Cu ocazia împlinirii a 26 de ani de la adoptarea Constituției, Curtea Constituțională le-a făcut un dar simbolic unor instituții din Republica Moldova, trimițându-le câte o ediție legată în piele a textelor Declarației de Independență și Constituției.
Au primit asemenea ediții Președinția Republicii Moldova, Parlamentul Republicii Moldova, Curtea Supremă de Justiție, Consiliul Superior al Magistraturii, Guvernul Republicii Moldova, Curtea de Conturi, Procuratura Generală, Consiliul Superior al Procurorilor, Avocatul Poporului, Curțile de Apel ale Republicii Moldova, judecătoriile din Republica Moldova, Institutul Național al Justiției, Universitatea de Stat din Moldova.
De asemenea, ediția le-a fost trimisă Ambasadelor Franței, Germaniei, României, Lituaniei, Letoniei, Cehiei, Ungariei și Reprezentanței OSCE în Republica Moldova.
Ne manifestăm speranța că demnitarii și funcționarii instituțiilor care au primit acest dar vor depune tot efortul pentru respectarea normelor constituționale, potrivit competențelor instituționale.