|
|
13.12
2024 Atelier de lucru cu judecători la Curtea ConstituționalăAstăzi, 13 decembrie 2024, Curtea Constituțională a organizat un atelier de lucru cu judecătorii din cadrul Judecătoriei Chișinău, cu genericul „Condițiile de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate". Președinta Curții Constituționale, dna Domnica Manole, a salutat participanții și a deschis evenimentul, remarcând următoarele: „Excepția de neconstituționalitate a devenit un instrument util de apărare a drepturilor fundamentale și din ce în ce mai solicitat de justițiabili. Prin urmare, am lansat inițiativa întreținerii unui dialog dintre judecătorii constituționali și judecătorii de drept comun, care ar fi o platformă de comunicare reciprocă a deficiențelor utilizării și aplicării excepției de neconstituționalitate." La opt ani de la implementarea mecanismului excepției de neconstituționalitate, introdus prin Hotărârea Curții Constituționale nr. 2 din 9 februarie 2016, acesta a evoluat ca un mijloc eficient de asigurare a accesului indirect al cetățenilor la Curtea Constituțională, oferindu-le astfel posibilitatea să acționeze eficient în apărarea drepturilor lezate, fără a aștepta operarea de către legiuitor a modificărilor normative. Evenimentul a fost organizat pentru a facilita un dialog constructiv cu instanțele judecătorești, care joacă un rol activ în utilizarea excepțiilor de neconstituționalitate. Acest aspect este deosebit de relevant, având în vedere că, din punct de vedere statistic, excepțiile de neconstituționalitate reprezintă 80% din sesizările depuse la Curte. Primul dialog de acest gen a avut loc la Curtea Constituțională în februarie 2024, la celebrarea celei de-a 29-a aniversări de la fondarea Curții. Desfășurarea atelierului de lucru a fost facilitată de Consiliul Europei, în cadrul proiectului comun al Uniunii Europene și Consiliului Europei „Suport pentru reforma justiției în Republica Moldova", prilej cu care doamna Domnica Manole a mulțumit Șefului Oficiului Consiliului Europei la Chișinău, dl Falk Lange, pentru receptivitatea și suportul, acordat de Consiliul Europei. În acest context, dl Lange a salutat participanții și a mulțumit Curții Constituționale pentru organizarea acestor ateliere de lucru cu privire la condițiile de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate, ateliere pe care Consiliul Europei continuă să le susțină: „ În calitatea sa de gardian al Constituției, Curtea Constituțională are rolul unic și vital de a asigura respectarea Constituției, a drepturilor fundamentale ale omului și de a implementa toate măsurile de control în acest sens. Cu alte cuvinte, asigurarea supremației Constituției, a ordinii constituționale, a drepturilor și libertăților este sarcina esențială a Curții Constituționale." Subliniind importanța acestei comunicări directe pe astfel de subiecte, dl Falk Lange a notat că Consiliul Europei în cooperare cu Curtea Constituțională va continua să susțină inițiative similare și în viitor, în primul rând, în cadrul proiectului comun care este actualmente în proces de desfășurare. În cadrul panelelor de discuții ce au urmat, șeful adjunct al Secretariatului Curții Constituționale, dl Teodor Papuc, le-a vorbit participanților la atelier despre condițiile de admisibilitate a sesizărilor care au la bază excepții de neconstituționalitate și jurisprudența Curții, iar șeful Direcției expertiză juridică și asistență judiciară, dl Dumitru Avornic, a ținut o prezentare cu privire la efectele actelor Curții Constituționale. Judecătorii au avut posibilitatea să abordeze diverse probleme în materia excepției de neconstituționalitate. La finalul evenimentului, dna Președintă Domnica Manole le-a mulțumit tuturor pentru participare, reiterând, în mesajul de încheiere, angajamentul ferm al Curții Constituționale de asigurare a supremației Constituției și a preeminenței drepturilor fundamentale. |