Prima   |  Media   |  Noutăţi | Consiliul Superior al Magistraturii şi Parlamentul au sarcina constituţională comună de desemnare a judecătorilor, preşedintelui şi vicepreşedinţilor Curţii Supreme de Justiţie
09.11
2011

Consiliul Superior al Magistraturii şi Parlamentul au sarcina constituţională comună de desemnare a judecătorilor, preşedintelui şi vicepreşedinţilor Curţii Supreme de Justiţie

5561 Accesări    

Comunicat de presă




Emis de Serviciul de presă al Curţii Constituţionale
______________________________________________________________________________________________________________________________
09.11.2011

 

Consiliul Superior al Magistraturii şi Parlamentul au sarcina constituţională comună de desemnare a judecătorilor, preşedintelui şi vicepreşedinţilor Curţii Supreme de Justiţie

(Sesizarea nr. 32b/2011)

 

La 9 noiembrie 2011 Curtea Constituţională a pronunţat hotărârea privind  interpretarea articolului 116 alin. (4) din Constituţie. Hotărârea a fost expediată pentru publicare la Monitorul Oficial.

 

Circumstanţele cazului

 

La originea cauzei se află sesizarea depusă la Curtea Constituţională la 10 octombrie 2011 în temeiul articolelor 135 alin. (1) lit.b) din Constituţie, 25 alin.(1) lit. g) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi 38 alin.(1) lit. g) din Codul Jurisdicţiei Constituţionale de deputatul în Parlament, dna Raisa Apolschii, privind interpretarea articolului 116 alin. (4) din Constituţie, potrivit căruia „Preşedintele, vicepreşedinţii şi judecătorii Curţii Supreme de Justiţie sînt numiţi în funcţie de Parlament la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii”. 

 

Prin sesizare s-a solicitat să se explice:

 

a) Care este întinderea competenţei Parlamentului în procesul de numire a judecătorilor, preşedintelui şi vicepreşedinţilor Curţii Supreme de Justiţie; hotărârea acestuia are semnificaţia unui act decizional sau de validare/învestitură?

 

b) În ce termen urmează Parlamentul să se pronunţe privind numirea judecătorilor, preşedintelui şi vicepreşedinţilor Curţii Supreme de Justiţie după prezentarea propunerii respective de către Consiliul Superior al Magistraturii.

 

c) Dacă, în cazul depunerii de către judecător a cererii de demisie, se aplică legislaţia muncii, fiind suficientă hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii, sau este necesară o hotărâre a Parlamentului.

 

Autorul sesizării a pretins, în special, că întrucât Constituţia şi legea stipulează că judecătorii, preşedintele şi vicepreşedinţii Curţii Supreme de Justiţie sunt numiţi în funcţie numai la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii, acesta având un rol primar, eventuala omisiune a Parlamentului de a da curs propunerii Consiliului Superior al Magistraturii ar compromite rolul acestuia, în calitatea sa de organ constituţional al autoadministrării judecătoreşti şi de garant al independenţei sistemului judecătoresc, şi competenţa pe care o are în virtutea articolului 123 din Constituţie de a asigura numirea în funcţie a judecătorilor, preşedintelui şi vicepreşedinţilor Curţii Supreme de Justiţie, precum şi drepturile acestor persoane de a fi numite în funcţie.

 

Sesizarea a fost examinată de către Curtea Constituţională, în următoarea componenţă:

 

Dl Alexandru TĂNASE, preşedinte, judecător-raportor,

Dl Dumitru PULBERE,

Dl Victor PUŞCAŞ,

Dl Petru RAILEAN,

Dna Elena SAFALERU,

Dna Valeria ŞTERBEŢ, judecători

 

Concluziile Curţii

 

Audiind argumentele părţilor, Curtea a reţinut că sesizarea vizează în esenţă întinderea competenţei fiecăreia dintre cele două autorităţi – Parlamentul şi Consiliul Superior al Magistraturii – în procesul de numire a judecătorilor, preşedintelui şi vicepreşedinţilor Curţii Supreme de Justiţie.

 

În acest sens, Curtea a reţinut că sesizarea se referă la un ansamblu de elemente şi principii cu valoare constituţională interconexate, precum separaţia şi colaborarea puterilor în stat şi independenţa justiţiei.

 

Curtea a subliniat importanţa fundamentală a principiului separaţiei şi cooperării puterilor ca principiu de organizare a statului de drept.

 

Curtea a menţionat că separaţia puterilor nu este una rigidă, absolută, deoarece ar conduce la blocaje şi dezechilibre instituţionale. De aceea, în arhitectura instituţională a statului, principiul separaţiei puterilor în stat ia forma delimitării unor autorităţi publice independente (una faţă de cealaltă), cu prerogative diferite (prin care se realizează activităţi specifice), dar şi a colaborării dintre puteri dublată de controlul reciproc.

 

În acest context, Curtea a reţinut că principiul echilibrului instituţional, cunoscut astăzi sub denumirea „checks and balances” (în traducere aproximativă din limba engleză însemnând „sistemul de frâne şi contrabalanţe”), stă la baza democraţiei şi presupune echilibrul puterilor şi controlul lor reciproc, astfel încât puterile statale să aibă aproximativ aceeaşi pondere, adică să fie echilibrate, pentru a se putea limita reciproc, evitând astfel ca puterea statală să fie folosită în mod abuziv. Acest sistem de frâne şi contrabalanţe reprezintă condiţia sine qua non a democraţiei moderne, împiedicând omnipotenţa legislativului, pe cea a executivului sau a judiciarului.

 

În cadrul sistemului de frâne şi contrabalanţe, decurgând din aplicarea principiului separaţiei puterilor în stat, deosebit de importantă pentru asigurarea statului de drept este existenţa unei justiţii independente, în sensul unui sistem de organe ce are menirea să înfăptuiască activitatea jurisdicţională, distinct de puterea legiuitoare şi de cea executivă, şi capabil să se sustragă influenţelor acestora.

 

În acest context, Curtea a reiterat că desemnarea şi destituirea judecătorilor şi preşedinţilor de instanţe se realizează cu participarea a cel puţin două autorităţi: pe de o parte, Consiliul Superior al Magistraturii şi, pe de altă parte, Preşedintele sau Parlamentul, după caz.

 

Astfel, în virtutea normelor constituţionale, la numirea judecătorilor în funcţie participă:  (1) Consiliul Superior al Magistraturii, care asigură numirea judecătorilor în funcţie prin selectarea candidaturilor şi prezentarea propunerilor, după caz, Preşedintelui Republicii Moldova şi Parlamentului în vederea desemnării, (2) Preşedintele Republicii Moldova şi Parlamentul care, în baza atribuţiilor ce le revin, procedează la numirea  judecătorilor propuşi de către Consiliul Superior al Magistraturii.

 

Curtea a menţionat că, având în vedere faptul că Parlamentul şi Consiliul Superior al Magistraturii trebuie să acţioneze în comun în vederea îndeplinirii misiunii de numire a judecătorilor, preşedintelui şi vicepreşedintelui Curţii Supreme de Justiţie, este normal să existe angrenaje instituţionale care să facă legătura între ele, precum este Comisia juridică, pentru numiri şi imunităţi a Parlamentului. Astfel, sistemul legislativ este conceput pe baza sarcinii constituţionale comune a Consiliului Superior al Magistraturii şi Parlamentului de desemnare a judecătorilor, preşedintelui şi vicepreşedinţilor Curţii Supreme de Justiţie, această fragmentare fiind un instrument de control şi de supraveghere reciprocă.

 

Deoarece Parlamentul şi Consiliul Superior al Magistraturii îşi împart sarcina de desemnare în funcţie a judecătorilor, preşedintelui şi vicepreşedinţilor Curţii Supreme de Justiţie, acestea trebuie să coopereze.

 

La amenajarea raporturilor dintre puteri, Constituţia organizează acţiunile de cooperare a acestora, cu mai multă sau mai puţină greutate, în procesul de formulare a deciziilor, astfel încât puterile statului să se echilibreze reciproc, în dorinţa evitării deciziilor discreţionare şi abuzurilor. Toţi aceşti participanţi se supun însă prevederilor constituţionale, trebuind să respecte normele legale în ceea ce priveşte modul de interacţiune.

 

Analiza prevederilor actelor normative în vigoare demonstrează că selectarea judecătorilor, preşedintelui şi vicepreşedinţilor Curţii Supreme de Justiţie constituie o activitate internă şi exclusivă a Consiliului Superior al Magistraturii, fiind un element intrinsec al principiului independenţei sistemului judecătoresc.

 

Prin urmare, având în vedere prevederile constituţionale referitoare la organizarea şi funcţionarea Consiliului Superior al Magistraturii şi Curţii Supreme de Justiţie, pe baza raportului favorabil întocmit de Comisia juridică, pentru numiri şi imunităţi a Parlamentului, constatând că au fost respectate toate dispoziţiile legale în vigoare în materia acestor proceduri, Parlamentul are îndatorirea constituţională să supună votului candidaturile la funcţiile de judecător, preşedinte, vicepreşedinte al Curţii Supreme de Justiţie desemnate de către Consiliul Superior al Magistraturii.

 

În viziunea Curţii, numai într-o astfel de ipoteză, prin aplicarea articolului 116 alin.(4) din Constituţie, poate fi exercitată competenţa Parlamentului la numirea judecătorilor, preşedintelui şi vicepreşedinţilor Curţii Supreme de Justiţie, pentru a se respecta principiul constituţional al separaţiei şi colaborării puterilor în stat. O abordare contrară a semnificaţiei intervenţiei Parlamentului în procesul de numire în funcţie a preşedintelui, vicepreşedinţilor şi judecătorilor Curţii Supreme de Justiţie ar aduce atingere valorilor, regulilor şi principiilor constituţionale privind separaţia puterilor şi independenţa justiţiei.

 

În acelaşi context, Curtea a reţinut că mecanismul de aplicare a dispoziţiilor articolului 116 alin.(4) din Constituţie în cazul în care candidatura propusă nu întruneşte calităţile şi condiţiile necesare pentru a fi numită în funcţia de judecător, preşedinte sau vicepreşedinte al Curţii Supreme de Justiţie este dezvoltat prin dispoziţii legale. Astfel, în temeiul unui aviz al Comisiei juridice, pentru numiri şi imunităţi, Preşedintele Parlamentului anunţă Consiliul Superior al Magistraturii despre constatarea uneia dintre cele 3 situaţii prevăzute exhaustiv în lege, şi anume: (1) depistare a unor probe incontestabile de incompatibilitate a candidatului cu funcţia respectivă, (2) încălcare a legislaţiei de către acesta sau (3) încălcare a procedurilor legale de selectare şi promovare a lui (articolul 9 din Legea cu privire la Curtea Supremă de Justiţie). Consiliul Superior al Magistraturii poate prezenta Parlamentului repetat propunerea, care urmează să o examineze în condiţiile legii.

 

Având în vedere jurisprudenţa sa anterioară, Curtea reiterat, cu valoare de principiu, că aceste propuneri ale Consiliului Superior al Magistraturii nu pot fi obligatorii pentru un organ colegial cum este Parlamentul, deoarece fiecare deputat este liber să voteze  după propria convingere.

 

În acelaşi timp, Curtea consideră că, ţinând cont de principiul separaţiei şi colaborării puterilor în stat şi independenţei sistemului judecătoresc, Parlamentul urmează să respecte prevederile legale în cazul în care nu va proceda la numirea unei candidaturi la propunerea respectivă a Consiliului Superior al Magistraturii.

 

Prin urmare, Curtea a conchis că Parlamentul şi Consiliul Superior al Magistraturii au sarcina constituţională comună de numire în funcţiile de judecător, preşedinte şi vicepreşedinte al Curţii Supreme de Justiţie, ele trebuind să respecte prevederile legale în ceea ce priveşte modul de interacţiune.

 

 

De asemenea, Curtea a reţinut că textul Constituţiei nu stabileşte un termen concret, în interiorul căruia Parlamentul urmează să se pronunţe asupra numirii judecătorilor, preşedintelui şi vicepreşedinţilor Curţii Supreme de Justiţie după prezentarea propunerii respective de către Consiliul Superior al Magistraturii.

 

În acelaşi timp, Curtea a observat că prevederile articolului 116 alin.(4) din Constituţie sunt dezvoltate prin dispoziţiile legale, potrivit cărora legiuitorul şi-a fixat termenul de 30 de zile pentru numirea judecătorilor, preşedintelui şi vicepreşedinţilor Curţii Supreme de Justiţie.

 

În acest context, Curtea observă că acest termen poate fi prelungit doar cu 15 zile sau până la începutul sesiunii, şi aceasta doar în cazul apariţiei unor circumstanţe care necesită o examinare suplimentară sau în cazul vacanţei Parlamentului, cu notificarea Consiliului Superior al Magistraturii. Prin urmare, Curtea a conchis că termenul de 30 de zile stabilit de lege pentru numirea de către Parlament a judecătorilor, preşedintelui şi vicepreşedinţilor Curţii Supreme de Justiţie este unul restrictiv, şi nu extensiv.

 

În acest sens, Curtea a subliniat că, ţinând cont de principiul constituţional al legalităţii într-un stat de drept, Parlamentul are obligaţia constituţională să respecte termenul fixat prin lege, urmând să dea dovadă de celeritate la examinarea propunerilor Consiliului Superior al Magistraturii, deoarece de aceasta depinde funcţionalitatea puterii judecătoreşti.

 

În ceea ce priveşte mecanismul de eliberare din funcţie, Curtea a reiterat că, în cazul reglementării constituţionale sau legale a procedurii de numire în funcţie, nu este neapărat necesară reglementarea procedurii de destituire, aceasta prezumându-se, astfel încât destituirea presupune o procedură mai complicată decât numirea în funcţie sau cel puţin una echivalentă.

 

Hotărârea Curţii 

 

Pornind de la argumentele invocate mai sus, Curtea Constituţională a hotărât că, în sensul alineatului (4) al articolului 116 din Constituţie, hotărârea Parlamentului constituie un act decizional indispensabil pentru accederea candidaţilor propuşi de Consiliul Superior al Magistraturii la funcţiile de judecător, preşedinte şi vicepreşedinte al Curţii Supreme de Justiţie, actele celor două autorităţi – Consiliul Superior al Magistraturii şi Parlamentul – fiind interdependente.

 

Curtea a statuat că termenul în interiorul căruia Parlamentul urmează să se pronunţe privind numirea judecătorilor, preşedintelui şi vicepreşedinţilor Curţii Supreme de Justiţie după prezentarea propunerii respective de către Consiliul Superior al Magistraturii este cel fixat prin lege, fiind unul restrictiv, astfel încât Parlamentul are obligaţia constituţională să-l respecte, iar încălcarea acestui termen reprezintă o obstrucţionare a funcţionalităţii puterii judecătoreşti de către puterea legislativă.

 

De asemenea, Curtea a statuat că eliberarea din funcţie a judecătorilor, preşedintelui şi vicepreşedinţilor Curţii Supreme de Justiţie, indiferent de motiv, urmează a fi examinată de Parlament în condiţiile şi în termenele prevăzute pentru numirea acestora în funcţie.

 

Hotărârea Curţii Constituţionale este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

___________________________________________________________________________________  

 

 

Textul integral al hotărârii este disponibil pe pagina web a Curţii Constituţionale www.constcourt.md

Adresa: A. Lăpuşneanu 28, CHIŞINĂU MD-2004, MOLDOVA
Tel.: +373 22 25-37-08
Fax.: +373 22 25-37-44, +373 22 25-37-46
Email:
curtea@constcourt.md - Şef Secretariat
presa@constcourt.md  - Serviciul de presă

 

 
Tel.: +373 22 25-37-08
Fax.: +373 22 25-37-46
Total vizitatori: 5125289  //   Vizitatori ieri: 2956  //   azi: 341  //   Online: 126
Acces rapid