Categorii Categorii
Prima   |  Media   |  Noutăţi | Curtea a examinat constituționalitatea temeiurilor pentru recursul în anulare
10.11
2020

Curtea a examinat constituționalitatea temeiurilor pentru recursul în anulare

1361 Accesări    

Marți, 10 noiembrie 2020, Curtea Constituțională a pronunțat o hotărâre privind controlul constituționalității unor prevederi din articolul 453 alin. (1) din Codul de procedură penală, adoptat prin Legea nr. 122 din 14 martie 2003.

Circumstanțele cauzei

La originea cauzei s-a aflat sesizarea depusă de dl deputat Angel Agache.

Autorul sesizării i-a solicitat Curții să declare neconstituțional articolul 453 alin. (1) din Codul de procedură penală al Republicii Moldova, în măsura în care acesta nu permite formularea unui recurs în anulare separat sau după trecerea a șase luni de la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătoreşti, în cazul în care Curtea Europeană informează Guvernul Republicii Moldova despre depunerea cererii. 

Analiza Curții:

Curtea a analizat sesizarea prin prisma articolelor 20 și 119, în coroborare cu articolele 23 și 54 din Constituție.

Curtea a reținut că dreptul de acces la un tribunal, a cărui încălcare a fost evidențiată de autorul sesizării, poate fi supus, în general, limitărilor (Deweer v. Belgia, § 49; Kart v. Turcia [MC], § 67). Totuși, limitările nu trebuie să restrângă exercițiul dreptului de o asemenea manieră încât să atingă însăși esența dreptului.

De asemenea, Curtea a reținut că scopul legitim urmărit prin reglementarea articolului 453 alin. (1) din Codul de procedură penală și care poate fi dedus în mod rezonabil constă, inter alia, în garantarea unor căi extraordinare de atac în vederea evitării unei condamnări la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, pentru pretinsa încălcare la nivel național a unui drept sau a mai multor drepturi garantate de Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Mai mult, în opinia Curții, legislatorul a urmărit să consolideze capacitatea instanțelor naționale de a proteja drepturile fundamentale în conformitate cu prevederile constituționale și cu obligațiile internaționale ale statului Republica Moldova.

Curtea a observat că utilizarea termenului „inclusiv” de către legislator în articolul 453 alin. (1) din Cod ridică probleme privind calitatea legii. Utilizarea acestui termen lasă spațiu pentru interpretarea potrivit căreia, odată formulat un recurs în anulare în cazul în care un viciu fundamental în cadrul procedurii precedente a afectat hotărârea atacată, nu mai poate fi formulat un recurs separat atunci când Curtea Europeană a Drepturilor Omului informează Guvernul Republicii Moldova despre depunerea cererii.

Curtea a constatat că interpretarea termenului „inclusiv” din articolul 453 alin. (1) prin coroborare cu dispozițiile articolului 454 din Cod poate să conducă, ab absurdo, în unele cazuri la o concluzie contrară așteptării legitime a destinatarilor legii.

În acest context, Curtea a notat că interpretarea pe care o poate impune utilizarea termenului „inclusiv” face ca norma contestată să fie incertă, să contravină standardului calității legii și să încalce dreptul de acces liber la justiție, la un proces echitabil, deplin și obiectiv, fiind de natură să conducă la condamnări ale statului Republica Moldova de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

Declararea recursului în anulare atunci când Curtea Europeană informează Guvernul Republicii Moldova despre depunerea cererii nu poate obliga Curtea Supremă de Justiție să admită acest recurs ipso facto și nici nu poate servi ca motiv de inadmisibilitate pentru că este un recurs repetat, dat fiind faptul că în procedura anterioară a fost examinat un recurs în anulare în același dosar, în termenul de șase luni de la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești.

Având în vedere esența articolului 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, precum și pe cea a articolelor 20 și 119 din Constituție, se impune examinarea separată a unor asemenea recursuri în anulare în scopul constatării existenței sau lipsei vreunui viciu fundamental în cadrul procedurii precedente. În caz contrar, recursul în anulare fundamentat pe informarea Curții Europene a Drepturilor Omului comunicată Guvernului Republicii Moldova devine unul teoretic și iluzoriu.
Luând în considerare unul din scopurile urmărite de prevederile contestate, i.e. garantarea exercitării unor căi extraordinare de atac în vederea evitării unei condamnări la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, dar și evitarea unei încălcări a dreptului de acces la un tribunal, provocate de formularea incertă a acestui articol, care afectează așteptarea legitimă a destinatarilor legii, Curtea a considerat neconstituțional termenul „inclusiv" din articolul 453 alin. (1) din Codul de procedură penală pe motiv că contravine articolelor 20 și 119, coroborate cu articolele 23 și 54 din Constituție.

Așadar, pentru remedierea situației și pentru garantarea caracterului efectiv al dreptului de acces la un tribunal, Curtea a emis o Adresă Parlamentului în vederea modificării articolului 453 alin. (1) din Codul de procedură penală în conformitate cu această Hotărâre, astfel încât hotărârile irevocabile să poată fi atacate cu recurs în anulare: a) în cazul în care un viciu fundamental în cadrul procedurii precedente a afectat hotărârea atacată, precum și b) în cazul în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului informează Guvernul Republicii Moldova despre depunerea cererii, informare din care se poate deduce existența unui viciu fundamental în cadrul procedurii precedente care a afectat hotărârea atacată. 

Concluziile Curții

Pornind de la cele menționate, Curtea a admis parțial sesizarea depusă de dl Angel Agache, deputat în Parlamentul Republicii Moldova.

Curtea a  declarat neconstituțional textul „inclusiv” din articolul 453 alin. (1) din Codul de procedură penală al Republicii Moldova.

Până la modificarea articolului 453 alin. (1) din Codul de procedură penală, în sensul conformării sale cu hotărârea Curții, hotărârile irevocabile pot fi atacate cu recurs în anulare:

a) în cazul în care un viciu fundamental în cadrul procedurii precedente a afectat hotărârea atacată, precum și

b) în cazul în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului informează Guvernul Republicii Moldova despre depunerea cererii, informare din care se poate deduce existența unui viciu fundamental în cadrul procedurii precedente care a afectat hotărârea atacată.

Această hotărâre este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

 
Informații sesizări.:
+373 22 25-37-20
Relații cu presa.:
+373 69349444
Acces rapid