Soluția Curții Constituționale în problema vaccinării copiilor și a accesului acestora în instituțiile educaționale şi de recreere

Marți, 30 octombrie 2018, Curtea Constituțională a pronunțat o hotărâre cu referire la constituționalitatea articolului 52 alin. (6) din Legea nr. 10 din 3 februarie 2009 privind supravegherea de stat a sănătăţii publice și a pct. 21 subpct. 1) lit. e) din Programul Naţional de imunizări pentru anii 2016-2020, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1113 din 6 octombrie 2016.

Circumstanțele cauzei:
La originea cauzei se află sesizarea depusă la Curtea Constituțională pe 1 octombrie 2018, în baza articolelor 135 alin. (1) lit. a) din Constituţie, 25 lit. g) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi 38 alin. (1) lit. g) din Codul jurisdicţiei constituţionale, de către dl Vladimir Odnostalco, deputat în Parlamentul Republicii Moldova, pentru controlul constituționalității articolului 52 alin. (6) din Legea nr. 10 din 3 februarie 2009 privind supravegherea de stat a sănătăţii publice și a pct. 21 subpct. 1) lit. e) din Programul Naţional de imunizări pentru anii 2016-2020, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1113 din 6 octombrie 2016.

Dispozițiile contestate prevăd că admiterea copiilor în colectivităţi şi instituţii educaţionale şi de recreere este condiţionată de faptul vaccinării lor profilactice sistematice.

În opinia autorului sesizării, aceste prevederi limitează, între altele, accesul la educație al copiilor.

Analiza Curții:
Având în vedere relevanța argumentelor care i-au fost prezentate, Curtea a analizat această cauză prin prisma articolelor 28 (care garantează dreptul la viața privată) și 35 (care garantează dreptul la învățătură), coroborate cu articolul 16 (care garantează principiul egalității) din Constituție.

Curtea a observat că problema ridicată în această cauză – condiționarea admiterii copiilor în colectivități și în instituțiile educative și de recreere de vaccinarea acestora – reprezintă o practică contestată și în fața tribunalelor naționale superioare ale altor statelor. Astfel, hotărârea Zucht v. King, 260 U.S. 174 (1922), pronunțată de către Curtea Supremă a Statelor Unite, prezintă o situație de fapt similară cu cea din acest caz. Aici au fost contestate ordonanțele municipale din San Antonio, Texas, care condiționau admiterea la școlile publice și private de administrarea vaccinurilor. Judecătorul Brandeis, care a elaborat opinia Curții Supreme, a subliniat faptul că aceste ordonanțe nu le confereau autorităților o putere arbitrară, ci o discreție largă, pe care o presupunea protecția sănătății publice. Cererea reclamantei Rosalyn Zucht a fost respinsă, pentru că nu ridica probleme substanțiale din perspectiva Constituției.

Curtea Constituțională a Serbiei s-a pronunțat, prin hotărârea IUz-48/2016 din 26 octombrie 2017, cu privire la constituționalitatea și conformitatea cu anumite tratate internaționale ratificate de către Serbia a unor prevederi ale Legii privind protecția populației împotriva bolilor transmisibile. Analizând, în special, susținerile potrivit cărora copiii nevaccinați ar fi discriminați în comparație cu copiii vaccinați, pentru că sunt privați de dreptul lor constituțional la educație, Curtea din Serbia a reținut că admiterea copiilor în instituțiile de învățământ este condiționată de vaccinarea lor. Acest fapt nu poate fi corelat cu discriminarea în materia dreptului la educație. Motivul constă în realitatea potrivit căreia tuturor copiilor de anumite vârste trebuie să li se administreze vaccinuri, cu excepția celor cărora vaccinurile nu le sunt contraindicate. Această obligație se referă, în conformitate cu principiul egalității în fața legii, la toate persoanele care sunt incluse într-un grup. Nu se poate considera că sunt discriminate persoanele care refuză vaccinarea, adică persoanele care nu respectă obligația legală, în comparație cu persoanele care au respectat această obligație, pentru că cele două categorii nu se află într-o situație similară.

La rândul său, Curtea a reținut, cu titlu preliminar, că textele normative criticate sunt suficient de clare pentru destinatarii lor (i.e. părinții/tutorii copiilor și autoritățile de resort). În consecință, ea a considerat că este respectat standardul calității legii.

Curtea a remarcat că scopurile legitime pe care le urmăresc prevederile normative contestate au în vedere protecția sănătății copiilor, precum și protecția sănătății publice de bolile grave a căror răspândire se intensifică atunci când rata vaccinării scade. Mijloacele alese pentru realizarea acestor scopuri constau în limitarea accesului în colectivităţi şi instituţii educative şi de recreere a copiilor nevaccinați, care nu au contraindicații în acest sens, pentru o perioadă limitată de timp, până la vaccinarea lor. Curtea a constatat că, deocamdată, nu există o măsură mai puțin intruzivă pentru dreptul la viață privată și pentru dreptul la educație, dar care să realizeze la fel de eficient scopurile legitime urmărite.

În continuare, Curtea a trebuit să pună în balanță, pe de o parte, principiul protecției sănătății cu, pe de altă parte, principiul accesului la educație și principiul respectării vieții private.

Curtea a pornit de la premiza riscurilor reduse ale vaccinării și a beneficiilor semnificative ale acesteia, așa cum o denotă un consens larg existent în comunitatea științifică medicală.

Curtea a subliniat că refuzul vaccinării unui copil în privința căruia nu există contraindicații în acest sens nu atrage doar interdicția legală de admitere a acestuia în colectivități și în instituțiile educaționale și de recreere, ci și riscul îmbolnăvirii lui. Afectarea sănătății acestuia manifestă efecte negative și în privința altor drepturi ale sale.

Totodată, Curtea a reținut că există copii cărora le este contraindicată vaccinarea, dar care pot fi admiși în colectivități și în instituțiile educaționale și de recreere. Sănătatea acestor copii este periclitată de o eventuală admitere în aceste colectivități și instituții a copiilor nevaccinați, în privința cărora nu există contraindicații în acest sens, și care ar putea fi purtători de boli transmisibile. Nu pot fi ignorate consecințele acțiunii unui individ asupra semenilor săi inocenți. În acest caz, drepturile persoanei nu sunt exercitate într-un vid existențial, ci într-o societate organizată.

Restricția admiterii în colectivități și în instituțiile educaționale și de recreere a copiilor nevaccinați, dar care pot fi vaccinați, nu reprezintă o măsură foarte drastică în privința dreptului la educație și a dreptului la respectarea vieții private. Copiii părinților care nu vor ca aceștia să fie vaccinați, deși nu există contraindicați în acest sens, au la dispoziție metode alternative de învățare. De asemenea, din punctul de vedere al recreerii copiilor părinților care nu vor ca aceștia să fie vaccinați, deși nu există contraindicați în acest sens, exercițiul vieții private sociale nu reprezintă un aspect central al dreptului lor la respectarea vieții private.

Revendicările părinților care vor ca copiii lor nevaccinați și care pot fi vaccinați să poată participa la viața socială a comunității, prin admiterea în colectivitățile și în instituțiile educaționale și de recreere, au o pondere importantă, însă care nu depășește ponderea protecției sănătății unor persoane inocente.

Mai mult, Curtea a notat că tratamentul diferențiat al copiilor vaccinați, în comparație cu copiii nevaccinați, dar care pot fi vaccinați, din perspectiva admiterii lor în colectivități și în instituțiile educaționale și de recreere este, din acest punct de vedere, justificat în mod obiectiv și rezonabil.

În consecință, Curtea a reținut că prevederile articolului 52 alin. (6) din Legea privind supravegherea de stat a sănătății publice sunt conforme cu articolele 28, 35 și 16 din Constituția, în măsura în care nu le sunt aplicabile copiilor în privința cărora există contraindicații medicale argumentate și documentate. De asemenea, prevederile pct. 21 subpct.1) lit. e) din Programul Național de Imunizări pentru anii 2016-2020, aprobat prin hotărârea Guvernului nr. 1113 din 6 octombrie 2016, nu contravin articolelor 28, 35 și 16 din Legea fundamentală.

Concluziile Curții:
Pornind de la cele menționate, Curtea a recunoscut constituționale prevederile articolului 52 alin. (6) din Legea privind supravegherea de stat a sănătății publice, în măsura în care nu le sunt aplicabile copiilor în privința cărora există contraindicații medicale argumentate și documentate. 

Ea a recunoscut constituționale prevederile pct. 21 subpct.1) lit. e) din Programul Național de Imunizări pentru anii 2016-2020, aprobat prin hotărârea Guvernului nr. 1113 din 6 octombrie 2016. 

Această hotărâre este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova. 

Acest comunicat de presă este disponibil și în limba engleză.