Stimați cetățeni,

Stimați reprezentanți ai media, 

Curtea a pronunțat astăzi o hotărâre care a avut la bază mai multe excepții de neconstituționalitate. Acestea au vizat prevederi din Legea cu privire la asigurarea obligatorie de asistență medicală și dintr-un Regulament aprobat printr-o hotărâre a guvernului, referitor la acordarea statutului de persoană asigurată în sistemul asigurării obligatorii de asistență medicală.

Excepțiile au fost ridicate de două doamne și de un domn avocați. Cele trei persoane au fost chemate în judecată de Compania Națională de Asigurări în Medicină pentru a plăti prima de asigurare obligatorie de asistență medicală. În esență, aceste persoane critică tratamentul diferențiat aplicat avocaților cu dizabilități severe, accentuate sau medii și avocaților care asigură creșterea și educarea a patru și mai mulți copii.

Potrivit Legii cu privire la asigurarea obligatorie de asistență medicală, Guvernul are calitatea de asigurător pentru persoanele cu dizabilități severe, accentuate sau medii și pentru părinții care exercită în mod efectiv creșterea și educarea a patru și mai mulți copii. Totuși, dacă persoanele în discuție au decis să activeze în calitate de avocat, Legea cu privire la mărimea, modul și termenele de achitare a primelor de asigurare obligatorie de asistență medicală prevede că acestea trebuie să se asigure în mod individual.

Așadar, avocații cad sub incidența categoriei de persoane asigurate în mod individual, chiar dacă au dizabilități severe, accentuate sau medii sau chiar dacă asigură creșterea și educarea a patru și mai mulți copii.

Curtea a trebuit să verifice dacă tratamentul diferențiat în discuție a fost justificat, în sensul articolului 16 din Constituție.

În jurisprudența sa, Curtea a notat că pentru a se stabili încălcarea articolului 16 din Constituție, trebuie să se constate dacă tratamentul diferențiat este discriminatoriu. Tratamentele diferențiate sunt discriminatorii dacă nu au o justificare obiectivă și rezonabilă, adică dacă nu urmăresc un scop legitim sau dacă nu există o relație rezonabilă de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul urmărit. 

Curtea a admis că prin excluderea avocaților din categoria persoanelor asigurate, Guvernul a urmărit să facă o diferență între persoanele care desfășoară o activitate profesională și care, în mod implicit, obțin mijloace financiare pentru a achita prima de asigurare obligatorie de asistență medicală și persoanele care nu dispun de astfel de mijloace financiare. 

Curtea a avut în vedere competența Guvernului în domeniul gestionării bugetului public și a observat că direcționarea mijloacelor financiare spre categoriile de persoane vulnerabile, în detrimentul categoriilor financiar independente, reprezintă măsuri de asigurare pentru orice om a unui trai decent, inclusiv a sănătății și a bunăstării lui și a familiei lui, cuprinzând hrana, îmbrăcămintea, locuința, îngrijirea medicală, precum și serviciile sociale necesare. Astfel, Curtea a reținut că prin excluderea avocaților din categoria persoanelor asigurate de Guvern, autoritățile au urmărit un scop legitim, adică au urmărit să protejeze drepturile, libertățile și demnitatea altor persoane, în sensul articolului 54 alin. (2) din Constituție.

Deși este justificat ca legislatorul să aplice în mod diferențiat obligația de a achita prima de asigurare obligatorie de asistență medicală în funcție de veniturile persoanelor, rămâne important ca autoritățile să aleagă categoriile care au venituri pe baza unui criteriu obiectiv. De asemenea, la adoptarea unei astfel de decizii, autoritățile trebuie să asigure un echilibru corect între principiile concurente.

Curtea a reținut că legislatorul a calificat profesia de avocat ca fiind generatoare de venituri și, prin urmare, nu este necesar ca persoanele care exercită această profesie să fie asigurate de Guvern. Curtea a admis că profesia de avocat poate fi generatoare de venituri. Totuși, pentru a stabili că profesia de avocat reprezintă un criteriu obiectiv care justifică tratamentul diferențiat, Curtea a trebuit să verifice dacă legea prevede garanții pentru persoanele care exercită această profesie că vor încasa venituri într-un cuantum suficient astfel încât autoritățile să le excludă din categoria persoanelor asigurate de Guvern.

Totuși, licența de avocat nu presupune încasarea automată de venituri. Din acest punct de vedere, avocații cu dizabilități nu se deosebesc de persoanele cu dizabilități care nu dețin licența de avocat. Așadar, excluderea persoanelor cu dizabilități severe, accentuate sau medii și care dețin licență de avocat din categoria persoanelor asigurate de Guvern nu a avut loc pe baza unui criteriu obiectiv.

Mai mult, excluderea persoanelor cu dizabilități din categoria „persoanelor asigurate de Guvern” și includerea lor în categoria „persoanelor asigurate individual” doar pentru faptul că acestea dețin licență de avocat impune concluzia că legislatorul nu a avut în vedere situația particulară a persoanelor în discuție, inclusiv capacitatea de muncă a titularului licenței de a exercita profesia de avocat și de a obține venituri. Situația particulară a persoanelor cu dizabilități îl obliga pe legislator să aibă în vedere și exigențele articolului 51 din Constituție, potrivit căruia aceste persoane trebuie să beneficieze de „o protecție specială din partea întregii societăți” și că statul trebuie să le asigure „condiții normale de [...] readaptare [...] și de integrare socială”.

Aceste raționamentele sunt valabile și în cazul persoanelor care asigură creșterea și educarea a patru și mai mulți copii și dețin o licență de avocat. De vreme ce excluderea nu a avut loc în baza unui criteriu obiectiv și nici nu a luat în considerație situația particulară a acestora, Curtea a reținut că excluderea automată a persoanelor care asigură creșterea și educarea a patru și mai mulți copii din categoria persoanelor asigurate de Guvern în cazul în care acestea decid să activeze în calitate de avocat încalcă exigențele articolelor 48, 49 și 50 din Constituție.

Prin urmare, Curtea a recunoscut constituționalitatea termenului  „avocații” din punctul 2 al Anexei nr. 2 la Legea cu privire la mărimea, modul și termenele de achitare a primelor de asigurare obligatorie de asistență medicală, în măsura în care nu se aplică în privința persoanelor cu dizabilități severe, accentuate sau medii care dețin o licență de avocat și în cazul persoanelor care asigură creșterea și educarea a patru și mai mulți copii care dețin licență de avocat.

De asemenea, Curtea a recunoscut constituționalitatea textului „cu excepția persoanelor obligate prin lege să se asigure în mod individual” din articolul 4 alin. (4) din Legea cu privire la asigurarea obligatorie de asistență medicală; a articolului 23 alin. (4) din Legea cu privire la mărimea, modul și termenele de achitare a primelor de asigurare obligatorie de asistență medicală și a punctului 10 al Regulamentului privind acordarea/suspendarea statutului de persoană asigurată în sistemul asigurării obligatorii de asistență medicală, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1246 din 2018.

Totuși, de vreme ce Curtea nu poate substitui Parlamentul și Guvernul în reglementarea unui mecanism de achitare a primei de  asigurare medicală obligatorie pentru avocații cu dizabilități și pentru avocații care asigură creșterea a patru și mai mulți copii în funcție de veniturile obținute, ea a emis o Adresă Parlamentului și Guvernului, în vederea reglementării mecanismului în discuție, în conformitate cu raționamentele prezentei Hotărâri. 

Vă mulțumesc pentru atenție!