Prima   |  Rezumate CEDO   |  2016 | Ruban v. Ucraina. Refuzul de a aplica o pedeapsă mai blândă existentă în legislaţie în intervalul scurt de timp dintre abolirea pedepsei cu moartea şi amendarea subsecventă a legii. Nicio încălcare
12.07
2016

Ruban v. Ucraina. Refuzul de a aplica o pedeapsă mai blândă existentă în legislaţie în intervalul scurt de timp dintre abolirea pedepsei cu moartea şi amendarea subsecventă a legii. Nicio încălcare

219 Accesări    

 

Ruban v. Ucraina - 8927/11
Hotărârea din 12.7.2016 [Secţia a V-a]

Articolul 7 

Articolul 7-1 

Pedeapsă mai grea

Refuzul de a aplica o pedeapsă mai blândă existentă în legislaţie în intervalul scurt de timp dintre abolirea pedepsei cu moartea şi amendarea subsecventă a legii: nicio încălcare

În fapt – Reclamantul fusese condamnat în 2010 pentru comiterea unor infracţiuni, inclusiv a unui omor calificat săvârşit în 1996. La momentul comiterii infracţiunilor, Codul penal din 1960 prevedea pedeapsa cu moartea pentru această infracţiune. Pe 29 decembrie 1999, Curtea Constituţională a declarat neconstituţională pedeapsa cu moartea, cu efect imediat. Cu trei luni mai târziu, pe 29 martie 2000, Parlamentul a amendat Codul penal astfel încât să abolească pedeapsa cu moartea, înlocuind-o cu pedeapsa închisorii pe viaţă pentru comiterea infracţiunii de omor calificat. Reclamantul a susţinut, în cadrul procedurilor din faţa Curţii, faptul că principiul lex mitior impunea ca acesta să beneficieze de o pedeapsă mai blândă (de cincisprezece ani), despre care pretindea că este aplicabilă în cazul comiterii infracţiunii de omor calificat în intervalul de trei luni dintre hotărârea Curţii Constituţionale şi amendarea Codului penal, care instituia pedeapsa închisorii pe viaţă.

În drept – Articolul 7: Articolul 7 § 1 nu garantează doar principiul neretroactivităţii legilor penale mai dure, ci şi, în mod implicit, principiul retroactivităţii  efectului legii penale mai blânde; cu alte cuvinte, acolo unde există diferenţe între legea penală în vigoare la momentul comiterii infracţiunii şi legile penale subsecvente adoptate înainte de pronunţarea unei hotărâri definitive, tribunalele trebuie să aplice legea ale cărei prevederi sunt mai favorabile pentru acuzat. Este conform cu principiul preeminenţei dreptului ca un tribunal să aplice, în cazul fiecărui act pasibil de sancţionare, pedeapsa pe care legislatorul o consideră proporţională.*

Decalajul din legislaţie în timpul perioadei de trei luni dintre abolirea pedepsei cu moartea şi adoptarea amendamentului la Codul penal fusese neintenţionat. Într-adevăr, ar fi dificil să se susţină că formularea Codului penal din 1960 conţinea, în perioada relevantă, o pedeapsă pentru tipul de infracţiune comisă de reclamant pe care legislatorul o considera proporţională. Intenţia legislatorului de a umaniza dreptul penal şi de a da efect retroactiv legii mai blânde fusese un factor important.* Totuşi, Curtea nu a putut identifica, în materialele care i-au fost prezentate, intenţia legislatorului, în particular, şi a statului, în general, de a atenua legea în măsura susţinută de către reclamant. La data la care reclamantul a comis infracţiunea, în 1996, aceasta era sancţionată cu pedeapsa capitală. Parlamentul a înlocuit apoi această pedeapsă cu pedeapsa închisorii pe viaţă, pe care o considerase proporţională. Astfel, refuzul tribunalelor naţionale de a avea în vedere Codul penal din 1960, în formularea sa din timpul celor trei luni, ca pe cea mai blândă lege adoptată înainte de verdictul final, şi aplicarea Codul penal în varianta de după amendarea de către Parlament, pe 29 martie 2000, adică mult înainte de condamnarea reclamantului, şi care era în vigoare încă de atunci, nu a afectat dreptul reclamantului garantat de articolul 7. Prin urmare, după ce au condamnat reclamantul la pedeapsa închisorii pe viaţă, care era pedeapsa aplicabilă la data condamnării, şi nu pedeapsa capitală, care era pedeapsa relevantă la data comiterii infracţiunii, tribunalele naţionale au aplicat, de fapt, pedeapsa mai blândă.

Concluzie: nicio încălcare (şase voturi la unu).

* Scoppola v. Italia (nr. 2) [MC], 10249/03, 17 septembrie 2009.

** Gouarré Patte v. Andorra, 33427/10, 12 ianuarie 2016.

© Această traducere îi aparține Curții Supreme de Justiţie.

 

 
Tel.: +373 22 25-37-08
Fax.: +373 22 25-37-46
Total vizitatori: 4839794  //   Vizitatori ieri: 3192  //   azi: 1751  //   Online: 19
Acces rapid