Prima   |  Media   |  Noutăţi | Validarea unor mandate de deputat
04.09
2015

Validarea unor mandate de deputat

5618 Accesări    

La 4 septembrie 2015 Curtea Constituţională a pronunţat hotărârea privind validarea unor mandate de deputat în Parlamentul Republicii Moldova (Sesizarea nr. 34e/2015)

Circumstanţele cauzei

La 31 liulie 2015, prin Hotărârea nr.170, Parlamentul a declarat vacante mandatele de deputat, după cum urmează:

- două mandate de deputat pe lista Partidului Liberal Democrat din Moldova, ca urmare a demisiei deputaţilor Valeriu Streleţ şi Anatolie Dimitriu;

- două mandate de deputat pe lista Partidului Democrat din Moldova, ca urmare a demisiei deputaţilor Nicolae Molozea și Vladimir Plahotniuc;

- cinci mandate de deputat pe lista Partidului Liberal, ca urmare a demisiei deputaţilor Gheorghe Brega, Anatolie Şalaru, Iurie Chirinciuc, Valeriu Munteanu şi Corina Fusu.

Prin Hotărârea nr. 3927 din 18 august 2015, Comisia Electorală Centrală a luat act de vacanţa a 9 mandate de deputat și a înaintat Curţii Constituţionale propunerea de a declara aleşi în calitate de deputaţi în Parlamentul Republicii Moldova, cu validarea mandatului, pe dnii Nae-Simion Pleşca şi Octavian Grama, candidaţi supleanţi pe lista Partidului Liberal Democrat din Moldova; dna Elena Bacalu şi dl Corneliu Dudnic, candidaţi supleanţi pe lista Partidului Democrat din Moldova; dnii Roman Boţan, Ştefan Vlas, Petru Cosoi, dna Alina Zotea şi dl Artur Gutium, candidaţi supleanţi pe lista Partidului Liberal.

Sesizarea a fost judecată de către Curtea Constituţională, în următoarea componenţă:

Dl Alexandru TĂNASE, preşedinte, 

Dl Aurel BĂIEŞU,

Dl Igor DOLEA,

Dl Victor POPA, judecători

 

Concluziile Curţii


Audiind argumentele părţilor și examinând materialele dosarului, Curtea a reținut că, în conformitate cu prevederile articolului 62 din Constituţie, Curtea Constituţională, la propunerea Comisiei Electorale Centrale, hotărăşte validarea mandatului de deputat sau nevalidarea lui în cazul încălcării legislaţiei electorale. De asemenea, potrivit articolului 69 alin. (1) din Constituţie, deputaţii intră în exerciţiul mandatului sub condiţia validării. 

Curtea a menționat că la 9 decembrie 2014, prin Hotărârea nr.29, Curtea Constituţională a confirmat rezultatele alegerilor pentru Parlamentul Republicii Moldova din 30 noiembrie 2014, cu validarea mandatelor deputaţilor aleşi, și a confirmat listele candidaților supleanți la funcția de deputat în Parlamentul Republicii Moldova. Astfel, dnii Nae-Simion Pleşca şi Octavian Grama se regăsesc pe lista Partidului Liberal Democrat din Moldova, dna Elena Bacalu şi dl Corneliu Dudnic se regăsesc pe lista Partidului Democrat din Moldova, dnii Roman Boţan, Ştefan Vlas, Petru Cosoi, dna Alina Zotea şi dl Artur Gutium se regăsesc pe lista Partidului Liberal.

Curtea a constatat că candidaţii supleanţi, dl Nae-Simion Pleşca, dl Octavian Grama, dna Elena Bacalu, dl Corneliu Dudnic, dl Roman Boţan, dl Ştefan Vlas, dl Petru Cosoi, dna Alina Zotea şi dl Artur Gutium au prezentat Comisiei Electorale Centrale declaraţiile, prin care au acceptat mandatul de deputat în Parlamentul Republicii Moldova, asumându-şi obligaţia de a înlătura incompatibilităţile în termenele prevăzute de lege, iar în şedinţa plenară a Curții nu au fost stabilite circumstanţe de natură să împiedice validarea mandatului.


Hotărârea Curţii 

Pornind de la argumentele invocate mai sus, se declară aleşi în calitate de deputaţi în Parlamentul Republicii Moldova, cu validarea mandatului:

- Nae-Simion Pleşca, Octavian Grama pe lista Partidului Liberal Democrat din Moldova;

- Elena Bacalu, Corneliu Dudnic pe lista Partidului Democrat din Moldova;

- Roman Boţan, Ştefan Vlas, Petru Cosoi, Alina Zotea, Artur Gutium pe lista Partidului Liberal.


Hotărârea Curţii Constituţionale este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

 
Tel.: +373 22 25-37-08
Fax.: +373 22 25-37-46
Total vizitatori: 4857419  //   Vizitatori ieri: 3001  //   azi: 1817  //   Online: 63
Acces rapid