Categorii Categorii
Prima   |  Media   |  Noutăţi | Secretarul General al Consiliului Europei este îngrijorat de situația politică din Moldova
06.05
2013

Secretarul General al Consiliului Europei este îngrijorat de situația politică din Moldova

13573 Accesări    

 

Strasbourg, 6 mai 2013

 

Ca și reacție la recenta criză politică din Moldova, Secretarul General, Thorbjørn Jagland a emis următoarea declarație: ”Urmăresc cu îngrijorare cele întâmplate în Moldova. În ultimele zile, Parlamentul Moldovei a amendat un număr de legi fundamentale ce afectează funcționarea sistemului politic al țării. A fost modificată Legea cu privire la Curtea Constituțională, legislația electorală, funcționarea guvernului și a structurilor de implementare a legislației, în unele cazuri în mod repetat, fără consultări adecvate. Aceste amendamente și modul în care au fost adoptate creează riscul de subminare a independenței și echilibrului instituțional.  Iar modificările recente cu privire la Curtea Constituțională prezintă o îngrijorare specială, așa cum modificările înaintate par să fie în contradicție cu Constituția Moldovei, dar și cu standardele europene privind justiția constituțională.

 

Fac apel către actorii politici să acționeze în manieră responsabilă. În joc sunt puse coerența și credibilitatea parcursului european al țării. Consiliul  Europei va continua să sprijine Moldova, inclusiv prin Comisia de la Veneția, pentru a ajuta țara să treacă peste dificultățile politice curente.”

 

Textul original al declarației poate fi accesat aici.

 

 

 
Informații sesizări.:
+373 22 25-37-20
Relații cu presa.:
+373 69349444
Acces rapid