Prima   |  Rezumate CEDO   |  2010 | DMD Group, a.s., v. Slovacia. Decizia unui președinte de tribunal districtual care acționa în calitatea sa administrativă de a-și repartiza o cauză pentru judecare. Încălcare
05.10
2010

DMD Group, a.s., v. Slovacia. Decizia unui președinte de tribunal districtual care acționa în calitatea sa administrativă de a-și repartiza o cauză pentru judecare. Încălcare

534 Accesări    

DMD Group, a.s., v. Slovacia 19334/03
Hotărârea din 5.10.2010 [Secția a IV-a]

Articolul 6 

Proceduri civile 

Articolul 6-1

Tribunal instituit de lege

Decizia unui președinte de tribunal districtual care acționa în calitatea sa administrativă de a-și repartiza o cauză pentru judecare: încălcare

În fapt Compania reclamantă a solicitat executarea unei creanțe financiare substanțiale împotriva unei alte companii prin intermediul procedurilor din fața unui tribunal districtual. În 1999, un președinte nou desemnat al tribunalului în discuție a decis să-și repartizeze cazul. În aceeași zi, el a hotărât că executarea cererii companiei reclamante prin vânzarea de acțiuni era improprie și a încetat procedurile. Compania reclamantă nu avea drept de recurs. Ulterior, ea a formulat o plângere constituțională în care a susținut că decizia președintelui de a-și repartiza cazul a privat-o de un proces judecat de un tribunal instituit de lege și că modificările frecvente ale agendei tribunalului districtual făceau ca procesul de atribuire și de repartizare a cazurilor să fie incontrolabil și opac. Prin respingerea acestei plângeri, Curtea Constituțională a constatat că acea cauză a fost repartizată pentru a asigura distribuirea egală a cauzelor privind procedurile de executare și a respectat normele aplicabile. În perioada 1 martie și 15 iulie 1999, au fost repartizate în total 348 de cazuri între diversele secții ale tribunalului districtual, dintre care 49 la secția președintelui. Președintele a făcut modificări suplimentare la agendă pe tot parcursul anului.

În drept Articolul 6 § 1: Scopul expresiei „instituit de lege“ era de a garanta faptul că organizarea sistemului judiciar într-o societate democratică nu depindea de puterea discreționară a executivului, ci era reglementată printr-o lege adoptată de Parlament. Totuși, în țările în care dreptul era codificat, organizarea sistemului judiciar putea fi lăsat la discreția autorităților judiciare, deși acest fapt nu presupunea că tribunalele nu au o anumită latitudine de interpretare a legislației naționale relevante. Atunci când un judecător exercită atât funcții judiciare, cât și funcții administrative, importanța primordială a independenței judiciare și a certitudinii juridice pretinde reguli de o claritate deosebită și garanții clare pentru a asigura obiectivitatea și transparența și, dincolo de toate, pentru a evita apariția arbitrariului în repartizarea cazurilor. Normele aplicate în acest caz erau departe de a fi exhaustive și îi lăsau președintelui tribunalului districtual o latitudine semnificativă, după cum rezultă din numeroasele modificări efectuate în 1999 în agenda tribunalului și în lipsa unor garanții precise, cum ar fi cerința recursului la un tribunal superior. Mai mult, cazul companiei reclamante a fost repartizat printr-un decret individual, și nu ca parte a unei reorganizări generale a volumului de muncă. Nu a fost posibil să se verifice, pe baza informațiilor disponibile, dacă cauza a fost repartizată din motive obiective sau dacă a fost exercitată o discreție administrativă în cadrul unor parametri transparenți. Ceea ce era clar însă era că președintele tribunalului districtual a decis, în calitatea sa judiciară, în privința cazului companiei reclamante (care implicau o pretenție de aproximativ 2 900 000 EUR) în aceeași zi în care, acționând în calitatea sa administrativă, și l-a repartizat. Pentru că hotărârea judecătorească a încheiat procedurile și nu a făcut obiectul unui recurs, compania reclamantă a fost lipsită de posibilitatea de a ridica vreo obiecție și de a contesta, eventual, soluția din cauza părtinirii lui. Rezultă că repartizarea cazului nu era compatibilă cu dreptul companiei reclamante la un proces judecat de un tribunal instituit de lege.

Concluzie: încălcare (în unanimitate).

Articolul 41: 4 000 EUR cu titlu de prejudiciu moral.

© Această traducere îi aparține Curții Constituționale. Originalul se găsește în baza de date HUDOC. Orice preluare a textului se va face cu următoarea mențiune: „Traducerea acestui rezumat de hotărâre a fost efectuată de către Curtea Constituțională a Republicii Moldova".

 

 
Tel.: +373 22 25-37-08
Fax.: +373 22 25-37-46
Total vizitatori: 5310730  //   Vizitatori ieri: 3607  //   azi: 2361  //   Online: 132
Acces rapid