Decizia nr. 121 din 01.10.2024

Decizia nr. 121 din 01.10.2024 de inadmisibilitate a sesizării nr. 185g/2024 privind excepția de neconstituționalitate a Legii nr. 436 din 28 decembrie 2016 privind administrația publică locală


Subiectul sesizării: Judecătoria Chișinău, sediul Centru, Olga Ghirea, parte în dosar


Decizia:
1. d_121_2024_185g_2024_rou.pdf


Sesizări:


DECIZIE
DE INADMISIBILITATE
a sesizării nr. 185g/2024
privind excepția de neconstituționalitate a Legii nr. 436 din 28 decembrie 2016 privind administrația publică locală

CHIŞINĂU
1 octombrie 2024

Curtea Constituțională, judecând în componența:
dnei Domnica MANOLE, Președinte,
dnei Viorica PUICA,
dlui Nicolae ROȘCA,
dnei Liuba ȘOVA
dlui Serghei ȚURCAN,
dlui Vladimir ȚURCAN, judecători,
cu participarea dnei Dina Musteața, asistent judiciar,
Având în vedere sesizarea înregistrată la 20 septembrie 2024,
Examinând admisibilitatea sesizării menționate,
Având în vedere actele și lucrările dosarului,
Deliberând la 1 octombrie 2024, în camera de consiliu,

Pronunță următoarea decizie:

PROCEDURA

1. La originea cauzei se află sesizarea privind excepția de neconstituționalitate a Legii nr. 436 din 28 decembrie 2016 privind administrația publică locală, ridicată de dna Olga Ghirea, reclamantă în dosarul nr. 3-3733/2023, pendinte la Judecătoria Chișinău, sediul Centru.

2. Sesizarea privind excepția de neconstituționalitate a fost trimisă la Curtea Constituțională de dl judecător Victor Sîrbu de la Judecătoria Chișinău, sediul Centru, pe baza articolului 135 alin. (1) literele a) și g) din Constituție.

ÎN FAPT

A. Circumstanțele litigiului principal

3. După cum rezultă din încheierea instanței de sesizare a Curții, la 22 decembrie 2023, dna Olga Ghirea a formulat o acțiune în justiție împotriva Preturii sectorului Ciocana și a Primăriei municipiului Chișinău cu privire la încasarea sumelor, anularea schemei de amplasare și înlăturarea unor cuvinte din actele autorităților.

4. La 30 aprilie 2024, dna Olga Ghirea a ridicat excepția de neconstituționalitate a Legii nr. 436 din 28 decembrie 2016 privind administrația publică locală.

5. Prin încheierea din 1 iulie 2024, Judecătoria Chișinău, sediul Centru, a admis ridicarea excepției de neconstituționalitate şi a trimis sesizarea la Curtea Constituțională, în vederea soluționării acesteia.

6. Sesizarea a fost înregistrată la Secretariatul Curții la 20 septembrie 2024, cu numărul 185g/2024. În aceeași zi, dna Olga Ghirea a formulat o cerere în adresa Curții, prin care a solicitat controlul constituționalității Legii insolvabilității nr. 149 din 29 iunie 2012, a Legii nr. 83 din 29 martie 2007 pentru abrogarea unor acte legislative, a Legii nr. 1308 din 25 iulie 1997 privind preţul normativ şi modul de vânzare-cumpărare a pământului, precum și a articolelor 70 alin. (3) și 71 din Constituție.

7. Curtea notează că, în cazul excepţiei de neconstituţionalitate, subiectul cu drept de sesizare a Curţii este judecătorul/completul de judecată din cadrul Curţii Supreme de Justiţie, al curţilor de apel şi al judecătoriilor, pe al căror rol se află cauza (a se vedea punctele 1 şi 2 din dispozitivul HCC nr. 2 din 9 februarie 2016, articolele 38 alin. (1) lit. d) din Codul jurisdicţiei constituţionale şi 25 lit. d) din Legea cu privire la Curtea Constituţională). Astfel, partea în proces sau reprezentantul acesteia poate solicita extinderea obiectului unei excepţii de neconstituţionalitate doar prin intermediul instanţei de judecată şi doar dacă sunt respectate condiţiile stabilite în HCC nr. 2 din 9 februarie 2016. Cererea dnei Olga Ghirea a fost înaintată Curții Constituționale, în lipsa unei încheieri a instanței de judecată, astfel, Curtea reține că cererea autoarei sesizării nu poate fi considerată o excepţie de neconstituţionalitate și nu i se poate da curs (a se vedea, mutatis mutandis, HCC nr. 24 din 17 octombrie 2019, § 92, și HCC nr. 6 din 10 martie 2020, § 33).

 

B. Legislația pertinentă

8. Prevederile relevante ale Constituției sunt următoarele:

Articolul 7

Constituţia, Lege Supremă

„Constituţia Republicii Moldova este Legea ei Supremă. Nici o lege şi nici un alt act juridic care contravine prevederilor Constituţiei nu are putere juridică."

Articolul 16

Egalitatea

„(1) Respectarea şi ocrotirea persoanei constituie o îndatorire primordială a statului.

(2) Toţi cetățenii Republicii Moldova sunt egali în fața legii şi a autorităților publice, fără deosebire de rasă, naționalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenență politică, avere sau de origine socială."

Articolul 20

Accesul liber la justiție

„(1) Orice persoană are dreptul la satisfacție efectivă din partea instanțelor judecătorești competente împotriva actelor care violează drepturile, libertățile şi interesele sale legitime.

(2) Nici o lege nu poate îngrădi accesul la justiție."

9. Prevederile relevante ale Legii nr. 436 din 28 decembrie 2016 privind administrația publică locală sunt următoarele:

Articolul 77

Administrarea bunurilor proprietate publică

 a unităţii administrativ-teritoriale

„(1) Bunurile proprietate publică a unităţii administrativ-teritoriale se supun inventarierii anuale, iar rapoartele asupra situaţiei acestora se prezintă consiliului respectiv.

(2) Actele juridice de administrare şi de dispoziţie privind bunurile proprietate publică a unităţii administrativ-teritoriale se încheie cu persoanele fizice şi persoanele juridice de drept privat prin licitaţie publică, organizată în condiţiile legii, cu excepţia cazurilor stabilite expres prin lege.

(3) Pentru încheierea actelor juridice de dispoziţie privind bunurile proprietate publică a unităţii administrativ-teritoriale cu persoanele fizice şi persoanele juridice de drept privat este necesară întocmirea raportului de evaluare, de către evaluator, cu cel mult 2 ani până la data desfăşurării licitaţiei, cu excepţia cazurilor stabilite expres prin lege."

 

ÎN DREPT

A. Argumentele autoarei excepției de neconstituționalitate

10. Autoarea excepției susține că Legea nr. 436 din 28 decembrie 2016 privind administrația publică locală, în special în partea referitoare la licitații, este o lege coruptă și neconstituțională. Autoarea excepției enumeră articolele 7, 16 și 20 din Constituție. 

B. Aprecierea Curții

11. Examinând admisibilitatea sesizării privind excepția de neconstituționalitate, Curtea constată următoarele.

12. În conformitate cu articolul 135 alin. (1) lit. a) din Constituție, controlul constituționalității legilor, în prezenta cauză a Legii nr. 436 din 28 decembrie 2016 privind administrația publică locală, ține de competența Curții Constituționale.

13. Sesizarea privind excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de o parte în proces. Astfel, Curtea constată că ea este formulată de subiectul căruia i s-a acordat acest drept, pe baza articolului 135 alin. (1) literele a) și g) din Constituție.

14. Din încheierea instanţei de judecată de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea observă că litigiul îşi are originea într-o cerere de chemare în judecată referitoare la încasarea sumelor, anularea schemei de amplasare și înlăturarea unor cuvinte din actele autorităților publice. Având în vedere că instanța de judecată a acceptat ridicarea excepției de neconstituționalitate a Legii privind administrația publică locală, Curtea admite că prevederile acestei Legi ar putea fi aplicate la soluționarea cauzei.

15. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie Legea privind administrația publică locală. Deşi instanţa de judecată a ridicat excepţia de neconstituţionalitate a Legii privind administrația publică locală în totalitate, autoarea menționează în sesizarea sa, în principal, prevederile referitoare la desfășurarea licitațiilor publice. Aşadar, Curtea va analiza doar articolul 77 din Lege. Curtea reţine că acesta nu a mai făcut obiect al controlului de constituţionalitate, din perspectiva criticilor invocate de autoarea excepției.

16. Curtea notează că o altă condiţie obligatorie pentru ca excepţia de neconstituţionalitate să poată fi examinată în fond este incidenţa unui drept fundamental. Astfel, Curtea va analiza, prin prisma argumentelor autoarei sesizării, dacă prevederile contestate reprezintă o ingerinţă într-un drept fundamental (a se vedea DCC nr. 174 din 7 decembrie 2023, § 20).

17. Autoarea excepției a enumerat articolele 7 (Constituţia, Lege Supremă), 16 (egalitatea) și 20 (accesul liber la justiție) din Constituție, care, în opinia sa, sunt încălcate prin prevederile contestate.

18. Sub acest aspect, Curtea reține că autoarea excepției nu a motivat în ce măsură prevederile contestate afectează normele constituționale menționate. Curtea subliniază că simpla enumerare a unor articole din Constituţie în lipsa unei argumentări proprii nu reprezintă critici veritabile de neconstituţionalitate (a se vedea DCC nr. 13 din 14 martie 2024, § 17).

19. Potrivit articolelor 24 alin. (2) din Legea cu privire la Curtea Constituțională şi 39 din Codul jurisdicției constituționale, sesizarea trebuie să fie motivată. În situații similare, Curtea a notat că simpla trimitere la un text din Constituție, fără explicarea pretinsei neconformități cu acesta a prevederilor legale contestate, nu echivalează cu un argument. Dacă ar proceda la examinarea unei asemenea excepții de neconstituționalitate, Curtea l-ar substitui pe autorul acesteia la formularea criticilor de neconstituționalitate, fapt care ar echivala cu un control efectuat din oficiu (a se vedea HCC nr. 5 din 5 martie 2024, § 53).

20. Prin urmare, pe baza celor menționate supra, Curtea constată că sesizarea privind excepția de neconstituționalitate nu întrunește condițiile de admisibilitate și nu poate fi acceptată pentru examinare în fond.

Din aceste motive, pe baza articolelor 135 alin. (1) literele a) și g), 140 alin. (2) din Constituție, 26 alin. (1) din Legea cu privire la Curtea Constituțională, 61 alin. (3) și 64 din Codul jurisdicției constituționale, Curtea Constituțională

D E C I D E:

1. Se declară inadmisibilă sesizarea privind excepția de neconstituționalitate a Legii nr. 436 din 28 decembrie 2016 privind administrația publică locală, ridicată de dna Olga Ghirea, reclamantă în dosarul nr. 3-3733/2023, pendinte la Judecătoria Chișinău, sediul Centru.

2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării și se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

Președinte       Domnica MANOLE 

Chișinău, 1 octombrie 2024
DCC nr. 121
Dosarul nr. 185g/2024

Informații sesizări.:
+373 22 25-37-20
Relații cu presa.:
+373 69349444
Total vizitatori:   //   Vizitatori ieri:   //   azi:   //   Online:
Acces rapid