3271 Accesări (TRADUCERE NEOFICIALĂ)
Opinia nr. 967 / 2019
CDL-AD(2019)028
I. Introducere
1. Pe 10 septembrie 2019, dl Vladimir Țurcan, Președintele Curții Constituționale a Republicii Moldova, a solicitat o opinie amicus curiae de la Comisia de la Veneția privind răspunderea penală a judecătorilor Curții Constituționale.
2. La această opinie amicus curiae au contribuit, în calitate de raportori, dl Yavus Atar, dna Monika Hermanns, dl SukTae Lee și dna Kateřina Šimáčková.
3. Această opinie amicus curiae a fost pregătită pe baza contribuțiilor raportorilor și a unei traduceri neoficiale în limba engleză a articolului 307 din Codul penal al Republicii Moldova[1]; a articolului 137 din Constituția Republicii Moldova[2]; a articolelor 13, 14 și 16 din Legea nr. 317 cu privire la Curtea Constituțională a Republicii Moldova[3] și a articolelor 8-10 din Codul jurisdicției constituționale a Republicii Moldova[4]. În această opinie amicus curiae pot exista erori, din cauza traducerii incorecte sau inexacte.
4. Această opinie amicus curiae a fost adoptată de Comisia de la Veneția la cea dea 121-a sesiune plenară (Veneția, 6-7 decembrie).
II. Solicitare
5. Solicitarea pentru o opinie amicus curiae are legătură cu o sesizare depusă în fața Curții Constituțională a Republicii Moldova (în continuare, „Curtea Constituțională”) pe 21 august 2019, de către Procurorul General interimar al Republicii Moldova. În această sesizare, Procurorul General interimar i-a cerut Curții Constituționale să interpreteze articolul 137 din Constituție, în contextul unor întrebări cu privire la natura și la întinderea inamovibilității și independenții judecătorilor Curții Constituționale, în lumina prevederilor Legii cu privire la Curtea Constituțională și a Codului jurisdicției constituționale, sus-menționate[5]. În special, dacă prevederile relevante ale acestei Legi și ale Codului, în coroborate cu caracterul constituțional al inamovibilității și independenței judecătorilor Curții Constituționale, permite Procurorului General să inițieze proceduri penale împotriva unui judecător a Curții Constituționale în timpul sau după încetarea mandatului său, fără aprobarea prealabilă a Curții Constituționale.
6. În acest context, Comisiei de la Veneția i s-a cerut să răspundă la următoarele trei întrebări:
a) „Este garantată independența judecătorilor constituționali într-un stat guvernat de preeminența dreptului, în eventualitatea tragerii la răspundere (i.e. penală, administrativă etc.) pentru voturile și opiniile exprimate și pentru acțiunile întreprinse în exercitarea funcției lor?
b) Beneficiază judecătorii constituționali, de asemenea, de imunitate pentru voturile și opiniile exprimate în exercitarea funcției după încheierea mandatului lor?
c) Care este autoritatea publică competentă să stabilească constituționalitatea/legalitatea unui act al Curții Constituționale, de vreme ce judecătorii constituționali se supun doar Constituției, iar actele lor sunt pronunțate în numele Republicii Moldova și sunt definitive?”
III. Remarci cu caracter general
7. Pentru a răspunde la întrebările de mai sus, poziția actuală privind problema imunității funcționarilor publici într-un stat democratic guvernat de preeminența dreptului ar trebui analizată împreună cu problema responsabilității judecătorului în procesul de luare a deciziilor.
8. Principiul nediscriminării și egalității în fața legii constituie, potrivit Comisiei de la Veneția, unul din principiile fundamentale ale preeminenței dreptului: „egalitatea în fața legii presupune ca fiecare persoană este supusă acelorași legi, fără privilegii legale speciale pentru vreo persoană sau vreun grup”[6]. Prin urmare, imunitatea acordată membrilor Parlamentului, Președintelui Republicii sau judecătorilor constituie o excepție de la acest principiu.
9. Prezintă importanță ca la acordarea imunității acestor funcționari, aceasta trebuie să fie o imunitate funcțională, nu o imunitate generală, de vreme ce imunitatea trebuie să fie legată întotdeauna de rolul și de activitățile desfășurate de instituția pe care lucrează persoană, al cărei membru este sau pe care o reprezintă (imunitatea funcțională). Persoana trebuie exclusă de la răspunderea penală personală sau de la alte forme de răspundere care nu sunt legate de rolul ei și de activitatea ei profesională (aceasta fiind imunitatea generală).
10. În acest sens, în opinia sa amicus curiae pentru Curtea Constituțională a Republicii Moldova privind răspunderea judecătorilor [ordinari][7], Comisia de la Veneția a făcut trimitere la „Grupul de state ale Consiliului Europei împotriva corupției (GRECO) [care] face deosebirea între două tipuri de imunități: „imunitatea fără răspundere”, care se referă la lipsa răspunderii pentru opiniile exprimate de parlamentari sau pentru hotărârile pronunțate de judecători și „imunitatea-inviolabilitate” sau „imunitatea procedurală”, care protejează un funcționar de urmărirea penală. În această ordine de idei, imunitatea procedurală urmărește să asigure mijloacele de menținere a „imunității fără răspundere” sub aspect substanțial. Doar ca urmare a unei proceduri speciale, în cadrul căreia este examinată esența acuzațiilor aduse unui membru al Parlamentului sau unui judecător, poate fi ridicată imunitatea procedurală și poate fi desfășurată urmărirea penală. Cu privire la judecători, GRECO consideră că imunitatea fără răspundere pentru judecători, când exercită activități judiciare, constituie o condiție prealabilă pentru independența judecătorilor, pe când imunitatea procedurală „ridică probleme grave în privința luptei efective împotriva corupției”.[8]
11. Există necesitatea protejării judecătorilor de incriminarea activităților funcției lor, pentru a le permite să-și îndeplinească rolul de judecători independenți în sistemul constituțional. Așa cum se menționează în Lista de control al preeminenței dreptului, independența judecătorilor în mod individual[9] reprezintă unul din cele mai importante principii ale preeminenței dreptului. Procesul de luare a deciziilor de către judecători trebuie, pe de o parte, asociată cu un nivel înalt de răspundere a judecătorilor dar, pe de altă parte, judecătorii nu trebuie pedepsiți pentru opiniile lor juridice exprimate în deciziile judecătorești. Procedând în așa mod, ar provoca un efect de descurajarea în privința procesului de luare a deciziilor de către judecător și ar submina independența judiciarului. Totuși, această protecție nu trebuie să fie bazată pe privilegiul persoanei care exercită funcția de judecător.[10] Potrivit Recomandării CM/Rec(2010)12 privind judecătorii: independența, eficiența și responsabilitățile, „atunci când nu exercită funcțiile judiciare, judecătorii pot fi trași la răspundere civilă, penală și administrativă, la fel ca oricare cetățean”.[11]
12. De asemenea, imunitatea funcțională este tipul de imunitate aplicabilă judecătorilor Curții Europene a Drepturilor Omului. Potrivit articolului 6 din Protocolului al Patrulea la Acordul general privind privilegiile și imunitățile Consiliului Europei din 1960, imunitatea se garantează judecătorilor Curții Europene a Drepturilor Omului după cum urmează: „Privilegiile și imunitățile sunt acordate judecătorilor nu în beneficiul personal, ci pentru a le garanta exercitarea funcțiilor în mod independent”.
13. De aici decurge că imunitatea funcțională (sau imunitatea fără răspundere) urmărește protejarea judecătorul de incriminarea opiniei sale juridice. Aceasta nu-i oferă impunitate pentru o infracțiune pe care a comis-o. Imunitatea protejează luarea deciziilor judecătorești în mod independent, fapt care presupune că un judecător nu poate fi pedepsit pentru opinia juridică sau pentru concluzia la care a ajuns în procesul de luare a deciziei. Totuși, judecătorul poate fi pedepsit dacă se demonstrează că aceasta a comis o infracțiune, e.g. dacă a luat o hotărâre în favoarea unei persoane de la care a luat mită (infracțiunii de luare de mită).
14. După cum s-a menționat în Opinia amicus curiae a Comisiei de la Veneția pentru Curtea Constituțională (2017): „Trebuie asigurat un echilibru între imunitate ca mijloc de protejare a judecătorului împotriva presiunilor nepotrivite şi abuzul din partea puterilor statale sau din partea persoanelor (imunitatea), pe de o parte, şi faptul că un judecător nu este mai presus de lege (răspunderea), pe de altă parte”.[12] Comisia de la Veneția a evidențiat în mod constant că nu trebuie acordată imunitate generală judecătorilor, ci doar imunitate funcțională deoarece, în principiu, un judecător trebuie să beneficieze de imunitate doar în exercițiul funcțiilor sale legale.[13]
15. Totuși, este important separarea activității infracționale a unui judecător care a condus la emiterea unei decizii în numele tribunalului însuși, de vreme ce o activitate infracțională a unui judecător poate consta doar dintr-un act, altul decât exprimarea unei opinii juridice. De exemplu, judecătorul trebuie pedepsit pentru acte de corupție, dacă ia mită pentru soluționarea unui caz într-un anumit mod (i.e. primirea unui lucru valoros în schimbul unui act oficial, fie acesta o hotărâre sau o decizie sau altceva). În această situație, judecătorul nu este pedepsit pentru opinia juridică exprimată sub forma unei hotărârii judecătorești, ci pentru luarea de mită și soluționarea cauzei în funcție de acea mită. Totuși, aceste situații nu trebuie considerate ca fiind excepții de la regula că nu ar trebui să se tragă concluzia răspunderii penale a judecătorului pentru procesul de luare a deciziei pentru că, în aceste situații, judecătorul este pedepsit pentru infracțiunea comisă (luarea de mită) și nu pentru decizia pronunțată (opinia juridică exprimată).
16. Dacă imunitatea funcțională (sau imunitatea fără răspundere) este aplicată corect, aceasta trebuie să asigure rezultatul urmărit al protecției independenței judecătorilor de efectul negativ al sancțiunilor penale și administrative pentru exprimarea opiniei juridice sau pentru pronunțarea unei hotărârii privind o problemă specială (e.g. un oponent al guvernului etc.).
17. Alte situații care pot atrage răspunderea disciplinară sau civilă a unui judecător sunt, de exemplu, situațiile în care judecătorul este responsabil pentru amânări nejustificate ale procedurilor, care presupun responsabilitatea statului față de persoana afectată. În acest caz, statul are posibilitatea instituirii unei acțiuni în regres împotriva judecătorului care a provocat amânările nejustificate. Totuși, motivele acordării recompensei pentru daunele compensatorii trebuie analizate cu mare atenție.[14]
18. Ultima, dar nu cea din urmă, protecția judecătorilor Curții Constituționale împotriva incriminării procesului de luare a deciziilor este deosebit de importantă, pentru că acești judecători adesea pronunță hotărârii pe cazuri politic sensibile. Dacă acest tip de protecție nu le este disponibil și, de exemplu, are loc o schimbare politică într-o anumită țară, judecătorii Curții Constituționale din această țară pot fi trași la răspundere penală cu ușurință pentru hotărârile lor, dacă guvernul nou-stabilit nu este de acord cu aceștia sau dacă în fața Curții Constituționale se contestă o măsură legislativă importantă pentru noul guvern. Dacă acest tip de răspundere este permis în cazul judecătorilor Curții Constituționalei, acesta poate fi utilizat cu ușurință pentru a-i supune presiunilor în procesul de luare a deciziilor, prin amenințarea cu tragerea la răspundere penală.
19. Aceste norme trebuie să contribuie la imaginea Curții Constituționale în calitate de ultim arbitru independent în probleme constituționale. În acest sens, Comisia de la Veneția a reținut, într-o opinie anterioară[15], că într-un stat guvernat de preeminența dreptului este esențial ca organele constituționale să adopte decizii în perimetru limitelor autorității și responsabilității lor legale. Dacă nu se întâmplă așa, aceasta poate submina grav puterea instituțiilor de stat a țării potrivit Constituției, și poate compromite în mod ireparabil funcționarea democratică a acestora.[16] Prin urmare, este esențial ca Curtea Constituțională să decidă în limitele autorității și responsabilității sale legale. Așadar, o Curte Constituțională ar trebui să respecte normele adecvate de procedură, să garanteze drepturile fundamentale ale omului și să respecte separația puterilor, democrația și preeminența dreptului. Limitele competențelor și responsabilitățile unei Curți Constituționale sunt stabilite în chiar Constituție.
IV. Apreciere
A. Imunitatea funcțională a judecătorilor Curții Constituționale
20. Prima întrebare a Curții Constituționale vizează garantarea independenței judecătorilor Curții Constituținale într-un stat guvernat de preeminența dreptului, în situația în care acești judecători pot fi trași la răspundere (i.e. răspundere penală, răspundere administrativă etc.) pentru voturile, pentru opiniile exprimate sau pentru acțiunile întreprinse în timpul exercitării funcțiilor.
21. De vreme ce judiciarul, inclusiv Curtea Constituțională, are sarcina soluționării problemelor aduse în fața în mod imparțial, în baza faptelor și în conformitate cu legea, judiciarul nu trebuie supus influenților, stimulărilor, presiunilor, amenințărilor sau ingerințelor improprii, directe sau indirecte, din orice partea sau pentru orice motiv. Principiul independenței judiciarului îi îndreptățește și necesită asigurarea desfășurării în mod echitabil a procedurilor și respectarea drepturilor părților.[17] Judecătorii trebuie să aibă libertatea nestingherită de a rezolva cazurile în mod imparțial, în conformitate cu conștiința lor și cu interpretarea pe care o dau faptelor, și în conformitatea cu normele în vigoare.[18]
22. Un judiciar eficient, independent și imparțial este, indubitabil, unul din fundamentele preeminenței dreptului și ale principiilor democratice ale societății.[19] Așa cum s-a reiterat în opiniile și în rapoartele anterioare ale Comisiei de la Veneția,[20] independența judiciarului afectează toate statele, indiferent de sistemele lor, și este esențială pentru orice sistem democratic și pentru respectarea separației puterilor. Este o garanție fundamentală a preeminenței dreptului, a democrației și a respectării drepturilor omului. Aceasta asigură faptul că justiția nu este doar înfăptuită, ci se și vede că este înfăptuită, fără ingerințe nepotrivite din partea altor ramuri ale puterii, a altor organisme din interiorul judiciarului sau a altor judecători ori a altor actori.[21]
23. Un judiciar independent mai presupune și faptul că judecătorii sunt răspunzători pentru activitatea lor.[22] În acest sens, atunci când sunt examinate sarcinile de bază ale judecătorilor care au fost precizate în Opinia nr. 17 (2014) a CCJE, este clar că aceștia poartă obligații esențiale în orice societate democratică care respectă preeminența dreptului. Anume judecătorii trebuie să protejeze drepturile și libertățile tuturor persoanelor în mod egal. Judecătorii trebuie să întreprindă măsuri pentru garantarea soluționării în mod eficient și accesibil a litigiilor și pentru examinare cazurile la timp, în mod independent și trebuie să fie legați doar de lege. Aceștia trebuie să ofere motive convingătoare pentru hotărârile lor și trebuie să scrie într-o manieră clară și comprehensibilă.[23]
24. Dacă se face abuz sau se utilizează greșit puterea judiciară, aceasta nu poate servi scopului pe care îl urmărește. Judecătorii care comit o infracțiune în exercițiul funcțiilor lor, cum ar fi luarea de mită, nu pot invoca imunitatea față de procedurile penale.[24] Mai mult, imunitatea funcțională nu exclude urmărirea penală în cazurile care nu au legătură cu procesul de judecare, pentru că infracțiunile pot fi comise de oricine, inclusiv de judecătorii Curții Constituționale.[25] Judecătorii – ca orice alte persoane – trebuie pedepsiți pentru infracțiunile pe care le-au comis, de exemplu, pentru provocarea unui accident rutier din cauza conducerii în stare de ebrietate .[26]
25. Cu privire la răspunderea pentru procesul de judecare însăși, așa cum s-a afirmat pe deplin în Opinia amicus curiae pentru Curtea Constituțională a Republicii Moldova privind răspunderea penală a judecătorilor (2017) și în alte opinii ale Comisiei de la Veneția cu privire la problemă în discuție[27], atunci când judecătorii sunt supuși răspunderii penale pentru interpretarea unei legi, pentru stabilirea faptelor sau pentru evaluarea probelor, asemenea răspundere trebuie să fie posibilă doar în cazurile de rea-credință și, fără îndoială, pentru neglijență completă; judecătorii nu trebuie trași la răspundere pentru erorile judiciare care nu implică rea-credință și pentru diferențele de interpretare a dreptului. De asemenea, acesta presupune că numai eșecurile intenționate, cu abuz deliberat sau, fără îndoială, cu neglijență gravă sau completă trebuie să conducă la pornirea procedurilor disciplinare și aplicarea penalități, la răspundere penală sau răspundere civilă.[28] Prin urmare, simpla interpretare a legii, aprecierea faptelor sau cântărirea probelor efectuată de judecători pentru soluționarea cazurilor nu trebuie să ridice problema răspunderii civile, penale sau disciplinare, chiar și în cazurile de neglijență obișnuită.[29]
26. Totuși, trebuie de notat că, deși standardele europene permit tragerea la răspundere penală a judecătorilor în exercitarea funcțiilor, pragul este foarte înalt, așa cum s-a explicat mai sus, iar acesta este reiterat în memorandumul explicativ al Recomandării CM/Rec(2010/12): „Atunci când își exercită funcțiile judiciare, judecătorii ar trebui trași la răspundere doar dacă eroarea a fost comisă cu intenție clară”.[30]
27. Cele de mai sus au fost formulate pentru judecători ordinari, însă nu există niciun motiv pentru care acestea nu trebuie aplicate în cazul judecătorilor Curții Constituționale, având în vedere principiile generale ale dreptului, principiile precizate în documentele internaționale și principiile prioritare care decurg din opiniile anterioare ale Comisiei de la Veneția, opiniile CCJE și din standardele europene stabilite.
28. De vreme ce exigențele de bază pentru independența judiciarului sunt aceleași pentru judecătorii ordinari și pentru judecătorii Curții Constituționale, ultimii trebuie protejați de orice influență politică, datorită funcției lor, care este expusă în mod deosebit criticilor și presiunilor din partea altor puteri ale statului. Prin urmare, judecătorii Curții Constituționale au nevoie de garanții puternice pentru independența lor, așa cum s-a stabilit în Opinia Comisiei de la Veneția privind proiectele de lege de modificare și completare a (1) Legii privind procedurile constituționale și (2) Legii privind Curtea Constituțională din Kârgâzstan (2008).[31] În acest sens, eșecurile comise cu intenție de către judecătorilor Curții Constituționale în exercițiul funcțiilor, cu abuz deliberat, pot conduce la acțiuni disciplinare și trebuie să atragă doar sancționarea, răspunderea penală sau răspunderea civilă în cazuri excepționale de deviere extremă de la principiile și standardele preeminenței dreptului și constituționalității.
29. Așa cum s-a reținut în Raportul privind acțiunea care trebuie să urmeze din partea statelor membre la Recomandarea CM/Rec(2010)12 privind judecătorii: independența, eficiența și responsabilitățile,[32] răspunsurile la chestionarul relevant dezvăluie faptul că multe state membre ale Consiliului Europei prevăd răspunderea penală pentru interpretarea dreptului de către judecători, pentru stabilirea faptelor sau pentru aprecierea probelor, atunci când este stabilită rea-credință. Astfel, răspunderea penală pentru judecătorii ordinari și/sau constituționali va fi compatibilă cu principiul independenței judecătorilor, cu condiția să respecte standardele sus-menționate.
30. În Republica Moldova, aceste standarde sunt reflectate în prevederile legale despre care s-a comunicat Comisiei de la Veneția (vezi paragraful 2 de mai sus), și anume articolul 307 din Codul penal, articolele 13, 14 și 16 din Legea nr. 317-XIII cu privire la Curtea Constituțională și articolele 8-10 din Codul de jurisdicție constituțională. Trebuie de notat că articolul 13 din Legea nr. 317-XIII cu privire la Curtea Constituțională[33] pare să meargă mai departe, de vreme ce prevede că judecătorii Curții Constituționale nu pot fi trași la răspundere juridică pentru voturile sau opiniile lor exprimate atunci când își exercită obligațiile. Acest articol poate fi interpretat într-o manieră care exclude orice răspundere a judecătorilor constituționali pentru voturile sau opiniile exprimate în exercițiul obligațiilor lor. Judecătorul rămâne, bineînțeles, răspunzător pentru orice infracțiune comisă în procesul de luare a deciziei, de exemplu, pentru luare de mită (materială sau politică) pentru a soluționarea unui caz într-un anumit mod. În asemenea cazuri, judecătorul ar putea fi pedepsit doar pentru o infracțiune obișnuită în coroborare cu articolul 307 din Codul penal. Este de competența Curții Constituționale a Republicii Moldova să stabilească cîmpul de aplicare a articolului 13(2) din Legea nr. 317-XIII. Dacă articolul 13(2) este interpretat într-un mod care exclude orice tip de răspundere, atunci articolul 16(1) și (3)[34] din Legea nr. 317-XIII nu va fi aplicat infracțiunilor prevăzute de articolul 307 din Codul penal (Pronunţarea cu bună-ştiinţă de către judecător a unei hotărîri, sentinţe, decizii sau încheieri contrare legii), pentru că procedurile penale împotriva judecătorilor Curții Constituționale, în nicio circumstanță, nu pot fi pornite din acest motiv.
31. Articolul 16(1) din Legea nr. 317-XIII prevede că este nevoie de acordul prealabil al Curții Constituționale pentru reținerea, arestarea sau percheziționarea unui judecător constituțional, cu excepția cazurilor de infracțiune flagrantă, sau trimiterea în judecată contravențională sau penală. În conformitate cu articolul 16 din Legea nr. 317-XIII, solicitarea acordului de începere a urmăririi penale oferă, prin urmare, o inviolabilitate (imunitate procedurală). Articolul 16(3) din Lege prevede că: „Intentarea de acţiune penală şi cererea încuviinţării trimiterii în judecată ţin de competenţa Procurorului General” – care presupune că doar Procurorul General, nu un procuror de rang inferior, poate porni procedurile și poate cere ridicarea imunității (inviolabilității) de la Curtea Constituțională.
32. În măsura în care judecătorii constituționali nu pot fi trași la răspundere juridică pentru voturile sau opiniile lor exprimate în exercitarea obligațiilor, pornirea procedurilor penale, ca și reținerea sau arestul, sunt excluse din start. Totuși, este de competența Curții Constituționale să ridice inviolabilitatea procedurală atunci când fapta comisă nu este acoperit de imunitatea funcțională substanțială, i.e. exprimarea unei opinii juridice de către un judecător, dacă nu există un caz de abuz vădit de către procuror.
33. În concluzie, judecătorii constituționali trebuie protejați prin imunitatea funcțională, care nu acoperă infracțiunile obișnuite (e.g. luarea de mită; provocarea unui accident rutier în stare de ebrietate etc.). Judecătorii constituționali nu trebuie trași la răspundere pentru erorile judiciare care nu implică rea-credință sau pentru diferențele de interpretare a legii. Totuși, eșecurile cu intenție ale judecătorilor constituționali în exercițiul funcției lor, cu un abuz deliberat, pot conduce la inițierea de acțiuni disciplinare și poate atrage doar sancțiuni, răspunderea penală sau răspunderea civilă în cazurile excepționale de extremă deviere de la principiile și standardele preeminenței dreptului și ale Constituției. Deși infracțiunile obișnuite trebuie administrate de tribunalul competentă, doar Curtea Constituțională trebuie să decidă în privința răspunderii disciplinare a judecătorilor acesteia în exercițiul obligațiilor. Din punct de vedere procedural, judecătorii constituționali sunt protejați de inviolabilitate, i.e. organele de urmărire penală trebuie să solicite acordul Curții Constituționale înainte de a porni proceduri penale, dar Curtea Constituțională este obligată să ridice această inviolabilitate, dacă cazul nu se referă la exprimarea unei opinii juridice sau dacă nu există un abuz vădit din partea procuraturii.
B. Imunitatea funcțională a judecătorilor constituționali după încheierea mandatului lor
34. Cea de-a doua întrebare adresată de Curtea Constituțională este dacă judecătorii constituționali beneficiază de imunitate pentru voturile și opiniile exprimate în exercițiul funcțiilor lor după încheierea mandatului lor.
35. Din remarcile introductive și din răspunsul oferit la prima întrebare decurge concluzia potrivit căreia, atunci când judecătorilor, inclusiv judecătorilor Curții Constituționale, le este garantată imunitatea funcțională (și nu cea generală) – aceștia vor continua să beneficieze, după încheierea mandatului lor, de imunitate pentru voturile și opiniile exprimate în exercitarea funcțiilor judiciare. Este necesar să se permită judecătorului să adopte o hotărâre motivată fără teama de a fi urmărit penal după încheierea mandatului său.
36. Imunitatea funcțională este legată de activitatea judecătorului în calitate de judecător și este protejată. Beneficiarul nu este persoana însăși, ci independența tribunalului. Este o exigență importantă care derivă din însăși natura și calitatea independenței, imparțialității și transparenței judiciare.
37. În Republica Moldova, acest fapt este reflectat în articolul 8.3 din Legea nr. 502-XIII cu privire la Codul jurisdicției constituționale, care stabilește că „Judecătorii Curţii Constituţionale nu pot fi traşi la răspundere judiciară pentru voturile şi opiniile exprimate în exerciţiul funcţiunii inclusiv după expirarea mandatului.”
38. În concluzie, imunitatea funcțională pentru activitățile efectuate de judecătorii constituționali în exercițiul funcțiilor judiciare în timpul mandatului lor continuă să se aplice după încheierea acestuia. Cu privire la perioada din timpul exercitării mandatului, aceasta nu se aplică în cazul infracțiunilor obișnuite care au fost comise în timpul mandatului de către un judecător constituțional, care nu sunt acoperite de imunitatea funcțională.
C. Competența de a revizui deciziile Curții Constituționale
1. Autoritatea competentă
39. Cea de-a treia și ultima întrebare a Curții Constituționale vizează autoritatea publică competentă să stabilească constituționalitatea sau legalitatea unui act al Curții Constituționale. Problema pare să se refere la autoritatea competentă să decidă dacă un judecător constituțional – aflat în exercițiul funcțiilor judiciare – a acționat cu intenție contrar Constituției, în vederea intentării de proceduri penale în baza articolului 307 din Codul penal (Pronunţarea cu bună-ştiinţă de către judecător a unei hotărâri, sentințe, decizii sau încheieri contrare legii).[35]
40. Pare să existe trei posibilități de a răspunde la această întrebare:
41. Prima, așa cum s-a menționat în răspunsul la cea dea doua întrebare de sus, este că dacă un judecător constituțional poate fi tras la răspundere potrivit articolului 307 din Codul penal (fapt pe care trebuie să-l decidă Curtea Constituțională, având în vedere articolul 13 din Legea nr. 317-XIII), necesitatea aprecierii constituționalității sau legalității unui act al Curții Constituționale îi revine deja organului de urmărire penală. Aceasta rezultă din faptul că procurorul și tribunalul penală de drept (comun) trebuie să decidă dacă o hotărâre este vădit contrară legii (constituției). Totuși, în acest caz, eșecurile comise cu intenție ale judecătorilor constituționali în exercițiul funcțiilor, cu abuz deliberat, trebuie să conducă doar la sancțiuni, la tragerea la răspundere penală sau la tragerea la răspundere civilă doar în cazuri excepționale de deviere extremă de la principiile și standardele preeminenței dreptului și constituționalității (care pot fi stabilite de tribunalele de drept comun).
42. Cea de-a doua posibilitate este, în cazul în care interpretarea articolului 13(2) din Legea nr. 317-XIII exclude orice răspundere a judecătorilor constituționali pentru voturile sau opiniile exprimate în exercițiul obligațiilor. În acest caz, articolul 16(1) și (3) din Legea nr. 317-XIII nu sunt aplicabile infracțiunii pedepsite de articolul 307 din Codul penal (Pronunţarea cu bună-ştiinţă de către judecător a unei hotărâri, sentinţe, decizii sau încheieri contrare legii), pentru că procedurile penale împotriva judecătorilor constituționali, în nicio circumstanță, nu pot fi pornite din aceste motive (cu sau fără acordul Curții Constituționale). Dacă este așa, nu există necesitatea stabilirii constituționalității sau legalității unui act al Curții Constituționale, cu excepția cazurilor de luare de mită sau a infracțiunilor similare.
43. Cea de-a treia posibilitate este ca Curtea Constituțională să decidă că articolul 307 din Codul penal este aplicabil în coroborare cu o altă infracțiune (e.g. luarea de mită). În acest caz, ar putea exista o prezumție a ilegalității procesului de luare a deciziei de către judecător. Curtea Constituțională ar fi obligată să ridice inviolabilitatea (imunitatea procedurală) a judecătorului vizat, atât timp cât Curtea nu ajunge la concluzia că urmărirea penală a judecătorului constituțional nu echivalează cu un abuz.
44. Este de competența Curții Constituționale să decidă care din aceste posibilități sunt aplicabile, în conformitate cu Constituția Republicii Moldova.
2. Soarta deciziei „compromise” a Curții Constituționale
45. De vreme ce decizia unei Curți Constituționale este considerată definitivă, iar respectarea acesteia este conformă ordinii constituționale și în interesul certitudinii juridice, revizuirea unei hotărâri de către Curte Constituțională trebuie să fie o excepție. Acesta este cazul în care activitatea criminală a judecătorului (e.g. poate exista o înregistrare video cu judecătorul care acceptă o mită și promite să adopte o decizie într-un anumit mod) trebuie separată de însăși decizia adoptată de Curte. Judecătorul trebuie pedepsit pentru infracțiunea pe care a comis-o. Imunitatea funcțională nu acoperă infracțiunile obișnuite și, prin urmare, judecătorul trebuie tras la răspundere penală.
46. Problema constă în hotărârea însuși, dacă o opinie juridică sau o hotărâre a Curții Constituționale este compromisă ca urmare a acceptării unei mite de către un judecător – poate fi revizuită această opinie juridică sau hotărâre? Trebuie făcută o distincție între revizuirea unei hotărâri într-un caz concret, de schimbarea generală a jurisprudenței, care nu este relevantă pentru această opinie amicus curiae.
47. În general, o hotărâre intră în vigoare și devine obligatorie și pentru curte, care nu poate iniția o nouă procedură. În unele situații, poate fi nevoie de o prevedere pentru revizuirea unei hotărâri. Această condiție există adesea, de exemplu, în statele membre ale Consiliului Europei, ca urmare a unei hotărâri a Curții Europene a Drepturilor Omului, care constată că statul membru și-a încălcat obligațiile care îi revin în baza Convenție Europeană a drepturilor Omului (CEDO) și Curtea Constituțională a pronunțat o hotărâre care contribuie la această încălcare.[36]
48. În general, nu există prevederi legale care permit redeschiderea sau revizuirea unei hotărâri în cazuri precise de comitere a unor infracțiuni (e.g. luare de mită) de către un judecător constituțional în exercițiul funcției, care a condus la pronunțarea unei hotărâri compromise. Totuși, dovada luării de mită de către un judecător constituțional (condamnarea penală) poate reprezenta un element nou pentru redeschiderea unei hotărâri în baza normelor procedurale generale aplicabile. Legile privind curțile constituționale fac trimitere adesea la codurile de procedură generale (în majoritatea, civilă) care trebuie aplicate în procedurile constituționale, în subsidiar.[37]
49. În concluzie, este important ca doar Curtea Constituțională să-și poată revizui hotărârile, dacă există o probă că a fost comisă o infracțiune la adoptarea acestora (condamnarea penală a unui judecător). Nicio altă autoritate publică nu poate fi autorizată să o facă. Dacă unei autorități publice i s-ar da competența revizuirii constituționalității sau a legalității unui act al Curții Constituționale, în special în privința investigării judecătorilor constituționali pentru infracțiunile comise în exercitarea funcției (nu pentru infracțiunile obișnuite), independența Curții Constituționale ar fi compromisă. Organismele internaționale pot stabili dacă hotărârea Curții Constituționale a unui anumit stat este conformă cu obligațiile internaționale ale statului, însă concluziile lor nu pot modifica în mod direct hotărârea Curții Constituționale sau nu pot conduce la incriminarea judecătorilor care au adoptat această hotărâre. Doar dacă aceste organisme internaționale impun obligația statului de compensare a unui persoanei pentru prejudiciul provocat acesteia printr-o hotărâre a Curții Constituționale, trebuie existe posibilitatea deducerii obligației de „daune în regres” a judecătorilor.[38] Totuși, o asemenea procedură ar fi posibilă doar dacă are o bază juridică în acel stat, i.e. dacă există o legislație care prevede clar această posibilitate. Din acest motiv, este nevoie de o procedură de reexaminare internă de către Curtea Constituțională, decât de o procedură de revizuire efectuată de alte autorități publice cum ar fi Parlamentul sau Curtea Supremă (care deja examinează cazurile minore şi delicte administrative comise de judecătorii constituționali (articolul 16(2) din Legea nr. 317-XIII)). Atunci când nu există asemenea posibilitate și dacă aceasta este cerută în mod substanțial, poate fi necesar o modificare constituțională pentru a depăși hotărârea Curții Constituționale care a fost adoptată cu implicarea comiterii unei infracțiuni de către unul din judecătorii curții.
50. În concluzie, este de competența Curții Constituționale să decidă dacă Legea nr. 317-XIII cu privire la Curtea Constituțională cere acordul Curții pentru inițierea procedurilor penale împotriva unui judecător și care sunt condițiile care trebuie întrunite pentru a fi dat acest acord (vezi mai sus). Totuși, cu privire la deciziile Curții Constituționale, acestea sunt definitive, iar revizuirea lor ar trebui să constituie o excepție și să fie efectuată de însăși Curtea Constituțională. Acordarea acestei sarcini unei autorități publice ar compromite independența Curții Constituționale.
V. Concluzie
51. În opiniile sale amicus curiae, Comisia de la Veneția pune la dispoziția Curților Constituționale standardele și practicile europene cu privirela la problemele pe care le ridică acestea, astfel încât să le faciliteze analiza în discuție. Totuși, este de competența Curții Constituționale stabilirea interpretării în mod definitiv a legilor naționale și a Constituției țării vizate.
52. Cele trei întrebări adresate Comisiei de la Veneția pentru această opinie amicus curiae de către Curtea Constituțională a Republicii Moldova, în privința articolului 137 din Constituția Republicii Moldova, sunt următoarele:
a) “Este garantată independența judecătorilor constituționali într-un stat guvernat de preeminența dreptului, în eventualitatea tragerii la răspundere (i.e. penală, administrativă etc.) pentru voturile și opiniile exprimate și pentru acțiunile întreprinse în exercițiul funcției lor?
53. Judecătorii Curții Constituționale trebuie protejați prin imunitatea funcțională, care nu acoperă infracțiunile obișnuite (e.g. luarea de mită, provocarea unui accident în trafic sub influența băuturilor alcoolice). Judecătorii nu trebuie trași la răspundere pentru erorile judiciare care nu presupun rea-credință și pentru diferențele de interpretare a legii.
54. Totuși, pentru că judecătorii constituționali care, spre deosebire de judecătorii ordinari, se confruntă cu probleme constituționale fundamentale și cu chestiuni politice sensibile, eșecurile intenționate în exercițiul funcției, cu abuz deliberat, pot conduce la acțiuni disciplinare și trebuie să atragă doar sancțiuni, răspunderea penală sau civilă în cazuri excepționale de deviere extremă de la principiile și standardele preeminenței dreptului și ale Constituției.
55. Deși infracțiunile obișnuite trebuie să facă obiectul examinării tribunalului relevant competent, doar Curtea Constituțională trebuie să decidă în privința răspunderii disciplinare a judecătorilor acesteia în exercițiul funcțiilor judiciare.
b) Beneficiază judecătorii constituționali, de asemenea, de imunitate pentru voturile și opiniile exprimate în exercițiul funcției lor după încheierea mandatului lor?
56. Imunitatea funcțională pentru activitățile efectuate de judecătorii constituționali în exercițiul funcției judiciare în timpul mandatului continuă să se aplice acestor activități și după încheierea mandatului lor.
57. Totuși, aceasta nu se aplică infracțiunilor obișnuite care au fost comise în timpul mandatului de judecător constituțional, care nu sunt acoperite de imunitatea funcțională.
c) Care este autoritatea publică competentă să stabilească constituționalitatea/legalitatea unui act al Curții Constituționale, de vreme ce judecătorii constituționali se supun doar Constituției, iar actele lor sunt pronunțate în numele Republicii Moldova și sunt definitive?”
58. Atunci când un judecător constituțional a comis o infracțiune, este de competența Curții Constituționale să decidă dacă Legea nr. 317 cere acordul Curții pentru pornirea urmăririi penale împotriva unui judecător și care sunt condițiile care trebuie întrunite pentru acest acord.
59. Cu privire la deciziile sau la hotărârile Curții Constituționale, acestea sunt definitive, iar revizuirea acestora trebuie să fie o excepție și să fie efectuată de însăși Curtea Constituțională. Acordarea acestei atribuție oricărei alte autorități publice ar compromite independența Curții Constituționale. Este necesară procedura de reexaminare internă (redeschidere) de către Curtea Constituțională decât procedură de control efectuat de alte autorități publice ca Parlamentul sau ca Curtea Supremă (care deja examinează infracțiunile minore sau contravențiile comise de judecătorii constituționali, articolul 16(2) din Legea nr. 317). Dacă nu există asemenea posibilitate și dacă aceasta nu este garantată efectiv, poate fi necesară o modificare constituțională pentru depășirea hotărârii Curții Constituționale care a fost adoptată cu implicarea comiterea unei infracțiuni de către unul din judecătorii Curții.
60. Comisia de la Veneția rămâne la dispoziția Curții Constituționale sau a altor autorități ale Republicii Moldova pentru orice asistența de care au nevoie în continuare.
[1] Articolul 307. Pronunţarea unei sentinţe, decizii, încheieri sau hotărîri contrare legii (1) Pronunţarea cu bună-ştiinţă de către judecător a unei hotărîri, sentinţe, decizii sau încheieri contrare legii, se pedepseşte cu amendă în sumă de la 650 la 1150 unităţi convenţionale sau cu închisoare de pînă la 5 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de pînă la 5 ani. (2) Aceeaşi acţiune: a) legată de învinuirea de săvîrşire a unei infracţiuni grave, deosebit de grave sau excepţional de grave; [Lit.b) exclusă prin Legea nr.277-XVI din 18.12.2008, în vigoare 24.05.2009]; c) soldată cu urmări grave, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 7 ani cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de pînă la 5 ani.
[2] Articolul 137 Independenţa - Judecătorii Curţii Constituţionale sînt inamovibili pe durata mandatului, independenţi şi se supun numai Constituţiei.
[3] Articolul 13. Independenţa
1. Judecătorii Curţii Constituţionale sînt independenţi în exercitarea mandatului şi se supun numai Constituţiei.
2. Judecătorii Curţii Constituţionale nu pot fi traşi la răspundere juridică pentru voturile sau opiniile exprimate în exercitarea mandatului.
Articolul 14. Inamovibilitatea
1. Judecătorul Curţii Constituţionale este inamovibil pe durata mandatului.
2. Mandatul de judecător al Curţii Constituţionale se suspendă şi se ridică numai în cazul stabilit de prezenta lege.
3. În caz de ridicare a mandatului, judecătorul este eliberat din funcţie, în condiţiile prezentei legi.
4. Judecătorul Curţii Constituţionale poate demisiona din proprie iniţiativă.
Articolul 16. Imunitatea
1. Judecătorul Curţii Constituţionale nu poate fi reţinut, arestat, percheziţionat, cu excepţia cazurilor de infracţiune flagrantă, trimis în judecată contravenţională sau penală fără încuviinţarea prealabilă a Curţii Constituţionale.
2. Competenţa de judecată pentru infracţiunile şi delictele administrative săvîrşite de judecătorul Curţii Constituţionale aparţine Curţii Supreme de Justiţie.
3. Intentarea de acţiune penală şi cererea încuviinţării trimiterii în judecată ţin de competenţa Procurorului General.
4. De la data încuviinţării trimiterii în judecată, judecătorul Curţii Constituţionale este suspendat de drept din funcţie. În caz de condamnare definitivă, mandatul judecătorului este ridicat, în condiţiile prezentei legi.
[4] Articolul 8. Independenţa
1. Judecătorii Curţii Constituţionale sînt independenţi şi în exerciţiul mandatului se supun numai Constituţiei.
2. Judecătorii Curţii Constituţionale examinează cauzele în condiţii care exclud orice influenţă din afară asupra lor.
3. Judecătorii Curţii Constituţionale nu pot fi traşi la răspundere judiciară pentru voturile şi opiniile exprimate în exerciţiul funcţiunii, inclusiv după expirarea mandatului.
Articolul 9. Inamovibilitatea
1. Judecătorii Curţii Constituţionale sînt inamovibili pe durata mandatului.
2. Mandatul de judecător al Curţii Constituţionale încetează sau se ridică numai în cazul şi modul stabilit de Legea cu privire la Curtea Constituţională.
Articolul 10. Imunitatea
1. Judecătorul Curţii Constituţionale nu poate fi reţinut, arestat, percheziţionat, cu excepţia cazurilor de infracţiune flagrantă, trimis în judecată penală sau contravenţională fără încuviinţarea prealabilă a Curţii Constituţionale.
2. Judecătorul Curţii Constituţionale a cărui identitate nu a fost cunoscută în momentul reţinerii este eliberat imediat după stabilirea identităţii.
3. Factorul de decizie care a întreprins reţinerea judecătorului Curţii Constituţionale, surprins în flagrant delict, trebuie să comunice imediat Curţii Constituţionale. În decursul a 24 de ore aceasta decide asupra reţinerii.
4. Stabilirea de sancţiuni judecătorilor Curţii Constituţionale pentru abateri disciplinare şi a modului lor de aplicare, precum şi ridicarea mandatului, se efectuează în condiţiile prezentului cod.
[5] i.e. articolele 13, 14, și 16 din Legea cu privire la Curtea Constituțională, articolele 8-10 din Codul jurisdicției constituționale și articolul 30 din Codul penal.
[6] Raportul cu privire la preeminența dreptului (CDL-AD(2011)003rev), paragraful 65.
[7] Republica Moldova – opinia amicus curiae pentru Curtea Constituțională a Republicii Moldova privind răspunderea judecătorilor (CDLAD(2017)002), paragraful 17.
[8] Republica Moldova – opinia amicus curiae pentru Curtea Constituțională a Republicii Moldova privind imunitatea judecătorilor (CDLAD(2013)008), paragraful 22.
[9] Checklist-ul preeminenței dreptului (CDL-AD(2011)003rev), paragrafele 86-88.
[10] Kârgâzstan: Camera Constituțională a Curții Supreme de Justiției a constatat, în cauza Sultanov K.K., Nasirov T.J (30.12.2013), că independența și imunitatea judiciarului nu sunt privilegii pentru judecătorii, ci garanții împotriva presiunii externe în procesul de luare a deciziilor.
[11] Recomandării CM/Rec(2010)12 privind judecătorii: independența, eficiența și responsabilitățile, paragraful 71. Vezi, de asemenea, Grupul de state ale Consiliului Europei împotriva corupției (GRECO), Imunitățile funcționarilor publici în calitate de obstacol în lupta împotriva corupției, în lecții învățate de la cele trei runde de evaluare (2000-2010) – Articole Tematice, p. 41.
[12] Republica Moldova – opinia amicus curiae pentru Curtea Constituțională a Republicii Moldova privind răspunderea judecătorilor (CDLAD(2017)002), paragraful 17. Vezi, de asemenea, Opinia referitoare la proiectul de lege constituțională cu privire la Curtea Constituțională a Armeniei (CDL-AD(2017)011), paragrafele 36-37.
[13] Opinia referitoare la proiectul de lege constituțională cu privire la Curtea Constituțională a Armeniei (CDL-AD(2017)011), paragrafele 36-37.
[14] Opinia referitoare la proiectele de modificări la legile cu privire la sistemul judiciar din Serbia (CDL-AD(2013)005), paragrafele 18-20.
[15] Republica Moldova – Opinia cu privire la situația de constituționalitate cu trimiteri speciale la posibilitatea dizolvării Parlamentului - (CDL-AD(2019)012), paragraful 56.
[16] Ibid.
[17] Raportul adoptat la cel dea șaptelea Congres al Națiunilor Unite cu privire la prevenirea infracțiunilor și tratamentul infractorilor, care a avut loc la Milan, 26 august – 6 septembrie 1985 și aprobat prin rezoluțiile Adunării Generale 40/32 din 29 noiembrie 1985 și 40/146 din 13 decembrie 1985.
[18] Opinia cu referire la proiectele de modificări la legile cu privire la sistemul judiciar din Serbia (CDL-AD(2013)005), paragraful 21.
[19] Raportul cu privire la acțiunile care trebuie întreprinse de către statele la Recomandarea CM/Rec(2010)12 privind judecătorii: independența, eficiența și responsabilitățile (CDCJ(2016)2 definitivă), paragraful 1.
[20] Vezi, în special, Opinia privind certitudinea juridică și independența judiciarului în Bosnia și Herțegovina (CDL-AD(2012)014), paragrafele 7, 74-81 și Raportul privind independența judiciarului Partea I: Independența judecătorilor (CDL-AD(2010)004).
[21] Opinia privind certitudinea juridică și independența judiciarului în Bosnia și Herțegovina (CDL-AD(2012)014).
[22] Opinia referitoare la proiectul de lege constituțională cu privire la Curtea Constituțională a Armeniei (CDL-AD(2017)011), paragraful 36.
[23] Opinia nr. 17 (2014) cu privire la evaluarea activității judecătorilor, calității justiție și respectarea independenței judiciare, paragraful 4.
[24] Recomandării CM/Rec(2010)12 privind judecătorii: independența, eficiența și responsabilitățile, paragraful 3, CCJE Opinia nr. 3 cu privire la etica și răspunderea judecătorilor, paragraful 52; Raportul cu privire la independența sistemului judecătoresc, Partea I (CDL-AD(2010)004), paragraful 61, mituirea este calificată ca pronunțarea „în mod intenționat” a unei hotărâri contrare legii. Acest caz poate fi des întâlnit, dar nu întotdeauna, de exemplu, dacă judecătorul primește intenționat mita, însă apoi nu pronunță în mod deliberat o hotărâre contrară legii.
[25] Vezi Raportul cu privire la independența sistemului judecătoresc, Partea I (CDL-AD(2010)004), paragraful 61.
[26] Republica Moldova – opinia amicus curiae pentru Curtea Constituțională a Republicii Moldova privind imunitatea judecătorilor (CDL-AD(2013)008), paragraful 22.
[27] Republica Moldova – opinia amicus curiae pentru Curtea Constituțională a Republicii Moldova privind răspunderea judecătorilor (CDL-AD(2017)002); Opinia comună asupra proiectului de lege cu privire la răspunderea disciplinară a judecătorilor din Republica Moldova (CDL-AD(2014)006); Republica Moldova – opinia amicus curiae pentru Curtea Constituțională a Republicii Moldova privind imunitatea judecătorilor (CDL-AD(2013)008).
[28] Republica Moldova – opinia amicus curiae pentru Curtea Constituțională a Republicii Moldova privind răspunderea judecătorilor (CDL-AD(2017)002), paragraf 53. CCJE a conchis, de asemenea, în Opinia Nr. 3 (2002) cu privire la răspunderea penală a judecătorilor, care acoperă, de asemenea, principiile și procedurile care guvernează răspunderea civilă și disciplinară a judecătorilor, că nu trebuie impusă răspunderea penală judecătorilor pentru eșecurile neintenționate în exercitarea funcțiilor.
[29] Republica Moldova – opinia amicus curiae pentru Curtea Constituțională a Republicii Moldova privind răspunderea judecătorilor (CDL-AD(2017)002), paragrafele 9-21. 27.
[30] Republica Moldova – opinia amicus curiae pentru Curtea Constituțională a Republicii Moldova privind răspunderea judecătorilor (CDL-AD(2017)002), paragraful 19.
[31] Opinia cu referire la proiectele de legi cu privire la modificarea și completarea (1) Legii cu privire la procedurile constituționale și (2) Legii cu privire la Curtea Constituțională din Kârgâzstan (CDL-AD(2008)029), paragrafele 14, 48.
[32] CDCJ(2016)2 definitivă.
[33] Articolul 13. Independenţa: 1. Judecătorii Curţii Constituţionale sînt independenţi în exercitarea mandatului şi se supun numai Constituţiei; 2. Judecătorii Curţii Constituţionale nu pot fi traşi la răspundere juridică pentru voturile sau opiniile exprimate în exercitarea mandatului.
[34] Articolul 16. Imunitatea: 1. Judecătorul Curţii Constituţionale nu poate fi reţinut, arestat, percheziţionat, cu excepţia cazurilor de infracţiune flagrantă, trimis în judecată contravenţională sau penală fără încuviinţarea prealabilă a Curţii Constituţionale;; 3. Intentarea de acţiune penală şi cererea încuviinţării trimiterii în judecată ţin de competenţa Procurorului General
[35] O asemenea dispoziție există și în alte state reprezentate în Comisia de la Veneția: a existat, în special, în Georgia până în 2007 și a fost abrogată (articolul 336 § 1 din Codul penal (Pronunțarea unei hotărâri sau a unei decizii judecătorești ilegale) și în Ucraina (articolul 375 din Codul penal (Pronunțarea cu bună-știință a unei sentințe sau hotărâri ilegale de un judecători (sau mai mulți judecători)).
[36] Bosnia și Herțegovina (articolul 68(2) din Regulamentul Curții Constituționale); Republica Cehă (Legea cu privire la Curtea Constituțională); Turcia (articolul 67(2) din Legea 6216 cu privire la constituirea și regulamentul privind Curtea Constituțională). Statele membre ale Consiliului Europei au obligația, în baza articolului 46 din CEDO, să se conformeze hotărârilor definitive ale Curții Europene ale Drepturilor Omului pronunțate în cauzele în care sunt părți. Apoi, Comitetul de Miniștri a Consiliului Europei supraveghează executarea acestora și, în Recomandarea nr. R (2000) 2 privind reexaminarea sau redeschiderea unor cauze la nivel naționale ca urmare a hotărârilor pronunțate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Comitetul de Miniștri a încurajat statele membre, inter-alia, să examineze sistem juridic național având în vedere existența posibilităților adecvate de reexaminarea a cauzei, inclusiv redeschidere procedurilor, în cazurile în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat o încălcare a CEDO
(https://search.coe.int/cm/Pages/result_details.aspx?ObjectID=09000016805e2f06)
[37] Legea Curții Constituționale a Austriei, 1953, § 35.
[38] Vezi Opinia despre Proiectele de modificări la legile cu privire la sistemul judiciar din Serbia (CDL-AD(2013)005), paragrafele 18-20.