Prima   |  Media   |  Noutăţi | Parteneriat pentru diversitate între CCM şi ONU
01.02
2017

Parteneriat pentru diversitate între CCM şi ONU

685 Accesări    

Curtea Constituțională și Oficiul Înaltului Comisar ONU pentru Drepturile Omului (OHCHR) din Chișinău au inițiat discuții pentru lansarea unui parteneriat de facilitare a integrării instituționale a grupurilor sociale subreprezentate.

Reprezentanții OHCHR au împărtășit din experiența proprie în această materie și despre acțiunile întreprinse pentru a angaja reprezentanți ai acestor categorii sociale în cadrul propriei instituții.

În context, Președintele CCM, Alexandru Tănase, a menționat că Curtea Constituțională are misiunea de a promova și proteja drepturile omului și este deschisă să participe la integrarea grupurilor sociale vulnerabile.

Astfel, Curtea și-a expus intenția de a oferi stagii și a încuraja angajarea persoanelor care provin din grupuri subreprezentate, care corespund cerințelor profesionale.

De asemenea, dl Tănase a menționat acţiunile întreprinse de CCM în vederea facilitării accesibilităţii instituţiei, inclusiv despre construcţia unei rampe de acces şi a altor instalaţii destinate persoanelor cu deficienţe locomotorii, traducerea Constituţiei în limbile grupurilor etnice şi în versiunea Braille, precum şi despre inițierea unei versiuni a site-ului oficial al instituției într-un format accesibil persoanelor cu deficienţe de vedere.

 

La rândul lor, reprezentanții ONU s-au arătat deschiși pentru a sprijini Curtea Constituțională în cadrul inițiativelor de promovare a incluziunii sociale.

 
Arrow Prev

              

Arrow Next
Tel.: +373 22 25-37-08
Fax.: +373 22 25-37-44
Total vizitatori: 2209361  //   Vizitatori ieri: 2232  //   azi: 1216  //   Online: 138


Acces rapid