Curtea a verificat Legea care stabilește denumirea „limba română” ca limbă de stat a Republicii Moldova

Luni, 11 martie 2024, Curtea Constituțională a pronunțat Hotărârea nr. 8 privind controlul constituționalității Legii nr. 52 din 16 martie 2023 pentru implementarea considerentelor unor hotărâri ale Curții Constituționale (sesizarea nr. 94a/2023).

Circumstanțele cauzei 

La originea cauzei s-a aflat sesizarea privind controlul constituționalității Legii menționate supra, depusă de doamna Zinaida Greceanâi și de domnii Vlad Batrâncea și Vladimir Voronin, deputați în Parlamentul Republicii Moldova. 

Autorii sesizării au afirmat că legea contestată contravine articolelor 72 (categoriile legilor), 75 (referendumul), 141 (inițiativa revizuirii Constituției), 142 (limitele revizuirii Constituției) și 143 (legea privind modificarea Constituţiei) din Constituție. Referitor la aplicabilitatea acestor articole, autorii sesizării au susținut că orice revizuire a Constituției, indiferent de motivele invocate și de procedeul utilizat, trebuie să se încadreze în ordinea constituțională existentă și să respecte procedura stabilită în Titlul al VI-lea din Constituție. Potrivit acestora, Legea contestată revizuiește Constituția în perioada stării de urgență fără să fie o lege constituțională, fără să fi fost avizată de Curtea Constituțională și fără să fi fost aprobată prin referendum.

Analiza Curții

Curtea a observat că Legea contestată conține, pe de o parte, prevederi care impun substituirea cuvintelor „limba moldovenească”, „limba de stat”, „limba oficială”, „limba maternă” și „limba noastră” la orice formă gramaticală, în toate actele normative adoptate de Parlament, cu cuvintele „limba română” la forma gramaticală corespunzătoare. Pe de altă parte, Legea conține prevederi care declară desuet textul „funcționînd pe baza grafiei latine” de la articolul 13 alineatul (1) din Constituția Republicii Moldova și textul „în baza grafiei latine” de la articolul 6 alineatele (2) și (3) din Legea nr. 173/2005 cu privire la prevederile de bază ale statutului juridic special al localităților din stânga Nistrului (Transnistria). 

I. Referitor la stabilirea denumirii „limba română” în detrimentul altor formulări legale utilizate (i.e. „moldovenească”, „de stat”, „oficială”, „maternă” sau „[a] noastră”) 

Curtea a subliniat că în Hotărârea sa nr. 36 din 5 decembrie 2013, ea a reținut prevalența denumirii „limba română” din Declarația de Independență, față de denumirea „limba moldovenească” din articolul 13 din Constituție (a se vedea § 124). 

Ulterior, prin Avizul nr. 3 din 31 octombrie 2017 la proiectul de lege pentru modificarea articolului 13 din Constituția Republicii Moldova, Curtea a reținut că inițiativa de modificare a articolului 13 din Constituție nu constituie o inițiativă ordinară de modificare a Legii Supreme, ci una tehnică, care rezultă din obligativitatea executării Hotărârii Curții Constituționale nr. 36 din 5 decembrie 2013, care este executorie pentru toate autoritățile publice şi pentru toate persoanele juridice şi fizice. Indiferent de rezultatul examinării acestor amendamente de ordin tehnic, Hotărârea Curții Constituționale nr. 36 din 5 decembrie 2013 prin care s-a stabilit prevalența denumirii „limba română” ca limbă de stat a Republicii Moldova nu încetează să-şi producă efectele juridice, aceasta aplicându-se direct, fără nici o altă condiție de formă. În sprijinul acestui considerent, Curtea a notat că hotărârile interpretative ale Curții Constituţionale sunt texte cu valoare constituțională și parte integrantă a Constituției (a se vedea §§ 19, 21 și 22). 

A urmat Hotărârea nr. 17 din 4 iunie 2018 pentru controlul constituționalității unor prevederi referitoare la funcționarea limbilor vorbite pe teritoriul Republicii Moldova şi a articolului 4 alin. (2) din Codul jurisdicţiei constituţionale, în care Curtea a utilizat, atunci când a făcut trimitere la articolul 13 din Constituție, denumirea de „limba română” (a se vedea §§ 11 și 37). În fine, în Hotărârea sa nr. 4 din 21 ianuarie 2021 pentru controlul constituționalității Legii nr. 234 din 16 decembrie 2020 cu privire la funcționarea limbilor vorbite pe teritoriul Republicii Moldova, Curtea a reținut, în principal, că potrivit articolului 13 alin. (1) din Constituţie, în interpretarea Hotărârii Curții Constituționale nr. 36 din 5 decembrie 2013, limba de stat a Republicii Moldova este limba română. „Consacrarea constituțională a limbii române ca limbă de stat îi conferă acesteia caracterul de limbă oficială a statului” (a se vedea § 37). 

De asemenea, Curtea a reamintit că textul „hotărârile Curții Constituționale” din articolul 140 alin. (2) din Constituție nu distinge nici în funcție de tipurile actelor pe care Curtea le pronunță (hotărâre, decizie, aviz), nici în funcție de conținutul acestora, ceea ce conduce la concluzia că toate actele Curții pronunțate în exercitarea competențelor sale constituționale sunt definitive. Mai mult, în orice situație, respectarea efectului general obligatoriu al hotărârilor Curții Constituționale nu înseamnă doar a da eficienţă dispozitivului acestora, ci şi, în egală măsură, considerentelor, respectiv interpretării date de Curtea Constituțională textelor Constituției. Prin urmare, interpretarea dată dispozițiilor constituționale comportă caracter oficial şi obligatoriu, prin considerentele pe care se sprijină, pentru toți subiecții raporturilor juridice. Aceasta se aplică direct, fără nici o altă condiție de formă (a se vedea HCC nr. 33 din 10 octombrie 2013, §§ 41, 47). 

Anterior adoptării legii contestate, potrivit articolului 13 din Constituție, în lumina jurisprudenței menționate a Curții Constituționale, limba de stat a Republicii Moldova este limba română. Așadar, textul „Limba de stat a Republicii Moldova este limba română” din acest articol a devenit parte din corpul Constituției ca rezultat al jurisprudenței Curții Constituționale. Adoptând legea contestată, Parlamentul nu a modificat conținutul textului constituțional respectiv și, prin urmare, articolele 141, 142 și 143 din Constituție nu sunt incidente.

Curtea a notat că prin dispozițiile legale contestate s-au operat modificări tehnice ale textului constituțional în acord cu o jurisprudență îndelungată și bine-consolidată a Curții. Parlamentul, atunci când, prin Legea contestată a substituit denumirea formală („limba moldovenească”), în toate actele normative adoptate de Parlament, cu cuvintele „limba română”, de fapt, a executat hotărârile Curții Constituționale.

Având în vedere aceste circumstanțe, dar mai ales faptul că actele Curții Constituționale nu pot fi contestate, sunt definitive și, indiferent de natura lor, îşi produc efectele pe care Constituția le conferă, forța lor juridică neputând fi contestată de o altă autoritate, Curtea a considerat vădit inadmisibilă sesizarea în partea referitoare la articolele din Legea contestată care vizează substituirea cuvintelor „limba moldovenească”, „limba de stat”, „limba oficială”, „limba maternă” și „limba noastră” la orice formă gramaticală, în toate actele normative adoptate de Parlament, cu cuvintele „limba română” la forma gramaticală corespunzătoare. 

Prin urmare, sesizarea în partea referitoare la controlul constituționalității articolelor I, III, IV, V și VI din Legea nr. 52 din 16 martie 2023 pentru implementarea considerentelor unor hotărâri ale Curții Constituționale a fost declarată inadmisibilă. 

II. Referitor la prevederile articolului II din Legea contestată, care declară desuet textul „funcționînd pe baza grafiei latine” de la articolul 13 alineatul (1) din Constituția Republicii Moldova și textul „în baza grafiei latine” de la articolul 6 alineatele (2) și (3) din Legea nr.173/2005 cu privire la prevederile de bază ale statutului juridic special al localităților din stânga Nistrului (Transnistria)

Curtea a analizat dacă Parlamentul poate declara desuete texte din Constituție și dintr-o lege, prin prisma articolului 72 din Constituție și în lumina jurisprudenței Curții Constituționale, inclusiv a Hotărârii nr. 17 din 4 iunie 2018. 

În Hotărârea sa nr. 17 din 4 iunie 2018, Curtea a aplicat, de o manieră inedită pentru sistemul juridic din Republica Moldova, instituția juridică a desuetudinii legilor, deși desuetudinea actelor normative exista atât în Legea nr. 780 din 27 decembrie 2001 privind actele legislative, cât și în Legea nr. 100 din 22 decembrie 2017 cu privire la actele normative, care a înlocuit-o pe prima. Astfel, articolul 74 alin. (1) lit. e) din această ultimă Lege stabilește că acțiunea actului normativ încetează dacă actul a devenit desuet. 

La § 22 din Hotărâre, Curtea a reținut că poate verifica constituționalitatea unei legi dacă se poate afirma că aceasta produce efecte în general, adică dacă nu a căzut în desuetudine. „Căderea în desuetudine a unei legi presupune, pe de o parte, lipsa utilizării îndelungate și continuate a acesteia, iar pe de altă parte, existența unei practici opuse în cadrul comunității. Această teorie constituie, de fapt, o formă de cooperare inteligentă între judecători, i.e. Curtea Constituțională sau instanțele de drept comun, și legislativ, care contribuie la asanarea ordinii juridice de legile care nu mai sunt utile pentru contemporaneitate”. 

Având în vedere jurisprudența Curții Constituționale relevantă, inclusiv analiza efectuată de Curte la §§ 24-28 din Hotărârea nr. 17 din 4 iunie 2018, decurge că aplicarea desuetudinii ține de competența judecătorilor constituționali sau de drept comun. Doar judecătorii pot declara desuetă o prevedere normativă, pentru că aceasta și-a pierdut legitimitatea. 

Spre deosebire de judecători, legislativul are posibilitatea de a abroga legile pe care le-a adoptat. Pe lângă competența amendării, posibilitatea abrogării unei legi reprezintă instrumentul propriu al legislativului de eliminare din circuitul juridic a unei legi care nu a fost aplicată o perioadă îndelungată de timp fie pentru că este nerezonabilă, fie pentru că relațiile sociale au evoluat, căpătând forme care nu mai pot fi încadrate în limitele acesteia. În orice caz, atât amendarea unei legi desuete, cât și abrogarea sa se face de către Parlament prin adoptarea unei legi noi. Acesta este atribuția de bază și funcția ce determină rațiunea de a fi a Parlamentului, potrivit articolului 72 din Constituție. Declararea desuetudinii legilor reprezintă o atribuție improprie pentru legislativ și, prin urmare, adoptând articolul II din Legea nr. 52 din 16 martie 2023, Parlamentul și-a depășit competența prevăzută de articolul 72 din Constituție. 

În consecință, Curtea a confirmat respectarea exigențelor jurisprudenței constituționale în formularea textului articolului 13 alin. (1) din Constituție: „Limba de stat a Republicii Moldova este limba română, funcționând pe baza grafiei latine”. 

Concluzia Curții

1. Pornind de la cele menționate, Curtea a admis parțial sesizarea privind controlul constituționalității Legii nr. 52 din 16 martie 2023 pentru implementarea considerentelor unor hotărâri ale Curții Constituționale depusă de doamna Zinaida Greceanâi și de domnii Vlad Batrâncea și Vladimir Voronin, deputați în Parlamentul Republicii Moldova. 

2. A declarat neconstituțional articolul II din Legea nr. 52 din 16 martie 2023 pentru implementarea considerentelor unor hotărâri ale Curții Constituționale. 

3. A declarat inadmisibilă sesizarea în partea referitoare la controlul constituționalității articolelor I, III, IV, V și VI din Legea nr. 52 din 16 martie 2023 pentru implementarea considerentelor unor hotărâri ale Curții Constituționale. 

Această hotărâre este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova. 

Textul integral al hotărârii va fi disponibil pe pagina web a Curţii Constituţionale http://www.constcourt.md/