539 Accesări Draniceru v. Republica Moldova (dec.) - 31975/15
Decizia din 12.2.2019 [Secția a II-a]
Articolul 35
Articolul 35-1
Epuizarea căilor interne de atac
Remediu intern efectiv
Efectivitatea unui nou remediu pentru condițiile fizice de detenție: inadmisibilă.
Ca urmare a hotărârii din cazul Shishanov v. Republica Moldova (11353/06, 15 septembrie 2015, Nota informativă 188), Parlamentul Republicii Moldova a adoptat două legi (nr. 163 și nr. 272), completând, printre alte, un remediu pentru plângerile cu privire la condițiile de detenție. Aceste două legi au fost publicate pe 20 octombrie 2017 și, respectiv, pe 12 decembrie 2018, iar dispozițiile cu privire la noua cale de atac au intrat în vigoare pe 1 ianuarie 2019.
În drept – Articolul 35 § 1: Chiar dacă epuizarea căilor interne de atac trebuia evaluată, în principiu, la data la care a fost depusă cererea, existau excepții de la regulă care puteau fi justificate de circumstanțele unui anumit caz, în special atunci când a fost introdus un remediu, ca urmare a pronunțării unei hotărâri de către Curte, ca în situația reclamantului.
(a) Examinarea efectivității noului remediu, în baza prevederilor legale – Din motivele prezentate mai jos, Curtea a considerat că noul remediu oferea, în principiu, perspective de redresare corespunzătoare, în eventualitatea încălcării Convenției care rezulta din condițiile precare de detenție. Totuși, cum era vorba despre un remediu care exista de foarte mult timp, această analiză a fost efectuată în mod necesar de către Curte în baza dispozițiilor legale. Prin urmare, această concluzie nu a exclus, în caz de necesitate o posibilă revizuire a problemei în lumina hotărârilor pronunțate de către tribunalele naționale și a executării efective a acestora.
Curtea a observat, cu satisfacție:
– faptul că procedura referitoare la noul remediu era administrată de către un judecător care prezenta garanțiile necesare de independență și de imparțialitate și toate celelalte garanții asociate procedurilor judiciare în contradictoriu, ale cărui hotărâri erau obligatorii pentru autoritățile administrative și puteau fi puse imediat în executare;
– faptul că sarcina probei care îi revenea deținutului nu părea una excesivă;
– faptul că judecătorul era obligat, în vederea evaluării condițiilor de detenție, să țină cont de principiile stabilite de către Curte;
– faptul că termenul de trei luni acordat judecătorului pentru pronunțarea unei hotărâri nu era nerezonabil; totuși, judecătorii trebuiau să asigure respectarea strictă a acestui termen și, acolo unde circumstanțele reclamau o analiză specială, ei trebuiau să examineze un caz într-un interval de timp chiar mai scurt (compară cu Atanasov și Apostolov v. Bulgaria (dec.), 65540/16 și 22368/17, 27 iunie 2017, Nota informativă 209).
Curtea a examinat apoi măsurile preventive sau compensatorii care puteau fi obținute prin intermediul acestui nou remediu.
(i) Aspectul preventiv – În conformitate cu aceste noi prevederi, judecătorul putea dispune în privința instituției penitenciare remedierea situației timp de 15 zile; după această perioadă, serviciul penitenciar trebuia să-l informeze pe judecător cu privire la măsurile concrete întreprinse. Nu au existat probe care să sugereze că acest nou remediu nu ar oferi perspective veritabile de îmbunătățire a condițiilor precare de detenție sau că nu ar putea să le ofere deținuților posibilitatea efectivă de a se asigura că acele condiții respectau exigențele articolului 3 din Convenție.
Curtea le-a cerut în mod urgent autorităților din Republica Moldova și, în special, tribunalelor naționale, să reducă apllicarea arestului preventiv și să sporească aplicarea măsurilor neprivative de libertate alternative (compară cu Ananyev și alții v. Rusia, 42525/07 și 60800/08, 10 ianuarie 2012, Nota informativă 148).
(ii) Aspectul compensatoriu – Noile prevederi puteau fi rezumate după cum urmează:
– În cazul persoanelor care își execută condamnarea, formele de compensare erau: (i) reducerea pedepsei, pe baza unei scutiri de la o zi la trei pentru zece zile de detenție în condiții precare; (ii) atunci când o asemenea scutire nu oferea o compensație suficientă sau atunci când detenția în asemenea condiții dura mai puțin de zece zile, o compensație pecuniară de până la 100 de lei moldovenești (aproximativ 5,10 EUR 1 ianuarie 2019) pentru fiecare zi de detenție în condiții precare.
– În cazul persoanelor aflate în detenție preventivă, instanța care decidea în privința oricărei pedepse privative de libertate reduce această pedeapsă cu două zile pentru fiecare zi de detenție preventivă în condiții precare. Dacă acest lucru se dovedea imposibil, deținutul avea dreptul să solicite despăgubiri prin intermediul unei acțiuni civile.
Mai mult, din aceste dispoziții rezulta faptul că acordarea compensației pentru condițiile de detenție nu depindeau de existența unui comportament ilegal din partea celor responsabili sau din partea unei anumite autorități.
Curtea nu a considerat că suma de 5,10 EUR, suma maximă stabilită pentru o zi de detenție în condiții precare, este nerezonabilă. Este adevărat că dreptul Republicii Moldova nu stabilea nicio limită inferioară a compesației care trebuia acordată. Acestea fiind spuse, Curtea nu a putut deduce faptul că tribunalele din Republica Moldova nu ar reuși să stabilească o jurisprudență coerentă și omogenă compatibilă cu cea a Curții.
(b) Obligația imediată de a utiliza noul remediu intern – Remediul nou introdus era disponibil în cazul persoanelor care au fost condamnate sau plasate în detenție preventivă și, de asemenea, sub rezerva respectării termenelor, pentru deținuții care au fost deja eliberați. Mai mult, oricărei persoane care avea o cerere pendinte în fața Curții îi era permis un termen suplementar de 4 luni, începând cu 1 ianuarie 2009, pentru a-l utiliza.
Prin urmare, în acest caz, reclamantul a trebuit să utilizeze imediat noul remediu. Acesta putea, dacă era necesar, să formuleze o nouă cerere în fața Curții, dată fiind hotărârea care trebuie pronunțată. Aceeași obligație îi revenea oricărei persoane aflate în aceeași situație.
Concluzie: inadmisibilă (neepuizarea căilor interne de atac)
(Vezi, de asemenea, Stella și alții v. Italia (dec.), 49169/09 et al., 16 septembrie 2014, Nota informativă 177; și Domján v. Ungaria (dec.), 5433/17, 14 noiiembrie 2017, Nota informativă 212)
© Această traducere îi aparține Curții Constituționale. Originalul se găsește în baza de date HUDOC. Orice preluare a textului se va face cu următoarea mențiune: „Traducerea acestui rezumat de hotărâre a fost efectuată de către Curtea Constituțională a Republicii Moldova".