|
|
Prima | Rezumate CEDO | 2018 | F.J.M. v. Regatul Unit (dec.). Imposibilitatea de a ridica problema proporționalității unei ordonanțe de punere în posesie introdusă de către un proprietar privat. Inadmisibilă
06.11
2018 F.J.M. v. Regatul Unit (dec.). Imposibilitatea de a ridica problema proporționalității unei ordonanțe de punere în posesie introdusă de către un proprietar privat. Inadmisibilă
F.J.M. v. Regatul Unit (dec.) - 76202/16 Articolul 8 Articolul 8-1 Dreptul la respectarea domiciliului Imposibilitatea de a ridica problema proporționalității unei ordonanțe de punere în posesie introdusă de către un proprietar privat: inadmisibilă În fapt – Părinții reclamantei au cumpărat o casă cu ajutorul unui credit ipotecar, iar reclamanta, un adult vulnerabil cu probleme de ordin psihic și de comportament, locuia acolo, plătindu-le o chirie. Părinții au intrat în incapacitatea de plată a creditului, iar creditorul ipotecar a solicitat emiterea unei ordonanțe de punere în posesie, care ar fi condus la încetarea chiriei. Reclamanta s-a opus fără succes împotriva emiterii ordonanței, în cadrul procedurilor naționale. În drept – Articolul 8: În cazul Vrzić v. Croația (nr. 43777/13, 12 iulie 2016), Curtea a recunoscut în mod expres, pentru prima dată, că principiul potrivit căruia orice persoană care riscă să-și piardă locuința trebuie să poată să se adreseze la un tribunal independent care să verifice proporționalitatea măsurii nu este aplicabil în mod automat atunci când punerea în posesie este cerută de către o persoană fizică sau de către o societate. Din contra, echilibrul dintre interesele persoanei fizice sau ale societății, pe de o parte, și cele ale locatarului, pe de altă parte, poate fi asigurat printr-o legislație care are scopul de a proteja drepturile garantate de Convenție pentru persoanele în discuție. Ceea ce distinge cererile de punere în posesie formulate de către proprietarii din sectorul privat împotriva locatarilor imobilului este faptul că două persoane fizice sau juridice au încheiat în mod voluntar o relație contractuală pentru care legislatorul a fixat modul în care trebuie respectate drepturile respective în baza Convenției. În situația în care tribunalele naționale ar putea modifica echilibrul stabilit de către legislator într-un asemenea caz, Convenția ar fi direct aplicabilă între particulari și le-ar putea modifica drepturile și obligațiile pe care le-au contractat în mod liber. Legislația relevantă reflecta evaluarea statală a echilibrului care trebuie asigurat între drepturile garantate de articolul 8 ale locatarilor rezidenți și drepturile de proprietate ale locatarilor din sectorul privat, în baza articolului 1 din Protocolul nr. 1. Din hotărârea Curții Supreme de Justiție decurgea clar că atunci când a fost asigurat acest echilibru, autoritățile au avut în vedere, inter alia, interesul public general de revigorare a sectorului privat al locațiunilor; ceea ce tribunalul a acceptat a fost realizat cel mai bine prin certitudinea contractuală și coerența aplicării legii. Un locatar care încheie un contract de locațiune, cum a procedat reclamanta, acceptă termenii acestuia stabiliți clar în legislația relevantă, care poate fi reziliat și, în situația în care este reziliat, el ar putea să-i ceară unui tribunal să efectueze o analiză a proporționalității înainte de a emite o ordonanță. Impactul rezultat asupra sectorului privat al locațiunilor ar fi total imprevizibil și cu un caracter prejudiciabil. În plus, în acest caz, legislația națională reglementa situațiile în care, atunci când solicitarea punerii în posesie în termen de paisprezece zile de la emiterea ordonanței ar fi provocat greutăți deosebite, tribunalele să poată amâna punerea în posesie până la șase săptămâni după emiterea ordonanței. Deși circumstanțele deosebite ale reclamantului meritau, fără îndoială, simpatia, ele puteau justifica concluzia potrivit căreia, în cazurile în care un locatar din sectorul privat solicita posesia, locatarul trebuia să aibă dreptul să-i solicite unui tribunal să analizeze proporționalitatea ordonanței de punere în posesie. Autoritățile statului reclamant era îndreptățite să reglementeze locațiunea, cum ar fi locațiunea reclamantei, prin intermediul unei legislații concepute să echilibreze drepturile în baza Convenției pentru persoanele în discuție. Concluzie: inadmisibilă (vădit nefondată). © Această traducere îi aparține Curții Constituționale. Originalul se găsește în baza de date HUDOC. Orice preluare a textului se va face cu următoarea mențiune: „Traducerea acestui rezumat de hotărâre a fost efectuată de către Curtea Constituțională a Republicii Moldova".
|