Categorii Categorii
Prima   |  Media   |  Noutăţi | Curtea a verificat modul de dobândire a dreptului de proprietate asupra bunurilor din patrimoniul fostelor întreprinderi agricole de către unitățile administrativ-teritoriale
30.04
2024

Curtea a verificat modul de dobândire a dreptului de proprietate asupra bunurilor din patrimoniul fostelor întreprinderi agricole de către unitățile administrativ-teritoriale

693 Accesări    

Marți, 30 aprilie 2024, Curtea Constituțională a pronunțat Hotărârea nr. 13 privind controlul constituționalității articolului 81 din Legea cu privire la proprietatea publică a unităților administrativ-teritoriale nr. 523 din 16 iulie 1999 (sesizările nr. 182a/2023 și nr. 190a/2023).

Circumstanțele cauzei

La originea cauzei s-au aflat sesizările privind controlul constituționalității articolului 81 din Legea cu privire la proprietatea publică a unităților administrativ-teritoriale, depuse de dnii Vasile Bolea, Adrian Lebedinschi și Grigore Novac, deputați în Parlamentul Republicii Moldova. 

Articolul 81 din Legea nr. 523 reglementează modul de dobândire a dreptului de proprietate de către unitățile administrativ-teritoriale asupra bunurilor fostelor întreprinderi agricole. Aceste prevederi se referă la bunuri care au fost deja transmise sau care urmau a fi transmise titularilor/deținătorilor de cote-părți valorice din patrimoniul întreprinderilor agricole. Potrivit prevederilor contestate, dacă bunurile în discuție sunt de utilitate publică, acestea devin proprietatea unității administrativ-teritoriale pe teritoriul căreia se află (alin. (2)) și se înregistrează în registrele de publicitate corespunzătoare (alin.(3)). În cazul în care bunurile nu sunt de utilitate publică, acestea se înregistrează pe numele unității administrativ-teritoriale doar după expirarea unui an de zile de la data publicării listei bunurilor respective (alin. (6)) și cu condiția că în perioada de un an de zile în registrul de publicitate nu a fost înscris dreptul de proprietate al titularilor de cote-părți valorice (alin. (5)). 

Autorii sesizărilor au menționat că prevederile contestate ar reglementa, de fapt, o expropriere a titularilor/deținătorilor de cote-părți valorice, în schimbul cărora nu primesc nicio despăgubire, iar termenul de un an, în interiorul căruia posesorii bunurilor pot să-și înregistreze dreptul de proprietate sau să-l obțină printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, este nejustificat de restrâns. Autorii au pretins că normele contestate încalcă articolele 46 (dreptul la proprietate privată și protecția acesteia), 127 (proprietatea) și 54 (restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți) din Constituție.

Analiza Curții

Analizând prevederile contestate, Curtea a reținut că acestea se referă la bunurile fostelor întreprinderi agricole transmise sau care urmau să fie transmise participanților la privatizare în contul cotelor-părți valorice și care urmează să fie preluate în proprietate de către unitățile administrativ-teritoriale pe al căror teritoriu se află bunurile. Bunurile în discuție sunt identificate și stabilite de către administrația publică locală printr-o listă care este aprobată pe baza unei decizii care este adusă la cunoștința celor interesați în scopul de a-și înregistra dreptul de proprietate (alin. (1) din articolul 81 din Lege). În cazul bunurilor de utilitate publică, indiferent de faptul dacă au fost sau nu transmise în proprietatea persoanelor, ele trec de drept în proprietatea unității administrativ-teritoriale pe teritoriul căreia se află și se înregistrează în registrul de publicitate corespunzător. 

Curtea a observat că prin atribuirea bunurilor de utilitate publică în proprietatea unității administrativ-teritoriale legislatorul nu a luat în considerare că bunurile transmise pot fi, după caz, deținute o perioadă îndelungată de timp cu titlu de proprietate sau se află în posesie, fără a pune în discuție o eventuală recompensă. În cazul bunurilor care nu sunt de utilitate publică, Curtea a observat că legislatorul stabilește în mod imperativ că la data expirării termenului de un an ia naștere dreptul de proprietate al unității administrativ-teritoriale asupra acestora, drept care urmează a fi înscris în registrul de publicitate. Curtea a observat că legislatorul nu a luat în considerare situația particulară a deținătorilor de cote-părți valorice, care ar putea să se afle în litigiu o perioadă îndelungată de timp, fără ca depășirea acestei perioade să le fie imputabilă. 

Pentru a vedea dacă au fost respectate exigențele articolelor 46, 127 și 54 din Constituție, Curtea a analizat dacă prevederile contestate respectă standardul calității legii, dacă urmăresc realizarea unui scop legitim și dacă respectă principiul echilibrului corect între interesele concurente. 

Calitatea legii – Curtea a reținut că prevederile contestate îndeplinesc exigențele calității legii, fiind accesibile, clare și previzibile. 

Existența unui scop legitim și legătura rațională dintre acesta și prevederea contestată – Curtea a notat că decizia de a adopta legi de expropriere sau de a acorda compensații pentru proprietățile expropriate implică, de obicei, luarea în considerare a problemelor politice, economice și sociale. Având în vedere marja largă de apreciere de care dispune legislatorul în implementarea politicilor sociale și economice, Curtea Europeană a declarat că va respecta decizia legislatorului cu privire la ceea ce este „în interes public”, cu excepția cazului în care această hotărâre este în mod vădit nerezonabilă. Această logică se aplică în cadrul unor schimbări fundamentale ale sistemului unei țări, cum ar fi trecerea de la un regim totalitar la o formă democratică de guvernare și reforma structurii politice, juridice și economice a statului, fenomene care implică inevitabil punerea în aplicare a unor acțiuni economice și sociale pe scară largă (a se vedea Broniowski v. Polonia [MC], 22 iunie 2004, § 149).

Potrivit notei informative la prevederile în discuție, s-au constatat cazuri în care, în schimbul cotei-părți valorice, au fost transmise bunuri imobile din proprietatea publică a localității (de învățământ, sănătate, cultură, sport, de protecție și asistență socială, precum și sediile administrației publice), fapt care generează multiple dificultăți autorităților locale în administrarea eficientă a acestor imobile. Curtea a admis că prin adoptarea normelor respective legislatorul a dispus includerea în domeniul public al unității administrativ- teritoriale a bunurilor de utilitate publică pentru a consolida bunăstarea economică a țării și a proteja drepturile, libertățile și demnitatea altor persoane, așa cum prevede articolul 54 alin. (2) din Constituție. 

Referitor la bunurile fostelor întreprinderi agricole care nu sunt de utilitate publică, în nota informativă la proiectul de lege s-a menționat că bunurile în discuție nu se află nici în gestiunea titularilor de cote-părți valorice, nici în gestiunea autorităților locale. Respectiv, rămase fără îngrijire, bunurile menționate sunt supuse unor procese naturale de ruinare/deteriorare și uneori prezintă pericol pentru comunitate. De asemenea, în nota informativă se menționează că termenul de un an prevăzut de norma contestată pentru formularea unei eventuale acțiuni în justiție îi va impulsiona pe titularii de cote-părți valorice și/sau posesorii bunurilor în discuție să-și legalizeze dreptul de proprietate. Așadar, prevederile vor contribui la asigurarea: (i) transparenței și eficienței administrării clădirilor; (ii) înregistrarea bunurilor imobile care trebuiau transmise particularilor în contul cotelor-părți valorice; (iii) stoparea ruinării/deteriorării bunurilor abandonate. 

Curtea a admis că dispozițiile contestate ce se referă la bunurile care nu sunt de utilitate publică urmăresc realizarea mai multor scopuri legitime menționate în articolul 54 alin. (2) din Constituție (e.g., bunăstarea economică a țării, protejarea drepturilor, libertăților și demnității altor persoane) și că există o legătură rațională între aceste scopuri și prevederea contestată. 

Existența unui echilibru corect între interesele generale ale comunității și protecția dreptului de proprietate privată – Curtea a reiterat jurisprudența Curții Europene, care subliniază că atunci când ingerințele în dreptul la respectarea bunurilor au avut loc în contextul reparării unei erori comise de autoritatea publică, principiul bunei-guvernări le poate impune autorităților nu doar obligația de a acționa prompt pentru corectarea greșelii lor, de o manieră corespunzătoare și la cel mai înalt grad de coerență, ci și ca astfel de erori să nu fie reparate în detrimentul uneia dintre părți, în special în cazul existenței unui interes particular advers (a se vedea, mutatis mutandis, Moskal v. Polonia, 15 septembrie 2009, § 73; Albergas și Arlauskas v. Lituania, 27 mai 2014, § 59; S.C. Antares Transport S.A. și S.C. Transroby S.R.L. v. România, 15 decembrie 2015, § 48). 

Mai mult, atunci când sunt în discuție măsuri de reglementare a folosinței bunurilor, lipsa despăgubirilor este un factor care trebuie luat în considerare pentru a stabili dacă a fost menținut un echilibru corect, dar nu este suficient în sine pentru a constitui o încălcare a dreptului de proprietate. Astfel, cu ocazia examinării unei cauze în care destinația unui teren a fost ulterior pusă sub „protecție absolută” și, prin urmare, orice construcție pe acest teren era interzisă, Curtea Europeană a menționat că, oricât de important ar fi scopul legitim de a proteja patrimoniul natural sau cultural, acesta nu scutește statul de obligația de a despăgubi părțile interesate atunci când încălcarea dreptului lor de proprietate este excesivă. Prin urmare, revine Curții să verifice în fiecare caz dacă echilibrul dorit a fost asigurat de o manieră compatibilă cu dreptul societății reclamante la respectarea proprietății sale (a se vedea Anonymos Touristiki Etairia Xenodocheia Kritis v. Grecia, 21 februarie 2008, § 45). 

a) Dacă norma contestată prevede acordarea unei despăgubiri persoanelor expropriate – Curtea a observat că prevederile contestate stabilesc în mod imperativ că unitatea administrativ-teritorială devine proprietar al bunurilor de utilitate publică și concomitent lipsesc de acest titlu asupra acelorași bunuri una sau mai multe persoane-lucrători/pensionari ai fostelor întreprinderi agricole cărora aceste bunuri le-au fost „transmise […] în contul cotelor părți valorice”.

Curtea a observat că prevederile contestate nu stabilesc acordarea unor despăgubiri persoanelor care au dobândit bunurile pe baza cotelor-părți valorice conform planului de privatizare și legislației în vigoare la acel moment și nici nu fac trimitere la alte legi conexe în materie de expropriere sau despăgubire. Totodată, Curtea a observat că legea nu pune în discuție valabilitatea cotelor-părți valorice, a certificatului de proprietate eliberat titularilor și nici actul de transmitere a bunului. 

Curtea a admis că unitățile administrativ-teritoriale se confruntă cu probleme complexe în soluționarea chestiunilor ce privesc bunurile de utilitate publică care au fost transmise în proprietate privată în procesul de privatizare a întreprinderilor agricole. Totuși, legislatorul nu a prezentat motive obiective care ar justifica eventuala privare de bunuri a lucrătorilor/pensionarilor fostelor întreprinderi agricole fără a li se acorda despăgubiri corespunzătoare. 

Curtea a concluzionat că prevederile contestate implică o privare de proprietate a titularului fără acordarea de despăgubiri, iar o astfel de privare reprezintă o expropriere de bunuri fără o dreaptă și prealabilă despăgubire, adică este contrară articolului 46 alin. (2) din Constituție. Prin urmare, dispozițiile alineatelor (2) și (3) din articolul 81 din Legea cu privire la proprietatea publică a unităților administrativ-teritoriale nr. 523 din 16 iulie 1999 sunt constituționale în măsura în care nu se aplică în privința bunurilor transmise în contul cotelor-părți valorice și înregistrate în registrul de publicitate, precum și bunurilor transmise în contul cotelor-părți valorice, deținute în posesie de titularii cotelor, dar neînregistrate în registrul de publicitate. 

b) Cu referire la termenul prevăzut de alin. (6) din norma contestată - din prevederile menționate rezultă că deținătorii de cote-părți valorice au la dispoziție un an de zile pentru a-și legaliza dreptul de proprietate asupra bunurilor în discuție, fie prin înregistrarea în registrul de publicitate a drepturilor ce derivă din cotele-părți valorice, fie prin constatarea dreptului de proprietate printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă. 

Curtea a observat că norma în discuție a fost adoptată în contextul în care o perioadă îndelungată de timp deținătorii de cote-părți valorice nu și-au înregistrat dreptul de proprietate asupra bunurilor fostelor întreprinderi agricole. Curtea nu a negat faptul că trecerea unei perioade nerezonabile de timp, în lipsa unui drept de proprietate legal înregistrat sau constatat printr-o hotărâre judecătorească, a afectat în mod considerabil situația bunurilor în discuție. Dată fiind tranziția politică, economică și socială care a avut loc în ultimii ani, Curtea a admis că era legitim ca statul să ia măsuri clare și rapide pentru atingerea acestor obiective, în interesul general al comunității.

Curtea nu a văzut niciun motiv ca să pună la îndoială efortul legislatorului de a reglementa regimul juridic al bunurilor menționate pentru a asigura gestiunea adecvată/corespunzătoare a acestora. Curtea a confirmat că o asemenea situație impune soluționarea chestiunii cu celeritate, pentru a evita incertitudinea prelungită cu privire la proprietarii bunurilor în discuție.

Curtea a admis că stabilirea unui termen restrâns pentru recunoașterea dreptului de proprietate îi poate determina pe titularii de cote-părți valorice și/sau posesorii bunurilor neînregistrate să adopte o conduită activă/responsabilă și să-și înregistreze sau, după caz, să-și demonstreze dreptul de proprietate printr-o hotărâre judecătorească. Cu toate acestea, Curtea a reținut că prevederile contestate sunt formulate într-o manieră care exclude dreptul persoanei de a-și înregistra dreptul de proprietate asupra bunurilor după expirarea termenului de un an. Legislatorul nu a oferit o reglementare flexibilă în funcție de circumstanțele particulare ale deținătorilor de cote-părți, de circumstanțele derulării cauzei judiciare sau posibilitatea repunerii acestora în termen în cazuri justificate.

Curtea a notat că pot exista situații în care, deși acțiunea în justiție de constatare a dreptului de proprietate a fost formulată până la adoptarea legii contestate sau în interiorul termenului de un an prevăzut de această lege, depășirea acestui termen nu le este imputabilă titularilor cotelor-părți valorice. Din acest motiv, Curtea a concluzionat că condiția respectării termenului de un an pusă în sarcina titularului instituie o măsură disproporționată cu scopul legitim urmărit și este contrară raționamentului coroborat al articolelor 46, 54 și 127 din Constituție. Prin urmare, articolul 81 alin. (6) din Legea cu privire la proprietatea publică a unităților administrativ-teritoriale nr. 523 din 16 iulie 1999 este constituțional în măsura în care titularii de drept pot să-și înregistreze dreptul de proprietate constatat printr-o hotărâre judecătorească și după trecerea termenului de un an de la intrarea în vigoare a deciziei de aprobare a listei bunurilor inventariate cu condiția că acțiunea în justiție a fost formulată până la expirarea acestui termen.

Concluzia Curții

1. Pornind de la cele menționate, Curtea a admis parțial sesizările privind controlul constituționalității articolului 81 din Legea cu privire la proprietatea publică a unităților administrativ-teritoriale nr. 523 din 16 iulie 1999, depuse de dnii Vasile Bolea, Adrian Lebedinschi și Grigore Novac, deputați în Parlamentul Republicii Moldova.

2. A declarat constituționale dispozițiile alineatelor (2) și (3) din articolul 81 din Legea cu privire la proprietatea publică a unităților administrativ-teritoriale nr. 523 din 16 iulie 1999 în măsura în care nu se aplică în privința:

(i) bunurilor transmise în contul cotelor-părți valorice și înregistrate în registrul de publicitate;

(ii) bunurilor transmise în contul cotelor-părți valorice, deținute în posesie de titularii cotelor, dar neînregistrate în registrul de publicitate.

3. A declarat constituțional articolul 81 alin. (6) din Legea cu privire la proprietatea publică a unităților administrativ-teritoriale nr. 523 din 16 iulie 1999 în măsura în care titularii de drept pot să-și înregistreze dreptul de proprietate constatat printr-o hotărâre judecătorească și după trecerea termenului de un an de la intrarea în vigoare a deciziei de aprobare a listei bunurilor inventariate cu condiția că acțiunea în justiție a fost formulată până la expirarea acestui termen.

4. Referitor la celelalte capete, sesizările au fost declarate inadmisibile.

Această hotărâre este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

Textul integral al hotărârii va fi disponibil pe pagina web a Curţii Constituţionale http://www.constcourt.md/

 

 

 

 
Informații sesizări.:
+373 22 25-37-20
Relații cu presa.:
+373 69349444
Acces rapid