Imposibilitatea persoanei juridice învinuite și omisiunea reglementării posibilității persoanei juridice inculpate de a-și desemna un reprezentant în cadrul procedurilor penale – neconstituțională

Pe 22 noiembrie 2018, Curtea Constituțională a pronunțat o hotărâre privind excepția de neconstituționalitate a unor prevederi din articolul 521 alin. (2) din Codul de procedură penală.

Circumstanțele cauzei
La originea cauzei s-a aflat sesizarea nr. 132g/2018 privind excepția de neconstituționalitate a textului „în cazul în care urmărirea penală pornită împotriva persoanei juridice se efectuează pentru aceeași faptă sau pentru fapte conexe și în privința reprezentantului ei legal, organul de urmărire penală desemnează un reprezentant al persoanei juridice pentru a o reprezenta în calitate de învinuit” din articolul 521 alin. (2) din Codul de procedură penală, ridicată de către dl avocat Gheorghe Malic, în dosarul nr. 1-588/2017, pendinte la Judecătoria Chișinău, sediul central.

Potrivit autorului excepției, imposibilitatea persoanei juridice învinuite de a-și desemna un reprezentant în cadrul procedurilor penale și omisiunea reglementării posibilității persoanei juridice inculpate de a-și desemna reprezentantul contravin articolelor 23, 26 și 54 din Constituție.

Analiza Curții:
Curtea a analizat această sesizare prin prisma prevederilor articolului 26 din Constituție, coroborate cu articolele 23 și 54.

Curtea a subliniat că dreptul la apărare, ca garanție a dreptului la un proces echitabil, cuprinde totalitatea drepturilor și a regulilor procedurale, care îi acordă persoanei posibilitatea de a se apăra împotriva acuzațiilor ce i se aduc și de a contesta învinuirile, în vederea demonstrării nevinovăției sale. Dreptul la apărare trebuie asigurat pe tot parcursul procesului penal.

Pentru a-și exercita dreptul la apărare, persoanei acuzate trebuie să i se permită să beneficieze în mod efectiv de asistență juridică de la etapele inițiale ale procedurilor, care se pot dovedi decisive pentru șansele apărării în orice procedură penală subsecventă.

Curtea a considerat că este important ca la etapele inițiale ale procedurilor, persoana juridică acuzată de comiterea unei fapte penale trebuie să poată apela la asistența juridică pe care și-o alege (a se vedea, mutatis mutandis, Martin v. Estonia, 30 mai 2013, §§ 90 și 93). Curtea a subliniat că caracterul echitabil al procedurilor reclamă ca persoana juridică acuzată să poată avea parte de întreg spectrul de servicii asimilate asistenței juridice.

Curtea a reținut că acordarea posibilității pentru persoanele juridice de a-și desemna reprezentanții în procedurile penale, atunci când a fost pornită urmărirea penală în privința reprezentanților lor legali, nu afectează deloc interesele justiției. Prin urmare, această măsură ar fi cea de preferat, din perspectiva testului ingerinței minime.

Totuși, există situații în care interesele justiției pot reclama desemnarea de către autorități a unui reprezentant al persoanelor juridice în cadrul procedurilor penale. Este cazul în care persoanele juridice refuză să-și desemneze un reprezentant, sau pur și simplu nu pot să-l desemneze. Această măsură ar fi luată în interesul persoanelor juridice acuzate și ar fi concepută pentru apărarea adecvată a intereselor lor legate de procedurile penale (a se vedea, mutatis mutandis, Correia de Matos v. Portugalia [MC], 4 aprilie 2018, § 124).

Curtea a notat că optimizarea celor două principii concurente – dreptul la apărare și realizarea intereselor justiției – pretinde ca atunci când o persoană juridică este acuzată, ea să-și poată desemna reprezentantul legal pentru procedurile penale. În situația în care și reprezentantul legal este acuzat în cadrul acelorași proceduri, persoana juridică trebuie să-și poată desemna un alt reprezentant. În eventualitatea în care persoana juridică nu-și desemnează un alt reprezentant, fie judecătorul de instrucție la faza de urmărire penală, fie instanța de judecată la judecarea cauzei trebuie să preia această sarcină, la solicitarea procurorului.

De asemenea, Curtea a menționat că legislatorul trebuie să țină cont de drepturile persoanelor juridice care sunt subiecți ai procedurilor penale, în cazul alegerii apărătorilor lor. Instanțele de judecată pot interveni în materie de desemnare a reprezentanților persoanelor juridice în cadrul procedurilor penale doar atunci când persoanele juridice nu-și exprimă o alegere în acest sens.

Prin urmare, Curtea a constatat existența unei încălcări a articolelor 23 și 26 din Constituție, prin prevederile legale contestate.

Concluziile Curții
Pornind de la cele menționate, Curtea a admis excepția de neconstituționalitate ridicată de către dl avocat Gheorghe Malic, în dosarul nr.1-588/2017, pendinte la Judecătoria Chișinău, sediul central.

Ea a declarat neconstituțional articolul 521 alin. (2) din Codul de procedură penală al Republicii Moldova adoptat prin Legea nr. 122 din 14 martie 2003, precum și omisiunea reglementării posibilității persoanei juridice inculpate de a-și desemna un reprezentant în cadrul procedurilor penale.

Curtea a hotărât că până la remedierea deficienței de reglementare constatate prin prezenta hotărâre și până la înlăturarea viciului de neconstituționalitate, persoanele juridice învinuite sau inculpate își vor putea desemna singure, într-un termen rezonabil, reprezentanții în cadrul procedurilor penale. Atunci când nu o vor face, această sarcină le va reveni judecătorilor de instrucție sau, după caz, instanțelor de judecată, la solicitarea procurorului.

Această hotărârea este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării și se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

Acest comunicat de presă este disponibil și în limba engleză.