Prima   |  Media   |  Noutăţi | Curtea a confirmat rezultatele referendumului republican consultativ din 24 februarie 2019
14.03
2019

Curtea a confirmat rezultatele referendumului republican consultativ din 24 februarie 2019

752 Accesări    

Pe 14 martie 2019, Curtea Constituţională a examinat în şedinţă publică sesizarea din 4 martie 2019 depusă de către Comisia Electorală Centrală şi a confirmat rezultatele referendumului republican din 24 februarie 2019. Şedinţa Curţii a avut loc cu participarea reprezentantului Comisiei Electorale Centrale şi a reprezentantului Parlamentului, care şi-au prezentat poziţiile în faţa Curţii.

Curtea a constatat că rezultatul referendumului depinde de îndeplinirea cumulativă a două condiții: una referitoare la numărul minim de cetățeni care trebuie să participe la referendum pentru ca acesta să fie valabil (cvorumul legal de participare) şi una referitoare la numărul de voturi valabil exprimate, care determină rezultatul referendumului. Aceste condiții sunt prevăzute de articolul 181 şi, respectiv, de articolul 178 alin. (1) din Codul electoral.

Din datele comunicate Curții Constituționale de către Comisia Electorală Centrală rezultă că condiția referitoare la cvorumul de participare a fost îndeplinită, iar cu privire la rezultate, pentru ambele întrebări supuse referendumului, majoritatea cetățenilor a votat pentru.

Din examinarea documentelor trimise de către Comisia Electorală Centrală rezultă că referendumul s-a desfăşurat cu respectarea dispoziţiilor prevăzute de lege, neînregistrându-se încălcări sau incidente de natură să conducă la modificarea rezultatului referendumului.

Prin urmare, având în vedere cele menționate, precum și faptul că la Curtea Constituţională nu a fost depusă nicio cerere de contestare a rezultatelor referendumului republican consultativ din 24 februarie 2019, Curtea a confirmat rezultatele acestui referendum. Ea a hotărât:

Confirmarea rezultatelor referendumului republican consultativ din 24 februarie 2019.

A constatat :

- din totalul de 2 803 608 de persoane înscrise în listele electorale de bază, la vot au participat 1 144 261 de alegători (39,78%), dintre care 744 529 au votat pentru la întrebarea „Sunteți pentru reducerea numărului deputaților din Parlament de la 101 la 61?”, iar 266 188 au votat contra.

- din totalul de 2 804 079 de persoane înscrise în listele electorale de bază, la vot au participat 1 143 397 de alegători (39,74%), dintre care 808 266 au votat pentru la întrebarea „Sunteți pentru ca poporul să poată revoca (demite) deputații din funcție dacă nu își îndeplinesc corespunzător obligațiile lor?”, iar 202 497 au votat contra.

Această hotărâre este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

 
Tel.: +373 22 25-37-08
Fax.: +373 22 25-37-46
Total vizitatori: 4933534  //   Vizitatori ieri: 2891  //   azi: 1396  //   Online: 50
Acces rapid