Categorii Categorii
Prima   |  Media   |  Noutăţi | Curtea a verificat constituționalitatea condiției dactilografierii cererilor de recurs în procedura civilă
03.11
2022

Curtea a verificat constituționalitatea condiției dactilografierii cererilor de recurs în procedura civilă

1596 Accesări    

Joi, 3 noiembrie 2022, Curtea Constituțională a pronunțat Hotărârea nr. 20 privind excepția de neconstituționalitate a unor prevederi din articolul 437 alin. (1) din Codul de procedură civilă (sesizarea nr. 279g/2021). 

Circumstanțele cauzei 

La originea cauzei s-a aflat o sesizare privind excepția de neconstituționalitate a unor prevederi din articolul 437 alin. (1) din Codul de procedură civilă al Republicii Moldova, ridicată de dna avocat Aliona Dragomir, în interesele dlui Denis Russu, parte într-un dosar pendinte la Curtea de Apel Chișinău.

La etapa verificării admisibilității sesizării Curtea a reținut că, deși autorul a ridicat excepția de neconstituționalitate a articolului 437 alin. (1) din Codul de procedură civilă în întregime, acesta a pus în discuție doar cerința dactilografierii cererii de recurs. Așadar, Curtea a reținut spre examinare doar textul „trebuie să fie dactilografiată și” din articolul 437 alin. (1) din Codul de procedură civilă. Curtea a decis că aceste prevederi urmează a fi examinate în fond, prin prisma articolelor 20, 119 și 54 din Constituție. 

Analiza Curții

Articolul 437 alin. (1) din Codul de procedură civilă stabilește, în mod cert, că cererea de recurs trebuie să fie dactilografiată. Prin urmare, Curtea a reținut că prevederile legale analizate îndeplinesc exigențele calității legii, fiind accesibile, clare și previzibile.

Curtea a notat că cerințele de formă ale unei cereri prevăzute de lege pentru formularea unei căi de atac urmărește scopul asigurării bunei-administrări a justiției. Astfel, Curtea a admis că condiția dactilografierii cererilor de recurs în procedura civilă urmărește realizarea acestui scop special care poate fi subsumat scopului legitim general al asigurării ordinii publice.

Curtea a menționat că condiția dactilografierii cererilor de recurs în procedura civilă ar putea avea ca obiectiv asigurarea unui caracter lizibil al actelor în discuție. Caracterul inteligibil al cererilor de recurs este necesar pentru a se putea constata, în fiecare caz particular, dacă o cerere de recurs cuprinde toate elementele menționate în lege. Citirea cu ușurință a cererilor de recurs poate conduce la simplificarea procesului de gestionare a acestor cereri și, prin urmare, la reducerea costurilor și a timpului necesar pentru realizarea acțiunilor aferente intentării procedurii de recurs.

Totuși, Curtea a observat că articolul 437 alin. (1) din Codul de procedură civilă instituie condiția dactilografierii cererilor de recurs pentru toți reclamanții, fără a face vreo deosebire între reclamanții persoane fizice și reclamanții persoane juridice, sau între reclamanții care sunt asistați de avocați și reclamanții care acționează in propria persona. Dat fiind caracterul general al normei în discuție, Curtea a constatat că ea este incidentă și în cazul unor categorii de reclamanți care nu au posibilitatea efectivă de a dactilografia documentele, e.g. persoanele deținute în penitenciare, persoanele spitalizate în mod forțat, persoanele neinstruite în domeniul utilizării tehnicii de calcul etc.

Curtea a constatat că o măsură mai puțin intruzivă în drepturile reclamanților o reprezintă competența instanței de recurs de a nu da curs sau de a restitui cererile de recurs care sunt ilizibile, i.e. în care instanța nu poate identifica elementele obligatorii ale unei cereri, indiferent dacă cererea este dactilografiată sau scrisă de mână. Altfel spus, nu este relevantă forma scrierii (olografă sau dactilografiată), dar este important caracterul lizibil și conținutul cererii.

Având în vedere că există mijloace care pot realiza la fel de eficient scopul legitim urmărit, cu un prejudiciu mai mic pentru dreptul de acces la un tribunal, Curtea a conchis că textul „trebuie să fie dactilografiată și” din articolul 437 alin. (1) din Codul de procedură civilă este contrar articolelor 20, 119 și 54 din Constituție.

Hotărârea Curții:

Curtea a declarat neconstituțional textul „trebuie să fie dactilografiată și” din articolul 437 alin. (1) din Codul de procedură civilă al Republicii Moldova, adoptat prin Legea nr. 225 din 30 mai 2003.

Hotărârea este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării și se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

Textul integral al hotărârii va fi disponibil pe pagina web a Curții Constituționale http://www.constcourt.md/

 
Informații sesizări.:
+373 22 25-37-20
Relații cu presa.:
+373 69349444
Acces rapid