Prima   |  Media   |  Noutăţi | Ședința Curții din 9 aprilie 2020
09.04
2020

Ședința Curții din 9 aprilie 2020

4567 Accesări    

Prin Decizia nr. 39 din 9 aprilie 2020, Curtea Constituțională a admis cererea dlui Dinu Plîngău, deputat în Parlamentul Republicii Moldova, și a suspendat acțiunea Legii nr. 56 din 2 aprilie 2020 privind instituirea unor măsuri de susţinere a cetăţenilor şi a activităţii de întreprinzător în perioada stării de urgenţă şi modificarea unor acte normative, până la soluţionarea în fond a cauzei.

De asemenea, Curtea a conexat sesizările nr. 49a/2020, nr. 51a/2020, nr. 52a/2020 și nr. 53a/2020 într-un singur dosar, atribuindu-i numărul 49a/2019. Printr-o Decizie Curtea a declarat admisibile sesizările menționate, fără a prejudeca fondul cauzei. 

Luni, pe 13 aprilie 2020, la ora 12:00, Curtea Constituțională va examina sesizările conexate sub nr. 49a/2020 prin care se solicită controlul constituționalității Legii nr. 56 din 2 aprilie 2020 privind instituirea unor măsuri de susţinere a cetăţenilor şi a activităţii de întreprinzător în perioada stării de urgenţă şi modificarea unor acte normative. 

Curtea reamintește că, în scopul prevenirii răspândirii infecțiilor respiratorii provocate de virusul COVID-19, accesul publicului și al presei la ședința publică din 13 aprilie 2020, ora 12:00 va fi interzis. 

La ședința Curții va fi permis doar accesul părților, celelalte persoane interesate o vor putea urmări, în regim on-line, pe site-ul www.constcourt.md.

 

 
Tel.: +373 22 25-37-08
Fax.: +373 22 25-37-46
Total vizitatori: 6213812  //   Vizitatori ieri: 3506  //   azi: 1216  //   Online: 66
Acces rapid