DECIZIE
DE INADMISIBILITATE
a sesizării nr. 284g/2021
privind excepția de neconstituționalitate a unor dispoziții din articolul 364¹ alineatele (1), (2), (4) și (6) din Codul de procedură penală
(încadrarea juridică a faptei în contextul judecării cauzei în baza probelor administrate în faza de urmărire penală)

CHIŞINĂU
19 aprilie 2022

Curtea Constituțională, judecând în componența:
dnei Domnica MANOLE, Președinte,
dlui Nicolae ROȘCA,
dnei Liuba ȘOVA,
dlui Serghei ȚURCAN,
dlui Vladimir ȚURCAN, judecători,
cu participarea dlui Gheorghe Reniță, asistent judiciar,
Având în vedere sesizarea înregistrată la 24 decembrie 2021,
Examinând admisibilitatea sesizării menționate,
Având în vedere actele și lucrările dosarului,
Deliberând la 19 aprilie 2022, în camera de consiliu,
Pronunță următoarea decizie:

ÎN FAPT 

1. La originea cauzei se află sesizarea nr. 284g/2021 privind excepția de neconstituționalitate a textelor „recunoaşte săvârșirea faptelor indicate în rechizitoriu”, „inculpatul declară că recunoaşte în totalitate faptele indicate în rechizitoriu” și a textului „dacă din probele administrate rezultă că faptele inculpatului sunt stabilite” din articolul 364¹ alineatele (1), (2) și (4) din Codul de procedură penală, în măsura în care este permisă examinarea cauzei penale în procedură simplificată doar dacă inculpatul recunoaște și încadrarea juridică a faptelor indicată de către procuror în rechizitoriu și că instanța de judecată nu poate reține o altă situație și/sau o altă încadrare juridică decât cea stabilită în rechizitoriu.

2. De asemenea, autorii sesizării au solicitat controlul constituționalității textului „sentinţa se adoptă în condiţiile prevăzute de prezentul cod, cu derogările din prezentul articol” din articolul 364¹ alineatul (6) din Codul de procedură penală, în măsura în care sentințele pronunțate de prima instanță în procedura simplificată pot fi atacate doar sub aspectul individualizării pedepsei.

3. Excepția de neconstituționalitate a prevederilor în discuție a fost ridicată de dnii judecători Vitalie Movilă, Evghenii Dvurecenschii și Tudor Berdilă, în dosarul nr. 1-21030035-05-1a-11062021, pendinte la Curtea de Apel Cahul.

A. Circumstanțele litigiului principal

4. La 26 februarie 2021, cauza penală de învinuire a dlui Vasilii Reguș a fost expediată spre examinare instanței de judecată competente. Potrivit rechizitoriului, procurorul i-a incriminat dlui Vasilii Reguș comiterea infracțiunilor prevăzute de articolele 151 alin. (4) [vătămarea intenţionată gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii, care a provocat decesul persoanei] și 287 alin. (3) [huliganismul] din Codul penal.

5. Acest caz a fost examinat de prima instanță pe baza articolului 364¹ [judecata în baza probelor administrate în faza de urmărire penală] din Codul de procedură penală.

6. Astfel, la 24 mai 2021, Judecătoria Cahul, sediul central, a pronunțat o sentință prin care s-a hotărât, între altele, că dl Vasilii Reguș este vinovat de comiterea infracțiunii prevăzute de articolul 151 alin. (4) din Codul penal și că urmează să execute pedeapsa închisorii pe un termen de opt ani și două luni în penitenciar de tip închis. De asemenea, prima instanță a încetat procesul penal în privința capătului de acuzare bazat pe articolul 287 alin. (3) din Codul penal, pentru că fapta dlui Vasilii Reguș constituie o contravenție prevăzută de articolul 354 [huliganismul nu prea grav] din Codul contravențional, și, în consecință, i-a aplicat o amendă în mărime de 10 unități convenționale, adică 500 de lei. Totodată, prima instanță a admis parțial acțiunea civilă, dispunând încasarea de la dl Vasilii Reguș în beneficiul succesorului părții vătămate, dna Carolina Zaharia, a sumei de 40.000 de lei cu titlu de prejudiciu moral, a sumei de 10.600 de lei cu titlu de prejudiciu material și a sumei de 4.000 de lei cu titlu de cheltuieli pentru asistență juridică, în total 54.600 de lei.

7. Sentința primei instanțe a fost contestată atât de partea apărării, cât și de partea acuzării.

8. Printr-o încheiere din 22 decembrie 2021, un complet de judecată de la Curtea de Apel Cahul, format din dnii judecători Vitalie Movilă, Evghenii Dvurecenschii și Tudor Berdilă, a ridicat excepția de neconstituționalitate a prevederilor menționate la §§ 1-2 supra şi a trimis sesizarea la Curtea Constituțională, în vederea soluționării acesteia.

 

B. Legislația pertinentă 

9. Prevederile relevante ale Constituției sunt următoarele:

 

Articolul 16

Egalitatea

„[…] 

(2) Toţi cetăţenii Republicii Moldova sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără deosebire de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenenţă politică, avere sau de origine socială.”

 

Articolul 20

Accesul liber la justiție

„(1) Orice persoană are dreptul la satisfacţie efectivă din partea instanţelor judecătoreşti competente împotriva actelor care violează drepturile, libertăţile şi interesele sale legitime.

(2) Nici o lege nu poate îngrădi accesul la justiţie.”

 

Articolul 21

Prezumţia nevinovăţiei

„Orice persoană acuzată de un delict este prezumată nevinovată pînă când vinovăţia sa va fi dovedită în mod legal, în cursul unui proces judiciar public, în cadrul căruia i s-au asigurat toate garanţiile necesare apărării sale.”

 

Articolul 26

Dreptul la apărare

„(1) Dreptul la apărare este garantat.

(2) Fiecare om are dreptul să reacţioneze independent, prin mijloace legitime, la încălcarea drepturilor şi libertăţilor sale.

(3) În tot cursul procesului părţile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu.

(4) Amestecul în activitatea persoanelor care exercită apărarea în limitele prevăzute se pedepseşte prin lege.”

10. Prevederile relevante ale Codului de procedură penală, adoptat prin Legea nr. 122 din 14 martie 2003, sunt următoarele:

 

Articolul 7

Legalitatea procesului penal

„[…]

(7) Hotărârile explicative ale Plenului Curţii Supreme de Justiţie în chestiunile privind aplicarea prevederilor legale în practica judiciară au caracter de recomandare pentru organele de urmărire penală şi instanţele judecătoreşti.

[…].”

 

 

Articolul 364¹

Judecata pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală

(1) Până la începerea cercetării judecătoreşti, inculpatul poate declara, personal prin înscris autentic, că recunoaşte săvârşirea faptelor indicate în rechizitoriu şi solicită ca judecata să se facă pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală.

[…]

(2) Judecata nu poate avea loc pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, decât dacă inculpatul declară că recunoaşte în totalitate faptele indicate în rechizitoriu şi nu solicită administrarea de noi probe.

[…]

(4) Instanţa de judecată admite, prin încheiere, cererea dacă din probele administrate rezultă că faptele inculpatului sunt stabilite şi dacă sunt suficiente date cu privire la persoana sa pentru a permite stabilirea unei pedepse şi procedează la audierea inculpatului potrivit regulilor de audiere a martorului.

[…]

(6) În caz de admitere a cererii privind judecarea cauzei pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, sentinţa se adoptă în condiţiile prevăzute de prezentul cod, cu derogările din prezentul articol.

[…].”

Articolul 414

Judecarea apelului

(1) Instanţa de apel, judecând apelul, verifică legalitatea şi temeinicia hotărârii atacate în baza probelor examinate de prima instanţă, conform materialelor din cauza penală, şi în baza oricăror probe noi prezentate instanţei de apel.

[…]

(5) Instanţa de apel se pronunţă asupra tuturor motivelor invocate în apel.

[…].”

 

 

ÎN DREPT 

A. Argumentele autorilor excepției de neconstituționalitate 

11. Autorii sesizării au susținut că textele „recunoaşte săvârșirea faptelor indicate în rechizitoriu”, „inculpatul declară că recunoaşte în totalitate faptele indicate în rechizitoriu” și „dacă din probele administrate rezultă că faptele inculpatului sunt stabilite” din articolul 364¹ alineatele (1), (2) și (4) [judecata pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală] din Codul de procedură penală sunt interpretate în practica judiciară în sensul în care inculpatul trebuie să recunoască încadrarea juridică a faptei făcută de către procuror și că instanța de judecată nu ar putea reîncadra juridic fapta imputată persoanei.

12. De asemenea, autorii sesizării au afirmat că textul „sentinţa se adoptă în condiţiile prevăzute de prezentul cod, cu derogările din prezentul articol” din articolul 364¹ alineatul (6) din Codul de procedură penală este interpretat în practica judiciară constantă în sensul în care sentința pronunțată în procedura simplificată poate fi contestată cu apel doar sub aspectul individualizării pedepsei.

13. În sprijinul acestor afirmații, autorii sesizării au făcut trimitere la Hotărârea Plenului Curții Supreme de Justiție nr. 13 din 16 decembrie 2013, precum și la mai multe cauze care ar confirma afirmațiile în discuție.

14. Totuși, autorii sesizării susțin că aceste interpretări judecătorești nu au suport normativ în Codul de procedură penală.

15. În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile contestate contravin articolelor 16, 21 și 26 din Constituţie, precum și articolului 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

 

B. Aprecierea Curții 

16. Examinând admisibilitatea sesizării privind excepția de neconstituționalitate, Curtea constată următoarele.

17. În conformitate cu articolul 135 alin. (1) lit. a) din Constituție, controlul constituționalității legilor, în prezenta cauză a unor prevederi din Codul de procedură penală, ține de competența Curții Constituționale.

18. Sesizarea privind excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de un complet de judecată de la Curtea de Apel Cahul. Astfel, Curtea constată că sesizarea este formulată de subiectul căruia i s-a conferit acest drept pe baza articolului 135 alin. (1) literele a) și g) din Constituție, așa cum a fost interpretat acesta în Hotărârea Curții Constituționale nr. 2 din 9 februarie 2016.

19. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă textele „recunoaşte săvârșirea faptelor indicate în rechizitoriu”, „inculpatul declară că recunoaşte în totalitate faptele indicate în rechizitoriu” și „dacă din probele administrate rezultă că faptele inculpatului sunt stabilite” din articolul 364¹ alineatele (1), (2) și (4) din Codul de procedură penală, în măsura în care este permisă examinarea cauzei penale în procedură simplificată doar dacă inculpatul recunoaște și încadrarea juridică a faptelor făcută de procuror în rechizitoriu și că instanța de judecată nu poate reține o altă situație și/sau o altă încadrare juridică decât cea stabilită în rechizitoriu.

20. De asemenea, este obiect al excepției de neconstituționalitate și textul „sentinţa se adoptă în condiţiile prevăzute de prezentul cod, cu derogările din prezentul articol” din articolul 364¹ alineatul (6) din Codul de procedură penală, în măsura în care sentințele pronunțate de prima instanță în procedura simplificată pot fi atacate doar sub aspectul individualizării pedepsei.

21. Prevederile articolului 364¹ din Codul de procedură penală au fost contestate anterior în fața Curții Constituționale (a se vedea HCC nr. 9 din 9 martie 2017, DCC nr. 40 din 8 mai 2018 și DCC nr. 12 din 29 ianuarie 2019), însă această excepție de neconstituționalitate conține argumente noi.

22. În continuare, Curtea reține că o condiție obligatorie pentru formularea excepției de neconstituționalitate o reprezintă aplicabilitatea prevederilor contestate în cauza în care a fost ridicată excepția (a se vedea punctul 1 din dispozitivul HCC nr. 2 din 9 februarie 2016).

23. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată într-o cauză penală examinată într-o procedură simplificată. Prin urmare, Curtea constată că prevederile contestate pot fi aplicate la soluționarea cauzei în care a fost ridicată excepția de neconstituționalitate.

24. Curtea reține că o altă condiție obligatorie pentru ca excepția de neconstituționalitate să poată fi examinată în fond este incidența a cel puțin unui drept garantat de Constituție (a se vedea DCC nr. 44 din 1 aprilie 2021, § 20; DCC nr. 78 din 3 iunie 2021, § 17).

25. Autorii excepției de neconstituționalitate afirmă că prevederile contestate contravin articolului 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și articolelor 16 [egalitatea], 21 [prezumţia nevinovăţiei] şi 26 [dreptul la apărare] din Constituție. Pentru că autorii sesizării au invocat articolul 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Curtea va reține și articolul 20 [accesul liber la justiție] din Constituție.

26. În jurisprudenţa sa, Curtea a stabilit că pentru a fi aplicabil articolul 16 din Constituţie, autorul sesizării trebuie să demonstreze existenţa unor ingerinţe în drepturile fundamentale garantate de Constituţie (HCC nr. 30 din 23 septembrie 2021, § 42).

27. În continuare, Curtea va analiza dacă prevederile contestate implică vreo ingerință în drepturile fundamentale invocate de autorii sesizării.

28. Cu privire la incidenţa articolului 21 din Constituţie care garantează prezumţia de nevinovăţie, Curtea subliniază că acest principiu presupune că orice persoană acuzată de comiterea unui delict este prezumată nevinovată până atunci când vinovăţia sa va fi dovedită în mod legal, în cursul unui proces judiciar public, în cadrul căruia i s-au asigurat toate garanţiile necesare apărării sale. Astfel, în jurisprudența sa, Curtea a reținut că orice persoană este considerată nevinovată până la rămânerea definitivă a unei hotărâri judecătoreşti de condamnare (a se vedea DCC nr. 4 din 20 ianuarie 2020, § 22).

29. Sub acest aspect, Curtea constată că prevederile criticate nu inversează sarcina probei. Acuzării îi revine sarcina de a demonstra vinovăția persoanei. Persoana beneficiază de prezumţia de nevinovăţie atât timp cât vinovăţia sa nu este stabilită „dincolo de orice îndoială rezonabilă” (a se vedea DCC nr. 40 din 8 mai 2018, § 35 și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului citată acolo). Chiar în ipoteza în care s-a dispus judecarea cauzei în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, însă ca urmare a analizei probelor prezentate se ajunge la concluzia că făptuitorul nu este vinovat de cele imputate, judecătorul nu va putea pronunţa o sentinţă de condamnare. Altfel spus, simplul fapt al recunoaşterii vinovăţiei în săvârșirea faptelor indicate în rechizitoriu şi al dispunerii judecării cauzei conform articolului 364¹ din Codul de procedură penală nu echivalează cu pronunţarea unei sentinţe de condamnare. Din contra, dacă instanţa de judecată va constata în cadrul examinării conform procedurii simplificate, după audierea inculpatului şi/sau în timpul dezbaterilor, că au apărut circumstanţe care exclud aplicarea dispoziţiilor articolului 364¹ din Codul de procedură penală, ea trebuie să reia cercetarea judecătorească sau să dispună judecarea cauzei în procedura obişnuită, putând adopta, după caz, și o sentinţă de achitare (a se vedea DCC nr. 40 din 8 mai 2018, § 36). Prin urmare, Curtea nu poate reţine, în acest caz, incidenţa articolului 21 din Constituţie.

30. Cu privire la incidența articolelor 20 și 26 din Constituție, Curtea constată că autorii sesizării pun în discuție două probleme referitoare la procedura de judecare a cauzei pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală: (i) interpretarea în practică a unor prevederi din articolul 364¹ din Codul de procedură penală în sensul în care inculpatul trebuie să recunoască încadrarea juridică a faptei făcută de către procuror și că instanța de judecată nu ar putea recalifica fapta imputată persoanei și (ii) interpretarea în practică a unor prevederi din articolul 364¹ din Codul de procedură penală în sensul în care sentința pronunțată în procedura simplificată poate fi contestată cu apel doar sub aspectul individualizării pedepsei.

31. Cu privire la încadrarea juridică a faptei, Curtea notează că, potrivit articolului 364¹ alin. (1) din Codul de procedură penală, instanţa poate dispune judecarea cauzelor penale pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală în cazul în care, până la începerea cercetării judecătoreşti, inculpatul declară personal, prin înscris autentic, că recunoaşte comiterea faptelor indicate în rechizitoriu.

32. Curtea reţine că, în conformitate cu articolul 385 alin. (1) pct. 3) din Codul de procedură penală, la adoptarea sentinţei, instanţa de judecată verifică, între altele, dacă fapta persoanei întruneşte elementele infracţiunii de comiterea căreia este învinuită. Altfel spus, instanţa verifică corectitudinea încadrării juridice a faptei de către procuror (DCC nr. 63 din 11 iunie 2020, § 26).

33. În acest context, Curtea reiterează că încadrarea juridică a faptei penale, identificarea normei aplicabile cazului şi stabilirea pedepsei ţin de competenţa instanţei de judecată. De asemenea, instanţa de judecată efectuează încadrarea juridică a faptei în funcţie de circumstanţele concrete ale speţei deduse judecăţii (a se vedea DCC nr. 76 din 21 mai 2019, § 18). Instanţa de judecată nu este obligată să accepte încadrarea dată de către procuror (DCC nr. 40 din 8 mai 2018, § 22 și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului citată acolo). Trebuie făcută o distincţie între fapta (prejudiciabilă), care poate reprezenta o multitudine de circumstanţe faptice, şi infracţiunea sau contravenţia prevăzută de articolele legii penale şi contravenţionale, în baza cărora poate fi făcută încadrarea juridică. Astfel, dacă fapta constituie temeiul real al răspunderii, atunci cea de-a doua reprezintă temeiul juridic al răspunderii (a se vedea HCC nr.9 din 29 aprilie 2016, § 24, și DCC nr. 63 din 11 iunie 2020, § 28).

34. Curtea notează că, în realitate, problema pe care o abordează autorii excepției ține de interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor de drept penal procesual și substanțial, deopotrivă. Din analiza normelor legale citate supra nu rezultă condiția că inculpatul trebuie să recunoască încadrarea juridică a faptei făcută de către procuror pentru a putea beneficia de judecarea cauzei sale într-o procedură simplificată. O astfel de condiție ar leza deplinătatea de jurisdicție a instanței de judecată care examinează cauza penală pentru că aceasta nu ar putea recalifica fapta imputată persoanei, chiar și în situația în care ar constata că calificarea faptei efectuată de procuror este una eronată. Prin urmare, Codul de procedură penală nu stabilește că pentru judecarea cauzei pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală inculpatul trebuie să recunoască și încadrarea juridică a faptei făcută de către procuror în rechizitoriu.

35. Cu privire la contestarea cu apel a sentinței primei instanțe pronunțate în procedură simplificată, Curtea reține că, potrivit articolului 414 alin. (1) din Codul de procedură penală, instanţa de apel verifică legalitatea şi temeinicia hotărârii atacate cu apel. Alineatul (5) al aceluiași articol prevede că instanţa de apel se pronunţă asupra tuturor motivelor invocate în apel. Prin urmare, Codul de procedură penală nu stabilește că apelul împotriva sentinței primei instanțe pronunțate în procedură simplificată s-ar putea limita la individualizarea pedepsei.

36. În acest sens, Curtea subliniază că principiul preeminenţei dreptului reclamă ca autorităţile şi instanţele de judecată din Republica Moldova să interpreteze şi să aplice legile ca făcând parte dintr-un sistem juridic coerent, nu în mod izolat şi prin ignorarea altor norme relevante (a se vedea DCC nr. 5 din 18 ianuarie 2022, § 26 şi jurisprudenţa citată acolo).

37. În cele din urmă, potrivit articolului 7 alin. (7) din Codul de procedură penală, hotărârile explicative ale Plenului Curţii Supreme de Justiţie în chestiunile privind aplicarea prevederilor legale în practica judiciară au caracter de recomandare pentru organele de urmărire penală şi instanţele judecătoreşti.

38. Așadar, Curtea constată că problemele abordate de autorii excepției de neconstituționalitate vizează interpretarea și aplicarea legii în fiecare caz particular, chestiuni care țin de competența instanțelor de judecată.

39. În consecință, Curtea reţine că textele contestate nu constituie o ingerinţă în articolele 20 și 26 din Constituţie. Pentru că nu s-a constatat existenţa vreunei ingerinţe în drepturile fundamentale garantate de Constituţie, invocate de autorii excepţiei, Curtea reţine că nici articolul 16 din Constituţie nu este incident.

40. Prin urmare, pe baza celor menționate supra, Curtea constată că sesizarea privind excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă și nu poate fi acceptată pentru examinare în fond. 

Din aceste motive, în baza articolelor 135 alin. (1) literele a) și g), 140 alin. (2) din Constituție, 26 alin. (1) din Legea cu privire la Curtea Constituțională, 61 alin. (3) și 64 din Codul jurisdicției constituționale, Curtea Constituțională

 

D E C I D E: 

1. Se declară inadmisibilă sesizarea privind excepția de neconstituționalitate a textelor „recunoaşte săvârșirea faptelor indicate în rechizitoriu”, „inculpatul declară că recunoaşte în totalitate faptele indicate în rechizitoriu”, „dacă din probele administrate rezultă că faptele inculpatului sunt stabilite” și „sentinţa se adoptă în condiţiile prevăzute de prezentul cod, cu derogările din prezentul articol” din articolul 364¹ alineatele (1), (2), (4) și (6) din Codul de procedură penală, ridicată de dnii judecători Vitalie Movilă, Evghenii Dvurecenschii și Tudor Berdilă, în dosarul nr. 1-21030035-05-1a-11062021, pendinte la Curtea de Apel Cahul. 

2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării și se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova. 

Președinte                                              Domnica MANOLE

 

 

Chișinău, 19 aprilie 2022
DCC nr. 50
Dosarul nr. 284g/2021