Marți, 24 ianuarie 2023, Curtea Constituțională a pronunțat Hotărârea nr. 3 privind excepția de neconstituționalitate a articolului 321 alin. (2) pct. 3) și alin. (4) din Codul de procedură penală (sesizarea nr. 129g/2022).

Circumstanțele cauzei

La originea cauzei s-a aflat excepția de neconstituționalitate a articolului 321 alin. (2) pct. 3) și alin. (4) din Codul de procedură penală, ridicată de dl avocat Xenofon Ulianovschi, în interesele dlui Constantin Grădinaru, parte în dosarul nr. 1-4070/2019, pendinte la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani.

Curtea a decis să examineze sesizarea în fond, prin prisma articolelor 20 și 54 din Constituție.

Analiza Curții

Potrivit normelor contestate, o persoană care nu se sustrăgea de la judecarea cauzei, care nu se afla în arest și care era acuzată de o infracțiune care nu se încadra în categoria celor ușoare era obligată să participe la judecarea cauzei. Legea nu prevedea nicio excepție de la regula judecării cauzei în prezența inculpatului în asemenea circumstanțe. 

Curtea și-a imaginat situația unor persoane care, din motivul vârstei înaintate sau al stării de sănătate, nu se puteau prezenta la proces, însă doreau ca judecarea procesului lor să continue. Aplicând normele contestate, instanța de judecată trebuia să amâne judecarea cauzei la nesfârșit, pentru că situația lor nu se încadra în nicio excepție prevăzută de lege. Pentru persoanele în discuție, o astfel de soluție ar fi echivalat cu o negare a dreptului la un proces echitabil, judecat într-un termen rezonabil. Aducerea lor forțată nu remedia problema, ci dimpotrivă, o agrava, pentru că le putea leza drepturile acestor persoane la respectarea demnității sau a sănătății. 

Curtea a notat că, deși prezența inculpatului în ședință are o importanță deosebită pentru asigurarea caracterului echitabil și în contradictoriu al procesului, iar legislatorul are obligația pozitivă să instituie mecanisme care să-i asigure prezența la ședință, acestea nu trebuie să paralizeze procedura instanței de judecată, împiedicând, pur și simplu, desfășurarea procesului. Curtea a subliniat că, atunci când sunt puse în balanță cele două principii, legislatorul trebuie să găsească echilibrul corect, adică soluția care nu subordonează în mod definitiv un principiu în detrimentul altuia.

Analizând prevederile Codului de procedură penală, Curtea a constatat că legislatorul a reglementat situația persoanelor care refuză în mod implicit să-și exercite dreptul de a fi prezent la judecarea cauzei (e.g. inculpații care se sustrag de la judecată). De asemenea, legislatorul a reglementat posibilitatea renunțării în mod expres la dreptul de a fi prezent pentru persoanele aflate în arest preventiv, indiferent de categoria infracțiunilor de care sunt acuzate. Pe de altă parte, persoanele care nu se aflau în arest preventiv și care nu se sustrăgeau de la judecată puteau renunța în mod expres la exercițiul dreptului de a fi prezente la ședință doar dacă erau acuzate de comiterea unor infracțiuni ușoare. Curtea nu a putut identifica vreun motiv rezonabil care ar justifica o asemenea soluție legislativă. De altfel, articolul 321 din Codul de procedură penală prevede la alineatul (3) garanția potrivit căreia, în cazul judecării cauzei în lipsa inculpatului, participarea apărătorului şi, după caz, a reprezentantului lui legal este obligatorie.

Din aceste motive, Curtea a conchis că textul „examinării unor cauze privitor la săvârșirea unor infracțiuni ușoare” din articolul 321 alin. (2) pct. 3) din Codul de procedură penală nu le permitea unor categorii de persoane inculpate să beneficieze de dreptul la un proces echitabil, fapt contrar articolului 20 din Constituție.

Totuși, Curtea a notat că instanțele de judecată vor trebui să verifice, în asemenea situații: (I) dacă există circumstanțe excepționale și motive obiective care justifică absența inculpaților de la ședință (e.g. starea sănătății sau vârsta înaintată); (II) dacă renunțarea este voluntară, lipsită de echivoc (e.g. declară solemn într-o ședință precedentă sau prezintă un înscris contrasemnat de apărător în care își manifestă această dorință) și bazată pe o alegere în cunoștință de cauză (persoana prevede consecințele pe care le presupune conduita sa); (III) dacă renunțarea nu contravine unui interes public mai important. În aceste condiții, Curtea a emis o Adresă către Parlament în vederea reglementării acestor garanții în conformitate cu considerentele hotărârii.

Având în vedere că problema abordată de autorul sesizării a fost soluționată prin declararea neconstituționalității dispozițiilor contestate de la articolul 321 alin. (2) pct. 3) din Codul de procedură penală, Curtea a considerat inoportun să se pronunțe și cu privire la critica alineatului (4) din același articol, care stabilește că judecarea cauzei se amână dacă nu se constată vreo excepție prevăzută de lege de la regula obligativității prezenței inculpatului la proces.

Hotărârea Curții:

Pornind de la argumentele invocate, Curtea a admis parțial sesizarea privind excepția de neconstituționalitate a articolului 321 alin. (2) pct. 3) și alin. (4) din Codul de procedură penală. 

Curtea a declarat neconstituțional textul „examinării unor cauze privitor la săvârșirea unor infracțiuni ușoare” din articolul 321 alin. (2) pct. 3) din Codul de procedură penală. 

Hotărârea este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării și se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova. 

Textul integral al hotărârii va fi disponibil pe pagina web a Curții Constituționale http://www.constcourt.md/