Condiționarea reexaminării salariilor judecătorilor de voința puterii executive - neconstituțională

La 2 mai 2017, Curtea Constituţională a pronunțat hotărârea privind controlul constituționalității unor prevederi ale articolului 10/1 alin.(1) din Legea nr.328 din 23 decembrie 2013 privind salarizarea judecătorilor și procurorilor (Sesizarea nr. 41a/2017).

Circumstanţele cauzei

La originea cauzei se află sesizarea pentru controlul constituționalității articolului 10/1 alin.(1) din Legea nr.328 din 23 decembrie 2013 privind salarizarea judecătorilor și procurorilor, depusă de către Curtea Supremă de Justiție.

Potrivit normei contestate: „Salariile de funcţie ale judecătorilor şi procurorilor stabilite în condiţiile art.1 se reexaminează anual de la data de 1 aprilie, în limita alocaţiilor prevăzute în acest scop în bugetul public naţional.”

Autorul sesizării a pretins, în esență, că stabilirea unei marje de discreţii la reexaminarea salariilor judecătorilor, în cazul în care alocaţiile prevăzute în bugetul naţional nu sunt suficiente, afectează independența judecătorilor garantată de articolul 116 din Constituție.

Sesizarea a fost examinată de către Curtea Constituţională, în următoarea componenţă:

Dl Alexandru TĂNASE, preşedinte, 

Dl Aurel BĂIEŞU,

Dl Igor DOLEA,

Dl Tudor PANȚIRU,

Dl Victor POPA,

Dl Veaceslav ZAPOROJAN, judecători. 

Concluziile Curţii

Audiind argumentele părţilor și examinând materialele dosarului, Curtea a reținut că potrivit articolului 116 alin.(1) din Constituție judecătorii instanțelor judecătorești sunt independenți, imparţiali şi inamovibili, potrivit legii. În cadrul sistemului democratic de aplicare a principiului separaţiei puterilor de stat, pentru menţinerea dezideratului statului de drept, este importantă existenţa unei puteri judecătoreşti independente.

În jurisprudența sa Curtea a menţionat că independenţa puterii judecătoreşti nu poate fi asigurată fără o independenţă financiară a judecătorilor. Remuneraţia judecătorului, în care intră orice mijloc de asigurare materială sau socială, reprezintă una din componentele de bază ale independenţei lui, fiind o contrabalanţă la restricţiile, interdicţiile şi responsabilităţile impuse.

Curtea a reținut că, într-o democraţie autentică, atât guvernanţii, cât şi poporul trebuie să recunoască că judecătorul, care trebuie să decidă, în ultimă instanţă, asupra vieţii, libertăţii şi drepturilor omului, pe lângă un înalt profesionalism şi o reputaţie ireproşabilă, trebuie să posede o independenţă materială şi un sentiment de siguranţă.

Exigența asigurării financiare a judecătorilor este trasată și în standardele internaționale care guvernează independența judecătorilor. Astfel, Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei în Recomandarea (2010)12 stabilește că: „Remunerarea judecătorilor trebuie să fie pe măsura rolului şi responsabilităţilor lor şi să aibă un nivel suficient pentru a-i face imuni la orice presiune menită să influenţeze deciziile”.  Consiliul Consultativ al Judecătorilor Europeni în Avizului nr.2 (2001) a menționat că „Deşi stabilirea nivelului de finanţare a instanţelor pe care o ţară şi-l poate permite constituie o decizie politică, trebuie să se aibă grijă întotdeauna ca nici puterea executivă şi nici cea legislativă să nu poată exercita presiuni asupra autorităţii judecătoreşti în momentul stabilirii bugetului.”.

Apreciind garanţiile materiale ale judecătorilor drept unul din pilonii independenţei lor, Parlamentul a adoptat, la 23 decembrie 2013, Legea nr. 328 privind salarizarea acestora.

Curtea a constatat că Legea nu instituie un cuantum fix al salariului, ci doar o formulă de calcul al acestuia. Astfel, articolul 1 din lege stabilește cu titlu de principiu că sistemul unitar de salarizare este bazat pe salariul mediu pe economie realizat în anul precedent celui de gestiune drept unitate de referinţă.

Curtea a reținut că în temeiul art. 1 din Legea nominalizată, cuantumul salariului judecătorilor urmează a fi recalculat anual în funcție de mărimea salariului mediu pe economie realizat în anul precedent celui de gestiune.

În același timp, Curtea a menționat că Parlamentul la 16 decembrie 2016 a adoptat Legea nr.281 cu privire la modificarea şi completarea unor acte legislative prin care, inter alia, a completat Legea nr.328 din 23 decembrie 2013 cu articolul 10/1, potrivit căruia: „Salariile de funcţie ale judecătorilor şi procurorilor stabilite în condiţiile art.1 se reexaminează anual de la data de 1 aprilie, în limita alocaţiilor prevăzute în acest scop în bugetul public naţional”.

Curtea a constatat că deși o prevedere legală (articolul 1 alin. (1)) stabilește cu titlu de principiu că salariul judecătorilor și procurorilor se calculează având la bază salariul mediu pe economie realizat în anul precedent celui de gestiune, în același timp această unitate de referință devine una inoperabilă. Or, prin norma contestată, legiuitorul a condiționat în totalitate mărimea salariului judecătorului de decizia care urmează a fi luată anual de puterea executivă și legislativă de a aloca mijloacele financiare pentru fondul de salarizare a sistemului judecătoresc.

Curtea a reținut că în aceste condiții mărimea salariului judecătorului devine una incertă, dependentă de discreția decidenților, fapt care poate afecta independența puterii judecătorești.

Curtea a reiterat că stabilirea politicii în domeniul salarizării, inclusiv a judecătorilor, ţine de competenţa legislativului şi executivului. În acelaşi timp, la adoptarea oricăror soluţii în domeniul salarizării urmează a se respecta principiile constituţionale incidente.

Concluzionând cele menționate, Curtea a reținut că incompatibilităţile şi interdicţiile stabilite pentru judecători prin Legea fundamentală şi dezvoltate prin legea specială, precum şi responsabilităţile şi riscurile aferente profesiei, impun reglementarea salariului judecătorului corespunzător statutului lor, și într-un mod care ar asigura previzibilitatea cuantumului acestuia. În acest sens, prevederile cuprinse la articolul 10/1 alin. (1) din Legea nr. 328 din 23 decembrie 2013 privind salarizarea judecătorilor și procurorilor, în partea ce ține de condiționarea cuantumului salariului de limita alocațiilor prevăzute în bugetul public național, încalcă articolele 6 și 116 din Constituția Republicii Moldova.

Hotărârea Curţii 

Pornind de la argumentele invocate mai sus, Curtea Constituţională:

A admis parțial sesizarea Curții Supreme de Justiție și declarat neconstituțională sintagma „în limita alocaţiilor prevăzute în acest scop în bugetul public naţional” din articolul 10/1 alin.(1) din Legea nr.328 din 23 decembrie 2013 privind salarizarea judecătorilor și procurorilor.

Hotărârea Curţii Constituţionale este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.