print
Curtea Constituțională a avizat pozitiv anularea imunității deputaților
19.04.2016
6988 Accesări

La 18 aprilie 2016 Curtea Constituţională a pronunţat Avizul asupra inițiativei de revizuire a articolului 70 din Constituția Republicii Moldova (sesizarea nr. 38c/2016).

Circumstanţele cauzei

La originea cauzei se află sesizarea depusă la Curtea Constituţională la 11 aprilie 2016, de către un grup de 39 de deputați.

Proiectul de lege înaintat vizează revizuirea Constituţiei în sensul anulării imunității deputaților, prin excluderea alineatului (3) al articolului 70 din Constituție. 

Potrivit prevederilor actuale ale articolului 70 alin. (3) din Constituţie, deputatul nu poate fi reţinut, arestat, percheziţionat, cu excepţia cazurilor de infracţiune flagrantă, sau trimis în judecată fără încuviinţarea Parlamentului, după ascultarea sa.

Sesizarea a fost judecată de către Curtea Constituţională, în următoarea componenţă:

Dl Alexandru TĂNASE, preşedinte,

Dl Aurel BĂIEŞU,

Dl Igor DOLEA,

Dl Victor POPA, judecători

Concluziile Curții

Examinând materialele cauzei, Curtea a reținut că iniţiativa de revizuire a articolului 70 din Constituţie, provenind de la un grup de 39 de deputați, este prezentată de subiectul autorizat potrivit articolului 141 alin.(1) lit. b) din Constituţie.

Curtea a menționat că anterior s-a pronunţat asupra revizuirii prevederilor constituționale privind imunitatea parlamentară prin Avizele nr. 1 din 25 ianuarie 2001. Nr. 1 din 25 noiembrie 2011 și nr.2 din 10 noiembrie 2015.      

În toate aceste cazuri, Curtea a avizat pozitiv proiectele de legi constituționale înaintate, care prevedeau excluderea imunităţii parlamentare. Curtea a reținut că Parlamentul este unica autoritate competentă să decidă asupra instituirii, excluderii sau limitării imunității deputaților.

Curtea a menționat că modificările constituționale propuse, corespund exigenţelor privind caracterul suveran, independent şi unitar al statului, şi nu sunt de natură să conducă la suprimarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor sau garanţiilor acestora.

Avizul Curţii

Din aceste motive, Curtea a constatat că propunerea legislativă de modificare a articolului 70 din Constituție nu încalcă limitele revizuirii prevăzute de articolul 142 din Constituţie și poate fi prezentat Parlamentului pentru examinare.

În același timp, în temeiul articolului 143 alin. (1) din Constituție, proiectul de lege constituţională privind modificarea articolului 70 din Constituţie poate fi adoptat după cel puţin 6 luni de la data prezentării iniţiativei de modificare a Constituției.

Avizul Curţii este definitiv, nu poate fi supus nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

Informații sesizări +373 22 25-37-20
Relații cu presa +373 69349444
Copyright © 2024 Curtea Constituţională a Republicii Moldova. Toate drepturile rezervate.