|


![]() |
![]() |
![]() Prima | Media | Noutăţi | Masteranzi în politici şi servicii publice, în vizită la Curtea Constituţională
29.10
2018 Masteranzi în politici şi servicii publice, în vizită la Curtea ConstituţionalăPe 29 octombrie 2018, Preşedintele Curţii Constituţionale, domnul Mihai Poalelungi, a primit în vizită un grup de masteranzi ai programului "Politici şi Servicii Publice" ai Facultăţii de Relaţii Internaţionale, Ştiinte Politice şi Administrative de la Universitatea de Stat, sub conducerea lectorului universitar, Livia Zaporojan. Preşedintele Poalelungi și-a exprimat aprecierea pentru interesul studenţilor masteranzi în materie de control de constituţionalitate şi în activitatea Curții, precum şi i-a încurajat să-și aprofundeze cunoștințele în jurisprudența constituțională și europeană. De asemenea, vizitatorii au beneficiat de un tur ghidat în interiorul Curţii. Curtea are stabilită o tradiție de comunicare atât cu masteranzii şi studenții facultăților de drept, cât și cu liceenii, în scopul creării unei comunități a tinerilor juriști. |