului.

Prin urmare, tratamentul favorabil instituit de legislator în scopul ocrotirii maternității nu este aplicabil în cazul persoanei care realizează venituri în perioada concediului de maternitate şi/sau a concediului pentru îngrijirea copilului până la împlinirea vârstei de 3 ani și naște un alt copil în această perioadă. Această categorie de persoane este, în realitate, descurajată să obțină venituri în perioada concediului de maternitate şi/sau a concediului pentru îngrijirea copilului până la împlinirea vârstei de 3 ani, pentru că poate risca să beneficieze de un cuantum mai mic al indemnizațiilor.

În consecință, Curtea nu a identificat niciun argument juridic rațional și rezonabil care să justifice tratamentul diferențiat al persoanei care realizează venituri în perioada concediului de maternitate şi/sau a concediului pentru îngrijirea copilului până la împlinirea vârstei de 3 ani și naște un alt copil în această perioadă. Acest tratament juridic diferențiat instituie o situație discriminatorie în cadrul aceleiași categorii de persoane, contrar articolelor 16, 47, 49, 50 și 54 alin. (2) din Constituție.

Astfel, Curtea a conchis că aplicarea excepției prevăzute de articolul 7 alin. (6) din Legea privind indemnizațiile pentru incapacitate temporară de muncă și alte prestații de asigurări sociale nr. 289 din 22 iulie 2004, în redactarea Legii nr. 311 din 30 noiembrie 2018, este obligatorie pentru autoarea excepției și pentru toate persoanele aflate în aceeași situație, i.e. aflate în concediul de maternitate și/sau de îngrijire a copilului până la împlinirea vârstei de 3 ani și care au cauze pendinte la data pronunțării hotărârii.

Totodată, Curtea a constatat că, prin Legea nr. 404 din 21 decembrie 2023, în vigoare din 1 ianuarie 2024, legislatorul a modificat prevederea contestată și a inclus în câmpul de aplicare al excepției persoana asigurată care, pe parcursul celor 12 luni calendaristice premergătoare lunii survenirii riscului asigurat, a realizat un venit asigurat.

Hotărârea Curții:

Pornind de la argumentele invocate, Curtea a admis parțial sesizarea privind excepția de neconstituționalitate a articolului 7 alin. (6) din Legea privind indemnizațiile pentru incapacitate temporară de muncă și alte prestații de asigurări sociale nr. 289 din 22 iulie 2004, în redactarea Legii nr. 311 din 30 noiembrie 2018, ridicată de dna Liudmila Sidorenco, parte în dosarul nr. 3-2781/2023, pendinte la Judecătoria Chișinău, sediul Centru.

Curtea a recunoscut constituțional articolul 7 alin. (6) din Legea privind indemnizațiile pentru incapacitate temporară de muncă și alte prestații de asigurări sociale nr. 289 din 22 iulie 2004, în redactarea Legii nr. 311 din 30 noiembrie 2018, în măsura în care, atunci când persoana asigurată, pe parcursul celor 12 luni calendaristice premergătoare lunii survenirii riscului asigurat, a realizat venit asigurat, cuantumul indemnizației de maternitate și al indemnizației lunare pentru creșterea copilului se stabilește:

    a) fie din baza de calcul în temeiul căreia au fost stabilite indemnizațiile pentru copilul precedent;

    b) fie din baza de calcul determinată potrivit prevederilor articolului 7 alineatele (1) și (2) din aceeași lege,

ținându‑se seama de cuantumul mai favorabil al indemnizației.

Această hotărâre este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

Textul integral al hotărârii va fi disponibil pe pagina web a Curţii Constituţionale http://www.constcourt.md