Asociația absolvenților de studii universitare v. Islanda (dec.). Legislație care a introdus restricții pentru grevele sindicatelor și impunerea arbitrajului obligatoriu. Inadmisibilă

Asociația absolvenților de studii universitare v. Islanda (dec.) - 2451/16
Decizia din 15.5.2018 [Secțiunea a II-a]

Articolul 11

Articolul 11-1

Libertatea de asociere

Legislație care a introdus restricții pentru grevele sindicatelor și impunerea arbitrajului obligatoriu: inadmisibilă

În fapt – Reclamanta este o asociație a sindicatelor absolvenților de studii universitare din Islanda. În fața Curții, aceasta reprezintă cele 18 sindicate membre, multe dintre ele făcând parte din sectorul sănătății publice. În decembrie 2014, au început negocieri colective între anumite sindicate membre și statul islandez, iar sindicatele membre au autorizat asociația reclamantă să le reprezinte în negocierile colective cu statul islandez. În februarie 2015, a fost anulat în mod oficial contractul colectiv existent între sindicatele membre și statul islandez, iar ulterior, 17 din cele 18 sindicate membre au votat în vederea organizării de acțiuni colective sub forma grevelor temporare și pe termen lung. Grevele au durat între 11 și 67 de zile.

În iunie 2015, Parlamentul islandez a adoptat un act care interzicea grevele celor 18 sindicate, alte încetări ale muncii sau orice alte măsuri concepute să impună un aranjament care să pună capăt unui litigiu de muncă într-un alt mod decât cel prevăzut de Lege. Legea mai stabilea, de asemenea, că dacă nu era semnat un acord colectiv între părți până pe 1 iulie 2015, trebuia numit un tribunal de arbitraj pentru a determina salariile și condițiile de angajare ale membrilor sindicatului, decizia acestuia fiind obligatorie, ca un contract colectiv pentru părți. În august 2015, tribunalul și-a pronunțat decizia, care prelungea valaditatea acordurilor colective existente, cu anumite modificări ale salariilor membrilor sindicatelor și ale condițiilor de angajare. 

Asociația reclamantă a contestat actul fără succes în fața tribunalelor naționale. 

În drept – Articolul 11: Restricțiile privind grevele sindicatelor și impunerea arbitrajului obligatoriu au constituit o ingerință în dreptul lor la libertatea de asociere. Ingerința era prevăzută de lege și avea în vedere efectul grevelor asupra îngrijirii pacienților, urmărind scopul legitim al siguranței publice și al protecției drepturilor altora. 

Evaluând necesitatea măsurilor contestate, sindicatele membre ale asociației reclamante și-au exercitat, de fapt, două elemente esențiale ale libertății de asociere, și anume dreptul sindicatului de a încerca să convingă angajatorul să audă ceea ce spune în numele membrilor săi, și dreptul de a se angaja în negocieri colective. În numele sindicatelor membre, în februarie 2015, asociația reclamantă a început negocierile cu statul islandez. Mai mult, după ce litigiul a fost trimis în fața Ofițerului de stat pentru consiliere și mediere, părțile s-au întâlnit de 24 de ori pentru a încerca să ajungă la un acord, iar Legea nu a limitat imediat dreptul de negociere colectivă al sindicatelor membre atunci când a intrat în vigoare. Părțile au avut la dispoziție 15 zile pentru a ajunge la un acord, înainte ca procesul prevăzut de Lege să fie inițiat. Mai mult, membrii sindicatelor asociației reclamate au putut participa la greve între 11 și 67 de zile înainte de a fi restricționați prin Lege. Toate încercările de a pune capăt litigiului prin negocieri pot fi considerate epuizate la data adoptării actului în litigiu. Faptul că procesul de negociere colectivă și grevele nu au condus la rezultatul urmărit de către sindicatele membre ale reclamantei și de către membrii acestora nu presupune că drepturile lor din articolul 11 ​​au fost unele iluzorii.

Faptul că Legea în discuție era aplicată în cazul tuturor sindicatelor membre ale asociației reclamante și nu doar în cel al sindicatelor care participau la grevă la data adoptării Legii nu a reprezentat o măsură disproporționată, pentru că asociațiile au decis ele însele să negocieze împreună și să întreprindă diferite măsuri în mod colectiv pentru a exercita o presiune suplimentară asupra părții opuse. Dacă legislația s-ar fi aplicat doar în cazul sindicatelor aflate deja în grevă, ea nu ar fi împiedicat alte sindicate să recurgă la măsuri de același tip, în beneficiul colectiv. Astfel, Legea în discuție nu a depășit ceea ce era necesar în acest sens.

Curtea Supremă a evaluat probele prezentate în acest caz și a cântărit interesele în discuție, aplicând principiile stabilite în jurisprudența Curții. Aceasta a acționat în limitele marjei sale de apreciere și a asigurat un echilibru corect între măsurile impuse și scopul legitim urmărit.

Concluzie: inadmisibilă (vădit nefondată)

(Vezi, de asemenea  Dilek și alții v. Turcia, 74611/01 et al., 17 iulie 2007; Demir și Baykara v. Turcia [MC], 34503/97, 12 nioiembrie 2008, Nota informativă 113; Enerjï Yapi-Yol Sen v. Turcia, 68959/01, 21 aprilie 2009, Nota informativă 118; Hrvatski liječnički sindikat v. Croația, 36701/09, 27 noiembrie 2014, Nota informativă 179; Federația sindicatelor muncitorilor offshore și alții v. Norvegiei (dec.), 38190/97, 27 iunie 2002, Nota informativă 43; Uniunea națională a lucrătorilor din domeniul feroviar, maritim și transport v. Regatului Unit, 31045/10, 8 aprilie 2014,Nota informativă 173; și Sindicatul din fabrică „4 noiembrie” v. Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei (dec.), 15557/10, 8 septembrie 2015)

© Această traducere îi aparține Curții Constituționale. Originalul se găsește în baza de date HUDOC. Orice preluare a textului se va face cu următoarea mențiune: „Traducerea acestui rezumat de hotărâre a fost efectuată de către Curtea Constituțională a Republicii Moldova".