Prima   |  Media   |  Noutăţi | Curtea Constituțională a Republicii Moldova a devenit beneficiar al unui proiect regional finanțat de Lituania
03.06
2016

Curtea Constituțională a Republicii Moldova a devenit beneficiar al unui proiect regional finanțat de Lituania

5287 Accesări    

Curtea Constituțională a R. Moldova (CCM) a devenit beneficiar al proiectului "Asistență pentru Curțile Constituționale din Georgia, Republica Moldova și Ucraina în Asigurarea Implementării și Protecției Principiilor Statului de Drept". Proiectul este finanțat de Programul de Cooperare pentru Dezvoltare și Promovare a Democrației, al Ministerului Afacerilor Externe al Lituaniei și este implementat de către Curtea Constituțională a Lituaniei.

Scopul acestui proiect este de a fortifica rolul CCM și al CC a Georgiei și Ucrainei în asigurarea implementării și protecției principiilor fundamentale ale statului de drept. Acest lucru urmează a fi realizat prin intermediul schimbului de bune practici și a experienței relevante cu reprezentanții acestor Curți Constituționale. În același timp, în aceste țări vor fi create premise care vor contribui la introducerea și consolidarea principiilor fundamentale ale democrației în regiunea Parteneriatului Estic al Uniunii Europene.

Luând în considerare că Republica Moldova, Georgia și Ucraina implementează în prezent reforme importante și complexe, orientate spre integrarea europeană, necesitatea curților constituționale ale acestor țări să coopereze mai activ în domeniul implementării și protecției principiilor statului de drept a și constituit principalul stimulent de a implementa un astfel de proiect. Pe durata implementării proiectului, se va desfășura un forum al judecătorilor Curților Constituționale din Georgia, Lituania, Republica Moldova, și Ucraina cu scopul de a discuta problemele apărute în instituțiile de justiție constituțională ale țărilor partenere, pentru a  asigura respectarea principiilor statului de drept, de a prezenta experiența relevantă a Lituaniei și a altor țări partenere, precum și de a discuta posibilele soluții la aspectele problematice. Iar la subiectul problemelor legate de implementarea și protecția principiilor statului de drept, urmează a fi lansată o publicație comună a participanților proiectului.

Traducerea în limba engleză a acestui comunicat este disponibilă aici.

 
Tel.: +373 22 25-37-08
Fax.: +373 22 25-37-46
Total vizitatori: 5233152  //   Vizitatori ieri: 3422  //   azi: 992  //   Online: 102
Acces rapid