Categorii Categorii
Prima   |  Media   |  Noutăţi | Curtea a declarat inadmisibilă sesizarea nr. 17a/2024 privind controlul constituționalității unor prevederi din Codul electoral referitoare la organizarea concomitentă a alegerilor și a referendumului
21.03
2024

Curtea a declarat inadmisibilă sesizarea nr. 17a/2024 privind controlul constituționalității unor prevederi din Codul electoral referitoare la organizarea concomitentă a alegerilor și a referendumului

152 Accesări    

La 21 martie, Curtea Constituțională a decissesizarea nr. 17a/2024 privind controlul constituționalității unor prevederi din articolul 184 alin. (2) din Codul electoral (organizarea referendumului republican și a alegerilor parlamentare sau prezidențiale la aceeași dată) este inadmisibilă.

Sesizarea a fost depusă de domnii Vladimir Voronin și Vlad Batrîncea și de dna Diana Caraman, deputați în Parlamentul Republicii Moldova. Aceștia au susținut că textul „decât dacă se desfășoară în aceeași zi cu alegerile parlamentare sau prezidențiale” din articolul 184 alin. (2) din Codul electoral vine în contradicție cu teza întâi din același alineat, care stabilește că referendumul republican nu poate avea loc cu 60 de zile înainte și cu 60 de zile după ziua desfășurării alegerilor parlamentare sau prezidențiale. De asemenea, autorii sesizării au susținut că în Avizul nr. 1 din 22 septembrie 2014 Curtea Constituțională a precizat că dacă desfășurarea unui referendum este interzisă cu 60 de zile înainte și cu 60 de zile după desfășurarea alegerilor, referendumul nu poate avea loc în ziua respectivă (§ 102 din Aviz).

În jurisprudența sa, Curtea a notat că organizarea și desfășurarea concomitentă a mai multor scrutine reprezintă o practică uzuală în statele europene, existând numeroase exemple relevante (a se vedea Avizul nr. 1 din 22 septembrie 2014, § 101; HCC nr. 5 din 14 martie 2019, § 31). De asemenea, Curtea a menționat că rațiunea organizării în aceeași zi a alegerilor parlamentare și a referendumului ar putea fi determinată de necesitatea reducerii cheltuielilor (a se vedea Avizul nr. 1 din 22 septembrie 2014, § 106), iar organizarea unui referendum concomitent cu alegerile poate să conducă la creșterea numărului de participanți la ambele scrutine (a se vedea HCC nr. 5 din 14 martie 2019, § 32). Prin urmare, având în vedere această jurisprudență, Curtea a respins argumentul autorilor sesizării care au afirmat existența unei ingerințe în articolul 38 din Constituție.

Autorii sesizării au susținut că Avizul nr. 1 din 22 septembrie 2014 și, în particular, §§ 102-104 din acesta, interzic organizarea concomitentă a referendumului cu alegerile prezidențiale.

Curtea a notat că considerentele citate din Avizul nr. 1 din 22 septembrie 2014 reprezintă o interpretare a textului de lege pe care l-a considerat echivoc și față de care a formulat o adresă în vederea eliminării ambiguităților legale privind posibilitatea comasării alegerilor și referendumului (§ 107).

Curtea a reținut că ulterior adoptării Avizului nr. 1 din 22 septembrie 2014, legislatorul a stabilit în Codul electoral posibilitatea organizării referendumului și a alegerilor la aceeași dată. De asemenea, Curtea a subliniat raționamentele Hotărârii nr. 5 din 14 martie 2019, în care a constatat că organizarea concomitentă a referendumului cu alegerile este posibilă.

Mai mult, Curtea a subliniat că Codul bunelor practici în materie de referendum, revizuit de Comisia de la Veneția la 17-18 iunie 2022, nu exclude posibilitatea desfășurării alegerilor și a referendumului la aceeași dată. Totuși, liniile directoare recomandă să nu se organizeze alegeri și referendumuri în aceeași zi, dacă referendumul vizează instituția care urmează a fi aleasă (CDL-AD(2022)015, punctul 71).

În concluzie, Curtea a reținut caracterul nefondat al criticilor autorilor sesizării, declarând-o inadmisibilă.

 
Informații sesizări.:
+373 22 25-37-20
Relații cu presa.:
+373 69349444
Acces rapid