|


![]() |
![]() |
![]() Prima | Media | Noutăţi | Participarea doamnei judecător Domnica Manole la Congresul Mondial de Drept de la New York
25.07
2023 Participarea doamnei judecător Domnica Manole la Congresul Mondial de Drept de la New York
În perioada 20-21 iulie 2023, doamna Domnica Manole, judecător al Curții Constituționale, a participat la cea de-a 28-a ediție a Congresului Mondial de Drept desfășurat la New York, Statele Unite ale Americii, la invitația Președintelui Fundației Mondiale de Drept (World Law Foundation) și al Asociației Mondiale a Juriștilor (World Jurist Association), dl Javier Cremades. Congresul Mondial de Drept din New York-2023 a marcat cea de-a 60-a aniversare a Asociației Mondiale a Juriștilor. În prima zi a evenimentului, au avut loc o serie de mese rotunde simultane, care au adunat peste 200 de panelişti din întreaga lume, lideri mondiali, inclusiv șefi de state, reprezentanți ai autorităților, judecători ai curților supranaționale și naționale, factori de decizie politică, exponenți ai mediului academic, avocați, activiști, studenți și alți profesioniști, discutându-se despre preeminența dreptului și despre modul în care acesta afectează națiunile, precum și subiecte actuale, axate pe Pacea prin Lege, motto-ul original al Asociației. Domeniile panelurilor de discuții au vizat: drepturile omului, noile tehnologii, egalitatea de gen, criza refugiaților, independența judiciară, democrația, libertatea de exprimare, conflictele armate, energia, clima, dezvoltarea, dreptul la sănătate, anticorupția etc. În cadrul acestui eveniment, doamna judecător Domnica Manole a ținut o prezentare „Curtea Constituțională, partidele politice și principiul democrației militante și al preeminenței dreptului”. În cadrul ceremoniei de închidere din 21 iulie, Premiul Mondial pentru Pace și Libertate 2023 a fost acordat dnei Ursula von der Leyen, Președinta Comisiei Europene, pentru angajamentul său în promovarea Păcii prin Lege și a statului de drept ca garant al libertății, înmânat de Regele Spaniei, Felipe al VI-lea, în prezența dlui Javier Cremades, Președintele Asociației Mondiale a Dreptului, și a dlui Justin Trudeau, Prim-ministrul Canadei, care a prezentat un laudatio pentru dna Președintă a Comisiei Europene. Anterior, acest premiu a fost acordat lui Sir Winston Churchill, Nelson Mandela, René Cassin, Regele Spaniei - Felipe al VI-lea, Ruth Bader Ginsburg și poporului columbian, în persoana președintelui său la acel moment, Ivan Duque.
|