Prima   |  Media   |  Noutăţi | La propunerea Curții Constituționale, savantul din Europa cu renume mondial în drept constituțional, Rainer Arnold, a primit titlul de Doctor Honoris Causa
09.06
2017

La propunerea Curții Constituționale, savantul din Europa cu renume mondial în drept constituțional, Rainer Arnold, a primit titlul de Doctor Honoris Causa

218 Accesări    

În ziua de vineri, 9 iunie 2017, la propunerea Curții Constituționale (CCM), Universitatea Academiei de Științe a Moldovei a conferit titlul de Doctor Honoris Causa renumitului profesor universitar de drept constituțional din Germania, Rainer Arnold. Distinsului profesor i-a fost acordat acest titlu pentru merite deosebite în promovarea consolidării justiției constituționale în Republica Moldova. 

Autor al peste 400 de publicații și participant dedicat la evenimentele științifice internaționale organizate de CCM încă la începutul lui 2000, profesorul Rainer Arnold este un susținător fidel al dezvoltării dreptului constituțional în Europa Centrală și de Est, inclusiv în Republica Moldova. Respectiv, la propunerea CCM, Universitatea Academiei de Științe a Moldovei a decis să confere titlul de Doctor Honoris Causa Prof. Dr. h.c. mult. Rainer Arnold de la Universitatea din Regensburg, Germania. 

La deschiderea evenimentului, Președintele CCM, Tudor Panțîru, a subliniat aportul substanțial al onorabilului profesor pentru justiția constituțională în Republica Moldova. 

„Stimate domnule profesor Rainer Arnold, ceremonia de azi reprezintă pentru noi toți prilejul de a vă demonstra recunoștința pentru excepționala dumneavoastră contribuție la dezvoltarea dreptului constituțional european în general și a identității constituționale individuale a statelor care sunt sau tind a face parte din marea familie europeană, în cazul nostru fiind vorba de statul nostru Republica Moldova.” 

Un cuvânt de salut a avut Rectorul Universității AŞM, dna academician Maria Duca, care și-a exprimat gratitudinea pentru inițiativa CCM, dar și pentru acceptul profesorului Arnold de a-i fi conferit acest titlu onorific. 

Laudatio adresat dlui Rainer Arnold a fost prezentat de Vicepreședintele AȘM, membru corespondent, doctor habilitat în drept și profesor universitar, Ion Guceac. Potrivit dumnealui, pe parcursul ultimilor ani profesorul Arnold a devenit tot mai implicat în activităţile ştiinţifice din Republica Moldova, atât în calitate de profesor invitat la Universitatea de Stat din Moldova (USM), cât şi prin acceptarea calității de membru al Colegiului de redacţie al publicaţiei periodice Buletinul Curţii Constituţionale. 

Profesorul Rainer Arnold și-a exprimat gratitudinea pentru acordarea acestui titlu onorabil aici, la Chișinău, unde Curtea Constituțională are o jurisprudență care se aliniază înaltelor standarde europene. 

În continuarea evenimentului, Președintele CCM din perioada 2011-2017, Alexandru Tănase, a amintit publicului declarația profesorului Arnold de la conferința din martie 2017 de la Chișinău privind Evoluția controlului constituțional în Europa, potrivit căruia, „esența statului de drept este constituționalismul.”  Alexandru Tănase și-a exprimat sentimentul de mândrie pentru faptul că începând din 2005, profesorul Arnold a devenit o punte de legătură la nivel profesional, de importanță determinantă, nu doar cu lumea academică din Germania, ci din întreaga lume. 

Publicul prezent la ceremonie a fost format din invitați din circa 20 de state din Europa și America Latină, prezenți la Chișinău în cadrul Congresului în drept constituțional și european, găzduit în premieră la Chișinău.

 
Arrow Prev

              

Arrow Next
Tel.: +373 22 25-37-08
Fax.: +373 22 25-37-46
Total vizitatori: 2495899  //   Vizitatori ieri: 1818  //   azi: 427  //   Online: 14


Acces rapid